Melodie

Music Box (Kojo No Tsuki) by George Winston

In cautarea metodica a fericiri

Pentru a fi fericit trebuie sa ai tot ce vrei.

Ar fi doua directii:

1.Sa cauti sa ai ceea ce vrei asta ar implica eforturi pentru a dobandi x chestii (materiale,spirituale,sociale etc.) si apoi vrei x+1 si iar la dobandit.

Rezulta o stare de insatisfactie mai mare pt dobandit decat ce-a experimentata cand atingi tintele.

2.Sa nu vrei nimic din ce nu ai asta ar fi mai simplu.

Practic noi suntem educati sa vrem asa ca prea putini incearca calea a doua, de fapt o incerca asa de putini ca restul o considera gresita sau o cale falsa un fel de autoamagire.

Treaba e ca pentru a alege ceva constient trebuie sa experimentam si cum sa ajungi sa experimentezi ceva ce nu incerci.

Tinand cont de timpul si efortul investit in educatia noastra pentru a vrea e necesar sa investim macar o zecime pentru a verifica calea cealalta. Rau e ca se investeste inconstient in a fi educati pentru a vrea chiar de catre parinti. Ei folosesc metoda asta pentru a avea un oarecare control asupra copilului negandind ca in acest fel creaza cheia sclaviei noastre viitoare. Singura calea de a fi liber de constrangerile impuse de altii este sa nu vrei nimic de la ei.

Presupunand ca vrei sa incerci sa nu ai nevoie de nimic sa fii satisfacut de simpla ta existenta pare ca ai nevoie sa parcurgi cativa pasi. Sa iti scazi agresivitatea sa iti cresti gradul de acceptare sa devii echilibrat si sa ai controlul minti tale. Ma rog nimeni nu vrea asta si cum avem tendinta sa ne luam dupa vocea multimii tindem sa credem ca nu se poate.

Parerea mea personala este ca pentru a putea sa experimentam asa ceva trebuie sa incercam activ sa atingem pasii si sa vedem dc e mai bine asa ca inainte. Nu e ca si cum nu ai cum sa te mai intorci.

Eu unu am un sistem propriu de a invata ceva (l-am format involuntar cand am fost pus in situatia sa invat ceva la care nu ma pricepeam sau ce avea un volum foarte mare.) nu e prea complicat. Imi stabilesc ce am de invatat aleg sursele sau exercitile menite sa ma ajute sa progresez si nu imi fac apoi nici un plan. Pur si simplu incerc doar sa perseverez. Nu vreau sa ating un nivel in x zile ca asa intervine presiunea timpului si se produce o scindare la nivel subconstient o parte din noi axata pe rezultat si alta stresata de deadline stabilit. Inaintez cam ca testoasa din poveste fara hei -rupism nu vreau sa ajung primul nu vreau sa fiu cel mai bun. Riscurile sunt mici in ce priveste insatisfactia sau dezamagirea rezultatele sunt la fel de bune ca atunci cand iti impui tu modul de avansare (atunci cand vrei ceva nu se mai pune problema de motivare. iar in realitate mergi cu viteza cu care poti nu cu ce cai verzi pe pereti visezi tu) nivelul de stres e scazut is per total rezultatele vin ca sa zic asa pe neasteptate sunt un fel de surprize placute.

Eu gasesc ca merita sa incerci sa verifici si calea a doua numai cand pleci pe ea relaxat rabdator fara sa iti faci mustrari de constiinta pentru eventualele derapaje (ex: acum vreau mai multe obiecte in marea lor majoritate inutile) si fara sa te axezi prea puternic pe rezultate dar cu perseverenta.

Daca cineva stie o varianta mai buna sa dea link :).

Pierdut portofel

Sambata mi-am pierdut portofelul :D.

Am fost la un restaurant libanez si mi-am lasat portofelul in buzunarul de la piept la haina si haina am pus-o pe spatarul scaunului.

Ce am gresit ? In afara de totul nimic, de aceea am hotarat ca l-am pierdut si nu mi-a fost furat de unul din cei doi indivizi care s-au asezat la masa din spatele meu.

Cand au intrat si au trecut pe langa mine  am zis:

-Ia uite, astia sunt libanezi, desi erau tigani.

Printr-o sincronizare perfecta care imi da de gandit au reusit sa imi ia portofelul si sa plece exact intre momentul cand am cerut eu nota si am cautat portofelul mai putin de 10 minute.

Astea ar fi faptele.

Acum subiectul postului nu este o lamentatie pe tema hotiei sau a neglijentei mele. Acestea sunt fapte din trecut si nu mai ajuta la nimic parerile de rau sau oftica. Subiectul postului e analizarea efectului avut de aceasta pierdere asupra mea si de posibile abordari ale situatiei.

In primul moment nu mi-a venit sa cred ca nu mai gaseam portofelul, am experimentat senzatia de „ramas ca prostul”, apoi cand am realizat ca cei de la masa de langa mine care venisera de 10 min nu mai erau am facut legatura. Nu suficient de repede cat sa ies dupa ei, ca probabil nu erau departe. De aici au rezultat doua fapte.

Reflexele mele de a actiona in situatii de criza sunt zero, vigilenta mea fata de „lumea rea” de asemenea este zero. As putea sa ma oftic pentru asta sau as putea sa ma bucur, ca daca as fi reactionat si as fi alergat dupa ei nu stiu cum s-ar fi terminat ei fiind doi, din care unul destul de solid, iar eu fiind dispus sa nu fac pasul in spate.

Acum sa trecem la analiza psihologica a reactilor urmatoare.

Primul lucru, acceptarea faptelor a durat pana duminca la dupa pranz. Pana atunci periodic imi veneau in cap ganduri de revolta, gen dar eu nu vreau (in portofel pe langa cateva milioane erau toate actele mele carduri si alte harti cu notite pe care nu le mai tin minte).

Dupa acceptare lucrurile au mers destul de usor. Deja mi-a revenit zambetul pe buze si linistea pe frunte. Acum am putut sa privesc lucrurile clar care sunt de fapt partile negative ale acestui fapt si in afara de o pierdere financiara pe care o pot suporta ar fi alergatura dupa acte,  care pana acum nu a inceput. Deci practic nu am pierdut nimic inca si totusi eu am fost afectat timp de 1 zi de ceva ce nu m-a deranjata inca. Am inceput sa caut motivele acestei prostii. Practic din faptul ca lumea se plange de asa ceva dar eu inca nu am experimentat nici o neplacere. Poate ca nici nu o sa fie asa de greu de refacut actele. Deci cel mai mare rau pana acum mi-a fost provocat de gandurile mele negative. Asta in situatia in care sunt o persoana foarte optimista si cu scazut atasament fata de valorile materiale.

Astfel eu desi nu ma cred ca o sa fiu afectat in nici un fel de aceasta pierdere totusi mi-am otravit 1 zi din viata singur. De acum orice „problema” voi intampina in refacerea actelor practic va fi o experienta de viata o intalinire cu oameni care nu i-as fi intalnit ca sa zic asa o iesire din rutina. Care fie ea calda este totusi rutina. Mi s-a oferit o furtuna intr-un pahar cu apa care mi-a fost data pentru a mai face un pas spre maturizarea mea si spre intelegerea naturii umane. Lipsa totala de sens a tot ce se intampla in aceasta societate si o demonstratie in plus ca si eu sunt inca sub puternica influenta a educatiei si a mesajelor inregistrate de subconsient pe care le dispretuiesc. Acum am posibilitatea de a practica teoria pe care o cred. Tot raul spre bine. De fapt nu exista rau si bine decat in modul cum percepem noi situatile prin care trecem.

Cum ma poate afecat pe mine orice daca eu sunt fericit cu faptul ca exist? Pot sa fac drumurile pana acasa (ca desi stau acum in Bucuresti actele trebuie sa le fac in alt oras.) si sa stau la eventuale cozi si sa mai platesc costurile fiind fericit ca traiesc si bucurandu-ma de iarba verde de afara de placerea condusului de imaginea femeilor de pe strada sau pot sa prelungesc starea de oftica si nervi si sa folosesc fiecare situatie ca un catalizator negativ.  De mine depinde totul.

Nu pot sa concluzionez decat ca multumesc pentru sansa de a trece prin aceasta experienta in momentul cel mai potrivit din existenta mea. Acum o zi poate as fi reactionat altfel. Si sper sa fiu capabil ca gandul la cei care m-au furat sa nu mai contina nimic negativ.

Poate ca aceasta lectie ma va ferii de un furt care chiar m-ar fi afectat, oricum gasesc mult mai buna aceasta abordare decat cea de ura si revolta.