Incredere

18 08 2011

Atunci când te uiti în ochii cuiva se produce o comunicare nonverbală, de la suflet la suflet, de la sine la sine. Cu fiecare secunda care trece se dau mai multe măști la o parte. Până rămân doi oameni care se privesc în ochi și nu se mai gândesc la nimic.

Atunci spui eu sunt eu și dacă te accepți pe deplin poți să privești pe cineva în ochi fără să simți nici cea mai mică tendință de a pleca privirea.

A pleca privirea e doar rușinea pe care o resimți la un moment dat vizazi de tine în fața altora și în fața ta. De fapt în fața ta e primul și ultimul pas, tu nu te accepți așa cum ești și presupui că nimeni nu te-ar putea accepta așa. Monstrul ăla care ești impletitura aia de cine ești și în ce pozezi.

Dacă te forțezi să privești pe cineva în ochi nu înseamnă că te accepți mai mult, înseamnă că te forțezi să privești pe cineva în ochi. Mai sunt tehnici de a privi în ochi să fixezi centrul frunții astfel se creaza iluzia privitului în ochi fără ca în realitate să o faci. Găsesc asta cel mai idiot lucru cu putință.

Dacă vrei să faci din privitul în ochi un exercițiu de autoacceptare atunci când privești pe cineva în ochi simte cum stai gol în fața lui, nu fizic deși și ala e un exercițiu util, ci sufletește. Puneți sufletul pe tava în clipa aia, afirma cine ești. Vizualizează-te cu brațele larg deschise. Vezi ce simți.

Lumea e chinuită de multe complexe. Merg pe strada și oamenii întorc privirea chiar și când au la ochi ochelari de soare mați. Apogeul a fost acum câteva zile când o pisica la etajul 1 si se uita pe geam la mine și după câteva secunde a întors privirea. O fi fost coincidență sau m-a perceput ca pe o agresiune. Unele lucruri se întâmpla doar în capul tău și ce e cu asta? Important e că eu privesc în ochi cu atâta consecvență încât a devenit o a doua natură. E bine să fii tu.

Anunțuri




De ce eu?

11 05 2010

Eu mai mereu când scriu pun o problemă pe tapet. O problemă și o soluție pe care am găsit-o până atunci la aceea problemă. În aceeași măsură aștept și alte sugestii și păreri, că nu dețin eu cheiile înțelepciunii. Uneori la soluția mea nu spune nimeni că nu e bună sau ca există alta mai eficientă ci se răspunde cu o întrebare. De ce eu? De ce să fac eu pasul?

În general nu trebuie să faci TU pasul. Pasul înainte îl face omul care simte că nu e bine unde stă și care își asuma locul lui în propria viață.

Omul care își asumă responsabilitatea pentru viața lui nu pune pe cântar dacă e datoria lui sau a altuia să mearga el înainte. Pur și simplu merge și evoluează. Așa că dacă vezi o soluție la o problemă ce te roade și te întrebi de ce să faci tu primul pas atunci de fapt nu ești pregătit să ieși încă din acea situație. Așa că plânge-te în continuare că e greu și că ești neînțeles că oricum tu nu ai nevoie decât de a fi compătimit și de atenție.

Până nu te plictisești de rolul ăsta de milog în viața ta, de copil alintat ce e lăudat de toți dar pus să se culce forțat și îmbracat în haine de paradă ce nu îi mai permit să se joace… continuă așa.

Nici un om care caută soluții nu își mai pune întrebarea dacă soluția la problema lui nu ar trebui aplicată de altul, pentru că mai e cineva afectat de aceeași situație. Maturitatea e o calitate care se câștigă, nu vine cu vârsta sau cu experiența. Maturitatea vine cu dorința de a fi tu și de a creea viața ta după capul și sentimentele tale. Dacă ești puternic nu te mai întrebi de ce nu e altul mai puternic ca tine, acționezi.

Când șovăi în fața acțiunii din frică sau cum îți place să te minți “pentru că nu e responsabilitatea ta” nu e ceva rău. Asta e nivelul tău actual. Ești un copil și vrei să fii tratat ca un copil.

Ne place să vorbim de noi ca entități dar 90% dintre noi suntem un melanj de cuvinte auzite de la alții.  Cuvinte ce ne suna eroic în minte așa că le repetăm și noi sperând că asta va schimba forma noastră în ceva măreț. Nu merge chiar așa trebuie să crezi în cuvintele pe care le spui ca să funcționeze sistemul.

Iar a crede în ceea ce spui tu este magia care face ca lucrurile să se întâmple. Atunci când crezi nu mai întrebi: de ce eu?

Nu e ca și cum să fii tu ăla care decide, ăla care acționează e o corvoadă. Să fii tu ăla care face și ăla care hotărăște conform cu inima lui e viața ta. Ala e momentul în care lași amprenta ta, A TA prin lumea asta.

Așa că întrebarea nu e de ce eu? Întrebarea este de ce altul? Tu ai primit informația, tu ai luat alegerea, tu ai făcut lucrurile să se întâmple și tu îți asumi responsabilitatea pentru ele.

Nu există prea greu, pentru că orice greu e de mii de ori mai ușor decăt greul de a nu face ceea ce simți, ceea ce te reprezintă.

Nu se plânge nimeni că e greu să respire zilnic, chiar și în somn ce naiba nu e greu? Respirația e alegerea ta conștientă să traiești. Dar o faci atât de des încât devine o a doua natură și uiți de ea. Dar îți aduci repede aminte atunci când primești o veste care îți ia respirația că trebuie să alegi să respiri.

În concluzie atunci când spui de ce eu? Înseamnă că respunsul este nu, nu tu. Tu mai ai de crescut. Stai comod în paie acolo cât mai vine cineva să îți dea mâncare în cioc.

Asta nu e un reproș și nu e un post în care să spun că așa nu e bine și așa e bine. Nu, e doar un post în care spun un truism. Pe care cei care nu au nevoie de el îl înțeleg și cei care nu au ajuns la nivelul de a fi adevărul lor nu o să îl înțeleagă. Singurii cărora le poate folosi sunt cei care sunt la limită. Cei care caută singuri, cum să se ajute. Iar pe aceia îi poate ajuta sub forma de a le scurta căutarea că de gasit oricum vor gasi și singuri mai devreme sau mai târziu acest adevăr simplu.





Când doi e mai mult ca unu.

2 04 2010

Am văzut o sclipire din ceva. Să vă povestesc.

Eu de felul meu sunt o specie ciudată de animal. Mă învârtesc în cercul meu și oamenii gravitează în jur. Adică au orbite mai strânse sau mai largi dar tot excentrici îmi sunt. De la femeia de lângă mine până la părinți și la prieteni. Cred că am existat până acum ca un corp dens ce a fost afectat în diverse moduri de alte corpuri dense. Nu cred că am închis vreodată ochii și am dat mâna cuiva să mă conducă. Nu mă refer atunci când ai nevoie de ajutor și ști precis ce ai nevoi. Asta am mai făcut.

Mă refer când nu ști de ce ai nevoi și poate că nu ști nici că ai nevoie.

Vorbesc adiacent cu subiectul, încerc să îl prind în chingile rațiunii. Nu pot să îl formalizez așa că vă povestesc incidentul.

Eram la dansuri și exersam un pas, eram cu fata mea și nu prea îmi ieșea. Instructorul mă tot corecta și frustrările împotriva incapacitățiilor mele începeau să se acumuleze. Ca de obicei în astfel de situații mă interiorizez profund pentru a mă concentra și practic tot ce e în exterior se estompează. Eu sunt un elev model, nu comentez ascult și repet, merg pe principiul că dacă te lași pe mâna unui profesor să te învețe execută și lasă părerile în seama lui că e mai avizat. La a 10 repetiție cred, răbdarea mea s-a erodat și am simțit în interior senzația aia de imposibilitate. Ca atunci când sari de mai multe ori să atingi ceva și observi că de la un moment dat începi să sari mai puțin ca la început.

În general când repet prea mult ajung să mă stresez, comportamentul meu devine enervant și de cele mai multe ori ajung să mă cert cu femeia (și ea e colțoasă). Acum exact în momentul ăla de neputință maximă s-a întâmplat ceva deosebit, m-a pupat pe obraz.

De două zile mă obsedează treaba asta. Pentru prima oară am simțit că nu sunt un corp dens ci că sunt un fel de abur și alt abur a trecut prin mine. Am simțit că am fost ajutat pentru prima oară (oi mai fi fost de milioane de ori dar acum am și simțit) într-un mod ce a depășit capacitatea mea de înțelegere.

Nu știam că am nevoie de acel ajutor, nu știam că un așa ajutor ar putea să conteze, nu am mai simțit până acum magia unui gest plin de iubire. E total de neînțeles și nici nu caut să îl înțeleg cum funcționează. Vreau doar să aprofundez că există ceva dincolo de mintea mea și intuiția mea. Există și alți oameni.

Cum să explic inexplicabilul? E doar surpriza înțelegerii că din afară poate veni ajutor, că din afară poate veni ceva ce eu nu sunt în stare să concluzionez singur. Poate pare absurd să cred că nu există nimic ce nu pot eu să descopăr singur. Dar deși sunt de acord cu voi și aș adminte verbal asta oricând a fost pentru prima oară când am și conștienșizat când am vazut o frântură dintr-un nou univers. Când am simțit aceea atingere de iubire cum m-a umplut exact unde era nevoie. Deși eu nu credeam că de aia am nevoie.

Sunt neclar, nu pot să mă exprim. Oricum e de bine cum ar veni. E un fel de încredere confirmată în ceva ce am știut mereu că e acolo. Un câțig la loto ce te face să înțelegi că de fapt banii nu contau și te eliberează de obsesie.

Ca femeie sunt convins că te uiți și nu înțelegi ce aberează ăsta aici. Dar ca bărbat, mereu ai un dârlog în mână, un volan și o frică în fața blocajului de a nu mai ști unde și cum să cârmești. E acum mi-a luat și mie cineva plasa din mână fără să mi-o ia, mi-a deschis ușa fără să mi-o deschidă a fost primul hai că poți spus în pantă care face mai mult decât 1000 de mâini întinse ce te-ar lăsa cu panta neurcată de tine.

Ăsta e rolul femeii lângă bărbat să îi redea puterea să facă ceea ce poate să facă atunci când el nu mai poate.





Paradoxul încrederii

30 03 2010

Ca să oferi încredere vrei să fie castigata. Cu alte cuvinte vrei să ți se dovedească contrariul credinței tale inițiale (că persoana x nu e demnă de încredere). Asta înseamnă cu tu aștepți de la omul pe care îl consideri nevrednic să întindă mâna către tine și să fie el mai mare ca tine. Tu să îi spui esti un nimic fără cuvinte iar el să fie totul.

Ca sa fii de încredere pentru cineva. Vrei să el să ți-o acorde. Dacă simți că ai ceva de dovedit înseamnă că nu pleci după poziție de egalitate.Tu simți că ești nimic și un nimeni (că cine altcineva te poate numi un nimic) cere de la tine să fii totul. Astfel că în momentul în care vei fi pus în situația să “înșeli încrederea” de fapt nu ai nimic de apărat, vei face doar ce se astepata de la tine.

Cine spune că a avea încredere în oameni e o greșeala înseamna ca nu întelege ce înseamnă încrederea.

A avea încredere în oameni este o dovada de măreție sufletească și maturitate, e o mană întinsă spre altcineva o ocazie ca acela să se ridice pe un nivel mai înalt. Încrederea nu se târguiește la piață și nu se împarte cu cântarul se ofera din deplinatatea sinelui, dar de unde nu e nici nu se poate cere.

Așa că noi toți când nu avem încredere în altcineva, să fim măcar sinceri cu noi. Nu e pentru ca acel altcineva nu merita, ci e pentru ca ăsta ne este nivelul.

Mai trebuie să evoluăm, pâna atunci ne limităm unul pe altul în loc să ne ajutăm să creștem împreună.





Urmezi pași sau parcurgi un drum?

25 01 2010

Când vine vorba de religie am observat ca mulți oameni fac o greșeală elementară. E o greșeală pe care o fac și în alte domenii. Aceea de a confunda practica cu teoria. Nu ma refer la o religie anume poate fii vorba și de principii spirituale și de idei din psihologie. În general de domenii ce implică evoluția personală.

Pentru a explica modul în care e greșit privită treaba asta voi folosi un exemplu.  Pentru multă lume religia înseamnă o carte, o serie de obiceiuri și o serie de reguli pe care trebuie să le aplice. Să zicem ca e o hartă pentru a descoperi o comoară.

Astfel un om care vrea să găsească această comoară va lua harta și va începe să urmeze indicațiile. Pe hartă zice că trebuie să faci 100 de pași în linie dreaptă. Omul se duce în sufragerie și bate 100 de pași pe loc. Apoi spune în hartă că e nevoie să urce un munte, și omul se va preface că urcă un munte. El se va preface că gâfâie că merge la deal ca îi e frig că îi e cald. Omul nostru e foarte conștiincios. Apoi pe harta spune că în varf vede comoara. Omul se uită în jur și nu vede nimic. El va concluziona că harta era proastă sau se va minții singur și va spune că a gasit comoara.

Vi se pare că a făcut bine sau nu?

Pare că a facut toți pașii dar nu a ajuns unde trebuia. Nici nu avea cum, pentru că o parte din a vedea comoara este transformarea pe care o suferi pe drum. Dar această transformare nu se produce cînd te prefaci. Harta te ajută să găsești drumul când chiar îl parcurgi. Ea te ajută să găsești comoara când o cauți cu adevărat.

Un alt exemplu ar fi dacă un luptător se antrenează în sala fără adversar 5 ani de zile și apoi va intra pe ring sperând să câștige campionatul. Nu este posibil așa ceva, e nevoie de a exersa în situații concrete ceea ce înveți la antrenament. Reacția ta în fața durerii reale nu se poate simți fictiv. Cărțiile și ritualurile și toate celelalte aspecte legate de religie au sens doar când și practici ceea ce citești.

Fiecare aspect înțeles și adoptat va avea urmări efective asupra ta. Nu poți să îți imaginezi în ce măsură te schimbă anumite credințe. Cum se schimbă percepția ta despre viață și despre oameni. Dacă îți spun acum să îți iubești dușmanii poate că pare ilogic, dar maine după ce întelegi că tu nu ai dușmani poate că îți va fi imposibil să nu privești pe cineva cu iubire.

Când te comiți la un drum de dezvoltare personală trebuie să acorzi o sansă reală încercării tale. Dacă încerci să îți furi singur căciula nu ajungi nicăieri. Fiecare idee care ți se pare utilă trebuie pusă în practică trebuie să vezi tu efectiv rezultatele caci doar dacă o știi nu are nici o valoare. De asemenea pentru cineva care nu a încercat niciodată nimic în această direcție e aproape imposibil să își facă o idee despre ce efect poate avea. Toate vor părea prostii și vor părea lucruri fără sens, nu neapărat și sunt așa.

E ca și cum ceri unui orb din naștere să înțeleagă un tablou. Primul pas e să deschidă ochii să se obișnuiască cu lumina, creierul său trebuie să învețe să recunoască formele etc. și apoi să vadă tabloul. El nici nu știe ce pierde în faza inițială, dacă nu a avut idee niciodată despre ce e vorba. Va spune că e total fără sens să vezi. La ce ți-ar trebui să vezi când el toată viața s-a descurcat bine așa.

În orice acțiune întreprinzi trebuie să înțelegi că există o parte a experienței care nu poate să fie transmisă verbal, și acolo este de fapt esența lucrurilor. Că există unele aspecte pe care trebuie să le iei pe încredere. E nevoie să faci niște pași fără să ai garanția că vei ajunge undeva sau ca va fi bine. Pașii aceia însă trebuie să îi faci responsabil, altfel poți usor să pici în capcana de a rata sensul practic concetrându-te pe teorie.





Ai fost înșelat? Cum faci? partea 2.

16 01 2010

partea 1.

Faza 2. Alege sentimentele

Ai  scăpat de acea nebunia incipientă și vă promit că indiferent cât va fi de greu, va trece. Dar numai când ești dispus să dai drumu. Să nu te identifici cu ce simti atunci, altfel poate dura o viața. Acum ce era superficial s-a liniștit și a rămas durerea. Din toate părțiile durere. Acum e momentul ca tu să dovedești curaj și să îți asumi responsabilitatea pentru ce ai greșit și pentru faptul că ești om.

Ai avut o relație cu cineva el/ea ți-a greșit. Așa spui tu, dar în relalitate ați greșit amândoi în proporții greu de cuantificat așa că sfatul meu e să nu încerci să calculezi. Vei fi mereu subiectiv vei ajunge la a considera ca tu sau x a greșit mai mult. Orice variantă e greșită, ați greșit împreună și v-ați făcut să greșiți unul pe altul.

Acum e momentul să ierți, pe tine și pe el/ea. Să înțelegi că și tu ai fi putut să faci la fel, că a greșit din frica așa cum și tu greșești din frică. Că are nevoie de compasiune așa cum și tu ai nevoie de compasiune. Sunteți împreună în asta și trebuie să vă priviți ca pe niște parteneri la un proiect care nu a reușit. Ambi au dat ce au putut ei mai bun în condițiile date.

Atât a putut să te respecte, să te iubească să te aprecieze. Pentru că atat i-ai permis pentru că asta e nivelul său și tu l-ai ales sa îți fie alături.

Toate acuzele și tergiversările egoului trebuie să le dai deoparte.  Egoul este cel mai bun avocat care a existat vreodată, nu te lasa păcălit de pledoaria sa. Este ca un copil mic și speriat. Reacția sa e imaturitatea, fuga, atacul, țipătul sau târguiala. Tu în esență ești mai profund de atât.

Acum e momentul să dai deoparte toată micimea ta și să păstrezi toată măreția. Iertarea, iubirea compasiunea respectul pentru uman toate acestea sunt în tine și le vei simți în aceste ocazii dacă reușești să liniștești egoul care țipă ca din gură de șarpe. Îți vei lua înapoi puterea pe care ți-ai dat-o cu forța pe parcursul relației. Tot ce ai renunțat pentru el/ea acum vei lua înapoi. Egoul va țipa că trebuie să plătească cineva pentru renunțările tale, dar tu trebuie să accepți că ai renunțat la ele într-un act de șantaj sentimental. Tu ai renunțat la tine și acum e momantul să te reiei în posesie.

În urma acestui proces tu trebuie să devi calm. Unde acum câteva zile a fost furtună și negru acum trebuie să fie senin. Tu ești puternic și poți să treci peste asta. Ești o ființă umană cu drepturi depline și “dacă existența te-a invitat aici” nu mai e nevoie să îți motivezi prezența.

Acum ți-ai acceptat frica și ai trecut prin ea. Ai vazut că poți să ti-o asumi și ea nu mai are nici o putere asupra ta. Cel mai periculos lucru în această fază este să asculți instinctul care te îndeamnă să fi și tu mic dacă cineva a fost mic cu tine. Să îți bați și tu joc de ceva și în genere te alegi tot pe tine ca țintă de batjocură. Sfatul meu e să te respecți și să raspunzi cu respect chiar acolo de unde ai primit trădare.

Singurul scop al aceste faze este să alegi sentimentele negative de cele pozitive, spune nu cui trebuie să spui nu și cui nu simți că ești tu și găsește în tine valoarea ta.

Încă nu decide nimic, lasă asta pentru faza 3.





Ai fost înșelat? Cum faci? partea 1.

15 01 2010

Acum o să scriu un articol greu. Greu prin subiectul abordat și greu prin prisma faptului că nu scriu despre ceva ce sunt sigur că am înțeles ci despre ceva ce cred că am înțeles.

Să zicem că ați aflat că iubitul/iubita vă înșeală.

Atunci un amalgam de simțiri vor năvăli peste voi. Rezumând în cuvinte furtuna din acele momente aș descrie astfel.

Umilință, enervare, refuz să accepți că te-a înșelat, apoi refuz că ai crezut pâna atunci într-o minciună, urmează  durere, revoltă, neîncredere. Dorință de răzbunare și de a nu mai te increde în nimeni de a fii singur, de a fi cu cineva, cu altcinea, din nou cu el/ea. Apoi dezgust pentru partener, pentru propria persoană, slăbiciune etc. si tristete, oftică.

Toate astea se amestecă în proporții diferite și intensități diferite de 1000 de ori pe parcursul unei zile și îți vine să strigi, să fugi, să mori, să omori să faci ceva să se oprească totul să nu mai simți nimic.

Acum în funcție de nivelul de maturitate capacități și arsenal aflat la îndemână, fiecare acționează în modul propriu. Rezultatele vor fi imposibil de cuantificat în 99% din situații pentru că vor implica continuarea relației sau întreruperea ei. De aici vor aparea prea multe implicații ca să mai poți spune că a fost bine sau rău.

Eu voi propune un mod de a gestiona situația asta, si astept păreri pro contra sau idei alternative.

Faza 1. Așteaptă

Primul lucru și cel mai important. Stai deoparte. În furtuna aceea de sentimente și durere stai deoparte, tu nu ești acele sentimente. Tu nu ești răutatea răzbunarea suferința si durerea. Ele sunt doar efectul fricilor care au fost zgândărite.

Ideea e că dacă pici în capcana de a lua atunci o decizie oricare ar fi ea nu e decizia ta. Cel mai bun lucru de făcut e să nu faci nimic.

Te doare? Bun, nu te identifica cu durerea, ai răbdare va trece.

Vrei să te răzbuni? Bun, nu te apuca să te răzbuni. Așteaptă, curând un alt sentiment va lua locul răzbunării, poate e ura poate e iertarea sau frica orice ar fi probabil că va fi și acela trecător.

Nu te grabi să faci nimic cât timp nu ești tu, cât timp nu gândești limpede și nu ești stăpân pe tine. Ești ca un șoarece al cărui culcuș în cutia de carton a fost descoperit. Urmăritorul te-a rostogolit de două ori și tu ai picat în iarbă. El încă nu te vede așa că mai poți să stai câteva secunde, să treacă amețeala, înainte să o iei la fugă. Cu cât alegi mai bine direcția în care fugi cu atât mai bine. E genul de moment în care viteza de reacție e cel mai mare dușman și răbdarea e cel mai bun prieten. Gândește-te la puiu, nu zbura încă orice sentiment ai simții nu fă nimic.

Poți să scrii acum, scrie o scrisoare pentru a elibera toate sentimentele care se agită în tine. Nu trimite însă scrisoarea. Doar spune-i tot ce simți, scrie furibund chiar daca nu are logica înjură spune orice scoate totul la iveală. Folosește orice metodă știi dar ține-te la distanță de a acționa sau decide ceva. Lasă timpul să își facă treaba.

Crede-ma că te vei liniști, aleargă, lovește un sac de box, dansează singur în casă, îmbatăte (mare atenție că dacă te îmbeți sigur ești prost și acționezi, suni la telefon, vorbești ierți sau înjuri) singur în casă. Orice ar fi nu ieși în în oraș, nu merge la foști la fuck budy, la râu cu pietre în buzunar. Încă nu ești tu. Ai răbdare că e o stare pasageră. Chiar dacă te mănâncă în cur să faci ceva ai încredere și nu fă. Citește shogunul dacă nu mă crezi rabdarea e cheia, decizile luate inteligent te vor ajuta.

Deja am scris mult pentru un articol, faza doi și trei le voi scrie în posturi viitoare.