My puukko

24 02 2018

De o lună de zile mă însoțește de fiecare dată când mă uit la un film. Nu la cinema, acolo ar fi ilegal. Pe canapeaua din sufragerie. Îmi stă alături, îl bag și-l scot din teacă, îl simt în palmă în diferite prize. Ne familiarizăm unu cu altul. Este un cuțit confortabil.

20180224_211323.jpg

E placut să ai un cuțit în palmă. E plăcut să ai un cuțit confortabil în palmă, e placut să ai un cuțit frumos în palmă. Lemnul mînerului se simte cald, mirosul uleiului, mirosul oțelului, mirosul tecii. Toate fac parte din sufletul cuțitului.

20180224_211305.jpg

Tăișul, să nu uităm tăișul, nu îmi țin cuțitele exagerat de ascuțite dar cu siguranță taie. Diferența între un cuțit ascuțit si unul neascuțit nu cred că stă în creșterea nivelului de siguranță, cu stipulează unii. Un cuțit ascuțit te va tăia în mod cert mai des, mai ales dacă nu te-ai obișnuit să umbli cu el. Dar un cuțit ascuțit taie elegant. Fără durere, sângele apare după câteva secunde, nici nu ai cum să te superi. E ca un spectacol bine pus în scenă, poate costa ceva mai mult dar simți că merită.

Reclame




O decizie iti poate schimba viata?

30 01 2012

Există o iluzie, o iluzie pe care vreau să o destram. Nu mânat de vreo furie interioară, mai mult mânat de un scărpinat la ouă.

Se făcea că uneori în o decizie poate să îți schimbe fundamental viața, poate să ți-o răstoarne cu susul în jos sau să te ridice pe culmi nebănuite. Nu găsesc acum o formulare mai concisă.

„O decizie îți poate schimba viața”.

Nu mă satiface dar își atinge obiectivul, adică înțelegeți despre ce vorbesc.

Cum a apărut această idee? Din două surse, presupun eu.

Una mai recentă, este reprezentată de filmele de căcat. Sunt rău, nu sunt de căcat, sunt un demers artistic de aplaudat. Dar ca valoare concretă sunt un zero barat. Mă gândesc la toate fabulațiile lu’ tarantino și alte exagerări de genul. Nu vreau să intru în polemici de ce toate fantasmagoriile astea nu au treabă cu realitatea, de ce filmele în general nu au treabă cu realitatea. Oricum cel mai evident aspect este că durează prea puțin și că trebuie să prezinte chestii neplictisitoare. Iar viața e înfăptuită din chestii plictisitoare. Filmele deși nu au treabă cu realitatea noastră, totuși o influențează. Toți ne vedem în sinea noastră un personaj principal. Toți ne dorim să fim ăla magicul, ăla care dizolvă murdăria și lasă rufele de un alb imaculat.

Iar filmele ne induc impresia ca asta depinde e o decizie inspirată într-un moment precis. Nu depinde de așa ceva… e o prostie.

A doua sursă este faptul că oamenii sunt seduși de nevinovăție și mint. Toți vor să fie nevinovați-năpăstuiți de soartă deși ei sunt demni și buni și merită mai mult. Așa că mint, se mint pe ei te mint pe tine, în general ca și filmele lasă impresia faptelor ce se întâmplă în urma unei decizii punctuale. Ca și cum și ei sunt un personaj de film și trăiesc și ei momente interesante.

O lăbăreală… în realitate lucrurile stau diametral opus. Momentul ăla care schimbă cursul unei vieți, îndiferent de potențial, nu este un moment guvernat de o alegere izolată. E ca și cum ai spune că o picătură a umplut paharul doar pentru că ea e ultima care îl face să dea pe dinafară.

Viața nu e neîndurătoare, chiar e foarte tolerantă. Tu ești ăla care ia fierăstrăul și se apăucă, conștient sau nu, să îl miște ritmic peste căpriorul care ține tavanul. Că la un moment dat o să îți pice tavanul în cap de la o ultimă mișcare e evident, dar nu poți să te plângi apoi că vai domne tu doar ce ai tras o dată mâna spre tine cu un fierăstră un în pumn și uite ce calamitate s-a petrecut.

Accidentele auto nu se întâmplă unuia care conduce mereu prudent și odată “ghinionul” nu știu ce cacat face. Hai frate, când îți pariezi viața la zar cu regularitate e doar o chestiune de timp până pierzi.

La fel și invers. Dacă tu ești samurai zi de zi, clipă de clipă, nu se cheamă noroc că până la urmă vei reuși ceva spectaculos.

Orice schimbare a cursului vieții este rezultatul unei succesiuni coerente de acțiuni care durează de suficient de mult timp. Nu mai căutați în poveștile de succes sau ghinion ale altora pentru că au tendința să omită detali.

Verificați-vă propria viață. Alegeți orice eveniment spectaculos pe care l-ați determinat să vi se întâmple. Izolați decizia inițiatoare, apoi căutați în memorie de câte ori ați acționat în același fel până în momentul respectiv.

Aici există o chichiță, nu poți să cauți exact aceiași replică a situației, ci asemănări, mai mult la nivel de fond.

Dacă ai ajuns să iei bătaie, pentru că l-ai înjurat pe unu, caută să vezi de cîte ori ai mai înjurat pe alții. Dar nu te opri aici. Vezi de câte ori ai înjurat în gând, de câte ori ai urât și ai judecat pe alții. Caută să vezi de câte ori ți-ai dorit să poți face rău cuiva. Apoi să îmi spui mie că tu ai luat bătaie fără să fi făcut nimic.

Știu ce gândiți. Păi așa cine nu are sabia deasupra capului? Cine menține un echilibru. Un echilibru pe care doar tu îl poți simți. Tu știi dacă ești mai mult înverșunat și pesimit decât altfel. Tu poți să știi dacă ești mai mult riguros în ceea ce faci decât delăsător.

Cum spuneam viața nu e zorită, ea îți dă ocazia să alegi de mii de ori ce vrei să urmeze. Îți permite să îți formezi fondul interior  conform vitezei tale, apoi acel punct de inflexiune va veni. Nu e rezultatul unei decizii de moment, e rezultatul a o mie de picaturi de apă ce îți deschid drumul sau prăbușesc tavanul pe tine.





Confidential

17 09 2011

Dacă vrei să deschizi sufletul cuiva nu ai nevoie de cheie. E suficient să ți-l deschizi tu primul.

 

Deși nu ar mai fi nimic de zis totuși subliniez.

Dacă ne deschidem sufletul nu devenim mai neinteresanți și nu ne pierdem „farmecul”. E ca și cum ai spune: Acum ca pot să văd universul îl și cunosc pe tot și o să mă plictisesc de el.

În schimb este întradevăr plictisitor să vezi mereu aceleași măști purtate de mii de persoane cu iluzia că vai ce jmecherie reprezintă. Nu mai ai loc să respiri de „personaje interesante”.

Suntem mult mai interesanți și mai complecsi decât o sa reușim vreodată să ne prefacem refăcând modele din filme și reviste.





Radiografia vântului ce umple podul-3

1 10 2010

introducere

partea a 2-a

Dar dacă totuși mă înșel. Dacă sunt pe cale să îmi pierd mințiile. La naiba dacă oamenii ăia de pe stradă mă priveau din curiozitate, dezgust, teamă, totuși noaptea trebuie să fii prudent. Dacă totul e doar o închipuire. Uite chiar folosesc prea mult dacă pentru cineva așa de reprezentativ. Mai mult aduc cu un nebun, un nebun penibil chiar. Asta sunt doar un nebun penibil.

-Noaptea trecută, răcoarea mă făce să tremur sau era frica? Nebunii își distorsionează mereu percepțiile pentru a corespunde fanteziei lor.

Mă simt obosit, atâta gândit fără noimă mă obosește. Mai bine trag un pui de somn, cu siguranță mâine lucrurile vor fi mai clare. Zâmbesc, vor fi iar la fel de clare ca până acum. Sunt un nimeni, gândesc prostii, și am impresia că orice gând ieșit din comun e un semn de nebunie. Nimic mai banal.

Of, banalitatea, primul pas spre penibil. Iar penibilul e cea mai puternică forță din univers. Universul social normal, nu mai aberez. Frica de penibil e mai puternica decât frica de moarte. Doar oamenii poartă chiloți când îi paște un accident. Centură de siguranță nu ar purta că aia e ușor penibilă. Dar mie nu îmi e frică de penibil. Ce postarea mea poate penibilul să îmi facă și să nu îmi fi făcut ai mei sau să nu îmi fi făcut deja singur?

E rahat, iar mă cuprind gândurile depresive. Ia gata, toata lumea în picioare e timpul pentru un dans. Fetele de-o parte băieții în spatele lor. Dans lasciv, senzual, sexy, hainele dispar. Dans porno…măcar aici sunt creator-tiv.

Bă nu oi fi eu important dar măcare sunt. Cât timp sunt vreau să o ard jmecherește. Mor dușmanii, îmi poartă pică, femeile mă iubește, d-astea. Nu prea mă ia somnul. Nu știu ce să fac.

Al dracu somn cum te gândești că de ce nu adormi cum nu mai poți să dormi. Parcă stai atent să vezi când ți se opresc gândurile. Ca măgarul din desen. Am adormit, am adormit?

Dacă aș putea să fac ceva în momentele astea. Să gândesc ceva profitabil. Parcă să gândesc nu mi-ar fi lene. Singura acțiune de care nu te plictisești. M-aș angaja la o moară de gânduri. Gândurile mele sunt rapide, unele chiar explozive. Dacă aș băga energia lor pe o țeavă cred că aș putea încălzi o casă.

Oricum ceva acolo macină permanent. În somn, atunci e cel mai intens. Mă trezes deseori cu așternutul strâns sub mine. Îți dai seama ce am gândit în noaptea aia? Apoi văd că am și erecție. Deci sunt încă nedescărcat. Dar mereu am erecție. Ba da, ie-te am găsit. Frica mea de la început era neîntemeiată.

Deși mereu mă trezesc cu erecție, încă, nu mereu mă fut. Deci nu îmi planmtează nimeni gânduri. Acum parcă mă simt mai ușurat. Sau nu, trebuie să mă piș.

Zâmbesc, gata acum mă simt cu adevărat ușurat. Omul nu are nevoie de mult lucruri să fie fericit. O pișare face cât o mie de cuvinte.

-Îl iei pe Costel de soț?

-Da! Lacrimi înnodate în barbă, fericirea se citește pe față. Costel privește mândru pătruns de moment.

Ai ajuns acasă după 5 ore de abținut. Te arunci pe veceu ca o panteră, dai drumul la izvorul … gândurilor. Lacrimi de fericire, și alte picături împroașcă. Bucuria ți se citește pe față. Costel e la muncă se streseză cu un dosar. Motiv pentru care nici nu mai fute ca la început.

Adica rar si prost, acum fute foarte rar dar repede. Ai zice că i-a crescut eficiența. A devenit un ineficinet eficient. Înainte crea iluzii, speranțe. Acum după privirea tulbure și gemetele sufocate aceste dubii nu mai există.

Sărăcuțul nu mai are condiția fizică a schilozilor, acum e gras. Un copil din parc ar putea să zică uite un om puternic. Cred că în stadiul de penibil în care se scaldă Costel până și această eroare copilărească l-ar bucura.

Eu nu vreau să ajung Costel niciodata. Mie nu îmi place de Costel. De frică fut mult, mă uit la filme și încerc să reproduc imaginile cele mai virile în pat. Las un pic jaluzeaua trasă, să intre raza lunii. Mă încordez, mă gândesc la câini morți la iliescu, fut calculat, spun clișee. Iliescu nu mă lasă la greu. Poate să aibă țâțele cât de mari audiența, când mă gândesc la iliescu nu e nici un pericol.

Tot nu mă ia somnul, să numar oi, una, două, două, două, două,două. Ce dracu mă fac la muncă, două? Parcă îmi e cam foame, două. Mi s-a sculat, aș fute ceva, două. Mamă ce aș mai fute două în același timp. Cred că apoi aș putea muri împlinit. Bine dar să mor brusc, brusc e un cuvânt prost ales, subit e ce căutam. Adică, nu să fut două și să mor lent de cancer la găoz. Ăsta nu îmi place cum sună.

Chiar, penibilul ăsta. Dacă ai avea de ales între o boală foarte penibilă care durează 2 zile și mori sau una invizibilă care durează o luna de chin sunt convins că ai alege suferința.

Adică o luna înapoi de la momentul morții. Nu ca și cum ai trai mai mult cu 27 de zile. O pula, de ce oare simt nevoia să-mi clarific propriul gând? Pentru cine dracu o fac? Zici că eu nu știu ce gândesc. Poate că totuși sunt nebun, zâmbesc.

Totuși nu suna așa rău treaba cu importanța. Să ai la un gând distanță orice dorești. Vreau să dorm.

O pulă, nu a mers. Dacă ceva așa lejer nu a mers…mers… mers…

Va urma!