Marturisire

22 04 2017

Pe 15 decembrie a fost ultima noapte când am pus alcool în gură. Patru luni și un zâmbet de când am renunțat la o parte din mine.

Vă spun cu mâna pe inimă că am momente când văd mental imaginea unui pahar plin și îmi vine să pun genunchiul în pământ precum bătrânul sisif, cvasi strivit sub forța oarbă a sorții.

Labila creatura e omul.

 





Tacere

15 12 2016

Exista o diferență între a tăcea și a sta tăcut.





Haiku

19 11 2016

Dacă mai am cititori din vremurile apuse sau dacă cineva mi-a citit articole mai vechi, probabil a observat o scurtare semnificativă a textelor.

Motivul este simplu, cândva credeam ca multe cuvinte conturează mai bine ideea, acum cred că puține cuvinte îi permit să respire. Nu există concept poate fi exprimat doar în cuvinte. Cuvintele sunt doar arome ce trebuie să trezescă imaginii vii în mintea receptorilor.

În acord cu acest nou mod de a privi lucrurile am găsit stilul potetic japonez, haiku.

Sunt convins că prin traducerea în engleza o parte din esență poate fi denaturată așa că nu voi încerca încă o traducere în română.

Câteva din poemele mele preferate:

1.From time to time
The clouds give rest
To the moon-beholders.

2.Don’t weep, insects –
Lovers, stars themselves,
Must part.

3.An old silent pond…
A frog jumps into the pond,
splash! Silence again.

4.I kill an ant
and realize my three children
have been watching.

5.First autumn morning
the mirror I stare into
shows my father’s face.

6.The lamp once out
Cool stars enter
The window frame.

Dacă vă pasionează subiectul mi-ar place să imi trimiteți printr-un comentariu creații favorite.

 

 





O sa fie bine

4 11 2016

Eu cred că ne pregătim pentru un salt evolutiv de amploare. Altfel ce rol ar avea toată această acumulare de balast uman? O să ne debarasăm de el și o să sărim dincolo de lună.

Cum știu că e mult balast uman? Păi doar o masă de oameni suficient de numeroasă este targetată de reclame. Deci ei sunt mulți, legiuni.

Mesajul ăsta trona pe un benner publicitar.

„It’s ok to feel like a star all in the name of fashion”





Ce proști

22 10 2016

Într-o lume animată doar de superficialitate există mulți oameni care reacționează frivol la puținele încercări timide de a privi lucrurile mai atent. Idioțenia prostului, e fără margini, când își manifesta vocal incapacitate de a înțelege orice i se pare lui că nu aduce beneficii.

Mai dati-vă în pula mea de libărci indestructibile. Nu prin invincibilitate individuală ci prin număr și anonimitate. Legiuni de creaturi amorfe lipsite de fond și de sens. Biomasă zgomotoasă ce brăzdează pământul într-o metaforică tărâre existențială.

Mă piș pe toți cretinii care afirma chestii privind în jur cu ranjetul ăla care așteaptă confirmare și aprobare.

Nu orice vulgaritate înseamnă umor. În fapt… vulgaritatea este cârja umorului. Un umor rafinat nu ar avea nevoie de vulgaritate. Asa că, atunci când vrei sa persiflezi ceva, daca nu o poți face fără de injurii deja este un semnal de alarmă. Este o ratare.

Nu mă contrazic, eu acum nu încerc să fac glume. Sunt plin de fiere si repulsie față de toată liota de respirători.

Știu că este un act de autodistrugere, pula mea, nu sunt perfect. Încă mă pierd in detaliile existentei, încă mă întristează dejecția umană.

Să vă fut în gură.

 





Frumos

23 06 2016

Explozie cu incetinitorul





Unde ne cautam fericirea

28 03 2016

Nu ești fericit dacă ai impresia ca fericirea  ta depinde de ceva. Este doar o pacaleala pe care o foloseai să iti amortesti constiința.

-Da’ stii ce? Nu e nevoie sa adormi nimic!

Abia aceasta stare de întrebare înseamnă că exiști, cș trăiești. E una dintre puținele dovezi ale prezenței unei așa zise inteligențe. În rest suntem calculatoare care ruleaza programe

predefininte.

Mergi la munca, la muncă efectuezi o serie de acțiuni care corespund unor reguli. Apoi revi acasă, parcurgi un drum, te grabesti ca si cum ai ajunge undeva. Ca si cum nu ai fi tot timpul în tine. Ai nevoie de a ajunge undeva ca să fii tu, fără să ne dam seama că de fapt nu avem nevoie de un loc ca să fim noi.

Astfel că nu suntem noi niciodata. Apoi deodată apar niște întrebări existențiale.

Cine sunt, ce plm caut, unde sunt?

Unde  este eu-l ăla dacă cojesc toate amintirile, toate responsabilitațile si nevoile primare,

care ne subjugă acțiunile și ne fura timpul. Când scazi totul rămâne nimic, doar o stare de curiozitate, de mirare, față de existență. Față de complexitatea ei si față de regulile nescrise dar prost închipuite de fiecare din noi. Trăim o iluzie a adevarului, de care ne agățăm sperând la siguranță și confort, pe care le echivalăm cu fericirea. Când de fapt fericirea există doar în noi, în stare aia de întreabare si mirare.

În acel sincer, nu stiu ce plm se petrece.