Radiografia vântului ce umple podul – partea 10-a, Concluzii

Am studiat ceva în 9 posturi. Pentru cine are răbdare și vrea să înțeleagă treaba stă așa.

Primele 1,2,3,4,5,6 posturi surprind gânduri care mi-au trecut prin cap într-o perioada foarte scurtă de timp. Dacă cineva crede că a înțeles ceva din personalitatea mea din acele gânduri se înșeală. Deși sunt absolut autentice, nu am urmat un fir logic și nu știam înainte să scriu ce urmează să scriu totuși acele gândrui mă reprezintă tot atât de mult cât mă poate reprezenta un film urmărit la tv. Pe un program la care m-am oprit întâmplător.

Gândurile acelea pot conține niște indicii despre genul de informație la care am fost expus. Pot să arate modul cum mintea mea asociază acele informații. Pot să dea o idee despre paterne ale gândirii mele și despre simțul umorului sau variația vocabularului pe care îl folosesc. Dar nu reprezintă cu adevărat cine sunt eu sau amintiri reale din viața mea.

Acest tip de gândire eu l-aș compara cu un moment în care sunt lipsit de conștiiență reală. Deși mintea lucrează, asociază, face conexiuni, memoria nu se obosește să înregistreze aceste elucubrații. Drept urmare sunt și eu mirat citind ce am scris atunci. În linia gândurilor se simt influențe din cinematografie, din literatura, din mediul în care am trăit. Există și o amprentă personală, fără pretenții de originalitate, în modul cum sunt legate bucățiile între ele.

Scuzați terminologia spre IT dar fiind programator…

Concluziile din aceste fragmente de gândire sunt:

Avem momente în care rulăm programe informaționale la care suntem expuși cu sau fără voia noastră. Aceste programe, ce se rulează întâmplator, se imprimă în subconșient, de cele mai multe ori, pentru că memoria conștientă tinde să nu le rețină. Aceste programe odată trec în subconștient tind să ne influențeze modul în care privim viața, modul cum reacționăm. Ele se întorc din subconștient sub formă de emoții, senzații sau reflexe și ne formează acel comportament care îl simțim ca definitoriu pentru cine suntem. Ne influențează deciziile subiective și gusturile.

Următoarele posturi 7,8,9 surprind mecanismul invers. Stări din subconștient ce emerg la suprafață și generează gânduri. Sau poate că se metamorfozează în emoții și frici care produc gânduri. Gândurile din aceste etapă sunt foarte strâns legate de senzații și sentimente spre deosebire de cele anterioare. Dacă atunci a gândi o atrocitate, este ceva neutru și care nu spune nimic despre potențialul meu agresiv, în schimb în această fază gândurile sunt mult mai aproape de ființa mea. Dacă acum gândesc ceva pozitiv zâmbesc  iar cele negativ mi se citesc clar în ridurile de expresie. Oamenii mai nexeperimentați și cei preponderent emoționali se identifică cu aceste gânduri și încep să își formeze un tipar. Tipar al personalității lor.

Eu sunt fricos, eu sunt nefericit sau eu sunt optimist, eu sunt exuberant, energic etc.

Dar pentru un observator mai experimentat aceste stări apar la fel de trecătoare și depărtate de sinele observatorului ca și cele din faza anterioară. Acum ești optimist, acum ești depresiv, dacă lași să treacă starea vezi că e posibil să nu te influențeze sau să te influențeze doar cele care vrei tu. În acest moment începi să îți pui întrebarea dar cine ești cu adevărat? Răspunsul, după părerea unora ar fi privitorul.

Dacă cineva întreabă și cineva observ înseamna că e cineva acolo. Poate că e un fel de paralelism al procesării mentale. Poate există un fel de sistem de control care supravegheaza șirul gândurilor. Cred că e un mixt între viziunea spirituală și cea psihologică momentan suntem în faza observațiilor și presupunerilor dar sper să ajungem la un moment dat și la o înțelegere exhaustivă a acestor mecanisme.

Totuși fără să pot spune că înțeleg în profunzime ce se petrece cred că pot să extrag niște învățături practice.

1. Necesitatea responsabilității mesajului emis. Informațiile pe care le sădim în mintea celorlalți au potențial poluant pentru subconștientul lor.

2. Necesitatea observației liniei gândurilor, ce ne poate dezvălui anumite dezechilibre ale subconștientului.

3. Posibilitatea de a injecta informație pozitivă în subconștient pentru a corecta dezechilibrele. Prin absorție conștientă a mesajelor pozitive.

4. Înțelegerea caracterului temporar al stărilor psihice.Dar și faptul că aceste stări sunt o consecință a lipsei de control asupra informației absorbite.

5. Cel mai important lucru care reiese de aici este că deși nu avem controlul absolut asupra stăriilor prin care trecem și asupra gradului de fericire/mulțumire totuși avem suficient cât să conteze. De asemenea avem și putere de influență asupra celorlalț,i de care trebuie să fim conștienți si pe care e vital să ne-o asumăm.

Nu spun că trebuie să lucreze cineva spre binele altora sau cu binele altora în gând doar așa de ochii lumii. Nu spun că e bine să faci așa sau altfel. Spun doar că e bine să acționezi în acord cu tine. Dacă îți place să fii rău, folosește instrumentele acestea în cunoștință de cauză. Dacă te consideri bun atunci poartă-te ca atare. Iar cine se complace în auto plângere să știe că starea sa nefericită se poate schimba atunci când simte nevoia.

Momente optimiste, partea a 9-a

Azi e o zi nimerită pentru gânduri optimiste. Nu se deosebește prin nimic de ziua de ieri sau de alatăieri. De fapt, ieri a fost mult mai însorit, deci vremea nu are nimic de a face cu asta. De fapt nu văd nici o diferență pozitivă azi față de o altă zi ternă a săptămânii, cu toate acestea azi este o zi deosebită. Azi e frumos rău.

Azi simt că nimic nu îmi poate sta în cale. Azi mă simt deștept, intuitiv, cu simț artistic. Plin de putere de concentrare. Plin de compasiune, de bunătate, de înțelepciune într-un cuvânt. Tot azi simt că toate semafoarele vor fi pe verde că toate ușile mi se vor deschide. Mă simt atât de bine azi indiferent ce aș face, pare că nimic nu m-ar putea demoraliza.

Azi e ziua în care pot, orice, oricum, oricât, oricând.

Soarele răsare pentru a mă încălzi pe mine și când e în nori e acolo pentru a nu mă face să strâng din ochi. Bă, în astfel de zile simt că viața e minunată fără să am cum să explic cuiva de ce si cum.

E bine să fii și dacă nu simți asta niciodată înseamnă că faci ceva foarte greșit. Nu mă refer că sunt momente când cineva sau ceva te face să te simți bine. Nu, astea sunt surogate! Pur și simplu să te simți euforic pentru că exiști.

Să nu simți că faci ce faci pentru că nu puteai să faci altfel ci pentru că așa ai ales tu.

Pentru că puteai să faci un milion de alte alegeri într-un milion de momente trecute dar tu ai ales exact cum ai ales să ajungi unde ești și cine ești azi. Tu ai construit experiența a ceea ce ești prin deciziile tale și indiferent, de sistemele de măsura ale celorlalți, pentru tine realitatea ta de acum este perfectă. Suferințele tale și bucuriile tale sunt culorile cu care tu îți vopsești capela sixtină în fiecare zi.

Pot să pun acum un zâmbet pe orice față “destinul” îmi pune în cale. Asta e o superputere pe care ,aparenta lipsă de beneficii, o duce la nivel de binecuvântare.

Pot fi fericit în orice situație cu orice resurse, pot zâmbi prin orice așa zise lipsuri pentru anumite convenții pe care voi le numiți vieții împlinite. Sentimentul de împlinire nu este condiționat de cauze exterioare și asta este puterea absolută. Asta e puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Asta e puterea creației și a libertății supreme, iar această putere prin ea însăși te duce pe culmi ale beatitudinii. Culmi neatinse cu aportul nici unei alte substanță “interzisă” în nici o cantitate. Între noi fie vorba mi-am testat limitele suficient ca să pot spune că știu ce vorbesc.

Sunt convins că așa cum inspirăm și expirăm, așa cum mușchiul întâi trebuie să obosească pentru a deveni puternic și a îți permite să faci orice si el să nu obosească, tot așa stările acestea vor fi urmate de stari depresive sau de stări cu moralul tremurând. De momente cu frici scoase la lumină și cu privit în ochi a neîncrederilor. Ceea ce în schimb știu și mai sigur este că din acele stări se rafinează acestea. Din iubirea fricilor până se transformă în putere și din privirea lor în ochi până le vezi cum sunt cu adevărat se ridică fericirea necondiționată. Dintre gânduri rele pe care le privești cum trec prin fața ta ca norii de furtună răsare soarele.

Din micenie se naște un om puternic.

Din mers înainte atunci când nu ai puteri și când totul pare potrivinic se construiește înțelepciunea de viață. Înțelepciunea vieții care spune că ești indestructibil și inalienabil și indivizibil.

Că nu există realitate destul de mare să nu poată fi cuprinsă în iubirea ta. În iubirea ta, izvorântă din pătrunderea mecanismelor interioare, a trecerii dincolo de rău și de bine dincolo de teama de moarte. Cel mai important lucru este pătrunderea sensului, iar cel mai important lucru este depășit paradoxal de un singur lucru, plăcerea de a căuta să patrunzi acest sens, chiar dacă probabil că nu îl vei pătrunde niciodată, cu alte dovezi decât propria credință.

Nu am chef azi, ieri, alaltăieri poate și mâine.partea 8

Ar trebui să scriu despre gânduri luminoase, optimiste. Dar pizda mă-si, nu e momentul propice pentru a zburda cu paiul în colțul gurii de pe un norișor pe altul. Nu am pățit nimic anume dar am o stare de neliniște interioară, freamătă ceva acolo.

Drept urmare mai bine vorbim despre această stare ce o tot identific când și când. Zici că zumzăie ceva acolo în cap zi și noapte. Deși dorm destul de mult și ușor nu am un somn odihnitor. Nu mă enervează nimic dar nici nu ma încântă din cale afară. Nu am chef să fac nimic special. Vreau să zac, să dorm și să mănânc. Mă transform în porc? Că dacă da nu mi-am ales cel mai fericit moment. Vine acum Crăciunul.

Nu e o stare îngrijorătoare. Per total plutesc într-o mulțumire vecină cu nepăsarea. Poate că totuși ouăle să fie prea scărpinate în ultima vreme șă să dezvolte vreo imunitate. Asta ar fi rău.

În rest aștept să treacă. Nu prea știu ce anume să fac, pentru că o percep mai mult ca pe o stare fizica influențată de condiții exterioare decât ca pe o luptă internă. Dar naiba știe, sunt convins că s-ar găsi un psiholog să îmi explice cum de fapt subconștientul vrea să îmi transmită ceva. Deși personal eu îl simt beat. Nu vrea să transmită nimic, e cu muia și bate în țeavă încearcă sa cânte la orga și se bășeșete zgomotos.

Emit așa la oha o ipoteză, oare dacă fizic te îmbeți și a doua zi îți trece ar putea subconștientul să mai fie o vreme mahmur? Oare i-am dat ceasurile peste cap la ultimul derapaj necontrolat pe aleea mustindă de tequila? Că simt așa o coincidență între zumzetul ăsta și anumite momente fericite.

Poate dau indicatorul de relaxare peste cap și apoi pentru a nu se dezechilibra tot universul și a vă forța la un nou bing bag, total deranjant, trebuie să o ard câteva zile sub nivelul meu obișnuit de beatitudine. Indiferent de cauză sau ieșire am răbdare și se rezolvă și de la sine.

Deci rețeta mea de a ieși dintr-un labirint complicat de gard viu e să mă piș mere la rădăcina aceluiași tufiș, nu durează mult și o să apară și lumina. Nu strălucesc, în această privință, dar funcționează pentru mine .

Partea 7

partea 6

Gânduri depresive. Colecție de o incomensurabilă valoare. Nu știu exact ce poți face cu ele dar cum abundă în jur trebuie să fac ceva cu ele. Gândurile depresive sunt măcar cinstite. Ele spun clar, nu induc în eroare.

Nu sunt iubit. Sunt nevrednic. Sunt insignifiant. Nu reprezint ceva de valoare. Toti oamenii sunt răi. Sunt neînteles.

Sunt incapabil. Nu am nici o putere. E prea greu. Nu se poate. Nu încă. Nu e pentru mine. Sunt prea urât, prea prost, prea sărac, prea netalnetat, prea leneș. Nu înțeleg, nu pot să învăț, nu pot obține performanță în acest domeniu.

Nu pot. Nu am. Nu stiu. Nu eu. Nu acum. Niciodată. Nefericire.Neînplinire. Viața e lipsită de sens. Pot muri și moartea e sfârșitul.

Sunt multe variații și nuanțe ale acestor gânduri.

Ele sunt de multe culori dar toate în tonuri terne, închise, umbrite, cernite. Sunt și de multe gusturi dar toate în gama amar.

De fapt culori închise nu există așa cum noțiunea de amar nu există. Sunt doar reprezentări ale minții noastre pentru a abstractiza pericolul. Nu putem opri din acest moment gândurile depresive să ne mai survoleze spațiul aerian. Eu unu recunosc, nu pot. Mi-ar plăcea să am o metodă, infailibilă, de a le bloca atunci când devin conștient de ele. Dar nu am, le ignor vreau să plece, îmi e teamă de ele. Acum vreau să le văd să mă joc cu ele. Există o teamă ancestrală și neînțeleasă de a fantezia în această zonă.

Îmi pot pierde oricând situația precară materială și pot ajunge pe drumuri. Pot plonja din mirajul stabilității, al confortului călduț, în jungla străzii. Sunt o infinitate de situații ce pot să îmi steargă zâmbetul satisfăcut de pe față și să mi-l înlocuiască cu grimasa suferinței. Pot oricând muri. Pot oricând pierde ce am mai scump pe lume. Oameni, situații și idei.

Simt frica instalându-se, ochii vor să se strângă, corpul se contractă fără să se încordeze. Simt că devin mic și neajutorat. Ideile încep să dispară în eter puff…pufff. Totul devine fals lipsit de sens totul e deprimant. Din orice direcție poate veni o nouă amenințare. Vreau să mă târăsc într-un colț să mă întind pe jos, să abandonez lupta. Simt o dorință organică de a dispare, de a nu mai exista, de a mă odihni din această hăituială fără de sfârșit.

Simt cum a respira devine un efort conștient și mă obosește. Inimă bate când eu o încordez și asta de asemenea mă obosește. Dacă nu mai pot să respir, dacă epuizez forțele de a respira? O să mă sufoc fără să pot măcar să mă zbat, să mă zvârcolesc. Orice zbatere, mă gândesc,  poate să îți distragă măcar parțial atenția de la momentul dispariției tale ca entitate. În acel moment de concentrare cred că rezidă chiar eternitatea iadului. Groaza unui țipăt mut, lipsit de durere și de orice altceva ce i-ar da un aspect familiar. Frica față de necunoscut sau mai precis frica față de nimic. Neputința ridicată la nivel de artă. Neputința sub un milion de forme și idei, groaza în fața neputinței, groaza de a nu putea pierde controlul în cele mai mici detalii.

Paralizia completă, într-un corp condamnat să traiască veșnic cu fața în jos, într-un sanctuar intangibil de orice altă formă de viața. Contorsionat într-o poziție atât de incomodă încât formele durerii se schimbă suficient de des să îți întrerupă firul fiecărui gând, absolul al fiecărui gând. Da se poate, nu fugi și presupune că nu ție. Asta înseamnă să iei totul în calcul.

Va urma.

Radiografia vântului ce umple podul-partea 6

partea 5

Cum spuneam m-aș …. Bă, mă miră, cică bărbații se gândesc o dată la x secunde la sex. Nu înțeleg cum au făcut ei constatarea asta. Dacă îți spun, notează de câte ori te gândești la sex, ce zici o sa te gândești la asta?

E vrăjeală, eu sunt ăla care pune la îndoială veridicitatea studiilor savanților britanici. Să mă bea la ouă, nu știu unde se strecoară eroarea dar sigur multe informații ajung denaturate la noi. Sunt un optimist, le voi numi greșeli ca să nu fie nevoie să arăt cu degetul.

Nu contează, cum spuneam m-aș așeza la cald și umed. Măcar o parte din mine. Uneori linia gândului devine total ilizibilă. Cuvinte se amestecă haotic, idei se lipesc una de alta, materializarea lor e aproape imposibilă. Prin materializare mă refer la acceptara lor ca fiind ale tale. Mulți și-ar dori să zboare, eu am rău de înalțime așa că îmi e bine aici, jos.

Dacă ascult muzică, mai citesc ceva în același timp și mai fac două calcule greșite nu mai exist ca și gând. Nu e ca și cum aș medita, e ca și cum se consumă resursele de procesare pentru a monitoriza funcționarea sistemului. Dacă nu e nimeni la cârmă atunci eu ce sunt în acel moment? De fapt se simte ca și cum nu aș mai fi.

Până acum mă gândeam că sclavia însemnă înrobirea fizică, dar încep să mă îndoiesc de asta. Încep să cred că cea mai desăvârșită formă de sclavia este munca intelectuală. Munca intelecutală înrobește cu adevărat. Dacă un pușcariaș poate gândi, un director nu mai își permite luxul acesta. E prea ocupat, are alte lucruri de calculat.

Când vine vo… gândul de sex nu e ca și cum fanteziez sau văd imagini explicite. Nu e ca și cum îmi doresc pe cineva anume. E ca și cum spun, îmi e sete. Doar o nevoie la care aștept să nu mă mai gândesc. Mai precis ar fi corpul meu s-ar fute. Eu personal nu am chef de așa ceva. Sexul și stresul nu se împacă prea bine.

Când sunt bruscat emoțional nu prea mai e loc de gânduri calde și iubire. Dacă nu e loc de iubire atunci la ce bun să bei apă? Da, se mai întâmplă să fiu bruscat și să mă simt prost. E o stare de fapt, face parte din realitate. Nu cred că o face cineva în conștiență totală. Cineva o face din frică. Atunci întrebarea e. Cum rupi cercul vicios? Cercul sunt rănit, rănesc.

Cel mai simplu e să rănești apoi remușcările te trezesc la realitate. Asta însemna să nu îți depășești condiția. Dar cum faci când simți că nu e bine să rănești dar nu poți mai mult. Când ai gheara aia în gât, când îți vine să lovești fizic sau verbal când îți vine să îți faci ție rău pentru a arăta celuilalt cât de mult greșește? Simt, înțeleg și nu pot să merg mai departe, mă zbat în noroi, pot să mimez dar nu pot să simt. Nu pot să ies din starea de atacat prin forțe proprii. Atunci cum pot să pretind altcuiva așa ceva. Când eu văd cât e de greu și nu pot să lupt cu orgoliul meu. Până la urmă suntem ființe nelimitate ca și capabilități dar suntem limitați ca și stare. Asta e o realitate pe care trebuie să o accept și cu care trebuie să merg mai departe. Cu asta și cu faptul că atunci când sunt în starea asta de dezechilibru mă simt foarte rău. Până la urmă afară ploua mai rău când ploua înăuntru.

Îmi doresc acum, să simt căldură interioară, să simt iubire, să simt că sunt în siguranță. Dar tot ce simt e că sunt în colțul ringului strângând proteza între dinți și mănușile în pumn așteptând atacul unui adversar mai puternic ca mine și hotărât să îmi vând scump pielea. Îmi doresc să cad și îmi doresc să dau. Cred că e timpul să respir.

Poate va mai urma.