Cum sa iti usurezi viata

Există o serie de trăsături de caracter. Nu cred ca e denumirea cea mai corectă, poate e mai nimerit să le numim obiceiuri sau reflexe.

Așa… o serie de modele de comportament pe care dacă ți le însușești, orice vei face în viață îți va fi mai ușor. Chiar dacă nu ai alte calități și talente speciale, doar cu acestea tot te vei descurca binișor. Acestea nu trebuie interpretate ca niște reguli absolute, ci mai mult ca niște gidaje. Cu cât le exersezi mai mult cu atât vei deveni mai versatil, vor deveni o a doua natură pentru tine.

1.Primul și cel mai important, nu fi tu cel ce începe o certa. Uneori o ceartă este inevitabilă, dar de cele mai multe ori ea poate fi evitată sau oprită în fașă. Vei avea de câștigat infinit mai mult dacă nu vei porni o ceartă, decât dacă o vei porni. Situațiile conflictuale se pot rezolva cu inteligență și diplomație. În schimb cei cu un comportament certăreț sunt oameni pe care nimeni nu îi înghite. Inconștient simți că deși acum nu se ceartă cu tine, la un moment dat veți avea ceva de împărțit și omul acela va avea o reacție necontrolată. Nu faceți prostia să aprindeți becul de alarmă al celor de lângă voi. Acesta se stinge foarte greu și veți pierde multe șanse în viață, din simplul fapt că atunci când cineva va avea de ales între voi și altcineva chiar și mai puțin competent, mereu va evita persoana ce poate produce surprize neplăcute.

2.Dacă ești implicat într-o ceartă sau dispută caută mereu calea cea mai rapidă de a o termina. Acestă regulă este în legătură cu prima. Să zicem că ești victima unui incident neplăcut, nu deveni tu problema după ce inițiatorul a fost potolit. Aici intervine arta fiecăruia de a opri o dispută, uneori e nevoie de un cuvânt, alteori de a părasi zona, sau alteori chiar de un pumn bine plasat. Aici creativitatea are un vast teren de manifestare, nu există reguli clare ci instinctul este stăpân. Dar când ești într-o ceartă caută varianta cea mai rapidă de a opri conflictul, sau dacă nu poți, de a te sustrage din acel conflict. Dacă prima regula te va feri de excluderea din posibilele alegeri ale altora, această regulă te va include in alegereile lor. Toți suntem atrași de oamenii care gestionează bine situațiile conflictuale. Ne inspiră siguranță și confort, ne inspiră înțelepciune și tărie de caracter.

3.Învață să ierți și nu te grabi să acuzi. Oameni suntem cu toții și este absurd să crezi că cineva nu va greși față de tine, sau că tu nu vei greși față de alții. Inteționat sau nu,  este mai puțin relevant, dar mereu fii dispus să ierți. Nu te lăsa influențat de idioții care se fălesc că ei nu uită și nu iartă. Sunt niște proști care au înțeles viața din manele, nu vrei să fii ca ei. Tot la acest capitol pentru a putea ierta pe cineva nu te grăbi să îl acuzi, și când vinovăția lui este evidentă încearcă să îi acorzi circumstanțe atenuante. Totuși ia măsurile care se impun, dar la nivel personal nu îl transforma în dușmanul tău. Învață să vezi albul și negrul atunci când îți iei decizile, dar acceptă faptul că există mult gri pe lume.

4.Fii generos! Doar această regulă te poate salva de toate celelalte. Fii generos în mod real, nu mă refer la valori financiare nu mă refer la ajutor sau la sfaturi. Ci mă refer la toate câte se pot oferi. De la un zâmbet, la un gest, la o vorbă bună, la un compliment, la ajutor la nevoie, la o melodie doar pentru că o auzi și te gândești că ar aprecia-o și altcineva. Aceste mici gesturi construiesc o relație cu restul oamenilor. Îți dau o dimensiune și o formă. Nu aștepta niciodată nimic în schimb. Am zis fii generos, nu construi o listă de datornici, aia sunt cămătarii și nimeni nu iubește cămpătarii. Exersează generozitatea și nu asocia niciodată sentimentul datoriei cu ea. A fi generos este frumos și plăcut în sine. Nu are nevoie de alte recompense. Pe de altă parte generozitatea ta va fi răsplatită după o ecuație secretă. Poate cele mai mici gesturi îți vor fi răsplătite cu cele mai valoroase daruri. Nu poți știi niciodată de unde va veni o mână întinsă când ai cea mai mare nevoie.

5.Nu îți vorbi de rău fostele relații, prieteni, cunoștințe. Bărfitorii sunt amuzanți la un pahar de bere dar nu îi dorește nimeni în viața lor intimă. Poate că vei fi tolerat azi, mâine, dar în timp se va crea distanță în jurul tău. Vei deveni tu subiect de bârfă și motiv de râs pe înfundate.

Pe scurt nu te certa, daca te certi termina repede, daca ai terminat uita si iarta. Fii generos fa-o din suflet fără ipocrizie și așteptări (îți garantez că e cel mai satisfăcător lucru pe care îl vei face)si nu vorbi de rau alți oameni.

Cat de greu poate sa fie? De aici vine vorba aia ca „norocul” și-l face omul cu mâna lui. Având genul acesta de comportament plantezi în fiecare zi câte o sămânță de „noroc”. Iar la un moment dat vine și vremea culesului, nu știi când va veni nu știi ce vei culege. Nu e important, nu trebuie să îți faci griji pentru asta. Vei culege ce-ai sădit, chiar dacă atunci nu știai asta.

Tot ce am spus până acum functionează și invers. Comportă-te invers și vei avea parte din plin de greutățile vieții, de întâmplari nefericite și de „ghinion”.

Pușcărie sau sex liber? Mai e o cale?

Am o dilemă de pus pe masă.

Unde ar trebui să înceapă și unde să se termine relațiile interpersonale în afara cuplului?

E ușor de dat un răspuns bazat pe platitudini sociale dar eu vreau mai mult de atât. Vreau un răspuns care să țină cont de respectul entitații, respectul libertății, de realitate și de psihologia și spiritualitate oamenilor implicați.

Abordând de o manieră generală subiectul aș creiona situațiia cam așa.

Avem o pesoană de sex X și un persoană de sex Y, vă place cum o ard genetic? Când X întreprinde o acțiune exterioară cu participarea persoanelor y din mediu ambiant intervine un moment când Y ia foc.

Am putea să trasăm unde se cade ca X să își corecteze comportamentul sau unde se cade ca Y să o facă?

Abandonez sexele, ce e normal să faci cu alte persoane de sex opus în afara relației pentru a fii considerat corect, cinstit, util nu știu ce cuvânt gol să folosesc pentru a nu cădea în una dintre extremele oferite de societate?

Poți să vorbești? Bunul simț spune ca da.

În ce condiții poți să vorbești? Cu martori obligatoriu? Pe mess? În intimitatea unui apartament?

Când vorbești ce ai vie să faci? Ai voie să vorbești de sex? Ai voie să râzi?

Ai voie să te simți bine? Ai voie să fii tu?

Ai voie să faci sex, să te săruți?

Există un milion te întrebări dar nu poți cuprinde așa ceva în legislație. Pentru ca legislația e făcută să fie încălcată. Pune-mi o constrangere și viața mea se va axa pe a o depăși. Poate că nu aveam nevoie de aia dar când o interzici deja îmi spui că eu sunt un sclav.

Poți să alergi în toată grădina da nu mânca din măr. Păi istoria a dovedit că nu funcționează sistemul ăsta. Tot istoria ne mai învață ceva. Prietene, când mănânci din măr ia suge-o tu pe cont propriu. Deci constrângerea nu e bună. Libertatea totală iar e un concept dubios. Omul e ușor influențabil de efectul de turmă. Uite coaie noi ne futem în cur hai și tu ca e bine. Pâna te dezmeticești că nu e bine deja nu mai stai comod pe scaun. Să acționezi cu responsabilitate să zicem că e cel mai bine. Bun eu sunt responsabil acum ce am voie să fac?

Adică eu iubesc pe cineva. Am voie să iubesc doar o persoană? Bun iubesc doar o persoana într-un anume fel cât de mult am voie să iubesc altă persoană până să devină un inconvenient?

Nu reușesc de loc să surprind generalist problema așa că o voi aborda de o manieră mai îngustă dar destul de ușor de întâlnit.

Discuțiile pe mess

–––––––––––––––––––––––-

Având un blog ajungi în situația de intra în contact cu un numar mai mare de oameni. Un contact deși virtual totuși destul de puternic. Nu sunt susținătorul celor care critică blogarii ca fiind oameni rupți de realitate și care își fac o altă viață virtuală. Eu cred că a avea un blog e un efort suplimentar și o lărgire a comunicării cu cei din jur. Înveți să fii mai deschis și cunoști mai multi oameni îți colorezi viața puțin. Normal echilibru e necesar. Întreabrea e, unde o conversație pe mess devine improprie fața de partenera ta? Adică ce ai voie să vorbești sau cum?

Însăși idee de a avea voie să vorbești mă umple de repulsie. Bă, cum adică să am voie, când am devenit sclavul unei relații de interdependență? Că iubire nu poate să fie, aia implică libertate de exprimare. Aia implică dorința ca omul care te iubește să vrea ca tu să fii fericit. Dacă e o bășină de șantaj sentimental nu am nevoie. Ar trebui să fie încredere nu? Așa și când înșeli încrederea în repetate rânduri?

Eu nu am un istoric bancar curat ca să mă exprim plastic. Adică am mințit și am fost “prins” mințind. Am înșelat în toate domeniile necesare pentru ca cineva să nu îți mai acorde încredere. Cu toate acestea pretind să fiu tratat cu respect și să fiu crezut. Sunt aberant?

Poate, dar cu toate astea nu sunt tiran deci cui nu îi place poate să plece, poate să mă mintă, poate să mă înșele. Aici merg fără plasă de siguranță, că fata mea de ceva timp îmi privește cercurile pe nisip. Știu că dacă intru într-o mulțime de 1000 de oameni și pe jos sunt 1000 de pietre 500 de oameni se vor apleca și nu vor avea ce să ia de jos. Dar singurul om care ar avea dreptul să judece situația asta s-ar pune în fața mea să mă apere de pietre. Așa că vinovăția e pentru oamenii slabi, oamenii fricoși, oamenii mici. Pentru oamenii vii e iertarea și iubirea.

Așa că eu vreau să știu, pentru mine, până unde e normal să vrei să mergi și să mergi într-o discuție pe mess. Dacă îți dorești să vorbești cu cineva mai mult decât cu a ta ceva e în neregulă. Eu o apreciez maxim și îmi place să vorbesc cu ea, asta nu mă oprește, ca spirit viu, să nutresc o curiozitate continua pentru cei din jur. Vreau să vorbesc cu oamenii care sunt deschiși dialogului, cu oamenii care să pot schimba opinii. Idei despre problemele lor și despre ale mele. De ce?

Păi pentru că așa ne dezvoltăm așa creștem. Dacă mă duc într-o peșteră și meditez singur o să ies la lumină dupa 7 ani o să fiu echilibrat și plin de ganduri bune dar când  o să mă înjure un șofer că am traversat pe roșu o să leșin de suprasarcina. Nu izolându-te îți demonstrezi iubirea și fidelitatea față de cineva. Alegând conștient de tine și de el, așa o faci.

E o iluzie că dacă te păzești nu se va întâmpla să fii înșelat. O dată și o dată tot va veni un moment în care să mergi pe încredere oarbă, ce faci atunci? Mori de inimă rea? În afară de asta viața are feluri ciudate de a îți deschide uși dacă tu vei sta mereu după gratii să ispășești pedepse trecute sau viitoare nu mai ești ceea ce femeia ta iubea. Din partea cealaltă a baricadei, că ma dedublez cu ușurință, sunt convins că e greu ca dracu. Cum să ai încredere în ce nu poate fii crezut? Cum să dormi liniștit când gelozia te pune la încercare. Iubești și simti că ești iubit dar mereu vrei și fidelitate.

Poate că nu toți dar eu aș cam vrea. Este că îți vine să îmi dai cu ranga în față? Te poftesc să încerci, nu se poate întâmpla mare lucru ori îmi dai ori nu. Nu o să îți port pică pentru că mi-ai dat și nici recunoștință pentru că nu mi-ai dat. Știi de ce?

Pentru că eu știu că fiecare lecție e ceea ce ai nevoie. Dacă ești înșelat ai pațit-o pentru a învățat ceva. Dacă iau o ranga în față aveam nevoie de ia. Pe cine să mă supăr pe Dumnezeu, pe mine? Nu, voi încerca să învăț ceva din asta. Încă nu vă repeziți cu ranga că așa cum poate să fie lecție pentru mine poate să fie și pentru tine așa că voi folosi tot arsenalul din dotare să mă apar.

Cel mai bun mod de a separar o discuție de un flirt ar fi intenția. Dar intenția poate fi uneori interpretata greșit, dar ăsta e un aspect asupra căruia eu nu îmi iau responsabilitatea. Alt mod de separare ar fi să nu faci ce nu ți-ar place să ți se facă. Nu știu ce să zic nu reușesc să identific care e modul bun de a menține libertatea de comunicare cu alți oameni în modul tău propriu cald sau prietenesc și de a respecta și nevoia de fidelitate a partenerului. A respecta nevoia de fidelitate nu înseamnă a încuraja posesivitatea absurda a oamenilor care sunt stăpâniți de frici. Nu înseamnă a omorâ în tine interesul despre cei din jur. Nu înseamnă a ucide scânteia fericirii în ochii tăi. Poate că sunt eu un om greu de iubit și mai greu de părăsit, dar mă îndoiesc că răspunsul e facil și din categoria extremistă.

Nu cred că există fidelitate acolo unde nu există posibilitate de a înșela, nu cred că există iubire acolo unde exista constrângeri, nu cred că există respect acolo unde există frustrări.

Nu pot să pun lini de ghidaj nu pot să spun așa e bine pot în schimb să continui să caut și se experimentez și să văd ce iese.

Crede în tine

Într-o relație se ajunge de multe ori la o anume dependență și pierdere de identitate. De multe ori unul din parteneri ajunge să își gândească viața centrat pe celălalt. Voi alege femeia ca făcând asta, pentru că așa îmi vine mie mai ușor să mă exprim. Asta nu înseamnă că ar fi asta o regulă. Fiecare poate să se vadă în rolul care simte că i se potrivește.

Faptele se petrec cam așa. El și ea se îndrăgostesc [sau nu] dar ajung să aiba o relație care îi face pe amândoi să se simtă bine, relația ajunge ceea ce numim „serioasă”.

În acest moment se formează uneori o idee, între cei doi parteneri, cum că unul este mai tare poziționat ca celălalt. Criiterile în general sunt arbitrare de la frumusețe la inteligență până la tarie de caracter sau mai știu eu ce consideră fiecare ca fiind important [care dă mai tare cu pumnul].

Femeia să zicem că își asuma acest rol din dragoste din frică sau din proaste deprinderi, poate că toată viața a fost învățată că e inferioară.

Astfel femeia începe să își organizeze viața treptat după cea a bărbatului. Își împarte programul, își neglijează prietenii rudele hobiurile după toanele barbatului. Ea le face pe toate din spirit de sacrificiu. E o acțiune inconștientă. Lucrurile se fac treptat și asta face situația destul de dificil de observat. Bărbatul care a fost educat de societate să caute dominarea în orice relație de multe ori va accepta această situație chiar cu plăcere.  Prin comportamentul să cotidian va încerca să întărească acest patern, accentuând cu orice ocazie momentele când el are dreptate versus parteneră. Dacă se poate în public pentru a obține confirmarea și din partea altor persoane, astfel augumentând în mintea femeii veridicitatea acestor lucruri. Cu timpul aceste lucruri sugerate sau spuse fațiș ajung să fie un fel de axiomă a relației celor doi. De fapt nu mai e o relație de parteneriat ci o relație de subordonare.

După ce femeia își asuma benevol sau forțat poziția inferioară bărbatul va începe să considere ca fiind real ceea ce până acum era pentru el doar un joc al dominării. Mulți exagerează voit o idee și apoi când văd că lumea o primește ca fiind buna încep să creadă și ei în ea și pierd contactul cu realitatea. Asemeni fiecărui dictator care a început ca un idol al poporului și ajunge un tiran sângeros.

Ceea ce scapă barbațiilor comiși în acest patern de relație este că o dată cu considerația de sine ei răpesc sau acceptă să ia femeii multe alte lucruri. Îi distrug spiritul culoarea și autenticitatea.

E o capcană foarte vicleană această situație și suferința pe care o generează și traumele psihice sunt considerabile.

Deși  bărbatul pare a fi călau și femeia victimă  totuși barbatul este în egală măsura victimă. El își pierde considerația pentru femeia de lângă el, poate ajunge să o înșele poate ajunge să o lovească sau să o asuprească fără nici o remușcare. Ajunge să își bată joc de dragostea lui și să își ducă viața într-o superficialitate continuă. E în capcana de a disprețui femeia și de a nu o putea parăsi pentru a își cauta o parteneră pe măsură. Căci mirajul puterii este greu de abandonat. Traiește alături de o femei al cărui adevărat potențial creator și iubitor nici nu e pe aproape de a îl cunoaște. Pierde în moduri imposibil de cuantificat, pierde frumusețea comunii din viața de cuplu, pierde ajutorul pe care l-ar putea primi din partea femeii, se pierde pe el însuși. Își batjocorește propria măreție sufletească și o face de multe ori fără să își dea seama de asta. Nu e din răutate nu e din cinism sau alte motive, e pur și simplu din lipsă de atenție. E pentru că așa vede la alții în jur sau pentru că e imatur.

Atrag atenția asupra acestei situații tuturor celor care simt că nu mai văd în partenera lor ceea ce vedeau la început. Remedierea e foarte dificilă și implică disponibilitatea de a reconsidera și de a reevalua fiecare gest. Dar cu siguranță primul pas este comunicarea și identificarea problemei. Această situație nu poate fi rezolvată unidirecțional și în nici un caz în scurt timp. E nevoie de un proces intens și dificil de identificare a deselor momente de nesocotire a drepturilor și unui partener de catre celălalt.

Cel “puternic” trebuie să își înfrângă tendința de a lua și să îi atraga celui slab atenția când se nesocotește. Cel “slab” trebuie să își înfrunte frica de a fi responsabil de a primi puterea deciziei în ceea ce privește propria persoană. Nu e ceva ce trebuie subestimat, asemeni unui orb care redescoperă văzul, este un proces dureros și anevoios.

Vă propun un exercițiu de făcut în cuplu.

Imaginați-vă o zi, liberă de constrangeri [gen copii, serviciu],  în care sunteți total debranșat de celălalt [fără telefoane prelungite sau dese sau alt gen de comunicare care să va pună în contact pt perioade prea lungi].

Dacă unul din parteneri reușește fără dificultate să spună ce va face în ziua respectivă[detaliind astfel încât să umple ziua la nivel de minut ] iar celălalt nu poate să își imagineze acțiuni individuale care să îi umple o zi fără să ajungă să se plictisească eu cred că e un semnal de alarmă. Asta nu înseamnă că dacă nu totul e pe roze. Exercițiul de mai sus e doar ceva imaginat de mine deci nu are nici o susținere de vreo natură stințifică.

Atenție la aceast tip de relație pentru că ambii parteneri au enorm de pierdut în moduri inimaginabile. Își neagă dreptul de a fi fericiți și de a se descoperi ca oameni.

M-am întins prea mult, așa că mă opresc aici, deși cred că ar mai fi câte ceva de spus.

Educatia copiilor

In primul rand vreau sa spun ca nu am copii deci vorbesc din perspectiva  de „teoretician” si de fost copil.

M-am gandit in repetate ganduri ce o sa fac cand o sa fiu tata cum e cel mai bine sa iti educi copiii cum sa faci sa nu se ia de droguri de tigari sa nu faca alte tipuri de greseli mai mult sau mai putin fatale.

Si din observatiile personale am ajuns la cateva concluzii.

Nu se ajunge la aceleasi rezultate mereu doar interzicand sau permitand ceva. Cand vrei sa inveti pe cineva ceva e nevoie de mai mult decat enuntarea unor reguli.

Sa luam un exemplu simplu daca vrei ca al tau copil sa nu fumeze sa zicem cum procedam?

Daca ii interzici nu iese nimic. Daca ii interzici si tu esti un model pentru el si tu nu fumezi si reusesti sa il faci sa inteleaga ca nu ii va face bine fumatul si el e destul de inteligent si sigur pe el in grupul sau de prieteni incat sa nu considere faptul ca fumeaza o sa il ajute sa castige o treapta in plus in ierarhie atunci sansele se imbunatatesc simtitor.

Dar ce am enuntat eu aici e destul de spinos de atins si nici nu pare ca depinde numai de tine.

Daca il lasi o sa se apuce si apoi poti doar sa speri tu ca se va lasa. Daca ii dai voie sa aleaga dar ii explici motivele pentru care nu e bine sa fumeze si el e destul de inteligent sa le inteleaga si destul de apropiat de tine sa te asculte ca pe un prieten si iarasi nu se lasa influentat de anturaj sansele sunt iarasi destul de bune.

De aici putem identifica cateva elemente importante in reusita educarii propriului copil.

1. Sa fii apropiat de el astfel incat el sa aiba incredere in tine.

Cum obtinem asta? Pai in primul rand tratandu-l de mic cu respect. Vorbindu-i ca unui om mare evitand asa zisele (minciuni pt binele sau). Atunci cand face o greseala si ne spune despre ea sa nu folosim niciodata aceasta ca argument impotriva lui. Acordarea unei increderi constante astfel incat sa se obisnuiasca cu ea si sa isi doreasca sa o mentina. Ajutandul in situatii limita fara a il certa mai ales daca observam ca a inteles unde a gresit si in ce masura.

2.Sa ii fii un bun exemplu sau model in viata.

Aici nu cred ca mai are sens sa spun cum facem asta. In principiu eu zic ca daca esti tratat cu respect de ceilalti semeni asta e un indicator destul de bun ca o sa te ia de model.

3.Sa fie inteligent

Asta poate ca pare ceva nativ dar nu in masura care ne intereseaza. Nu este nevoie sa faca probleme la matematica dar este nevoie sa aiba notiuni de logica elementara sa aiba bun simt sa aiba un spirit tolerant pentru cei din jur. Multa lumea isi educa copiii ca si cum societatea este formata din dusmani si numai familia este de incredere. Aici eu vad o mare greseala copilul simte nevoia de apropiere fata de alti oameni si daca el ii simte prieteni iar parintii nesocotesc importanta acestor relatii se pot produce rupturi intre copil si parinti. Nu cultivand frica in copiii nostri ii educam bine si invatandu-i sa respecte viata si oamenii.

4.Sa nu se lase influentati de anturaj

Asta e un fel de mixt din toate enuntate anterior si se obtine prin luarea unor decizii corecte in momente cand nici nu ne gandim noi la asa ceva. Copilul trebuie sa aiba masura valorii sale fara a avea nevoie de o confirmare din exterior. Sa inteleaga ce e corect si ce nu sa fie invatat sa respinga ce e abuziv si sa nu isi doreasca sau sa nu simta nevoia hranirii egoului.

Multi parinti fac inconstient asta zilnic hranesc egoul copilului il umfla artificial si o fac ca si cum ar fi cel mai bun lucru din lume. Mereu intreaba daca a luat cea mai mare nota mereu se lauda cu copilul care a iesit primul la concurs mereu isi pun copilul intr-o competitie cu ceilalti copii. Prin acest comportament copilul devine dependent de lauda si incepe sa caute a iesi in fata altora indiferent de metode. In aceste momente el incepe sa tanjeasca dupa recunoasterea grupului din care face parte si va fi gata sa faca orice prostii pentru a castiga aceasta recunoastere.

Alti parinti fac invers mereu isi blameaza copilul si il cearta pentru orice greseala exagerat facadu-l un complexat care de multe ori va incerca sa compenseze prin recunosterea meritelor in afara familiei.

Este foarte greu sa explici care e iesire din aceasta dilema cat sa il incurajezi cat sa nu il alinti cat sa il certi cat sa ii permiti cat sa nu ii permiti dar eu zic ca atunci cand tu ca si om esti echilibrat si ai o viziune corecta asupra vietii asupra societatii ai valori morale corecte copilul are sanse mari de a ajunge la fel. Are sanse si in alte situatii dar atunci tine de hazard.

Sper sa fiu capabil sa dau dovada de obiectivitate in cresterea copiilor mei sa nu fiu exagerat in grija pentru ei ajungand sa le ingradesc libertatile care le merita ca oameni. Un copil este in primul rand un suflet pe acest pamant asa ca are dreptul la liberul arbitru din momentul in care este capabil sa il manifeste. Datoria noastra ca parinti este sa ii furnizam informatii cat mai complete pentru luarea alegerii si sa ii respectam deciziile.

Unele vor fi bune unele vor fi rele dar din fiecare va invata cate ceva iar daca o decizie il va duce intr-o situatie fara iesire sa incercam sa il ajutam pe cat ne sta in puteri dar fara acte irationale.

Poveste adevarata

Am un prieten care la varsta de 16 ani a fost diagnosticat cu o afectiune la inima doctorul i-a interzis sa mai faca sport la scoala. El a stat 3 4 luni speriat de treaba asta apoi a inceput sa faca antrenamente de arte martiale mama sa normal era ingrijorata si nu stia cum sa il opreasca.

Atunci el i-a zis sa il lase in pace ca daca o sa moara cu sacul de box in brate inseamna ca a murit fericit ce vrea sa traiasca ca un handicapat daca sportul era pasiunea lui? Acum are 32 de ani si eu unu nu am vazut om cu o conditie fizica mai buna ca a lui si cu o sanatate mai buna. Continua sa fac sport aproape zilnic antrenamente foarte dure si de anduranta. Si viata sa e axata pe sport. Poate ca multi au zis ca e nebun atunci dar asa nebun a facut cum a vrut el si era dispus sa suporte consecintele. Nu considerati ca un copil e prea mica pentru a isi lua proprile decizii ca intelectual vorbind copilul este maturizat complet la o varsta destul de frageda. Tot ce ii lipseste e experienta sau informatia in a alege aici e rolul parintelui sa furnizeze aceasta informatie. Nu alegeti pentru copii vostri ce v-ar conveni voua ca din frica puteti sa luati alegeri care sa ii distruga viata.

Cam astea sunt cele mai importante aspecte pe care le vad eu in educatia unui copil restul e implementare floricele pe campii fiecare aplica zilnic cat poate si cum il duce mintea. Dar eu zic ca sunt niste principii sanatoase, ca niste schele pe care se poate construi o educatie eficienta.

Instruiti copilul sa isi ia singur alegerile si respectati ce a ales.