Integritatea

Știi când înțelegi că totul în jur e preponderent de căcat?

Atunci când îți pui problema integrității. De altfel considerată ca fiind o calitate. Dar în contextul social este un defect crunt, sau un handicap. Nu, nu, de fapt este o boală. Un fel de ciumă.

Dacă tu, așa ajuns la niște concluzii, ai vrea să o arzi integru, după circa 20-25 de secunde te vei lovi de primul conflict de interes.

Interesul tau cu interesul altora. Nu vorbim acum de oameni care îți sunt indiferenți sau de dușmani. Nu frate… asta ar fi chiar tare, să ai unde să-ți ascuți pula. Integritatea se lovește în primele secunde de mă-ta, de tac-tu, de aia care doarme lângă tine, de fi-tu dacă ai, de mă-ta mare și de tine în primă și ultimă speță.

Așa, la modul filme americane, tu vei fi apreciat de cine contează, se va produce o triere a persoanelor importante din viața ta și la final o să te scalzi în aur. Multă muie, de fapt o să rămâi singur pe lume și o sa te scalzi în colb, dacă nu cumva în sânge.

Există și factorul ăla de cool pe care îl cred adolescenții rebeli, gata să ia viața în piept și să schimbe lumea, dar factorul ăla dispare la primul contact cu viermuiala numită societate. Când vei încerca să îți aperi primul principiu. Nu va asculta nimeni motive, nu va asculta nimeni cuvintele tale și nu va fi nimeni mișcat de elocvența pe care ți-o dă adevărul.

Nu,te vor vedea doar o piedică în calea noului model de iphone sau în calea reputației între colegi. Își vor băga falice simboluri în idealurile tale și vor veni cu argumente mirosind a fasole, mici și bere.

Așa că integritatea va deveni pentru tine mai infricoșătoare ca însăși moartea. Pentru că viața e mult mai cutremurătoare ca moartea și frica de viață face frica de moarte să scheune într-un colț.

O să ziceți că sunt pesimist sau sumbru că vorbesc ca un cioclu sau ca un răpus de viață. Ei bine nu, vorbesc ca un realist și optimismul îmi curge în vene. Doar că nu pot să închid ochii în fața evidenței.

A și dacă vreți să vă convingeți singuri e ușor. Știți cât de ușor este?

Păi în primul rând de cât timp e nevoie să definiți integritatea? Dacă încercați să căutați o definiție deja sunteți pe un drum greșit. Integritatea se simte, trebuie să facă parte din tine. Când cineva te întreabă de ea nu poți să o prezinți prin exemple, dacă cineva te întreabă de ea înseamnă că n-o ai.

Nu cred că cineva se poate uit la o sabie japoneză perfect ascuțită și să întreabă ce înseamnă tăiș. Nu cred că cineva se poate uita la un vârf de munte stâncos și să întrebe ce înseamnă măreția.

Integritatea, atunci când o ai te face să strălucești asemeni îngerilor, câți astfel de oameni ați cunoscut? Deci e destul de rară nu? Integritatea din experiență practică nu se potrivește cu familia, cu banii, cu compromisurile. Iar compromisurile sunt fundația relațiilor sociale. Ne sunt predate din prima clipă a nașterii noastre le sugem cu lapte. Ne sunt vârâte viclean sub piele de însăți părinții, frații și prietenii noștri.

Integritatea este mai rară ca o floare de colț și tot ca o floare de colț o vei găsi doar acolo unde nu sunt oameni și trebuie să îți riști viața pe stânci pentru a ajunge la ea.

Dar oare merită? Nu știu, cred că atunci când îți pui astfel de întrebări integritatea este într-un univers paralel pentru tine și cunoștințele tale de fizică se rezumă la fizica mecanică.

Sunt optimist și spun că poate vom reajunge să cunoaștem integritatea și gustul ei. Poate vom ajunge să alegem calea integrității în singurul mod posibil, fără să o simțim ca un sacrificiu. Peștele nu se chinuie să respire sub apă și nici pasărea nu are rău de înălțime.

Dar până atunci trăim într-un mediu prea puțin propice pentru așa ceva așa că dacă vrei să îi simți gustul trebuie să ți-o construiești singur clipă de clipă, gest de gest, alegere de alegere. Când fiecare cuvânt ce îți iese din gură va fi în concordanță cu tine când fiecare gand permis să se finalizeze va fi curat ca apa de izvor atunci ai făcut un pas mic spre ea. Atunci ființa ta intima va începe să se schimbe și să se transforme în aur și poate că dacă vei trăi suficient vei simți și gustul integrității.

V-am spus că sunt optimist, sunt atât de optimist încât sper că va veni o zi în care să pot spune:

Azi am fost integru!

Nici nu visez la a spune: În toată viața mea nu mi-a fost rușine de nimic din tot ce am făcut. Dar ar fi fost probabil o concluzie frumoasă de tras.

Cum sa invingem obiceiurile negative

Am vorbit postul trecut despre voință și despre alegerea bătăliilor care să ne țină în tabăra învingătorilor.

Probabil că toți am dus la un moment dat o luptă a voinței. Eu am observat o chestie simplă care te ajută să învingi.

Niciodată nu paria pe abținere atunci când lupți cu o tentație de anvergură. Întodeauna încearcă să te folosești de modul cum funcționează creierul nostru și psihologia umană. Pe propria-mi piele am simțit mereu că există o mare satisfacție la orice final de drum. Creierul uman are nevoie de aceste mici satisfacții, cred că sunt bucățelele din care ne alcătuim fericirea. Atunci de ce să nu folosim acest atu în lupta cu tentațiile negative.

E mult mai ușor să te convingi să realizezi ceva ce te va satisface decat să NU realizezi ceva ce te va satisface. Este o afirmație aparent ridicola pe principiul mai bine să îmi fie bine decât să-mi fie rău. Dar în spatele ei chiar se află un raționament.

-Noi avem resurse limitate. Obiceiurile negative să le zicem vicii și obiceiurile pozitive să le zicem… obiceiuri pozitive (nu am gasit un sinonim) concurează pentru aceste resurse. Resursele sunt timpul, banii, energia vitală, mai pe scurt disponibilitatea noastra de a realiza o acțiune.

-Creierul este avid de satisfacții el va focusa resursele disponibile către atingerea de scopuri satisfăcătoare. Aceste scopuri pot fi de lunga durată sau de scurtă durată.

-Pentru a învinge obiceiuri negative vom folosi obiceiuri pozitive, astfel unul din obiceiuri îl va canibaliza pe celălalt.

– Problema cea mai mare pe care o observ eu este ca obiceiurile pozitive în marea lor majoritate ne recompenseaza cu satisfacții mari pe orizonturi lungi de timp. În schimb obiceiurile negative o fac într-un timp mult mai scurt dar cu satisfacții mai mici.

-Atunci pentru a aduce lupta în curtea noastră trebuie să folosim o stratgie. Să aducem satisfacțiile obținute din obiceiurile pozitive în orizontul apropiat. Asta se poate face prin obiectivizarea și calcularea rezultatelor obținute spre obiceiurilor pozitive. Dacă ne vom concentra spre a parcurge pași mici spre țina noastra vom culege mai des roadele victoriilor și vom ține creierul într-o stare de satisfacție care ne permite să refuzăm cu ușurință tentațiile negative. Pur și simplu o modificare a modului cum accesam satisfacția. În loc de mult la un final probabil puțin sigur zilnic.

Ex1: Dacă ești gras o mâncare gustoasă și nesănătoasă îți ca oferi o satisfacție rapidă. O eliminare a alimentului dorit din meniu este o tortura inumană pentru unii dintre noi. Dar o strategie mai simpla există. În loc să eliminăm sursa de placere o vom înlocui. Căutați un aliment din aceiați clasă cu primul dar cu caracteristici mai potrivite pentru scopul urmărit slăbit/sănătate. O dată papilele gustative satisfăcute și senzația de foame diminuată mult mai ușor putem refuza tentația NEINTERZISĂ. Nu faceți martiri din tentații prin interzicerea lor complet. Lăsațile să se estompeze cu timpul înlocuindu-le cu alternative mai inteligente.

Ex2: Dacă vrei să te lași de fumat ai de luptat cu 20, 30 de momente pe zi cand ai aprinde o țigară, asta plus stresul zilnic devine o muncă de sisif. Stabilește-ți un obiectiv sportiv. Un obiectiv cardio dur care să contravină cu fumatul. Să zicem sa alergi în 1 luna de zile de 3 ori mai mult ca distanță decât acum și cu o viteză cu 20%-30% mai mare decât alergi acum distanța mai scurtă. Urmărește acest obiectiv cu toată energia ta și nu te mai gândi la fumat ca obiectiv principal. Antrenează-te luna aia cât mai des cu putință renunță la lift, la ratb pe o stație două. Cănd te grăbești undeva nu te feri să alergi câteva sute de m. Optimizează tot ce poți pentru a atinge obiectivul propus în timp de o lună (timpul e doar orientativ fiecare obiectiv are timpul sau de realizare). Foarte rapid vei deveni încrezător în tine când vei observa progresele pe care le faci. Înregistrează-le grafic dacă se poate. La un moment dat începi să privești fumatul ca pe ceva care te ține pe loc. Atunci frustrarea de a nu fuma o țigară va fi înlocuită de satisfacția de a „te antrena” pentru obiectivul sportiv.

Eu am observat asta cu băutul. Ocazional mă podidea o pofta cumplită de a-mi face creierii praf. Am încercat diverse metode de abținere dar mereu recidivam. În ultima vreme nu am mai încercat nimic dar consumul de alcool s-a redus de la sine, care a fost explicația? Simplu am programate antrenamente dimineața sau  seara aproape în fiecare zi. Le aștept pe fiecare cu drag, le visez pe unele. Să consum alcool implică faptul ca a doua zi să ratez un antrenamnt și pur și simplu nu mă îndur. Satisfacția de a îmi depăși limitele și lipsa de respect pentru munca deja depusă o face în sânge pe aia de a mă arunca mirajul uitării.

Nici măcar nu îmi interzic să beau pur și simplu zic lasă că o să beau altă dată și cu siguranță așa va fi dar acum vreau să fac ce mi-am propus, să fac genoflexiunile ale cu 5 kg în plus să reușesc să fac cele două antrenamente de kempo pe săptămână să petrec weekendul în aer liber făcând o activitate fizica care să mă umple de buna dispoziție, să urc pe munte, să înot, să merg pe bicicletă, să alerg, apoi vin carțile pe care sunt avid să le citesc, apoi cursurile pe care vreau să le învăț când naiba să mai am timp să beau lasă ca o sa îmi fac timp și pentru aia cândva.

Percepția mea despre mine acum e că pot să gestionez orice tentație, față de percepția anterioară că pot să gestionez tentațiile doar pe anumite perioade dar la final voi aluneca. Normal că totul se alinează după această percepție.

Efectul advers este că dacă vei renunța la un obicei pozitiv care îți aduce satifacții probabil că îl vei înlocui cu altul ce poate să fie ușor negativ. Observați persoanel care se pensionează unii se pucă de hobiuri alții de băut.

Daca cineva vrea să povestească o situație când a înlocuit cu succes un obicei negativ cu altul pozitiv să bage la comentarii. Poate ca asta va inspira și pe alții în alegerea unor obiceiuri inteligent alese.

Într-o luptă e bine să ai aliați care contracarează armele adversarului pe care nu le poți tu neutraliza.

Vointa

Nu ne naștem egali. Nu putem măsura calitațile fizice și psihice să vedem dacă așa diferite cum sunt măcar ca sumă atârnă echilibrat.

În schimb avem un sistem de siguranță, un colac de salvare. Avem toți, dar absolut toți, niște saci de balast, ca la baloane. Putem să reglăm după propria alegere înălțimea la care zburăm.

Mă refer aici la voință. Calitatea voinței noastre ne stă 100% la îndemână. Aceasta poate fi călită, poate fi oțelită, poate fi topită, poate fi chiar eliminată de tot din sistem nostru funcțional. Alegerea ne aparține. Din fericire sau poate din nefericire voința este antrenabilă. Antrenabilă implică de asemenea și faptul că este atrofiabilă.

Voința este capabilă să schimbe destine, să răstoarne națiuni și să schimbe cursul unei întregi civilizații. Ea poate să fie infinită și poate să se concentreze într-un singur om fără să îl facă să atârne mai greu la cântar.

Voința în sine este ca un mușchi, ca o unealtă, poate să îți facă bine la fel cum poate să îți facă rău. Depinde peste ce tip de caracter o aplici. Cum răul este o direcție greu de evaluat nu mă voi apleca deloc asupra modului cum este folosită sau cum ar putea să fie folosită voința. Asta rămâne la latitudinea fiecăruia.

Vreau să vorbesc despre voință. Voința se clădește de la mic la mare. În mulți dintre noi ea este distrusă și șubrezită încă din fragedă pruncie prin educația extrem de restrictivă a unor părinți idioți. Da dragi părinți, a rupe orice împotrivire în copilul tău, a îi îngenunchia voința cu fiecare ocazie nu face decât să îl transforme într-un viitor sclav. Partea buna este că nu te oprește nimic să ți-o întărești, o dată ieșit de sub umbrela lor “protectoare”. Antrenarea voinței se face în prima fază prin autodisciplină. Fiecare are un teren de antrenamant unde să își lucreze voința.

Toți avem vicii slăbiciuni sau carențe care sunt tot atâtea oportunități de a îți dezvolta voința. Aceste mici succese asupra ta îți vor întări încrederea în propria voință și o vor pregăti pentru încercări mai mari de care te vei lovi în viața cotidiană. Iar toate acestea o vor pregăti pentru acel moment, acel punct de cotitură prin care toți vom trece și care poate să ne coste viața la propriu sau la figurat. Voința poate fi un aliat de nădejde.

Ca orice alt aspect care poate fi antrenat existența unui plan coerent va face progresul mai eficient.

Puneți-vă obiective de voință, stabiliți-vă stânci pe care vreți să le erodați cu puterea voinței voastre. Heirupismul poate funcționa dar mult mai sigură e munca temeinică, tenace din aproape în aproape.

Nu îți antrena voința niciodata pe subiecte prosteși și în ambiții inutile. Îți va afecta radarul, e ca și cum ai învăța să țintești trăgând cu pușca pe geam în trecători. Merge o dată, de două ori dar ajungi la pușcărie, mai ales dacă ești blond.

(Ce a fost idioțenia aia cu atentatul de în toate ziarele scria: monstrul cu ochii albaștri sau criminalul blond. Dacă era negru ce ziceau criminalul de c-abanos, monstrul creț? Bă presa de la noi din țară e făcută de niște mestecători de clișee cu doi neuroni în cap.  Ia șocat pe ei ca unu blond cu ochi albaștri a omorât? Contravine cu pozele angelice de pe coperta cărți de rugăciuni, care e șpârla? )

Cu cât este mai antrenată cu atât poate duce la îndeplinire sarcini care pentru alți par herculiene.

De la a te lăsa de fumat, băut, până la a slăbi, până la a învăța ceva, a deveni mai ordonat, mai atent, mai bun sunt tot atâtea obiective bune de călit voința. O voința puternică e ca o injecție cu steroizi dar fără efectele adverse.

A îți lucra voința devine inexplicabil cu timpul o chesite plina de satisfacții, pare ciudat pentru că la început este destul de dureros. Orice schimbare doare dar dacă îți alegi durerile pe măsura suportabilității tale orice încercare poate fi depășită. Cred că oamenii de succes (nu mă refer la succes material) pur și simplu știu să își aleagă bătăliile. Ca frecvență, ca grad de risc, ca dificultate o batalie aleasă cu cap este o victorie iar o victorie e un pas inainte. Spre ce înainte? Asta nu pot să spun dar cu siguranță toți vrem să încercăm un înainte.

Voința e vântul care îți animă pânzele, chiar dacă pânzele sunt mici sau barca greoaie un vânt puternic poate compensa acest neajuns. Asta te va duce într-o direcție, cum cârmești e altă poveste. Dar fără vânt nici cel mai priceput cârmaci nu va ajunge nicăieri.

Declarația de independență

Intriga:

Eu astăzi după 2 săptămâni și ceva de la ultimul reset de bios am curajul să declar. Am probleme cu băutura. Nu sunt alcoolic dar atunci când încep să beau nu mai mă opresc la momentul oportun.

Când mă îmbăt nu mă duc să mă culc ci devin hiperactiv spre agresiv și inevitabil prost. După o îndelungă perioadă de autoamăgire cum că de fapt e cool să beau, că de fapt mă simt bine, că de fapt pot să beau cu cap, în fața evidentului am depus armele. Rezultatul este clar, sunt prea prost ca să am voie să beau.

Istoric:

Când spun lungă perioadă chiar e lungă, am început să beau în clasa a 5-a, palica de piersici era un fel de vodka aromată. Luam câte o gură din sticlele pe care le pitea mama de tata :D, mi se părea distractiv. Următoarea fază era să ies cu surorile mele mai mari în oraș prin clasele 6-8-a. Ele responsabile din fire mă serveau cu 100 de vodka cu 100 de garone alb. O combinație grețoasă dar atunci din mimetism mi se părea bun. În clasa a 9-a m-am îmbătat prima oară rău, din 2 l de vin tare. A fost prima oară când am vomitat de la băutură. Pe atunci meniul meu obișnuit în discotecă era 100 de vordka dată „capac” 1 bere “să o stingă” și o sticlă de cotnari așa la relantiu. Asta asa să mă înveselesc. Aveam probleme cu timiditatea și nu mă simțeam în largul meu altfel. În a 9-a spre a 10-a m-am îmbătat rău la mare și a fost ultima oara când am băut vodka simplă atunci am băut vodka cu paharul de apă de 200 cred ca 0,5 l.

Scoțând vodka din meniu am trecut pe gin. 300-500 de gin era doza zilnica recomandata pe seara de discoteca. În clasa a 11-a parcă am avut un alt derapaj crunt cu 5 pahare de 100 de gin date capac de la bariera din costinesti până în disco tineretului distribuite uniform în terasele de pe drum, cred că a mai fost și niste bere în discotecă.

Când am aflat nota de la bac (9,51 meritam =)) )a fost ultima seara pentru câțiva ani când am băut vin 2 sticle în 40 de minute prima dată capac.

Cam atunci am început să beau bere (dacă vodka, vinul si ginul erau scoase), adică nu 1,2 cât beam până atunci, de la 6 în sus. În anul 1 de facultate am atins apogeul la bere cu peste 14-16 beri pe noapte. După o perioadă de câte o beție pe săptămână am revenit la un ritm mai normal. Am descoperit whisky, după mai multă vreme am descoperit și limita la whisky cred că iesisem din facultate. Se pare că jumătate de sticlă capac are un efect greu de gestionat.

În ultimul timp nu prea am băut dar și când am băut am sărit peste 1l de tărie. Așa că gata mi s-a pus pata, mă fut în ea de băutură.

Capcane ce trebuie evitate:

Prima este că timpul de când nu ai mai băut nu se calculează în zile. Nu, asta a fost o capcană pe care mi-am luat-o mai demult. Se calculează în evenimente depășite. Adică dacă tu nu ai ocazia să bei 3 luni nu ai făcut nici o brânză, mult mai tare e să stai 3 zile consecutive când ieși în club.

Doi, tu-ul ăla care spune o sa beau doar puțin dispare după ce bei puțin așa că nu mai are cine să își reamintească.

Trei dacă desemnezi pe cineva care să îți atragă atenția cănd depașești limita e o capcană. Că ăla care e la limită(tu semi beat) nu cunoaște înțelegerea ta(treaz) cu terța persoană. Așa ca nu va avea succes să te oprească.

Patru mă îmbăt rar deci nu e o problema. Fals, e o problemă pentru că îmbatatul rar și rău îți fute organismul mai rău ca ala des și domol, plus că faci idioțenii mult mai mari.

Nu te poți simți bine dacă ești treaz, fals. Te poți simți bine și treaz.

Metodă:

Mă rog după ce mi-am povestit eu mie ce vă zic acum a trebui să trec la faza practică. Ai nevoie de o formulă magică de care să te agăți când tentația va veni. Pentru că tu ai așa niște planuri în minte dar ele sunt caca moale când există tentație. Atunci ai nevoie de un sistem bine pus la punct. E greu să refuzi pe unul care vine să te ia la bar în timp ce stai să faci calcule mentale și să îți pledezi cazul.

M-am gândit eu, cu cine se dă lupta cea mai mare? Pai cu mintea și cu nervul meu. Când vreau să beau îmi vine un gust de “mă fut în tot”. Astfel că m-am gândit că nervul ăla e bun dar nu e folosit cum trebuie. Eu puneam în balanță niște reguli de bun simț care poate că nici nu erau ale mele cu nervul meu de moment, clar că nu aveau șanse de izbândă. Astfel că am schimbat strategia. Am ajuns la concluzia că am nevoie de un principiu care să se unească cu identitatea mea, cu personalitatea mea pentru ca nervul să lucreze în favoarea mea și dușmanul să fie o poftă de moment și reflexele formate.

Aici e tot secretul în a renunța la orice dependență, să stabilești cine ești tu în această relați. Să ajungi să vrei tu să renunți și tu-ul tău să lupte cu dependența nu tu-ul tău să lupte cu ce îți spun alții că e bine.

Atunci am analizat băutul din manieră proprie.

Ce înseamnă băutul pentru mine? Păi înseamnă distracție. Bun și mai ce? Păi eliberare de stres.

Bun dar ce are la baza asta? Păi o fugă din fața realității și o lipsă de apreciere a mea față de mine.

Ce înseamnă asta să fug din fața realității? Pai înseamnă că Dumnezeu (ființa care mă iubește necondiționat și care îmi vrea binele )îmi dă niște experiențe ca eu să învăț ceva din ele. Iar eu le alterez și le încețoșez că nu pot să le duc altfel.

Bun și care este motivul pentru care fac eu asta? Pai că nu mă apreciezi și îmi e rușine cu mine și că nu știu să apreciezi viața și fug din fața ei. Că nu pot să mă simti bine așa cum sunt și apelez la această metodă.

Bă când am ajuns eu la concluzia asta mi s-au încruntat sprâncenele și privirea mea tăioasă a trecut prin perete (te bag în pământ când îmi ia privirea foc).

Adica eu sunt laș și mă pitesc sub pătură în fața experiențelor date de viață? Adica eu las momente unice să treacă pe lângă mine, închid ochii la ele și mă resping pe mine din viața mea?

Pentru ce asta? Pentru o pofta, pentru o senzație falsă, pentru o iluzie? Futu-i mama mă-sii (e cu doi de i?) de treabă, păi eu dacă îmi pun mintea mut carpații la marea neagră și mă face pe mine o lașitate de copil speriat? Dă-o mă încoace că o eviscerez cu mâinile goale și mă îmbăiz în măruntaiele ei de frică și iluzie.

Acum să o luăm la pachet:

Acum dacă am ajuns în atitudinea potrivită, de pitbul însetat de sânge, trebuie memorată stare și înglobată înntr-o formulă concisă care să o trezească în tine la momentul precis al tentației.

Deci am nevoie de ceva care să îmi readuca aminte că a bea e o neagare a mea ca liber arbitru, o fuga din fața prezentului, o capitulare în fața unei pofte fizice, o nesocotire a energiilor universului care lucrează pentru a mă ajuta să evoluez. Practic îmi vând viața.

A rezultat:

Mă face pe mine un pahar?

Până acum am doua evenimente la activ în care am învins tentația și în care m-am simțit bine fără să beau. Nu e mult ca număr dar e mult pentru mine ca și nivel al tentației pe care l-am învins și mai ales că am putut să nu fiu afectat de asta și să nu mă plictisesc nefiind băut. E important că am simțit că [eu lupt cu tentația] și nu că [niște vorbe goale luptă cu mine].

Cine să mă învingă pe mine, cine poate să mă aducă în genunchi împotriva voinței mele?