Fixatii

Eu sunt un observator feroce al oamenilor din jurul meu. Am un spirit așa de critic că nu mă mai pot uita la televizor în ultima vreme. Pur și simplu mi se pune un nod în gât de nervi când văd atâta inepție. Parcă se duce un război împotriva logicii. Oameni din ce în ce mai proști și inevitabil mai vocali, sunt promovați ca și persoane publice sau sunt puși în lumina reflectoarelor la ore de maximă audiență.

Dar să lăsăm acest aspect pe mai târziu. Despre ce vreau să vorbim acum sunt fixațiile. Acele mici căcaturi, de cele mai multe ori erori de logică și ele, în care mintea noastră rămâne prinsă precum mașina cu tracțiune spate în nămol. De cele mai multe ori fixațiile sunt marketate ca un fel de notă personală a caracterului. Posesorul lor le aduce în discuție cu un fel de mândrie mascată prost sub un strat de autoironie.

Fraților s-a ajuns la atâta falsitate în auto-prezentarea noastră încât ironia unora a ajuns normalitatea altora și în timp lumea a pierdut de mult simțul realității în vâltoarea clișeelor. O fixație nu este deloc o notă de originalitate sau un artificiu estetic al personalității nimănui. Este o prostie cu P mare, pe care autorul deși o vede nu are capacitatea de a o recunoaște și neutraliza. Este cel mai elocvent exemplu de inadaptare sau eșec evolutiv. Să afirmi cu mândrie cum ai ajuns să transformi o greșeală într-un obicei. O fixație eronată menținută cu suficientă îndârjire va aduce chiar moartea. Și așa trebuie să fie, pentru că universul în care trăim funcționează după legi stricte. Chiar dacă noi nu avem capacitatea să le vedem și să le înțelegem pe toate, ele există acolo în fundal. Precum legile fizice dar cu o distanță ceva mai mare în timp între cauză și efect.

Una dintre aceste legi este schimbarea. Viața pentru a supraviețui trebuie constant să se schimbe. Oamenii mândri de fixații se bat cu pumnul în piept cum nu pot ei să se schimbe. Iar asta în timp produce în acel om o idee greșită. Că indiferent cât de corect sau incorect acționează dacă este suficient de perseverent cu timpul modul sau de acțiune va deveni normă. În realitate existența pur și simplu va înlătura exemplarul care persistă în acțiunile greșite.

O să îmi spuneți acum că nu moare nimeni de la o fixație nevinovată. Aparent nu moare nimeni, dar așa cum am spus mai devreme unele legi al universului au o anumită inerție așa că îți este destul de greu să spui cu precizie de la ce moare cineva. Unele țin de statistică și dacă alegi de suficiente ori varianta greșită vei ajunge să plătești și prețul.

Poate că idioatele de la ora 5 o să zică despre un accident în care adolescentul conducea un bolid și a intrat în pom omorând și cei 3 pasageri. În realiate este vorba despre un adolescent cu teribilismul alimentat de părinti proști de iubitori, care a ajuns să se creadă mai capabil decât este. Adolescent care a tăiat prea multe curbe cu mașina pe care nu știe să o conducă, care a făcut prea multe depășiri periculoase doar pentru că i-au mai ieșit în trecut. Este vorba despre prietenii lui, care s-au obișnuit că prostul de la volan să iasă bazma curată cu influența părinților sau cu banii lor. Poate că e vorba de un întreg ansamblu de fixații bătătorite ce s-au dus în zona statistică a eșecului. Acolo unde existența și-a pierdut răbdarea și decide să elimine din sistem aceste celule bolnave.

Scenariul de mai sus este unul extrem de sugestiv și simplist dar în realitate fixațiile sunt mult, mult mai parșive. Ele induc viclean eroarea în judecata noastră pe poarta din spate a obiceiurilor. Acolo unde rațiunea este adormită. Ajungem să le prezentăm cu amuzament ca pe niște particularități ale noastre: „Eu mereu mă scarpin în cur înainte să mănânc mici. Ce să fac așa sunt eu, hihi…da’ nu știu de unde am luat hepatită.”

Acum revenind la primul paragraf, cumva trebuie să scap de fixația asta a critici, înainte să scape ea de mine. Ca orice fixație adevărată aduce și ea satisfacțiile ei. Simt o senzație de plăcere combinată cu nervi, când văd prostia în alții sub forma unor erori de logică flagrante. Vreau să îi confrunt, să le sfărâm raționamentul precar, până îi văd cum rămân fără cuvinte dar cu expresia aia pe față de neacceptare. Dacă sunt sincer cu minte și acum sunt o fac cu răutate. Nu știu de unde vine această răutate dar e o răutate mocnită ca ura strânsă de abuzurile vechi. Nu încerc să îmi caut scuze încerc să mă înțeleg și să mă schimb. Problema este că eu caut schimbarea din profunzime nu abținerea de suprafață în timp ce monologhez pe interior. Am făcut asta destul și simt că e la fel de rău. Am nevoie de mai multă smerenie, de mai multă îngenunchere a egoului. Greșeli facem cu toții și unele sunt dincolo de puterea noastră de a le controla, poate că ne sunt lipite pe piele poate că sunt crucea noastră pe acest pământ. În cazul ăsta cruzime să îți bați joc de omul chinuit de un bolovan mai mare decât al tău. Și cu aceste dileme mă frământ zilele astea. De unde atâta răutate în mine și cum pot să o stăvilesc.

 

 

Cum să îți atingi visul?

Cum remarcasem în ultimul post am cam mers cu frâna trasă din prima clipă de conștiență și până astăzi. Un astăzi aproximativ, ce se diluează în ieri și în mâine.

Dacă aș crede cu tărie în propriile forțe, indiferent ce acțiune aș întreprinde, mă gândesc că aș fi cu mult mai eficient.

Dar… există și un dar, un succes vine cu o serie de provocări. Astfel, un prim pas înainte, nu înseamnă obligatoriu că vei ești mai aproape de autorealizarea ta ca ființă. De multe ori un prim succes te poate distruge.

Din observații asupra propriei mele persoane și asupra altora am ajuns la următoarele concluzii. E imperios necesar să crezi în tine, pentru a pune lucrurile în mișcare. Dar odată puse lucrurile în mișcare, atitudinea și gândirea ta le menține pe cursul firesc.

Atitudinea cea mai importantă nu e cum ar părea la prima vedere consecvența, seriozitatea sau determinarea în muncă. Astea sunt de fapt atitudini secundare ce rezultă din ceva mai subtil.

Orice proces de creare a ceva material (o carieră, un nume, o operă) generează și produși secundari. Acești produși sunt sub formă de orgoliu și de atașament. La fel ca marea majoritate a produșiilor secundari din industrie și aceștia sunt adesea dăunători, mai ales când depășesc o concentrație anume.

Orgoliul este de multe ori chiar motorul ce îi mână înainte pe mulți oameni. Uneori e numit ambiție de cei care au de beneficiat de pe urma lor, aproape că sună pozitiv. Pericolul apare în momentul când orgoliul va depăși un anumit nivel și se transformă în dispreț. Disprețul se transformă în dușmănie și omul va începe să dea piept cu soarta necruțătoare. Sub formă de ghinioane și în cele din urmă sub formă de boli, dacă nu își corectează gândirea deficitară în cele din urmă poate să își găsească chiar moartea.

Atașamentul la început pare nevinovat, el e rezultatul natural al unei creații reușite. Atașamentul are și el un nivel ce o dată depășit ne aruncă în agresivitate. Agresivitatea la rândul ei cu timpul devine dușmănie și ne va roade pe interior. Soarta ne va deveni și în acest caz pe “neașteptate” potrivnică.

Invariabil acest patern l-am regasit în multitudinea de cazuri pe care am avut până acum șansa să le cunosc. În același timp oameni a căror rețetă de succes, a fost pentru mine un semn de întrebare am descoperit că aveau un nivel foarte scăzut al orgoliului sau al atașamentului față de succesul lor.

Dacă omul e un sistem complex ce beneficiaza de autoreglare si la nivel fizic și la nivel psihic atunci poate că un orgoliu ce stă să explodeze sau un atașament aproape de limită poate să fie tot ce trebuie pentru a nu te putea manifesta la adevăratul tău potențial. Potențial care în condițiile date ar fi, nu constructiv ci autodistructiv. Așa că paradoxal dorința noastră poate să ne și aducă și să ne și depărteze visul.

Din acest punct de vedere înainte a te angaja într-o acțiune merită să meditezi ceva timp și să studiezi ce anume trezește în tine gândul unei reușite de cel mai înalt nivel. Iar dacă simți că multe din aceste sentimente sunt peste puterile tale de gestionare poate că e mai bine să mai aștepți până devi mai înțelept.

Toate aceste idei sunt reflecții personale și nu pot aduce argumente cu adevărat stiințifice. Dar eu unul sunt destul de convins de veridicitatea lor.

Există multe rețete de succes pe net sau în cărți și există multe filme sau documentare educative care militează că poți avea orice îți dorești fără limite. Există oameni care au aplicat rețetele respective și pentru care acele rețete au funcționat dar cu toate acestea există un numar extraordinar de oameni pentru care nu funcționează. Mă îndoiesc că determinarea este ceea ce le lipsește celor ce nu reușesc.

Mult mai mult aș înclina spre alte motive.

Blocaje autogenerate de subconștientul lor pentru a îi proteja.

Sau pur și simplu după primul pas se lovesc de zidul propriei slabiciuni în fața succesului.

Puțini sunt capabili să își remodeleze paternul gândirii și să reia drumul ales, marea majoritate abandonează. Abandon care e doar un drum mai lung spre autodistrugere. Abandonul vine cu vinovație, vinovăția se transformă în acuzarea altora și în răutate. Rautatea va deveni dușmanie împotriva vieții, a altora și a propriei persoane și se va finaliza cu boală și moarte.

Nu există o altă cale „corectă” decât mersul înainte. Un mers înainte însoțit de o minte limpede și de înțelepciune de viața. Aceeași înțelepciune care rezidă din toate religiile și filozofiile lumii, iubirea. Iubirea uniformă, împrăștiată asupra întregii lumi în intregul spectru care îl avem la dispoziție. Căci iubirea asemeni luminii descompuse într-un curcubeu permite multe forme de exprimare. Inevitabil există una potrivită pentru fiecare situație. Trebuie doar să o identifică și să ne antrenăm în a le descoperi sau a le redescoperi.

Evoluția negativă

Eu nu cred că există un om rău din prima clipă când se naște. El devine așa în urma unui proces îndelungat de înțelegeri și învățături greșite.

Drumul pe care îl parcurge fiecare dintre noi până ajunge la răutate ar putea să fie următorul.

Prima etapă este nevoia de a fi iubit. Nevoia de a fi iubit generează frica de a nu fi iubit. Din această frică atunci când te simți neiubit va apărea un sentiment de vinovăție.

Te simți nevrednic de iubire înseamnă că tu nu faci ceva bine. Te simți vinovat față de tine pentru incapacitatea de a atrage iubire. Vinovăția va atrage învinuiri din partea altora conform legii atracției. Apoi vei învinui și tu la rândul tău pentru că vei considera că acesta este modul normal de reacție.

Din vinovăție se naște frica de aici paleta se deschide cât vezi cu ochii, frica de o infinitate de lucruri. Frica va atrage spre tine sperieturi din partea altora. Sperieturile repetate te provoacă la acțiune astfel ajungi să îi sperii tu pe alții. În timp ce unii reacționează prin inhibare marea majoritate reacționează agresiv cu timpul.

Astfe din obișnuința de a speria și tu și poate de a speria primul apare răutatea. Răutatea menținută pe perioadă mare de timp se transformă în ură profundă. Când ajungi la ura profundă drumul până la îmbolnăvire și moarte este scurt.

La fiecare etapă există multiple semne pentru cine vrea să învețe și să se schimbe. În general corpul nostru este cel care ne învața aceste lecții prin afecțiuni mai mult sau mai puțin ușoare.

Ca exemplu după ce am avut o reacție exagerată față de o situație (reacție susținută de cuvinte scrise sau vorbite) mi-am mușcat de 6 ori în aceiași zi buza pe interior și mi-am ars limba cu ceai. Poate cineva vrea să vadă aici o coincidență dar eu am văzut un avertisment.

Dacă stai și meditezi asupra reacțiilor tale, asupra gândurilor și asupra trăirilor identifici destul de ușor în ce etapă te afli. Eu simt că poți să fii pe diferite planuri în locuri diferite. Adica vinovat fața de ceva speriat față de altele și rău față de altele.

Pentru cei care consideră că ceea ce am spus până acum are o șansă de credibilitate voi continua cu măsuri de contracarare. Pentru restul doar încercați să priviți prin prisma asta ceea ce vi se întâmplă de acum încolo și ajungeți la o concluzie proprie.

În primul rând pentru a ști unde te afli trebuie să asculți sentimentele.

Ele îți spu:

–          Acum urăști !

–          Acum ți-e frică !

–          Acum te simți vinovat!

Nu bloca aceste semnale că ele sunt doar efecte. Blocându-le doar închizi ochii la ele nu elimini nimic concret. Apoi fă cumva ca să le exprimi nonviolent. Scrie pe hârtie, bate o pernă, aleargă, bea, fă ce știi tu. E pur personal modul de ardere a sentimentelor și de exprimare a lor. Mereu căutați să o faceți neagresiv pentru alții (a spune o parere personală dar care nu convine nu e agresivitate dc o faci civilizat).

Acum ai conștientizat și te-ai eliberat de tensiunea de moment. E momentul să lucrezi asupra cauzei. Nu am o recomandare dacă să o iei de la frica inițială sau de la ultima din piramidă. Eu o iau de la aia care arde cel mai rău. Metoda de revers a procesului se face prin iertare.

Trebuie să ierți pe cel care te-a ranit, trebuie să te ierți pe tine că ai reacționat nepotrivit. Trebuie să ceri iertare corpului tău pentru că l-ai făcut să sufere pentru a te învăța pe tine lecțiile. Poți cere iertare oricărei entități pe care consideri că ai agresat-o și să ierți orice te-a agresat.

Iertarea nu se învață în cuvinte se învață prin practică. A îți cere iertare nu implică o formulă magică sau efectiv să spui omului respectiv ceva. Implică în primul rând recunoșterea greșelii în fața ta și alegerea ta conștientă de a o evita pe viitor. Implică să poți să spui că dacă s-ar reedita situația respectivă ai acționa altfel. Si gândul de a putea face asta să te bucure nu să fie ca o corvoadă.

Apoi procesul continua repetitiv până stingi din ce în ce mai multe aspecte și te apropii din ce în ce de frica inițială. Chiar și fricii trebuie să îi ceri iertare pentru că ea a venit să te învețe o lecție iar tu din neștiință ai reacționat cu agresivitate față de ea.

Durerea de la o arsură te scapă de la moarte iar noi mereu ignorăm binele făcut de ea și o blestemăm pentru senzația de discomfort temporar care o simțim.

Concluziile sunt simple. Cu cât ești mai departe pe pantă cu atât ai pare de mai multe șicane pentru a pricepe asta și a te corecta. Dacă te încăpățânezi să mergi pe drumul greșit (grești înseamnă în dezacord cu ceea ce tu ești și sentimentele te avertizează constant) vei suferi și în cele din urmă vei muri(mai repede decât mai târziu). Dacă dorești conștient să te îndrepți și să te recreezi în fiecare zi mai aproape de ceea ce ești cu adevărat viața va deveni mai frumoasă și plină de culoare.

Nu mă crede pe cuvânt încearcă singur și alege ce simți tu că e mai bine pentru tine.

Ura vs Disprete

Vreau sa fac disectie pe diferenta dintre ura si dispret.

Ura este privita in general ca fiind un sentiment negativ care dauneaza si persoanei care il incerca si persoanei spre care este indreptat.

Acest mod de a vedea lucrurile il am si eu cu unele mici noante. Eu vad ura ca o acumulare de energie negativa ce cauta sa se manifeste asupra unei tinte. Fiind o acumulare trebuie sa fim atenti sa nu sparga recipientul unde e tinuta adica sa nu ne ucida pe noi. Sa nu dea pe afara toata in acelasi timp ca ne stropeste. Iar cand se varsa sa zicem pe la supapa de siguranta sa avem grija unde o directionam.

deci e un proces relativ controlabil stim cam cum sa o manipula. Uram pe cineva atunci ne maifestam exterior si scadem nivelul iar daca reusim sa ne descarcam spre ceva ce nu poate fi lezat chiar putem sa iesim cu bine din ea. Exista riscuri desigur ca sunt mereu cand lucrezi cu substante inflamabile.

Dispretul pe de alta parte e alta specie de animal.

Asta e parsiv nu se vede unde se acumuleaza pentru ca el nu da pe afara el pur si simplu cand atinge un nivel oarecare se transforma in altceva si acel altceva se acumuleaza in locuri unde nu mai avem senzori de avertizare. Adica daca ura se manifesta la nivel constient iar dispretul eu cred ca trece in agresivitate la nivel subconstient.

Ori pentru aceasta agresivitate suconstienta nu mai avem nici un mod de detectie decat cand e prea tarziu. Va amintiti momente cand stati si va intrebati de ce oare am reactionat asa in cutare situatie? Eu nu ma credeam in stare de asa ceva… etc.

E cam astea cred eu ca sunt din dispret. Ura ne duce la crime in momente critice care sunt rare si punctuale iar dispretul e vinovat pentru holocausturi.

Din punctul meu de vedere aparent inofensivul dispret este de multe grade de marime mai periculos ca ura. Prin lipsa de posibilitatii de constientizare unde lucreaza si cat mai are pana rabufneste. Sau prin schimbarile atat de ascunse pe care le are asupra subconstientului nostru.

Solutia mea personala pentru a rezolva aceste doua probleme este urmatoara.

Pentru ura intai caut sa o aduc la nivelul sub critic prin orice mijloace am la indemana in acel moment. De la a ridica tonul la a lovi un perete sau la conduce cu viteza fiecare le stie pe ale lui.  Cele mai eficiente pt mine sunt: ma duc la sala si rup sacul in doua sau provoc pe unu mai bun la lupta si ridic nivelul meciului cat sa ma faca K.O.

Apoi caut sa inteleg motivul urei si sa gasesc in mine problema care ma face sa urasc. Totul e in mine motivul e in noi mereu. Nu ma cert nu imi fac autocritica doar incerc sa vad unde gresesc si cand reusesc ura dispare inteleg greseala si pot sa ma iert. Atunci totul e rezolvat .

Dispretul e problema grea in schimb dispretul e eluziv nu te doare nu sti de ce sa te tii. Pentru dispret trebuie sa il iei prin invaluire si sa il diminuezi lucrand pe toate planurile. In primul rand prin acceptare a ce desconsideri. Prin reducerea agresivitatii fata de lucruri care nu te ating efectiv.

Si cel mai greu, ca asta e reorganizarea intregii tale personalitati, prin acceptarea ca toti suntem egali ca toti ne influentam unu pe altul ca nu exista bun si rau doar mers inainte. Metodele le are fiecare pe alea lui unii inainteaza cu forta impinsi de viata altii merg inainte ei.

Una din marile greseli ce naste dispretul este evaluarea imperfectiunii oamenilor din jur sau a propriei persoane. Toti sunt perfecti doar ca suntem in momente evolutive diferite. Cum nu judeci copilul mic pt ca se pisa pe el asa ar trebui sa nu ne mire ca cei din jur nu pot sa faca lucruri care pentru noi sunt facile.

Pentru asta e nevoie de munca zilnica cu tine insuti sa iti remodelezi zilnic conceptiile despre viata sa cauti sa intelegi cat mai la origini sensul fiecarei fapte. Si sa nu uitam si cel mai important ajutor sa ne agata de iubire (iubirea pe care noi o oferim) acolo unde reusim sa o gasim ca e cel mai bun medicament impotriva agresivitatii.

As mai indrazni sa zic ca rugaciunile ajuta dar cum nu mai e la moda credinta in Divin prefer sa isi ia fiecare informatia asta de unde stie. Oricum cand omul va fi pregatit sa recepteze o informatie ea ii va fi pusa la dipozitie (prin coincideta „Coincidentele apar atunci cand Dumnezeu ramane anonim „).