Uneori

26 02 2015

Un bărbat are nevoie să își pună capul în poala unei femei, să o cuprindă cu brațele de talie și să își îngroape fața în ea.

Tot ce are de făcut femeie este să îi cuprindă capul în mâini și să îl mângâie prin par în tăcere.

Pe funda ar putea să cânte melodia asta…

 





Lupta ca o arta

18 02 2015

Lupta este o arta ca oricare alta, faptul ca unii nu reusesc sa o inteleaga nu o face mai putin legitima. Sa crezi ca lupta inseamna violenta este ca si cum ai spune ca pictura inseamna murdarie. Violenta in cadrul luptei este doar un efect secundar nedorit in procesul de creatie.

Adevaratele dimensiuni ale artei luptei sunt strategia si aptitudinile tehnice. Lupta este o arta greu de inteles mai ales pentru ca este rezultatul unei abundeta de elemente si evenimente tranzitorii. Dimensiunile unei lupte nu poate fi pastrata si analizate in intregime. Pentru profani o inregistrare video ar parea o reproducere suficienta a unei lupte. Dar realitatea unei lupte contine mult, mult, mai multe elemente ce nu pot fi prinse in imagini. Lupta ca si un aisberg rezida in mare dincolo de ce vede ochiul, in dedesupturile fiintei celor doi combatanti.

In gestionarea eficienta a energiei, in alegerea tehnici utilizate si a modului de a anula atacurile adversarului, in curajul de a intinde o capcana si de a iti asuma riscuri cu adevarat fatale.

Nu isi construieste un luptator o arma la fel cum isi construieste un pictor o tehnica? Prin repetitii menite sa perfectioneze si experiente exploratorii menite sa o integreze in arsenal.

In schimb spre deosebire de multe alte arte lupta se succede cu repeziciune si unul din elementle cele mai inaltatoare ale unei lupte este faptul ca nu este o arta solitara. Este un act artistic rezultat din maiestria a doi artisti. Astfel ca doar prin prezenta unui alt artist cantecul de lebada poate sa fi eliberat.

In randul luptatorilor adevarati trebuie sa existe o iubire sfanta. Cei doi luptatori sunt singurii spectatori si creatori adevarati al acelui unic moment artistic. Ce simbol poate fi mai relevant pentru viata decat o lupta.

Asta e motivul pentru care din randul celor mai desavarsiti luptatori s-a ridicat una dintre cele mai frumoase spirite. Astfel pradoxul luptatorului iubitor de viata si nedoritor de violenta se dezvaluie. Totusi luptatorul nu isi contesta natura, el va ucide daca situatia o cere. Dar oare cine este mai sfant? Cel ce nu poate ucide si nu o face dar si-ar dori sau cel care o poate face si alege sa nu o faca.

Poate exista sfintenie in randul celor ce nu sunt confruntati cu pacatul? Poate exista curatenie in randul celor neispititi? Apreciez curatenia nepatata dar o pretuiesc pe cea venita din inoirea sufletului, renasterea din propriul foc este singurul mod veridic de a te inalta.





Pregatiti-va

13 02 2015

Iar urmează momentul ăla din an în care ne dăm seama că dragostea este o chestie mișto când ți se întâmplă ție dar extrem de grețoasă când ți-o povestesc alții. Momentul ăla când toți căcații oamenii zgândăriți de lipsa unui sens în viață vor face o paradă exacerbată despre falsele lor sentimentele într-un fel cât mai public cu putință sperând la o muie.

Încolonate simetric, de campaniile de marketing de orgoliul și conformism, cete întregi de perechi iubitoare vor lua cu asalt orașul într-o seară de cheltuit obligatoriu. Terminată uneori într-un mod fericit cu o muie sau, într-un mod nefericit cu un zâmbet tâmp și fals urmat de o înjurătură când distanța va permite.

O avalanșă de check-in uri se anunță pe facebook, că dragostea nu e dragoste dacă nu e împroșcată pe toate gardurile toți pereții. Pregătiți-vă de “feeling in love with sloboz la tavă aurel.

Eu mi-am luat lămâie și ghimbir, remediile naturale care taie greața.





Melodie

11 02 2015

Mayra Andrade – Dimokransa





Amabil incapabil

4 02 2015

Mă, eu sunt genul amabil, nu neapărat politicos, dar amabil. Deosebirea ar fi ca politețea e căcatul ăla de comportament rece  legat de nederanjatul altora. Care ne face să nu ne întoarcem în perioada duelurilor de două ori pe zi. Amabilitatea e chestia aia mai caldă, în care un om încearcă să fie de folos altui om în cel mai simplu și direct mod cu putință. Diferența cea mai evidentă este atunci când amabilitatea încalcă regulile de politețe. Ca de exemplu atunci când vezi un păianjen pe o domnișoară necunoscută și pentru a nu o speria inutil scuturi lighioana după ea. Încălcând vreo 7 reguli de politețe, despre atinsul oamenilor pe care nu-i cunoști.

Mă rog destul cu explicațiile că nu despre asta era vorba. Ci de faptul că mai deunăzi, când să intru și eu pe o ușă, observ o tânără că se îndreaptă spre aceeași ușă.  Și ca un domn, ce nu sunt, îi țiu ușa și anume deschisă ca să pătrundă nederanjată. Ori ea în loc să facă astfel și gen să zâmbească a mulțumire. O ia la fugă să intre mai iute și să nu mă ție, care va să zică, cu ușa deschisă.

Apăi asta e treabă?

Adică gestul meu cu intenția de ajuta omul a făcut mai mult deranj, că omului îi era mai ușor să nu alerge dar să își deschidă ușa decât să sprinteze. De unde rezultă că amabilitatea mea a fost luată drept politețe și tratată cu politețe. V-am zis eu că politețea e un cacat rece. Și ca orice cacat rece nu încălzește pe nimeni.

 





Inainte sa crezi sau sa nu crezi cauta

30 01 2015

Aveam acum ceva vreme o discuție cu un prieten. Despre modul “alambicat” în care sunt scrise cărțile de natură spirituală.

Părerea mea este că lucrurile s-au înțeles puțin pe dos. De fapt ele sunt scrise într-un mod foarte direct. Problema este că atunci când nu vorbești despre guță și cartofi, despre noră pentru mamă și despre mașini și femei lucrurile au tendința de a deveni foarte complexe. Iar limbajul își arată adevărata față. Nu este decât o rudă săracă de la țară a transmiterii informaționale. Așa că oamenii aia nu au instrumentul transmiterii mai complete a experienței lor și ajung la metafore personificări și hiperbole. Chestie care îi face pe mulți să nu mai deosebească figura de stil de sensul ei. În realitate acele scrieri sunt mai concrete decât un manual tehnic de la ultimul electrocasnic achiziționat de tine.

Chiar spun lucrurilor pe nume, dar este greu de înțeles exact ce vor, atunci când tu trăiești într-o eroare perpetuă și privești viața și lumea prin prisme. Apoi prostul clasifică acele bijuterii de înțelepciune ca baliverne. Că asta e calitatea supremă a omului superficial, să ia în râs ce nu înțelege. Arma lui veșnic încărcată în fața acestui univers extraordinar.

-Hai coaie că sunt doar pietre, ne tragem din maimuțe, nu mai este nimic după cortină, Dumnezeu nu există.

Nu cred ca e prostie mai mare ca ateismul de exemplu. Pot înțelege un sceptic, pot înțelege un om care respinge o anume religie sau chiar toate, dar să susții cu tărie că nu există nici o forță coordonatoare a universului… trebuie sa fii doar un idiot incult.

Hai, poate că aș accepta o astfel afirmație din partea unuia care a studiat și căutat toată viața, dar din partea unor proști exasperați că nu le-a venit lor Dumnezeu cu colindul, mi se pare extrem de desuet.

Iar dacă în scrierile vechi nu găsești nimic cu sens sau inteligibil, atunci poate că nu ești încă pregătit să te tragi din maimuțe. Stai acolo ca ești, unde ți-e locul.





Ascute-l

20 01 2015

Mintea este cel mai eficient bisturiu al realității. Vechii greci au reușit cu ea să teoretizeze lucruri pe care știința le-a confirmat. Măcar până la un punct.

O infinitate de descoperiri au fost realizate de oameni cu mintea desculță, nu de mașini sau calculatoare sau cărți.

Uneori îmi imaginez că realitatea este ca o mare beznă, pe care o poate lumina fiecare cu lanterna lui. Secretul este să luminezi acolo unde nu mai luminează nimeni. Nu cred că  suntem nici pe departe în situația în care totul să fie descoperit înțeles sau intangibil. În schimb ne apropiem vertiginos de această situație.

Și nu din cauza că am fi descoperit tot ce se putea descoperi ușor. Nu, în primul rând pentru că ne-am îmbolnăvit de boala secolului. Așteptăm prea mult de la o autoritate exterioară, de la un păstor instituțional. Citim prea mult și meditam prea puțin, sau nu citim deloc și debităm prea mult. Ambele situații sunt drumuri închise. Nu vom găsi necunoscutul în cărți și nici în clișeele altora.

Viața, realitatea și sinele nostru sunt dulci mistere din care o minte înfometată se poate ospăta. Festinul ăsta nu vi-l poate refuza nimeni.

Înfruptați-vă, disecați, murdăriți-vă până la coate, cunoașterea e cel mai satisfăcător deliciu accesibil omului. Nu mai ignorați nestematele pentru informații fără valoare. Lăsați materialiștii să adune bani, să vadă pietre, să strângă fiare și cărămizi și voi cu inima ușoară iscodiți, cercetați și căutați.








Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 206 other followers