Unde ne cautam fericirea

Nu ești fericit dacă ai impresia ca fericirea  ta depinde de ceva. Este doar o pacaleala pe care o foloseai să iti amortesti constiința.

-Da’ stii ce? Nu e nevoie sa adormi nimic!

Abia aceasta stare de întrebare înseamnă că exiști, cș trăiești. E una dintre puținele dovezi ale prezenței unei așa zise inteligențe. În rest suntem calculatoare care ruleaza programe

predefininte.

Mergi la munca, la muncă efectuezi o serie de acțiuni care corespund unor reguli. Apoi revi acasă, parcurgi un drum, te grabesti ca si cum ai ajunge undeva. Ca si cum nu ai fi tot timpul în tine. Ai nevoie de a ajunge undeva ca să fii tu, fără să ne dam seama că de fapt nu avem nevoie de un loc ca să fim noi.

Astfel că nu suntem noi niciodata. Apoi deodată apar niște întrebări existențiale.

Cine sunt, ce plm caut, unde sunt?

Unde  este eu-l ăla dacă cojesc toate amintirile, toate responsabilitațile si nevoile primare,

care ne subjugă acțiunile și ne fura timpul. Când scazi totul rămâne nimic, doar o stare de curiozitate, de mirare, față de existență. Față de complexitatea ei si față de regulile nescrise dar prost închipuite de fiecare din noi. Trăim o iluzie a adevarului, de care ne agățăm sperând la siguranță și confort, pe care le echivalăm cu fericirea. Când de fapt fericirea există doar în noi, în stare aia de întreabare si mirare.

În acel sincer, nu stiu ce plm se petrece.

O posibilitate

Dacă de fapt, noi am fi niște uși, niște uși prin care se revarsă bogăția în această lume?

Bogăția nu numai materială cât și tot ce înseamnă bine și util. Dacă aceste uși ar fi singurul mod în care această bogăție poate ajunge în lume?

Atunci, cred că ar exista o logică și o eficiență a procesului, căci în univers totul pare foarte eficient construit, nu cumva ușile cele mai bune ar fi folosite pentru a aduce cea mai mare bogăție?

Dar cum ai putea stabili ce ușă e mai bună? O ușă prin care poate să intre mult, sau o ușă prin care poate să treacă mult?

Eu cred că ușa prin care bogăția care intră ajunge la ceilalți, adică acolo unde este nevoie de ea, ar fi cea mai desăvârșită. Iar cea mai desăvârșită ușa ar fi biecuvântată cu cele mai mari bogății.

Probabil că oamenii ce se integreaz cel mai eficient în acest mod de lucru al universului ar avea cea mai mare șansă de a descoperi fericirea.

Căci ce este fericirea dacă nu semnul că ai făcut ceva bine?

Dacă ne-am concentra atenția spre a fi utili mai mult decât spre a folosi utilitatea altora oare nu am merge pe un drum mai ușor?

Căci din ce văd în jur, drumul ăst, al oportunismului, nu pare să ducă pe malul lacului în care îți poți vedea reflecția adevăratei ființe. Și la ce este bună o viață în care nu ai ocazia să te zărești nici măcar pentru o clipă?

 

Visul meu

Bă, mi-am dat seama că eu am un vis. Adică nu am trăit cu el în minte până acum și plm alte figuri romantice de genul.

Nu frate m-a lovit acum în frunte, mâine pariez că nu mai e dar astea sunt detalii, intimități… .Doamne cât iubesc vorba asta, intimități, atâtea înțelesuri și pișare în vânt conține de nu vă pot explica. Oamenii care cer explicații la poezie nu merită a trăi. Merită să facă ce facem cu toții. Ne zvârcolim în mocirla asta existențială cu iz de cacat și zone adânci de ne trece de gură.

Revin, precum câinele la borâtura lui, asta e un citat dintr-o carte serioasă. Deci eu am un vis acum. Bă și se făcea că eu aveam multe vieți și corpuri pe care le puteam irosi bătându-mă în ring. Deci mie îmi place să mă bat. Dar nu așa la modul general, nu e cu un întreg ritual.

Deci să vă povestesc. Trebuie să fie în mod semiorganizat. Urăsc meciurile oficiale și întrecerile sportive  deși particip la ele. Bă voi vă dați seamă că eu particip la așa ceva. Eu care eram ciuca bătăilor, ăla batjocoritul. Ciudat că doar eu mă percepeam așa, cred că am fost bine dezvoltat mereu sau cel puțin normal. Așa deci semiorganizat și cavalerești, trebuie să fie un fel de turniruri personale. Bă cacații aia cu fight club mi-au banalizat visul. Ăla nu e un film despre bătăi dar eu aș putea trăi fericit doar în faza aia.

Bă deci cum e simțirea aia de croșeu expediat și socul ăla electric pe care îl citești în ochii partenerului… bă ala e întrecut doar de senzația de croșeu recepționat. Să vă spun un secret, eu când iau o lovitură de văd stele mă umple de fericire. Deci răd sincer și eu când râd sincer iese soarele dintre nori. Nu știu cum e senzația de K.O. că încă nu am fost făcut K.O. decât T.K.O.

Oricum visul meu cum vă spuneam e să lupt fără miză. Doar așa la modul cavaleresc, pentru onoarea de a lupta, chestie pe care o câștigă chiar și cel care pierde demn.

Am fost la sală azi și am avut o revelație. Întodeauna cel care spune nu mai pot înainte să cedeze nu a mers până la capăt. Cel care spune pot și clachează ăla e un spirit de campion, ăla e caștigător și când pierde.

Asta cred că îmi place în luptă, momentul ăla. Mereu în luptă, într-o luptă dreaptă, vei ajunge în acel moment. În care a continua e mai greu decât a ceda. Câte antrenamente de voință vă permiteți pe zi?

Satisfacția post antrenamant e direct proporțională cu dificultatea. Când lași garda jos și înaintezi cu capul înainte sigur de victorie (deși o decizie tactică greșită) e o senzație ce nu poate fi explicată în cuvinte. Cel puțin nu cu un vocabular sărac ca al meu.

Încă nu înțeleg fenomenul, și eu înțeleg mai multe fenomene ca un fizician premiat cu premiul nobel. Pentru că eu nu sunt condiționat nici de reguli stiințifice nici de considerente religioase. Sunt liber ca un nebun la sapoca care a găsit gaura din gard și calea de a fenta doza de medicație.

Cred ca oamenii au inventat medicația pentru nebuni din singurul motiv că nu suportau să fie cineva așa de liber și fericit. Nu bomba atomică e cea mai nocivă invenție a omenirii ci medicamentația asta.

Nu mai știu despre ce vorbeam dar sunt convins că dacă închizi ochii după ce ai citit poți ușor să mă înțelegi. Poate o să mă înțeleg și eu o dată, până atunci e bine și așa.

 

Formalism

E o nevoie perpetua de forma în această lume plină de auto-iluzionare. Jumătate din oameni vor ca totul sa fie împachetat în acel ambalaj lucitor cum au văzut ei la mămuca. Jumătate, din restul, vor ca totul să fie împachetat în ceva perfect opus. V-ați obișnuit să recunoașteți stilizări ale realității. Unii le-ați acceptat ca pe un dat alți le schimbați cu opusul lor. Nu reușiți să distingeți că astfel tot ele vă guvernează.

Mergeți după semne, cu capul în pământ, nu plecat ci îngropat. Renunțați la libertate pentru confort cu o inconștiență ce ar face o colonie de leproși să vă plângă de milă. De la mic la mare se învață totul, repetiția este mama învățăturii. Iar învățătura e și ea o curvă, ca orice femeie. Îl iubește pe cel care o folosește și îl distruge pe cel care o divinizează orbește.

Ai primit ceva odată, la naștere. Se numește conștiință. Ai primit ceva odata, la naștere. Se numește minte. Vrei să le lași pe o margine de șanț pentru că cineva cândva te-a “învățat” ceva?

Libertatea înseamnă fără formă. Fără formă se înțelege plecând de la mic. Amestecă forme de culori diferite pentru fonduri nepotrivite. Învață să te joci cu concepte în cuvinte murdare, învață să te joci cu concepte. Sunt multe jocuri frumoase. Iar frumos e doar o noțiune subiectivă care provoacă curiozitatea. Curiozitatea de a mai privi o dată.

Omul are multe pofte și multe din ele îl duc la pierzare. Dar una este buna, nevoia de cunoaștere. Cunoașterea vine din dorința de a lărgi libertatea. Curiozitatea e doar foamea de cunoaștere. Lasă-te ars de curiozitate mai rapid decât ars de foame, de orgoliu, de frică.

Este nevoie de disciplină, de autodisciplină. Dacă nu ești samurai ești țăran.

Dacă ai ceva ești pe cale să pierzi ceva. Dacă ești pe cale să pierzi ceva ești de multe ori deja mai trist decât când vei pierde. Nu te îndemn să arzi tot și să pleci, nu te îndemn să te razi în cap de mâine. Te îndemn să îți arzi toate iluziile. Ce duci după tine și atârnă greu, lasă jos. Regulile îți încetinesc judecata, atașamentele îți îngreunează sufletul, resentimentele îți fură bucuria. Așa că alege.

-Fă reguli sperând că le vor respecta și alții și îți vor apăra avuțiile de care te-ai atașat iar pentru cine nu se supune ecuațiilor tale matematice rămâne resentimentul paznicul închisorii tale.

Sau

-Deschide ochii, cântărește. Dă drum la tot, bucură-te de ce rămâne lângă tine și eliberează cu bucurie ce pleacă. La final adevărata bucurie va veni din faptul că ai deschis ochii.

Dacă nu are sens, recitește. Dacă are, rescrie.

Momente optimiste, partea a 9-a

Azi e o zi nimerită pentru gânduri optimiste. Nu se deosebește prin nimic de ziua de ieri sau de alatăieri. De fapt, ieri a fost mult mai însorit, deci vremea nu are nimic de a face cu asta. De fapt nu văd nici o diferență pozitivă azi față de o altă zi ternă a săptămânii, cu toate acestea azi este o zi deosebită. Azi e frumos rău.

Azi simt că nimic nu îmi poate sta în cale. Azi mă simt deștept, intuitiv, cu simț artistic. Plin de putere de concentrare. Plin de compasiune, de bunătate, de înțelepciune într-un cuvânt. Tot azi simt că toate semafoarele vor fi pe verde că toate ușile mi se vor deschide. Mă simt atât de bine azi indiferent ce aș face, pare că nimic nu m-ar putea demoraliza.

Azi e ziua în care pot, orice, oricum, oricât, oricând.

Soarele răsare pentru a mă încălzi pe mine și când e în nori e acolo pentru a nu mă face să strâng din ochi. Bă, în astfel de zile simt că viața e minunată fără să am cum să explic cuiva de ce si cum.

E bine să fii și dacă nu simți asta niciodată înseamnă că faci ceva foarte greșit. Nu mă refer că sunt momente când cineva sau ceva te face să te simți bine. Nu, astea sunt surogate! Pur și simplu să te simți euforic pentru că exiști.

Să nu simți că faci ce faci pentru că nu puteai să faci altfel ci pentru că așa ai ales tu.

Pentru că puteai să faci un milion de alte alegeri într-un milion de momente trecute dar tu ai ales exact cum ai ales să ajungi unde ești și cine ești azi. Tu ai construit experiența a ceea ce ești prin deciziile tale și indiferent, de sistemele de măsura ale celorlalți, pentru tine realitatea ta de acum este perfectă. Suferințele tale și bucuriile tale sunt culorile cu care tu îți vopsești capela sixtină în fiecare zi.

Pot să pun acum un zâmbet pe orice față “destinul” îmi pune în cale. Asta e o superputere pe care ,aparenta lipsă de beneficii, o duce la nivel de binecuvântare.

Pot fi fericit în orice situație cu orice resurse, pot zâmbi prin orice așa zise lipsuri pentru anumite convenții pe care voi le numiți vieții împlinite. Sentimentul de împlinire nu este condiționat de cauze exterioare și asta este puterea absolută. Asta e puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Asta e puterea creației și a libertății supreme, iar această putere prin ea însăși te duce pe culmi ale beatitudinii. Culmi neatinse cu aportul nici unei alte substanță “interzisă” în nici o cantitate. Între noi fie vorba mi-am testat limitele suficient ca să pot spune că știu ce vorbesc.

Sunt convins că așa cum inspirăm și expirăm, așa cum mușchiul întâi trebuie să obosească pentru a deveni puternic și a îți permite să faci orice si el să nu obosească, tot așa stările acestea vor fi urmate de stari depresive sau de stări cu moralul tremurând. De momente cu frici scoase la lumină și cu privit în ochi a neîncrederilor. Ceea ce în schimb știu și mai sigur este că din acele stări se rafinează acestea. Din iubirea fricilor până se transformă în putere și din privirea lor în ochi până le vezi cum sunt cu adevărat se ridică fericirea necondiționată. Dintre gânduri rele pe care le privești cum trec prin fața ta ca norii de furtună răsare soarele.

Din micenie se naște un om puternic.

Din mers înainte atunci când nu ai puteri și când totul pare potrivinic se construiește înțelepciunea de viață. Înțelepciunea vieții care spune că ești indestructibil și inalienabil și indivizibil.

Că nu există realitate destul de mare să nu poată fi cuprinsă în iubirea ta. În iubirea ta, izvorântă din pătrunderea mecanismelor interioare, a trecerii dincolo de rău și de bine dincolo de teama de moarte. Cel mai important lucru este pătrunderea sensului, iar cel mai important lucru este depășit paradoxal de un singur lucru, plăcerea de a căuta să patrunzi acest sens, chiar dacă probabil că nu îl vei pătrunde niciodată, cu alte dovezi decât propria credință.