Aveam chef să desenez, dar deja am băut două beri și odată cu cheful a venit și o lene.
Se făcea că penița era muiată-n tuș negru. Are asta o eleganță, mai ales pe o hârtie de calitate, ceva de speriat. Penița aleargă în forme fluide, uneori merge pe lat pentru dungi subțiri alteori lasă dungi late alunecând natural. Dungi asemeni cârceilor de viță, ornează albul paginii. Din ele se nasc frunze delicate. Delicatețea e cel mai important lucru la un desen. Fie el și un cap de mort. Trebuie să aibă dungi fine, delicate, detaliile trebuie să atragă ochiul și să uimească spiritul. Unele mlădițe lasă umbre, umbrele permit înțelegerea conturilor de dedesubt. Colțurile trebuiesc accentuate cu umbrele proprii. Contrastul linilor curbe și al unghiurilor drepte… Cele două fațete ale colțurilor, un perete cu hașură puternică, umbritul, altul cu hașură fină, luminatul. Ca sufletul omului, uneori ridicat de gânduri bune alteori coborât de frici. Mereu la nici un milimetru distanță, la doar un liber arbitru distanță de fapt.
Orice zid cuprins de viță are nevoie de o fereastră, o fereastră înaltă, cu bolta arcuită. Desenul e locul unde clișeele nu dor. Acolo putem repeta realitatea sau plăsmuirea fără jenă. Desenul înseamnă oglindire, omul se bucură la reproducerea realității.
În spatele ferestrei o siluetă, dacă o faci în umbră nu e nevoie să aibă decât contur. Conturul sugerează tristețea. Sugerează distanța față de geam, specifică retragerii din lume. Ființa discretă ce nu își dorește, nu își mai dorește nimic. Perdantul vieții în perioada acceptării. Parul lung curgând cuminte pe lângă umeri sugerează frumusețe și feminitatea. Cu toții ne lăsăm impresionați de frumusețe și întristați de suferința ei. Acum zidul e rece și desenul nu mai arate doar o imagine. Deja transmite un sentiment.
Privitorul fără să își dea seama se lasă purtat de gândul pătură. Gândul care și-ar dori să cuprindă și să protejeze. Gândul cavalerismului, un gând mort o dată cu ultimul samurai, dacă mă întrebați pe mine. Dar pe mine nu mă întreabă nimeni.
În spatele umbrei o altă umbră. O umbră neagră fără formă. Ca orice demon, obișnuit să se hrănească cu viață și inocență. Forța mută a răutății face acum zidurile umede. Reci și umede, așa cum orice temniță trebuie să fie. Fundalul negru, lipsit de speranță. Speranța trebuie abandonată. Singura salvare poate veni de la privitor, ultima sursă de optimism a scenei.
Tușul se termină înainte de ai putea reproduce prezenta.
VreauUltimulLoc 
Comentarii recente