Crede în tine

Într-o relație se ajunge de multe ori la o anume dependență și pierdere de identitate. De multe ori unul din parteneri ajunge să își gândească viața centrat pe celălalt. Voi alege femeia ca făcând asta, pentru că așa îmi vine mie mai ușor să mă exprim. Asta nu înseamnă că ar fi asta o regulă. Fiecare poate să se vadă în rolul care simte că i se potrivește.

Faptele se petrec cam așa. El și ea se îndrăgostesc [sau nu] dar ajung să aiba o relație care îi face pe amândoi să se simtă bine, relația ajunge ceea ce numim „serioasă”.

În acest moment se formează uneori o idee, între cei doi parteneri, cum că unul este mai tare poziționat ca celălalt. Criiterile în general sunt arbitrare de la frumusețe la inteligență până la tarie de caracter sau mai știu eu ce consideră fiecare ca fiind important [care dă mai tare cu pumnul].

Femeia să zicem că își asuma acest rol din dragoste din frică sau din proaste deprinderi, poate că toată viața a fost învățată că e inferioară.

Astfel femeia începe să își organizeze viața treptat după cea a bărbatului. Își împarte programul, își neglijează prietenii rudele hobiurile după toanele barbatului. Ea le face pe toate din spirit de sacrificiu. E o acțiune inconștientă. Lucrurile se fac treptat și asta face situația destul de dificil de observat. Bărbatul care a fost educat de societate să caute dominarea în orice relație de multe ori va accepta această situație chiar cu plăcere.  Prin comportamentul să cotidian va încerca să întărească acest patern, accentuând cu orice ocazie momentele când el are dreptate versus parteneră. Dacă se poate în public pentru a obține confirmarea și din partea altor persoane, astfel augumentând în mintea femeii veridicitatea acestor lucruri. Cu timpul aceste lucruri sugerate sau spuse fațiș ajung să fie un fel de axiomă a relației celor doi. De fapt nu mai e o relație de parteneriat ci o relație de subordonare.

După ce femeia își asuma benevol sau forțat poziția inferioară bărbatul va începe să considere ca fiind real ceea ce până acum era pentru el doar un joc al dominării. Mulți exagerează voit o idee și apoi când văd că lumea o primește ca fiind buna încep să creadă și ei în ea și pierd contactul cu realitatea. Asemeni fiecărui dictator care a început ca un idol al poporului și ajunge un tiran sângeros.

Ceea ce scapă barbațiilor comiși în acest patern de relație este că o dată cu considerația de sine ei răpesc sau acceptă să ia femeii multe alte lucruri. Îi distrug spiritul culoarea și autenticitatea.

E o capcană foarte vicleană această situație și suferința pe care o generează și traumele psihice sunt considerabile.

Deși  bărbatul pare a fi călau și femeia victimă  totuși barbatul este în egală măsura victimă. El își pierde considerația pentru femeia de lângă el, poate ajunge să o înșele poate ajunge să o lovească sau să o asuprească fără nici o remușcare. Ajunge să își bată joc de dragostea lui și să își ducă viața într-o superficialitate continuă. E în capcana de a disprețui femeia și de a nu o putea parăsi pentru a își cauta o parteneră pe măsură. Căci mirajul puterii este greu de abandonat. Traiește alături de o femei al cărui adevărat potențial creator și iubitor nici nu e pe aproape de a îl cunoaște. Pierde în moduri imposibil de cuantificat, pierde frumusețea comunii din viața de cuplu, pierde ajutorul pe care l-ar putea primi din partea femeii, se pierde pe el însuși. Își batjocorește propria măreție sufletească și o face de multe ori fără să își dea seama de asta. Nu e din răutate nu e din cinism sau alte motive, e pur și simplu din lipsă de atenție. E pentru că așa vede la alții în jur sau pentru că e imatur.

Atrag atenția asupra acestei situații tuturor celor care simt că nu mai văd în partenera lor ceea ce vedeau la început. Remedierea e foarte dificilă și implică disponibilitatea de a reconsidera și de a reevalua fiecare gest. Dar cu siguranță primul pas este comunicarea și identificarea problemei. Această situație nu poate fi rezolvată unidirecțional și în nici un caz în scurt timp. E nevoie de un proces intens și dificil de identificare a deselor momente de nesocotire a drepturilor și unui partener de catre celălalt.

Cel “puternic” trebuie să își înfrângă tendința de a lua și să îi atraga celui slab atenția când se nesocotește. Cel “slab” trebuie să își înfrunte frica de a fi responsabil de a primi puterea deciziei în ceea ce privește propria persoană. Nu e ceva ce trebuie subestimat, asemeni unui orb care redescoperă văzul, este un proces dureros și anevoios.

Vă propun un exercițiu de făcut în cuplu.

Imaginați-vă o zi, liberă de constrangeri [gen copii, serviciu],  în care sunteți total debranșat de celălalt [fără telefoane prelungite sau dese sau alt gen de comunicare care să va pună în contact pt perioade prea lungi].

Dacă unul din parteneri reușește fără dificultate să spună ce va face în ziua respectivă[detaliind astfel încât să umple ziua la nivel de minut ] iar celălalt nu poate să își imagineze acțiuni individuale care să îi umple o zi fără să ajungă să se plictisească eu cred că e un semnal de alarmă. Asta nu înseamnă că dacă nu totul e pe roze. Exercițiul de mai sus e doar ceva imaginat de mine deci nu are nici o susținere de vreo natură stințifică.

Atenție la aceast tip de relație pentru că ambii parteneri au enorm de pierdut în moduri inimaginabile. Își neagă dreptul de a fi fericiți și de a se descoperi ca oameni.

M-am întins prea mult, așa că mă opresc aici, deși cred că ar mai fi câte ceva de spus.