Marturisire

22 04 2017

Pe 15 decembrie a fost ultima noapte când am pus alcool în gură. Patru luni și un zâmbet de când am renunțat la o parte din mine.

Vă spun cu mâna pe inimă că am momente când văd mental imaginea unui pahar plin și îmi vine să pun genunchiul în pământ precum bătrânul sisif, cvasi strivit sub forța oarbă a sorții.

Labila creatura e omul.

 





Cand diferentele dispar

14 12 2016

Nu există nimic al nostru, care la o analiză amănunțită să nu poată fi identificat ca provenint din cauze externe nouă. Nu există nici o manifestare a noastră care să nu fie născută din educație, genetică, cultură, experiențe trecute, condiții de mediu etc.

Atunci, dacă nu există nici o manifestare proprie nouă și totuși noi existăm înseamnă că singurul lucru care ne este cu adevărat propriu este nemanifestarea. Dar nemanifestarea noastră nu mai are prin ce să se diferențieze de nemanifestarea altuia. Deci cel mai profud resort interior este nediferențiabil de cel mai profund resort al celui de lângă noi.

Data viitoare când mergi pe stradă privește cu atenție fiecare om pe lângă care treci și încearcă să te eliberezi de iluzia diferențelor. Dacă tai toate cauzele externe celui pe care îl privești te vei uita la tine. Nu valorezi cu nimic mai mult sau mai putin ca orice om din fața ta. De la cel mai „de jos” cersetor pana la cel mai desăvârșit geniu.

Realizarea aceasta este de fapt esenta smerenie creștine.





Ce proști

22 10 2016

Într-o lume animată doar de superficialitate există mulți oameni care reacționează frivol la puținele încercări timide de a privi lucrurile mai atent. Idioțenia prostului, e fără margini, când își manifesta vocal incapacitate de a înțelege orice i se pare lui că nu aduce beneficii.

Mai dati-vă în pula mea de libărci indestructibile. Nu prin invincibilitate individuală ci prin număr și anonimitate. Legiuni de creaturi amorfe lipsite de fond și de sens. Biomasă zgomotoasă ce brăzdează pământul într-o metaforică tărâre existențială.

Mă piș pe toți cretinii care afirma chestii privind în jur cu ranjetul ăla care așteaptă confirmare și aprobare.

Nu orice vulgaritate înseamnă umor. În fapt… vulgaritatea este cârja umorului. Un umor rafinat nu ar avea nevoie de vulgaritate. Asa că, atunci când vrei sa persiflezi ceva, daca nu o poți face fără de injurii deja este un semnal de alarmă. Este o ratare.

Nu mă contrazic, eu acum nu încerc să fac glume. Sunt plin de fiere si repulsie față de toată liota de respirători.

Știu că este un act de autodistrugere, pula mea, nu sunt perfect. Încă mă pierd in detaliile existentei, încă mă întristează dejecția umană.

Să vă fut în gură.

 





Unde ne cautam fericirea

28 03 2016

Nu ești fericit dacă ai impresia ca fericirea  ta depinde de ceva. Este doar o pacaleala pe care o foloseai să iti amortesti constiința.

-Da’ stii ce? Nu e nevoie sa adormi nimic!

Abia aceasta stare de întrebare înseamnă că exiști, cș trăiești. E una dintre puținele dovezi ale prezenței unei așa zise inteligențe. În rest suntem calculatoare care ruleaza programe

predefininte.

Mergi la munca, la muncă efectuezi o serie de acțiuni care corespund unor reguli. Apoi revi acasă, parcurgi un drum, te grabesti ca si cum ai ajunge undeva. Ca si cum nu ai fi tot timpul în tine. Ai nevoie de a ajunge undeva ca să fii tu, fără să ne dam seama că de fapt nu avem nevoie de un loc ca să fim noi.

Astfel că nu suntem noi niciodata. Apoi deodată apar niște întrebări existențiale.

Cine sunt, ce plm caut, unde sunt?

Unde  este eu-l ăla dacă cojesc toate amintirile, toate responsabilitațile si nevoile primare,

care ne subjugă acțiunile și ne fura timpul. Când scazi totul rămâne nimic, doar o stare de curiozitate, de mirare, față de existență. Față de complexitatea ei si față de regulile nescrise dar prost închipuite de fiecare din noi. Trăim o iluzie a adevarului, de care ne agățăm sperând la siguranță și confort, pe care le echivalăm cu fericirea. Când de fapt fericirea există doar în noi, în stare aia de întreabare si mirare.

În acel sincer, nu stiu ce plm se petrece.





Literatura

24 03 2016

Cred că am mai zis la un moment dat că nu mai rezonez cu literatura. Deși, încă mă mențin un cititor avid, am scăzut ponderea carților de beletristică în favoarea articolelor stiințifice, a textelor filozofice și a carților sau articolelor tehnice.

Principala mea dezamăgire față de literatură vine din punerea pe o poziție fruntașă a artificiilor stilistice și a firului epic în defavoarea unei analize cu adevărat substanțială a esențelor. Practic, sunt prea puțin interesat de imaginația, fie ea și fascinantă, a altor oameni, atâta timp cât nu se construiește pe un fundament al înțelegerii lumii la un nivel superior mie.

Pot aprecia talentul în așezarea cuvintelor pe o foaie dar nu găsesc treaba asta suficientă pentru a îmi sacrifica timpul limitat.

Apoi se întâmplă să citesc adevărate capodopere literare, bijuterii stilistice, construite în jurul unor idei și întrebări existențiale. Construcții delicate și echilibrate ce îți fac intelectul să saliveze, emotionalul să vibreze și spiritualitatea să scânteieze. Unii oameni, pe lângă o peniță grea, menită să se tocească pe hartie cu filigram chiar au ceva de spus. Atunci redescopăr pasiune pentru această artă.





Nu e nimic de reparat

24 11 2015

Cu adevărat am un mare dispreț pentru oameni. Cu fiecare chip plăcut condamn alte zece la urâțenie. Cu fiecare acțiune aleasă îmi refuz alte o mie vânzându-mi libertatea. Cu fiecare răutate îmi vând sufletul.

Iluzie peste iluzie peste iluzie îmi fac o lume falsă în care mă pierd. Într-un demers futil încerc să descopăr drumul corect, să repar ce este stricat. Când totul ar trebuie aruncat.

Ca unu nebun la groapa de gunoi care încearcă să sorteze lucrurile bune de cele stricate.

Dacă aș putea să dau drumul la tot poate aș putea să înțeleg ceva din mine.





Fie sa va fie bine

11 11 2015

Am evitat cu vitejie subiectele momentului. În parte pentru a nu îmi alimenta spiritul beligerant. Încerc să-l fac să moară de foame.

Un moment de trezire mi-a relevat că m-am lăsat iar să fiu prins în plasa falsă a realității. În capcanele minții care alege bunul de rău și vrea-ul de frică. Duceam războaie de îndreptat strâmbul. Când dreptul e atât de greu de stabilit încât orice moment de sinceritate profundă mă face să mă simt pierdut definitiv.

Dar cum sinceritatea profundă e soră cu frica și confortul lui „las că știu eu” e călduț, momentele astea sunt rare. Și rarul trebuie prețuit și pus pe iarbă crudă. Trebuie șters de praf și mângâiat, cu mângâiat de părinte creștet de copilul.

Dulcele dat drumul, dulcea acceptare, dulcea trezie din visul asta sumbru fie cu voi.