Tara cu un singur gras

Mi-a picat în mână cartea lui Adelin Petrișor – Țara cu un singur gras. Este o relatare jurnalistică despre vizita sa în Coreea de Nord. După citirea ei am rămas cu impresia ca Adelin Petrișor are scriitura unui elev de clasa a patra, fără talent la compuneri. Când vine vorba de relatări se descurcă foarte bine, fraze scurte clare și cuprinzătoare. Doar este jurnalist de atâta timp. Dar, el și a dorit să o ardă și puțin literar, să arate că are simțul umorului și peste toate că este jurnalist de război.

Două aspecte m-au nemulțumit în cartea asta.

Se laduă excesiv.

Mă simțeam ca în fața unui proaspăt întors din străinătate, indiferent despre ce era vorba apărea o comparație cu ce-a văzut acolo. Avea sau nu avea legătură cu subiectul Adelin ne mai spunea de cum a înfruntat el pericole în Irak, Egipt și alte locuri terifiante de pe pământ. Nu am nimic cu lauda, dar laudă-te frate mai cu gust. Pune laudele ca pe niște condimente în mâncare, nu turna sare și piper peste orice să te simți și tu bucătar. Transpare din text o impresie că nu-l merităm, de mare jurnalist ce e. Iar personal, din relatările din carte, mi se pare că a abordat destul de prost reportajul pe alocuri. Dar aici vorbesc și eu ca ageamiul deci nu are relevanță.

Doi

Nu are umor. Îi știi pe aia care strică gluma când o povestesc? Care nu știu să pună intonația să creeze suspansul și se balbâie cand o incheie? E, așa este Petre. Cum îi place lui să-și zică.

În rest întreaga carte, pe care am citit-o în vreo două ore, putea să fie rezumată într-un articol pe un blog, sau într-un ziar. În principiu n-au aflat nimic, n-au văzut nimic. Decât că regimul e foarte închis și oamenii mai chinuiți decât eram noi în comunism, fără nici un fel de date exacte. Dar probabil că își dorea și el să scrie o carte, chestie pentru care nu îl acuz. Adică omul a încercat, poate o să mai scrie și o sa fie mai bune. Pula mea, după standardele mele asta e praf. O dovadă momentan nivelul lui este de jurnalist de război. Nu că asta ar fi o rușine sau puțin lucru.

În altă ordine de idei la final am rămas cu un gust trist, că reportajul lui a băgat în căcat niște oameni. Genul ăla de căcat cu detenție politică și condamnări nasoale. Dar pozele au fost apreciate pe la nu știu ce concursuri și a avut el ocazia să se bată pe burtă cu alți jurnaliști. Cam de căcat aș zice, cam foarte de căcat, mai ales că  o arde într-un rând „mi-a fost frica să nu-i expun pe cei intervievați”  la modul sper că nu a avut nimeni de suferit, când evident că au avut și apoi ne povestește pe 3 pagini de ce succes s-a bucurat el.

Nu am înțeles deloc treaba cu mi-a fost fircă să nu-i expun. Coaie de ce ți-a fost? De ce nu îți este încă. Plus că la cum e construită fraze te aștepți să continue dar nu i-am expus. De fapt toți cei intervievați aveau numele luat de ghidul lui și ajungeau deci in atenția securității, apoi documentarul a fost publicat și a fost văzut de ambasdorul din Coreea de Nord care nu i-a mai raspuns la telefon.

Unu plus unu fac doi.

Regimul controlează oamenii și îi asuprește, permit unui jurnalist să vină și-l urmăresc și-l controlează la fiecare pas, cu intenția clară de a obține o propagandă pozitivă. Ăla suprinde câteva afirmații și imagini cu oameni care nu transmit fericire și satisfacție, imagini care chiar pun regimul într-o lumină proastă. Oamenii care mereu erau luați în consemn și apoi el publică documentarul care este vizionat de reprezentatul guvernului coreean în românia și care este supărat de rezultat. Cum Pula mea credeți că se închide cercul asta?

Mi-a fost frică să nu-i expun… muie mă. Încă am coșmaruri și mustrări de conștiință pentru soarta lor așa ar trebui să sune fraza aia.

I will survive

Hai să vă învăț o jmecherie. Știți voi cum se jegojește o tastatură după mai mult timp de utilizare? Și cum se umple de scame, praf, păr, mătreață, sau în cazuri mai fericite de cafea și cola?

Știți, că doar nu sunteți toți pe touch screen. E, pe mine mă stresează maxim să o văd murdră. Mai ales că atunci când se murdăresc tastele pe laterală nu mai ai cum să le cureți prea ușor.

Vă dați seama cum arăta tastatura mea de la muncă după ani și ani deutilizare? Cam ca una de la un net cafe.

Așa că am decis să fac ceva în privința asta. Cum nu am răbdare să curăț fiecare tastă individual am decis să risc un duș.

Am luam purcelul îngălat, l-am băgat sub jetul de apă, l-am săpunit bine cu peria și gel de duș cu ulei de…. înțelegeți voi. Cu primul gel de duș care mi-a căzut în mână.

Doar nu mă apuc acum să citesc pe gelul de duș.

L-am clătit bine și din toate direcțiile l-am scuturat l-am sters cu un prosopel, e voila… acuma scriu pe el.

 

După spălare am lăsat-o la uscat pe un calorifer. cateva ore cu fața în jos și mai multe cu față în sus. Pentru cei mai sperioși puteți folosi și feonul. Eu sunt deja la a treia isprava de genul asta pe o tastatura logitech ps2 sau usb. Nu stiu daca merge si pentru cele firles dar pentru astea cu fir a mers fără urmări.

Atenție

Dacă vă stricați tastaturile în proces sau le băgați încă ude în calculatoare și vă ardeți plăcile de bază este pe socoteala voastră. Habar nu am dacă orice tastatura va rezista la un astfel de tratament. Eu m-am riscat cu încredere și acum arată ca nouă. Deci nu există garanții asupra funcționării metodei. Odată am încercat să desfac una în care îmi picase suc de piersici sau ceva și nu am mai putut-o reconstitui. Așa că asta e metoda mea actuală de a scăpa de microbi…. și miroase a curat.

 

tonga

Bă eu îmi iubesc soția, dar uneori te simți foarte nefericit când ești însurat.

De exemplu acum când am dat peste echipa de rugby din tonga și nevasta-mea m-a oprit să mă împrietenesc cu ei de frică că ne luam la bătaie.

Frate eu mă înțeleg exemplar cu sportivii. Erau niște bărboși musculoși acolo… numai buni de legat prietenii.

Puține regrete am în viață dar asta e unul dintr ele. Offff.

De citit

Îl citesc pe Marin Preda în ultima vreme. Omul ăsta mi se pare genial. Îți dă măsura literaturii adevărate. Umorul său neașteptat, venit din situații comune, este senzațional.

Pasajele, aparent fără nici o legatura cu subiectul poveștii centrale, sunt ca peisajele pitorești de pe drum. Pot face călătoria mult mai recompensantă decât destinația finală.

Amestecul de blândețe și toleranță cu agresivitate și sinceritate țărănească, fac lectura să curgă ca și cum ai avea în fața ta un prieten drag, cu bune și rele. Pe care-l apreciezi pentru modul direct în care ți se dezvăluie și nu în ultimul rând pentru gândirea sa ieșită din tipare și simțul surprinzător al observației.

Analizele sale plecă de la un gest sau o privire și extrag însemnătăți importante ale intenților și personalității personajelor. Le găsesc un mod foarte plăcut de a descoperi acțiunea și de a transmite anumite opinii personale ale autorului, despre natura umană în general.

Citindu-i cărțile simți dimensiunea unui geniu literar real. Puterea creației, puterea de înțelegere a subtilităților societății și chiar a lumii.

Uneori are și unele confesiuni alte proprilor păreri despre viață. Dar, le emite modes și parțial, nu ca și cum ar încerca să le propovăduiască, pare mai mult că doar se inflitrează din gândirea sa în text pe nesimțite. Ca un efect secundar al implicării alături de personaje.

Evenimente pe facebook

Bă, se vede treaba că cineva trebuie să pună orânduire în etica de facebook. Aici vine rolul meu!

Ok, am înțeles că acest rahat ce îți dă iluzia socializării ne ocupă la toți din ce în ce mai mult timp.

Am înțeles că până la urma se poate face și câte ceva util cu el. Nu, nu mă refer la pozele cu toți muribunzii la care cerșiți like ca niște lobotemizați. Nu-i ajutați, în realitate, doar DEsensibilizați pe toată lumea la orice caz de genul. Dar creierele mici nu se chinuiesc să înțeleagă rezultatul acțiunilor lor. Ele trăiesc instincual și în general prost.

Așa… să mergem mai departe, unul dintre puținele aspecte cu adevărat utile pentru tine, generatorul de like-uri pe facebook, este ca poți să faci un event, să spui lejer la o sută de cai frumoși că se dă strângerea într-un anume loc.

Cam ca pe vremea vieții satului, unde orcine putea să strângă satul undeva daca stârnea un zvon interesant. Cum ar fi o bătaie sau o nuntă sau un linșaj, depinde de perioad și gustul sătenilor pentru sânge.

Ei, și pe lângă faptul că poate să dea de veste pentru simpla utilitate a informării, inițiatorul poate să facă și o estimare despre amploarea manifestării.

Pentru asta programatorul de la facebook, în naivitatea sa inginerească, a pus trei stări și o nonstare. Eu sunt programator și știu ce vorbesc. Ăsta e reflexul.

• Viu
• Nu viu maică
• Poate ajung
• Și mă doare în pulă

Din punct de vedere logic totul este corect, dar se ignora existența acelor muiști, băgători în seamă, care sunt cultivați de facebook ca iarba de afgani.

Cele vite , vor mereu să se simtă că participă, să dea și ei un like (ca să-l inflaționeze), să aibă o listă de prieteni pe care nu-i cunosc cât mai mare, să te invite la jocuri de cacat, să scrie pe peretele tău.

Înțelegeți unde bat? Acei cretini generatori de trafic pe fb, de în 5 minute nu poți să mai găsești ceva care te interesa cu adevărat. Aceste exemplare cretine trebuie coase cât mai repede din lista de news.

Cum a dat un link la o poza cu batrâni care se țin de perfuzie romantic și a scris ‘Drăguț <3’, cum le dai unfollow.

Divaghez, deci atunci când face cineva un event, invită 500 de persoane, din ăia 30 zic ca nu vin, 15 că vin și 30 de muiști atroce zic că POATE.

Pe principiul că ei știu clar că nu vin, dar cine știe prin ce întorsătură ciudată a sorții urmează, poate îi teleportează acolo o putere divină. Caz în care, daca nu ar avea pe facebook setat statusul că poate…. ce ar mai fi?

Nu o să fie ca și cum vin neinvitați?

Nu muiștilor!!! Trebuie să țipi la omul prost, nu pricepe subtițilăți.

Singura motivație ca să dai „că poate” este când este mai mult ca sigur că ajungi dar ești puțin psihotic și vrei să pui răul înainte. Altfel nu dai nimic. Muie!!!

Nu dai nimic. E clar?

Daca nu știi încă ce faci în ziua aia e semn să nu dai nici un răspuns la event. Că nu te-a luat nimeni la întrebări cu invitația de nuntă în mână, să te fâstâcești că nu știi ce să minți.

E de bun simț să faci așa. Dacă există mai mulți indeciși decât deciși pentru participarea la un eveniment înseamnă că dobitocii fără ocupație și-au făcut simțită prezența.

Ia să punem noi mâna să folosim cât de cât responsabil acest instrument menit să ne spele pe creier.