Literatura

24 03 2016

Cred că am mai zis la un moment dat că nu mai rezonez cu literatura. Deși, încă mă mențin un cititor avid, am scăzut ponderea carților de beletristică în favoarea articolelor stiințifice, a textelor filozofice și a carților sau articolelor tehnice.

Principala mea dezamăgire față de literatură vine din punerea pe o poziție fruntașă a artificiilor stilistice și a firului epic în defavoarea unei analize cu adevărat substanțială a esențelor. Practic, sunt prea puțin interesat de imaginația, fie ea și fascinantă, a altor oameni, atâta timp cât nu se construiește pe un fundament al înțelegerii lumii la un nivel superior mie.

Pot aprecia talentul în așezarea cuvintelor pe o foaie dar nu găsesc treaba asta suficientă pentru a îmi sacrifica timpul limitat.

Apoi se întâmplă să citesc adevărate capodopere literare, bijuterii stilistice, construite în jurul unor idei și întrebări existențiale. Construcții delicate și echilibrate ce îți fac intelectul să saliveze, emotionalul să vibreze și spiritualitatea să scânteieze. Unii oameni, pe lângă o peniță grea, menită să se tocească pe hartie cu filigram chiar au ceva de spus. Atunci redescopăr pasiune pentru această artă.

Anunțuri




Fie sa va fie bine

11 11 2015

Am evitat cu vitejie subiectele momentului. În parte pentru a nu îmi alimenta spiritul beligerant. Încerc să-l fac să moară de foame.

Un moment de trezire mi-a relevat că m-am lăsat iar să fiu prins în plasa falsă a realității. În capcanele minții care alege bunul de rău și vrea-ul de frică. Duceam războaie de îndreptat strâmbul. Când dreptul e atât de greu de stabilit încât orice moment de sinceritate profundă mă face să mă simt pierdut definitiv.

Dar cum sinceritatea profundă e soră cu frica și confortul lui „las că știu eu” e călduț, momentele astea sunt rare. Și rarul trebuie prețuit și pus pe iarbă crudă. Trebuie șters de praf și mângâiat, cu mângâiat de părinte creștet de copilul.

Dulcele dat drumul, dulcea acceptare, dulcea trezie din visul asta sumbru fie cu voi.





Doar dă!

26 11 2010

Am citit o chestie deșteaptă undeva. Bine am citit-o de multe ori, de atâtea ori încât a devenit un clișeu. Un clișeu pe care nu l-am digerat niciodată cât să îi înțeleg esența.

Citatul suna cam așa: concentrează-te pe ce ai tu de dăruit și nu pe ce avantaje ai putea să obții.

Fiind într-o perioada de căutări mai intense am privit prin prisma acestor cuvinte, ca la eclipsă prin geamul afumat. Ce crezi că s-a întâmplat?

Am reușit să văd, am reușit să înțeleg dezechilibrul și să văd greșelile pe care le-a făcut în ultimul timp. Clișeul ăsta conține multă înțelepciune în el, dar dacă iei doar cuvintele și nu aprofundezi ideea… va rămâne doar un clișeu.

Nu e vorba de altruism sau de caritate ieftină de craciun. E vorba de egoism, de autenticitate. De a îți atinge potențialul în fiecare gest pe care îl faci și astfel gestul să devină un dar valoros. Un dar pentru restul și o împlinire pentru tine. Nu e ceva ce se pretează doar la acte artisitce sau semnificative pentru statistici. E ceva ce poți aplica în fiecare clipă.

E o declarție de sinceritate și curaj, un act de sfințenie de cea mai frumoasă formă.

Dacă meditezi la această fraza vei observa încă ceva. Atunci când nu ai de oferit nimic într-o situație înseamnă că nu e locul tău acolo. Înseamnă că esti acolo din frică. E un fel de busolă și un cod de conduită totodată. E o întreabre care pusă căt mai des (ce am eu de dat aici?) te schimbă în profunzime. Voi încerca să fac asta continuu și vă țin la curent cu evoluția situației ;).





Sinapse

19 09 2010

Dacă ne gândim la ce se spune aici .

[Deși recomand citirea articolului și vizionarea filmulețului pentru a interpreta prin filtru propriu informația, pentru leneși fac un rezumat.

Pe scurt ce spune articolul respectiv este ca: gândurile nu pot fi controlate și nu pot fi oprite decât prin eforturi continue. Dar nici nu e nevoie de așa ceva. E suficinet să nu le primim în inima noastră (printr-o formă de ignoranță) și să nu ne identificăm cu cele care nu ne plac. Noi dăm putere gândurilor crezând în ele, identificândune cu ele și menținându-ne atenția asupra lor și respingerea lor este o formă de atenție.]

Apoi la cele 10 întrebări ale lui Debbie Ford care să ne ajute în a face alegeri potrivite mari sau mici pentru viața noastră. Cum orice acțiune are la bază un gând…

1.Această alegere mă va împinge către un viitor fericit, sau mă va ţine blocat în trecut?

2.Această alegere va duce la o viaţă împlinită pe termen lung, sau va constitui doar o satisfacţie de moment?

3.Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?

4.Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rãu?

5.Această alegere îmi va aduce şi mai multă energie vitală, sau îmi va fura energia?

6.Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator în creşterea şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi?

7.Această alegere îmi sporeşte puterea, sau mi-o slăbeşte?

8.Este acesta un act de iubire de sine, sau un act de autosabotaj?

9.Este acesta un act de credinţă, sau un act caracterizat de frică?

10. Această alegere reprezintă manifestarea laturii mele Divine, sau a laturii mele umane?

Atunci am putea sa rezumăm lucrurile astfel.

Daca șuvoiul gândurilor și natura lor nu poate fi controlată, tot ce ne rămâne de făcut este să alegem acele gânduri care le considerăm “conforme” cu natura noastră. Pentru a identifica gândurile potrivite, putem să ne ghidăm cu ajutorul întrebărilor. Întrebările nu trebuie memorate și folosite toate, putem să sintetizăm ceva din ele ceva foarte sugestiv pentru noi.

De exemplu eu mă multumesc cu o variantă scurtă.

Această acțiune/gând îmi dă putere, îmi dă libertate, mă apropie de imaginea mea mentală cea mai înaltă despre mine?

Astfel  gândurile pot fi filtrate, și unora putem “să nu le mai deschidem ușa”,  până vor înceta în cele din urmă să mai bată. [Chiar merită să vedeți filmulețul].

Gândurile aduc în interiorul nostru realitatea exterioară. Gândurile materializeză realitatea noastră în lumea exterioară. Filtrând “paraziții și zgomotul”  putem să ne reprezentăm cu acuratețe lumii și să întelegem lumea așa cum este ea de fapt.





Poate că e așa

21 04 2010

O viziune interesantă.

Cum ai putea să îți definești modul de acțiune în viață pentru a fi în acord cu tine căt mai mult. Ce e bine și ce e rău. Sau mai simplu ce să faci și ce să nu faci.

Să acționezi în orice situație de așa manieră încât să te reprezinte și să fii mândru de actul tău. Să acționezi conform gândului tău cel mai înalt și autentic. Practic acțiuniile tale și gândurile tale sunt amprenta ta prin lume. Cum vrei să fii? Ce te reprezintă?

Dacă îți pui întrebarea asta înainte de orice, repet de orice, acțiune nu ai cum să greșești.

Atunci când spui că ești fricos îți place această stare de fricos? Dacă da atunci e ok dacă nu atunci începi să acționezi fără frică. Fără frică nu înseamnă brutal înseamnă demn.

Vrei să iubești și să fii iubit? Atunci acționează de așa manieră. Cum? Păi e simplu începi să exprimi ce simți față de oamenii din jur. Să vă dau un exemplu. Mă gândeam acum câteva zile dacă îmi vine greu să spun cuiva că îl iubesc. Am ajuns la o concluzie bizară. Pot să spun oricui că îl iubesc bărbat sau femeie mai puțin unor oameni anume. Vreți să știți cui nu pot să îi spun te iubesc?

Mamei mele și mai ales tatălui meu. Tatălui meu mi-ar fi cel mai greu să îi spun că îl iubesc. Cât timp o să fiu așa e clar că relațiile mele cu ei vor șchiopăta.

Se pune problema de ce e moral sau etic mă refer la orice acțiune ce nu e reglementată de lege. Cum alegi ce să faci și ce nu. Eu cred că orice e permis atâta timp cât asta e alegerea ta. Vrei să înșeli să jignești să fii om rău și crud. Poți să o faci dacă o simți cu toată ființa ta. Cine poate să te condamne?

Pentru că unu e altfel asta nu înseamnă că toți trebuie să fie la fel. Oricum eu nu cred că există om malefic și care să nu aibă nici o parte bună. Atunci când se privește pe sine va exista acolo o dorința ascunsă sub zecile de măști și sub zecile de obiceiuri denaturate un om care vrea să fie bun și să facă bine. Există o conștiință care dacă o lași să decidă nu mai ai nevoie de nici un cod al bunelor maniere.

Ăsta nu poate fi impus trebuie să fie făcut din inimă iar dacă cineva nu simte e o cruzime să îl obligi. Dacă nu ne-am fi mutilat de mici pentru a corespunde mediului exterior oare cine am fi. Cine suntem noi cu adevărat?

V-ați întreabt vreodata?

-Ce vreau eu acum să fac, ce mă reprezintă?

Apoi să o faci 24 h pe zi 60 de minute pe ora iar în fiecare minut să te întrebi cam de 120 de ori.

Până întrebarea devine un zgomot de fond și apoi se transformă într-o atitudine. Iar din acea atitudine începi să creezi o noua personalitate complet în acord cu continuul răspuns la aceea continuă întreabare. Nu e un efort așa de mare pe cat pare. Pentru ca orice deviere de la aceea atitudine se simte printr-o emoție negativă. Cum acționăm sau gândim altfel decât suntem cum simțim acea senzție de greșit. Mulți s-au educat să treacă peste ea. Părinții care zic că nu au de ales, că trebuie să se sacrifice pentru copil. Nu există copil fericit cu un părinte sacrificat.

Mereu o calea de a mulțumi pe toți există. Dar unii preferă să se oprească la o viață de chinuri pentru a nu o căuta.

Chiar cred că dacă am acționa cu toți dupa adevărata noastră natură ar dispărea nevoia legilor, ar dispărea nevoia alarmelor, a cheilor de la ușă. A băncilor pentru că nimeni nu ar mai avea nevoie să țină bani în exces iar alții să se împrumute. Pentru a schimba ceva trebuie să faci exerciții să începi de undeva. Dacă tu nu asculți vocea din tine atunci cine să o asculte? Nu e un efort mai mare decât ala pe care îl faci să o ignori, asta e cu siguranță. Atunci când te ignori pe tine vei experimenta o continuă nefericire.





Cum dialogam.

27 01 2010

Dialogul este o acțiune pe care o întreprindem pentru a obține anumite beneficii. Cel puțin așa ar implica o atitudine coerentă în viață. Beneficiile pot fi de mai multe feluri. Eu, fară pretenții de viziune completă, identific trei mai des întâlnite.

  1. Pentru a ne amuza, pentru că suntem plictisiti și căutăm un mod de a ne pierde/câștig timpul într-un mod plăcut. Atunci putem dialoga contradictoriu sau politicos depinde de stilul personal al fiecăruia și de gustul pentru puzzle. Singura regulă pe care eu personal aș respecta-o este ca ambii sau n parteneri de dialog să știe ca este un dialog de amuzament. Pentru a rade împreună și nu unii de alții, chestie de atitudine sau gust personal.
  2. Pentru a influența/convinge pe cineva. Atunci avem rolul unui avocat, asta implică probabil o morală mai flexibilă și o coloana vertebrala absentă. Este un mod în care dialogăm adesea, nu arunc cu piatra că nu am curajul. Eu personal recunosc că am urmărit influențarea numitor persoane prin sugestii și mesaje “subliminale”. E dreptul și responsabilitatea fiecăruia de a își asuma consecințele faptelor sale. Fie ele egoiste sau manipulatoare, tot ce ai de făcut este să le înțelegi si să ți le asumi. Fă-o cu ochii larg deschiși.
  3. Putem dialoga pentru a căuta adevărul. Adevărul, o fată morgana care nu poate fii cunoscut în totalitate, în schimb se dezvăluie parțial. Adevărul nu e o teoremă, ceva ce demonstrezi și apoi ai toată viața. Adevărul este o structura plurii dimensională și de o complexitate covărșitoare. Adevărul este infinitul. Nu spun că nu trebuie căutat, spun că oricât de mult ai descoperii din el ești mereu la început. Asta nu înseamnă că nu trebuie să cauți să îl mai descoperi.

Nu, adevărul trebuie căutat până când îl transcezi. Divaghez și intru într-un subiect pe care nu acum vreau să îl dezbat. Pentru a analiza dialogul am nevoie de schitarea adevărului.

Tu dacă ești în căutarea unor răspunsuri existențiale sau banale nu cred că le vei gasi dialogând dialectic (Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr). Cred că mai fructuos ar fi un dialog în care participanții să aibe curajul să își riște chiar propriile credințe și fundamente. Asta ar reprezenta un act de autenticitate.

Pentru asta este nevoie să privim dialogul ca format din mai mult decât subiect și participanți ca și identități teoretice. Un căutător de adevăr (chiar în cea mai comună formă) trebuie să țină cont de context, de contextul existențial al identității cu care dialoghează. Ai în față un om (când zic om pun toată încărcătura ființei umane aici, cu divinul ei și cu profanul ei). Nu în ultimul rând trebuie să fie conștient de pretext. Care este dorința lui de a înclina balanța într-o direcție sau alta. Acesta poate să fie de multe ori subconștient, dar a îl descoperii în tine îți va da la o parte un văl de pe ochi.

Trebuie să ieși din rolul de avocat când cauți cu adevărat să afli ceva. Trebuie să lași deoparte fundamentele tale. Trebuie să pășești liber de concepții, altfel nu vei face decât să îți arăți frica și poate în unele cazuri să faci paradă de calitățiile tale de orator. Nu subevaluați însemnătatea pretextului, nici nu îi treceți cu vederea existența. Cât timp suntem ființe egotice mere există un pretext.

Nu dezbat concepte teoretice și nefolositoare în viața de zi cu zi. Expun forma cea mai elementara a comunicării interpersonale. Vrei să comunici cu cineva trebuie să știi de pe ce poziție pleci.

Vă propun un exercițiu. Întâi citiți tot textul apoi luați linkurile în ordine și vedeți exemplificăriile pentru a nu cumva să credeți că dezvol teorii absurde.

Întâi contextul:

Persoana X întreprinde o acțiune într-un mod inedit dar fără a afecta alte persoane.

Aici

340 De persoane neafectate de aceasta acțiune se apuca să critice persoana X și să emită judecăți de valoare bazându-se pe ceea ce ele precep ca realitatea persoanei X(de fapt e realitatea lor). Informațiile sunt incomplete și de altfel nerelevante, poate să fie o chestie de gust, sau chiar patologică.

(pot eu să dau câteva argumente: Așa a fost plătit să facă, are probleme psihice, Îi face plăcere să facă așa, Face mișcare în aer liber, Așa vrea pula lui de ființă liberă să facă)

Apare un apărător Y agresiv al acestui om X care nici nu știe că a fost atacat de altfel:

Aici

Apare un critic Z al apărătorului:

Aici

Apare un apărător W al lui Y care il ataca pe Z:

Aici

Z se răfuiește cu W

Aici

Acum să analizăm situația. Comentatorii 340 dialoghează în căutare de amuzamant. Y spune că dialogheaza în căutare de adevăr dar de fapt e în rol de avocat. Drept urmare se gasește un alt participant la dialog care îi va răspunde în rol de avocat și de amuzament. Apare W care e tot avocat dar se pretinde ca fiind cautător de adevăr. Ajunge să se lovească de Z de pe poziții de avocați și amuzament dar care acum poartă și el o mască de adevar ceea ce îi ia din umor.

340 Comentatorii și Z își știu poziția și sunt autentici în dialog (Z în a doua replică a pierdut umorul prin pretinderea interesului pentru adevăr).

Y și W sunt falși și au fost scoși din starea lor de echilibru și au creat un conflict inexistent sub fațada unei cruciade pentru dreptate, când de fapt e vorba de orgoliul lor personal.

Acum fiecare poate să tragă ce concluzii este capabil. Eu spun doar că atunci când intri într-o discuție e nevoie să știi de pe ce poziție pleci, măcar în fața ta. Altfel este o pierdere nu un câștig.

Acum intervine întrebare de ce mă bag eu aici? Păi pentru că am văzut un exemplu bun pentru modul în care ne risipim energia. Pentru că asta scriu eu pe blog, adevăruri pe care le descopar în viața de zi cu zi. Poate că nu sunt absolute, poate că nu sunt nici măcar interesante dar nici un blog nu e o reclamă băgată cu forța pe gât. Necesită o actiune explicită să ajungi aici.

Nu în ultimul rând pentru că încerc să îmi cresc acceptarea față de manifestărilor altor oameni și acord atenție și la exemple și la contraexemple. Poate pentru că am impresia că am vazut cum au făcut alții rău și știu eu cum e bine, deci e o forma de orgoliu sub o mască de obiectivitate. Poate că încerc să contrabalansez modul virulet de a critica fără sens pe alții și actiuniile care rezultă din asta. Fiecare să considere ce vrea, nu am mulți cititori dar dacă acest articol va folosi unuia dintre ei înseamnă că nu l-am scris degeaba.

Probabil că „risc” să fiu înjurat. Dacă asta se va întâmpla înseamnă că asta am atras.





Frumusețe

9 12 2009

Exista trei categorii de oameni din punctul de vedere al frumuseții fizice.

Oamenii frumoși, care cu câteva excepții absurde indiferent ce frizuri iți fac sau ce haine poarta tot frumoși sunt.

Oamenii urâți care indiferent ce fundiță își pun tot sunt urâți ca dracu.

Oamenii normali, adica marea majoritate, care pot fi frumoși sau urâți în funcție de cum „bate lumina”.

Asta din punct de vedere al aspectului estetic. Dar frumusețea nu se oprește aici, ea mai are o dimensiune pe care oglinda nu o poate da. De altfel nici pozele nu o pot reda, e dimensiunea cea mai complexă, e vorba de frumusetea interioară.

Aceasta frumusețe interioară surclaseză  cu lejeritate trăsăturile fizice. E ceva complicat, complex și mai ales subiectiv. Nu poți descrie frumusețea interioară a cuiva, să o descompui în bucățele și să iți faci și tu una la fel. Chinezii sunt neputincioși  asupra acestui ultim brand.

Pentru bărbați sansele îmi par mie mai mari, de a depăși urâțenia fizică. Femeile sunt așa de nebune că multe sunt atrase de asimetri estetice. Deși chiar ele recunosc că un bărbat e urât tot se simt atrase magnetic de mai știu eu trăsătură, poate că e vorba de altceva. Poate că femeile văd mai ușor interiorul.

Oricum ar fi ajungem să adorăm, în sensul de a fi înebuniți după fizicul lor, deși când vedem o poză nu înțelegem mereu de ce.

Aici intervine frumusețea interioară, inexplicabilul care ne face să vibrăm lângă cineva. Frumusețea interioara cred că nu înseamnă să fii bun sau rău sau amuzant sau deștept, cred ca înseamnă să fii tu însuți. Să fii liber să te manifești, să te exprimi, să nu încerci să urmezi modelele altora care nu mereu ți se potrivesc. De aceea de multe ori daca te lași modelat de partener îi distrugi obiectul adorației.

Nu mai căutați frumusețea în reviste ea e în voi și urâți sau frumoși fizic aveți toate șansele să vă mutilați din interior.

E o șansă pentru fiecare să fie iubit să fie frumos,  culmea e că nu avem nimic de făcut decât ce simțim. Nu expun teorii acum, scriu asta din perspectiva cuiva care a facut toate greșelile pe care putea să le facă. Am vazut ce valoare are esteticul exterior si interior si ce influență are asupra celor din jur.