Adevărata formă a responsabilității

28 09 2010

E un subiect pe care l-am mai abordat. Așa că voi încerca să fiu cât mai concis. Totul a plecat de la o discuție referitoare la campania “Let’s Do It, Romania!”.

Un participant la campanie s-a plâns că, după ce a văzut ce aruncă oamenii în pădure, nu s-a putut abține să nu îi judece.

În primul rând, pentru dezvoltarea personală, eu cred că dacă nu poți să nu acuzi mai bine nu participi. Eu nu am participat, pentru că nu am simțit să particip, nu știu de ce, nu am rezonat cu această campanie.

În încercare de a ajuta persoana respectivă și din curiozitate stiințifică am căutat împreună explicația. Adică eu am zis și la sfârșit mi s-a dat dreptate.

În primul rând trebuie să înțelegi că există două categori de surse.

1.Oameni care stau la casă și nu au contract cu o firmă care ridică gunoiul. Motivele sunt diverse și mai mult sau mai puțin justificate pentru tine.

Poate nu au bani, poate nu există firmă, poate fac economie. În realitatea lui motivele sunt perfect viabile. Sunt multe categori defavorizate care chiar nu își permit. Nu cred că există un argument suficient să acuzi pe cineva pentru că nu are bani sau interes pentru ce nu are interes.

2.Turiști sau trecători care aruncă gunoi ocazional pentru că nu au avut unde să îl arunce sau pentru că așa au fost educați. Dacă o persoană nu a fost educată să înțeleagă fenomenul e zadarnic să îl judeci pentru asta. Dacă e copil să se joace, daca e popă să cetească…

Acum rămânem la cei care dețin conștiința necesară să înțeleagă gestul și care pot să se opună lui. Aceia sunt cei care au participat la acțiune, sunt cei care nu aruncă gunoi pe stradă. Responsabilitatea e în gradina lor. Care sunt măsurile corective pe care le poate lua un astfel de om pentru a fi împăcat cu sine?

Simplu, să strângă gunoiul acolo unde îl deranjează pe el. Să atragă atenția politicos, celor pe care îi vede că aruncă gunoi, de așa manieră încât să trezească în ei sentimentul responsabilității. Astfel adăugând un nou membru la grupul oamenilor responsabili.

Cine consideră că aceste atitudini sunt prea mult pentru ei și totuși sunt deranjați de gunoi nu au motive reale de a se plange. Pentru că de fapt ei sunt responsabili de situația care nu le convine. Așa că atunci când înjuri mizeria de fapt te înjuri pe tine, doar că o faci într-o stare de neasumare.

Datoria fiecăruia este să fie ceea ce este. Dacă tu ești iubitor de curat, fi asta, dacă altul e nepăsător el își face treaba. Dacă vrei să fie mai mulți iubitori de curat fă-i să iubească curatul, sau… forțează-i, ce crezi tu că funcționează mai bine.

Forța în realitate eu zic că nu funcționează. Nu e rentabil să păzesti toată țara, mult mai ușor e să o responsabilizezi. Ți se pare calea ușoară că e prea grea sau că tu nu ai chef de asta, atunci asumăți neimplicarea în problemele care te deranjează pe tine. Nu arunca cu acuze în cei pe care nu îi deranjează.

Anunțuri




De ce eu?

11 05 2010

Eu mai mereu când scriu pun o problemă pe tapet. O problemă și o soluție pe care am găsit-o până atunci la aceea problemă. În aceeași măsură aștept și alte sugestii și păreri, că nu dețin eu cheiile înțelepciunii. Uneori la soluția mea nu spune nimeni că nu e bună sau ca există alta mai eficientă ci se răspunde cu o întrebare. De ce eu? De ce să fac eu pasul?

În general nu trebuie să faci TU pasul. Pasul înainte îl face omul care simte că nu e bine unde stă și care își asuma locul lui în propria viață.

Omul care își asumă responsabilitatea pentru viața lui nu pune pe cântar dacă e datoria lui sau a altuia să mearga el înainte. Pur și simplu merge și evoluează. Așa că dacă vezi o soluție la o problemă ce te roade și te întrebi de ce să faci tu primul pas atunci de fapt nu ești pregătit să ieși încă din acea situație. Așa că plânge-te în continuare că e greu și că ești neînțeles că oricum tu nu ai nevoie decât de a fi compătimit și de atenție.

Până nu te plictisești de rolul ăsta de milog în viața ta, de copil alintat ce e lăudat de toți dar pus să se culce forțat și îmbracat în haine de paradă ce nu îi mai permit să se joace… continuă așa.

Nici un om care caută soluții nu își mai pune întrebarea dacă soluția la problema lui nu ar trebui aplicată de altul, pentru că mai e cineva afectat de aceeași situație. Maturitatea e o calitate care se câștigă, nu vine cu vârsta sau cu experiența. Maturitatea vine cu dorința de a fi tu și de a creea viața ta după capul și sentimentele tale. Dacă ești puternic nu te mai întrebi de ce nu e altul mai puternic ca tine, acționezi.

Când șovăi în fața acțiunii din frică sau cum îți place să te minți “pentru că nu e responsabilitatea ta” nu e ceva rău. Asta e nivelul tău actual. Ești un copil și vrei să fii tratat ca un copil.

Ne place să vorbim de noi ca entități dar 90% dintre noi suntem un melanj de cuvinte auzite de la alții.  Cuvinte ce ne suna eroic în minte așa că le repetăm și noi sperând că asta va schimba forma noastră în ceva măreț. Nu merge chiar așa trebuie să crezi în cuvintele pe care le spui ca să funcționeze sistemul.

Iar a crede în ceea ce spui tu este magia care face ca lucrurile să se întâmple. Atunci când crezi nu mai întrebi: de ce eu?

Nu e ca și cum să fii tu ăla care decide, ăla care acționează e o corvoadă. Să fii tu ăla care face și ăla care hotărăște conform cu inima lui e viața ta. Ala e momentul în care lași amprenta ta, A TA prin lumea asta.

Așa că întrebarea nu e de ce eu? Întrebarea este de ce altul? Tu ai primit informația, tu ai luat alegerea, tu ai făcut lucrurile să se întâmple și tu îți asumi responsabilitatea pentru ele.

Nu există prea greu, pentru că orice greu e de mii de ori mai ușor decăt greul de a nu face ceea ce simți, ceea ce te reprezintă.

Nu se plânge nimeni că e greu să respire zilnic, chiar și în somn ce naiba nu e greu? Respirația e alegerea ta conștientă să traiești. Dar o faci atât de des încât devine o a doua natură și uiți de ea. Dar îți aduci repede aminte atunci când primești o veste care îți ia respirația că trebuie să alegi să respiri.

În concluzie atunci când spui de ce eu? Înseamnă că respunsul este nu, nu tu. Tu mai ai de crescut. Stai comod în paie acolo cât mai vine cineva să îți dea mâncare în cioc.

Asta nu e un reproș și nu e un post în care să spun că așa nu e bine și așa e bine. Nu, e doar un post în care spun un truism. Pe care cei care nu au nevoie de el îl înțeleg și cei care nu au ajuns la nivelul de a fi adevărul lor nu o să îl înțeleagă. Singurii cărora le poate folosi sunt cei care sunt la limită. Cei care caută singuri, cum să se ajute. Iar pe aceia îi poate ajuta sub forma de a le scurta căutarea că de gasit oricum vor gasi și singuri mai devreme sau mai târziu acest adevăr simplu.





Ajutăm sincer?

7 02 2010

Mi-a pus cineva trei întrebări:

  1. Dacă un prieten îți cere bani să se ducă la mare și îți spune că ți-i dă mai încolo, ce faci?
  2. Dacă un vecin vine și te roagă să îi dai niște bani că are soția în spital și are nevoie pentru o operație, ce faci?
  3. Dacă un cunoscut te roagă să îl ajuți cu o sumă mai mare de bani că are 70% din bani pentru o mașina care ii trebuie să mearga la noul loc de muncă, ce faci?

Presupunem că ai banii.

Răspunsuri:

  1. Nu îi împrumuți, pentru că dacă nu a reușit să economisească bani pentru distracție înseamnă că el nu își permite. După terminarea distracției va fi și mai fără bani și involuntar va începe să te evite. Te va acuza practic pe tine la nivel subconștient pentru situația lui financiară dificilă. Relațiile dintre voi e posibil să se răcească. Practic dându-i banii nu îl ajuți cu nimic, îl ingropi în datorii.
  2. Îi dai, că pentru că l-ai ajutat la ananghie va face toate eforturile să îți dea banii mai repede decât ți-a promis. Indiferent de rezultat e un gest uman să îți ajuți semenii. De unde dai de acolo o să ai.
  3. Îi dai, pentru că dacă a economisit 70% din sumă înseamnă că e capabil să fie calculat. Îl ajuți să își ia un serviciu deci îi vor crește veniturile și îți va da banii înapoi.

Mă rog, eu nu am răspuns așa. Lăsând cazurile excepționale deoparte dacă vrei să înveți ceva, e ceva de învățat aici.

Atunci când dai cuiva niște bani sau un ajutor trebuie să îl dai responsabil. Nu orice gest e cu adevărat benefic. Uneori a da cuiva ceva îl poate pune în dificultate mai mare. În altă ordine de idei, eu am înțeles și să reevaluez momentele când cer ceva. Poate că dacă nu am înseamnă că nu trebuie să fac un lucru. Că nu sunt înca capabil de acest efort financiar sau de orice fel de resurse ar fi vorba.

Atunci când dai cuiva ceva îi dai pasându-ți cu adevărat de rezultat sau îi dai ca să îți adormi conștiința cu un fals gest caritabil? Cât ajută oare un om al străzii o hartie de un leu? Cât l-ar ajuta un loc de munca, sau o haină sau ceva de mâncare?

Nu cred că există rețetă pentru asta dar dacă acorzi cu adevărat atenție fiecărei situații vei alege bine.

Chiar și un act de caritate se face cu responsabilitate, chiar dacă nu e efectiv responsabilitatea ta să îl faci.





Responsabilitate

5 02 2010

Mă chinuie de ceva vreme o idee, legată de responsabilitate. Totul a început când am citit într-o carte un pasaj.

Aproximativ suna cam așa: nu putem să judecăm o acțiune făcând abstracție de intenție.

Suna destul de logic, cu toate acestea logica asta o sărim adesea. Ignorăm intenția cu nonșalanță atunci când ne privim efectele acțiunilor noastre. Avocatul nostru interior e plin de talente când vine vorba de a ne găsi scuze.

Cel mai adesea mi se întâmplă când dezbat un subiect cu cineva. Uneori intențiile sunt “nobile” chiar caut sincer să înțeleg părerea interlocutorului și să văd dacă am scăpat un aspect al problemei din interprtarea mea. Dar uneori când subiectul atinge ceva personal mie, mă atac. Intențiile atunci sunt clar,e vreau să demonstrez că am dreptate. Deși poate că voi perora susținând că e vorba de corectitudine.

Corectitudinea e ceva prea relativ, iar dacă eu simt că sunt afectat de subiect într-un mod personal și că intențiile nu imi sunt chiar inocente e evident că nu voi reuși decât să mă cert cu cineva sau să pic de prost.(D. Multumesc pentru că mi-ai ștes comentariul de ieri)

Asta e un exemplu cu implicații minore, poate că mulți o fac zilnic și nici nu realizeză că e o risipă de energie și o metodă de prostire.

Atunci când bârfim pe cineva, atunci când seducem pe cineva și inchidem ochii la intenție asta nu înseamnă că suntem inocenți. Poate că nu e vina ta ca o femeie se îndragostește de tine, dar dacă tu ai privit la luna pentru că știai că profilul tau masculin se desenează fumos în acel tablou…

Înseamnă că ai o responsabilitate, mai ales când inchizi ochii la efectele pe care aceste acțiuni artificiale alea tale le vor provoca asupra ei. În puține cuvinte (lucru la care nu mă prea pricep se pare) dacă o acțiune de a ta e calculată, nu te poți sustrage efectelor ei. Nu te trage nimeni la raspundere dar tu vei știi că acolo e și responsabilitatea ta și fie că ti-o asumi azi sau peste 20 de ani. Probabil că nota de plata tot va veni.

Nu știu ce să mai fac cu cele deja făcute, poate că a le conștientizare e suficientă. Dar e extrem de greu să îți iei in mână responsabilitatea pentru prezent. Mereu ai tendința de a închide ochii, și a spune ce vina am eu că a ieșit așa? Dacă tu așa ai vrut să iasă cred că o vină ai. Fie că fapta te incriminează în fața altora sau nu.

Nu încerc să învinovățesc pe cineva nici măcar pe mine, doar să conștientizez.





Urmezi pași sau parcurgi un drum?

25 01 2010

Când vine vorba de religie am observat ca mulți oameni fac o greșeală elementară. E o greșeală pe care o fac și în alte domenii. Aceea de a confunda practica cu teoria. Nu ma refer la o religie anume poate fii vorba și de principii spirituale și de idei din psihologie. În general de domenii ce implică evoluția personală.

Pentru a explica modul în care e greșit privită treaba asta voi folosi un exemplu.  Pentru multă lume religia înseamnă o carte, o serie de obiceiuri și o serie de reguli pe care trebuie să le aplice. Să zicem ca e o hartă pentru a descoperi o comoară.

Astfel un om care vrea să găsească această comoară va lua harta și va începe să urmeze indicațiile. Pe hartă zice că trebuie să faci 100 de pași în linie dreaptă. Omul se duce în sufragerie și bate 100 de pași pe loc. Apoi spune în hartă că e nevoie să urce un munte, și omul se va preface că urcă un munte. El se va preface că gâfâie că merge la deal ca îi e frig că îi e cald. Omul nostru e foarte conștiincios. Apoi pe harta spune că în varf vede comoara. Omul se uită în jur și nu vede nimic. El va concluziona că harta era proastă sau se va minții singur și va spune că a gasit comoara.

Vi se pare că a făcut bine sau nu?

Pare că a facut toți pașii dar nu a ajuns unde trebuia. Nici nu avea cum, pentru că o parte din a vedea comoara este transformarea pe care o suferi pe drum. Dar această transformare nu se produce cînd te prefaci. Harta te ajută să găsești drumul când chiar îl parcurgi. Ea te ajută să găsești comoara când o cauți cu adevărat.

Un alt exemplu ar fi dacă un luptător se antrenează în sala fără adversar 5 ani de zile și apoi va intra pe ring sperând să câștige campionatul. Nu este posibil așa ceva, e nevoie de a exersa în situații concrete ceea ce înveți la antrenament. Reacția ta în fața durerii reale nu se poate simți fictiv. Cărțiile și ritualurile și toate celelalte aspecte legate de religie au sens doar când și practici ceea ce citești.

Fiecare aspect înțeles și adoptat va avea urmări efective asupra ta. Nu poți să îți imaginezi în ce măsură te schimbă anumite credințe. Cum se schimbă percepția ta despre viață și despre oameni. Dacă îți spun acum să îți iubești dușmanii poate că pare ilogic, dar maine după ce întelegi că tu nu ai dușmani poate că îți va fi imposibil să nu privești pe cineva cu iubire.

Când te comiți la un drum de dezvoltare personală trebuie să acorzi o sansă reală încercării tale. Dacă încerci să îți furi singur căciula nu ajungi nicăieri. Fiecare idee care ți se pare utilă trebuie pusă în practică trebuie să vezi tu efectiv rezultatele caci doar dacă o știi nu are nici o valoare. De asemenea pentru cineva care nu a încercat niciodată nimic în această direcție e aproape imposibil să își facă o idee despre ce efect poate avea. Toate vor părea prostii și vor părea lucruri fără sens, nu neapărat și sunt așa.

E ca și cum ceri unui orb din naștere să înțeleagă un tablou. Primul pas e să deschidă ochii să se obișnuiască cu lumina, creierul său trebuie să învețe să recunoască formele etc. și apoi să vadă tabloul. El nici nu știe ce pierde în faza inițială, dacă nu a avut idee niciodată despre ce e vorba. Va spune că e total fără sens să vezi. La ce ți-ar trebui să vezi când el toată viața s-a descurcat bine așa.

În orice acțiune întreprinzi trebuie să înțelegi că există o parte a experienței care nu poate să fie transmisă verbal, și acolo este de fapt esența lucrurilor. Că există unele aspecte pe care trebuie să le iei pe încredere. E nevoie să faci niște pași fără să ai garanția că vei ajunge undeva sau ca va fi bine. Pașii aceia însă trebuie să îi faci responsabil, altfel poți usor să pici în capcana de a rata sensul practic concetrându-te pe teorie.





Voi cum citiți?

12 01 2010

Am citit un citat care parcă mi-a făcut lumină în minte.

Cum tratăm cărțiile pe care le citim?

Eu știu cum citeam înainte. Alegeam o carte în urma unei recomandări sau pentru că era o carte cunoscută, sau pentru că era la îndemână.  Nu sunt genul cu impresii de exclusivism, înainte să imi fac o opinie despre ceva prefer să verific, așa că am citit din diverse domenii unele considerate frivole. Odată începută mă țineam de ea până o terminam, indiferent dacă îmi plăcea sau nu. Chiar aveam impresia că așa e bine, să nu treci la altceva până nu o termini era un fel de dovadă de dârzenie și seriozitate.

Recunosc că am citit cărți doar pentru că sunt cărți clasice și că m-am chinuit cu ele pentru că nu le citeam cu plăcere deși le găseam interesante.

În ultimul timp (3-6 luni) mi-am schimbat modul de a citi.

În primul rând acum aleg cărțiile bazându-mă pe intuiție, adică unele recomandări parcă îmi spun ele să le citesc iar altele să mai aștept. Nu mai grăbesc citirea unei cărți, încep mai multe carți în același timp și merg cu ele în paralel. Dacă iau cartea în mână și după ce citesc 2 pagini simt că imi scade concentrarea mă opresc. Nu mai fac din citit un fel de concurs.

Folosesc cărțiile ca pe globul de cristal, când simt că dau de o problemă care mă frământă iau o carte și de obicei unde o deschid găsesc răspunsul exact la ce mă frământa. Probabil că nici nu e raspunsul acolo dar mă ajută să îl găsesc singur.

Oricum am început să percep cărțiile ca pe o sursă de informații strategică. Eu nu revăd filme și nu recitesc cărți, (așa fac acum, poate mâine mă schimb). Ideea e că o carte citită la un moment nepotrivit înseamnă o informație valoroasă, uneori greu de reintâlnit, risipită.

Încă mai am o chestie de rezolvat, cu care mă lupt.

Când citesc ceva și ating un subiect care îmi aprinde un beculeț,  în loc să las cartea deoparte și să meditez asupra problemei amân asta până la finalul capitolului sau poate nu o mai fac de loc. Probabil o reminescență din obiceiul vechi cu terminatul lucrurilor începute. Cred că nesocotim cu prea multă ușurință modul în care ne sunt deschiși ochii. Scopul unei cărți nu e să o terminăm nu e să o trecem în lista de lecturi să avem cu ce să ne lăudăm. Scopul unei cărți e sclipirea aceea.

Dacă o carte îți provoacă 1 sclipire înseamnă că nu ai pierdut timpul cu ea.

Dacă iți provoacă 2 sclipiri înseamnă ca ai câștigat timpul ăla.

Pentru mai multe, înseamnă că a fost scrisă pentru tine.





Pastele

23 04 2009

In sfarsit am petrecut si eu un sarbatorile dupa gustul meu.

Sambata cand toti se ingramadesc mai mult sau mai putin benevol pe la biserici am decis ca nu am chef asa ca mi-am luat rolele. Pe care mi le-am laut vineri si am decis sa ma duc in parc sa invat sa merg ca tot nu era nimeni. Se pare ca mi-am gasit vocatia ca mi-a iesit din prima si am scapat fara caderi am descoperit ca e super tare sa mergi pe role. Am continuat seara intr-un mod nu foarte ortodox dar pentru care sunt recunoscator cred ca am zis si niste o Doamne dar nu se pune la rugaciuni.

Duminica am abordata strategic problema meselor in cele 2 famili care ma asteptau si am intarziat la toti apoi am inceput sa zic ca mai trebuie sa merg si la alatii ca si asa e tarziu si i-am fentat pe toti fara sa pierd mai mult de 4 ore adunate.

Seara am iesit in oras cu amicii din nefericire in acest timp am facut si o pauza la pazua la consumul de alcool. Mi-am bagat pl si am baut ca adevaratu am iesit normal si in club ca dc tot ma apucasem de baut… Luni am arso prin parcuri la recuperare.

Nu stiu dc e traditional dc nu dar asta am simti sa fac asta am facut fara rahaturi impuse fara respectarea dorintelor lu’ sulea spatarul. Gata destul cu asa se face asa trebuie nu am ciocnit nici un ou am mancat putina mancare si multe prajituri. Am vazut si traditinalistii frustrati care se strang in jurul mesei si manac in familie moment valorificat pentru a se imbata si a se certa.

Ideea e ca nu mai vreau sa imi spuna tot felul de oameni pe care se vede neimplinirea cu ochiul liber ce ar fii bine sa fac. Ati observat ca oamenii cei mai prostii sunt mereu cei mai siguri pe ei mereu detin adevarurile absolute, mereu dupa ei stiu unde s-a gresit si cum ar fi trebuit facut. Cati din cei care v-au dat un sfat sau v-au invatat ce sa faceti isi vor asuma responsabilitatea pt asta. Eu vreau sa fiu liber nu mai vreau constrangeri de la nimeni nici de la societate nici de la traditii nici de la religie nici de la familie. Ma rog la Dumnezeu sa imi arate calea ce sa o urmez Dumenzeu nu e in ziua de Paste nu e in biserica nu e in traditii ori il pastram in noi ori nu. Daia avem liber arbitru ca sa decidem ce e bine pentru noi.

Nu mai tolerez sa merg pe drumul altora fiecare are un drum care i se potriveste perfect de ce sa incerc eu sa merg pe drumul tau sau tu pe al meu sa ma schimb eu pentru a ma adapta la munte cand eu sunt facut sa stau la mare. Primul lucru e sa fii liber si apoi sa fi responsabil pentru modul cum folosesti libertatea responsabil fata de tine fata de ceea ce simti tu ca e bine.

Voi incepe sa merg in directia asta poate cu pasi mici poate cu actiuni copilaresti dar trebuie sa incep de undeva, si sper ca in timp sa se produca o transformare profunda in mine la nivelul intuitiei care sa ma ajute sa vad calea mea. Fara a ma rupe din angrenajul asta de constrangeri mascate nu voi putea sa stiu niciodata cine sunt cate ore pe zi suntem noi? Eu am zile cand nu sunt nici o clipa nu e oare crima cea mai mare sa te ucizi pe tine?