Uneori prostia mai și doare

Nu încercați așa ceva acasă.

După ce nu am mai jucat basket de așa mulți ani că îmi e greu să și socotesc m-am dus ieri cu niște colegi să o ard sportiv. Nimic suspect, doar că în primele minute de meci am sărit și am aterizat pe un singur picior, dar nu pe talpă ci pe lateral.

A urmat o scurgere cu încetinitorul a timpului când a trosnit glezna într-un chip hidos și eu am văzut-o ruptă. Mi-sa încețoșat privirea mai mai să leșin dar a fost o durere de scurtă durată. După ce a trecut șocul inițial am mers puțin și am vazut că nu e nimic rupt. Apoi am alergat nițel și am intrat la loc în joc.

Zic hai că nu am pățit nimic am jucat mai atent, după baschet am continuat cu tenis. Că na doar ce îmi troznise glezna mai devreme. Am jucat 1 oră de tenis și am simțit că începe să amorțească. Atunci am considerat la ca e timpul să dau curs rugăminților insistente alea gagicii de a mă opri. M-am târt șontâc, șontâc până pe bancă unde am așteptat să termine lumea de jucat.

Glezna s-a răcit s-a umflat și a înțepenit. Am ajuns acasă mergând din ce în ce mai greu și cand să mă cult deja durerea devenise insuportabilă. M-au apucat și frisoane, nu prea înțeleg de ce dar îmi clănțăneau dinții în gură pe 30 de grade. Am reușit până la urmă să ignor durerea constantă și să adorm.

Acum vine și bomboana de pe colivă. Într-o săptămână am un maraton montan la care vreau să particip.

Întreabarea e cum naiba am putut să fiu așa de retardat să continui să trag de ea în, condițiile astea, după ce a trosnit.

Deci acum urmează pariuri:

Își revine glezna în 7 zile?

Dacă își revine va ține ea la 42 de km de traseu montan?

Proasta cota mai am la pariurile astea. Dar nu e nimic ca e proasta ca mine.

Maraton la orizont

Tocmai am aflat de un nou motiv de asudat în grup organizat.

Înca nu m-am inscris dar poate e cineva interesat să se înscrie cât mai e taxa 35 ron.(există și semimaraton pentru cine nu se încumetă la 42 km)

Deci noul obiectiv este participarea la maraton Ciucas Trail Running și terminarea  cu un timp mai bun ca la maratonul anterior (sub 7 ore).

Prima etapă înscrierea, fac calcule și dacă nu se suprapune cu nimic gen nunți botezuri I am in.

Etapa a doua: antrenament și poate achiziționare echipament la care sunt restant (cred că îmi iau colanți :D) .

Două luni, ar fi ceva timp.

Introspecție și extrapolare

V-am spus că îmi iau mintea cu mine la maraton nu? E, așa am făcut și uite ce am observat.

Deși eu am plecat având ca unic obiectiv parcurgerea distanței și ca obiectiv optimist parcurgerea ei în mai puțin de 9 ore lucrurile s-au petrecut cam așa.

Când eram la început și aveam rezerve de putere involuntar în loc să îmi văd de treaba mea mă bucuram când depășeam pe cineva. Practic eu lucrand doar cu timpul iar asta era total prostesc și egotic. Cred că am facut un pleonasm, în general când iese ceva din orgoliu implică și o doză de prostie. Cum eu nu aveam șanse la podium și faptul că depășeam pe cineva nu îmi scurta timpul de parcurgere așa că bucuria de a întrece pe cineva e din categoria să moară și capra vecinului.

Când am început să obosesc dar încă eram în vână mai s-a schimbat optica, acum mă întristam când cineva mă depășea pe mine. Această schimbare de atitudine se întâlnește adesea in viață când după ce te bucuri de succes o vreme începi să fii stresat de a te păstra într-o poziție înaltă.

A treia fază  a fost când eram pilaf și când teama că nu voi reuși începuse să îmi dea târcoale, atunci când apelezi la rugaciuni ca să înaintezi o noua schimbare de optică se produce. Nu mă mai deranja când cineva mă depașea, ci practic simțeam respect pentru acei concurenți și mă dădeam din calea lor pentru a le ușura depășirea (orice schimbare de ritm devine foarte obositoare la final). În același timp dacă la început când depășeam pe cineva simțeam un fel de mândrie acum simțeam mai mult compasiune.

La ce ajută această analiză a trăirilor? Pai cam așa ne comportăm mereu și în viață.

Când suntem bine sau sus suntem mândri.

Cand simțin că derapăm sau când ceva ne amenință poziția obținută (de fapt noi nu o mai posedăm ci ne posedă ea pe noi) devenim agresivi sau triști.

Iar când ne eliberăm de ea ori prin înțelegerea vremelniciei ei și a superficialității ori prin pierderea ei, brusc devenim buni, blânzi, înțelegători și plini de compasiune.

Dacă viața e un fel de școală în care trebuie să devi mai om e destul de evident ce se va petrece atunci când nu te raportezi corespunzător față de poziția în care ești. Dacă există ceva o forță coordonatoare care să mențină un echilibru între ce experimentăm și ce gândim atunci avem două aternative. Ne corectăm singuri gândurile sau experiența o va face. Dacă viața e doar o aruncare de zar atunci toate acestea nu contează.

Părerea mea e că merită ca fiecare să facă câte o introspecție prin propria viață și să rememoreze gândurile și atitudinile pe care le-a avut în diferite situații, mai mult sau mai puțin importante. Apoi statistic să observe dacă au existat legături între orgolii și rautăți (chiar și sub formă de gânduri) și experiente negative și între schimbări de atitudine și trecere spre noi experiențe mai bune.

Iar dacă găsiți un patern eu cred că ar merita să fie luat în seamă și studiat mai cu atenție. Chiar dacă nu deținem și explicația stiințifică nu e cel mai important lucru, cred că simpla observație empirică e uneori mai mult decât suficientă pentru a ajunge să faci alegeri de o manieră ce te face mai fericit.

Am învinsssss.

V-am zis eu că îl termin? Doar doar o să cred și eu. Deci am terminat maratonul.

Timpi intermediari aproximativi ca aia oficiali încă nu îi știu ar fi:

prina tura 14 km 2 ore

a doua tură 14 km 3 ore

ultima tură tot 14 km 2,5 ore. Timp total 7,5 ore.

Cred că am fost printre ultimi 10 care l-au terminat dar nu contează. Important e că l-am terminat și cu un timp bun față de estimările mele.

Am aici dovada.

Acestea fiind spuse să vă și povestesc puțin impresi de acolo.

În primul rând organizarea a fost foarte bună. Traseul a fost bine marcat la punctele de alimentare au fost provizii din belșug. Peisajele superbe traseul ales a fost solicitant cred că pentru orcine nu numai pentru mine.

În altă ordine de idei mi-am dat seama că am fost slab pregătit. Cel mai rău m-au rupt coborârile, statul la birou probabil că nu intărește articulațiile și tendoanele. Cam la km 20 corpul meu a zis bă de aici eu nu mai pot da’ a fost băiat șucar și a mers mai departe. Doar că își spunea la fiecare pas părerea prin dureri, l-am înțeles.

Se pare că am avut și un dialog comic, de care eu nu îmi mai amintesc de altfel, cu suporterul meu înfocat.

când am plecat în tura a treia m-a întrebat:

-Mai poți?

-Nu

-Mai continui?

-Da

-Cu ce?

-Nu știu.

Cam așa a fost tura a treia, mai mult m-am rugat la Dumnezeu, la corpul meu la codru verde decât am alergat/mers. La final sunt foarte mulțumit de timpul scos și mai ales sunt mulțumit că nu m-am accidentat. Păcat că nu mă vedeți cum merg azi, parcă am fost frumoasa balului la pușcărie. Azi când mă gândesc la ăla de la piatra craiului din toamnă nu prea am curajul să mă bag. În orice caz nu fără să mă antrenez corespunzător și probabil să îmi cumpăr și bețe. Ce să zic am cam luat frica muntelui sau să nu zic frică cât respectul.

Obiectiv

Uite unde vreau sa ma duc.

Maraton moieciu

Obiectivul meu e să-l termin. Adică cca. 42 km în 9 ore.

Ca antreanamente, anul asta, am făcut până acum 4 alergări de aproximativ 10 km bucata deci nu sunt prea antreanat.

După fiecare am facut febră musculară moderată și m-au durut articulațiile șolduri, genunchi așa că nici nu sunt prea pregătit nici muscular nici ca anduranță articulară.

Am un regim preponderent vegetarian așa că nici aici nu stau bine cu ce recomandă lumea.

Acum, dacă cineva se pricepe să îmi dea și mie niște sfaturi care să mă ajute în a realiza obiectivul =)).

Metode de antrenament (deși din ce am citit acum ar fi momentul să intru în perioada de a scadea intesitatea :D) alimentație etc.

În rest merg pe nebuneală. Start ….