Literatura

Cred că am mai zis la un moment dat că nu mai rezonez cu literatura. Deși, încă mă mențin un cititor avid, am scăzut ponderea carților de beletristică în favoarea articolelor stiințifice, a textelor filozofice și a carților sau articolelor tehnice.

Principala mea dezamăgire față de literatură vine din punerea pe o poziție fruntașă a artificiilor stilistice și a firului epic în defavoarea unei analize cu adevărat substanțială a esențelor. Practic, sunt prea puțin interesat de imaginația, fie ea și fascinantă, a altor oameni, atâta timp cât nu se construiește pe un fundament al înțelegerii lumii la un nivel superior mie.

Pot aprecia talentul în așezarea cuvintelor pe o foaie dar nu găsesc treaba asta suficientă pentru a îmi sacrifica timpul limitat.

Apoi se întâmplă să citesc adevărate capodopere literare, bijuterii stilistice, construite în jurul unor idei și întrebări existențiale. Construcții delicate și echilibrate ce îți fac intelectul să saliveze, emotionalul să vibreze și spiritualitatea să scânteieze. Unii oameni, pe lângă o peniță grea, menită să se tocească pe hartie cu filigram chiar au ceva de spus. Atunci redescopăr pasiune pentru această artă.

Fie sa va fie bine

Am evitat cu vitejie subiectele momentului. În parte pentru a nu îmi alimenta spiritul beligerant. Încerc să-l fac să moară de foame.

Un moment de trezire mi-a relevat că m-am lăsat iar să fiu prins în plasa falsă a realității. În capcanele minții care alege bunul de rău și vrea-ul de frică. Duceam războaie de îndreptat strâmbul. Când dreptul e atât de greu de stabilit încât orice moment de sinceritate profundă mă face să mă simt pierdut definitiv.

Dar cum sinceritatea profundă e soră cu frica și confortul lui „las că știu eu” e călduț, momentele astea sunt rare. Și rarul trebuie prețuit și pus pe iarbă crudă. Trebuie șters de praf și mângâiat, cu mângâiat de părinte creștet de copilul.

Dulcele dat drumul, dulcea acceptare, dulcea trezie din visul asta sumbru fie cu voi.

Doar dă!

Am citit o chestie deșteaptă undeva. Bine am citit-o de multe ori, de atâtea ori încât a devenit un clișeu. Un clișeu pe care nu l-am digerat niciodată cât să îi înțeleg esența.

Citatul suna cam așa: concentrează-te pe ce ai tu de dăruit și nu pe ce avantaje ai putea să obții.

Fiind într-o perioada de căutări mai intense am privit prin prisma acestor cuvinte, ca la eclipsă prin geamul afumat. Ce crezi că s-a întâmplat?

Am reușit să văd, am reușit să înțeleg dezechilibrul și să văd greșelile pe care le-a făcut în ultimul timp. Clișeul ăsta conține multă înțelepciune în el, dar dacă iei doar cuvintele și nu aprofundezi ideea… va rămâne doar un clișeu.

Nu e vorba de altruism sau de caritate ieftină de craciun. E vorba de egoism, de autenticitate. De a îți atinge potențialul în fiecare gest pe care îl faci și astfel gestul să devină un dar valoros. Un dar pentru restul și o împlinire pentru tine. Nu e ceva ce se pretează doar la acte artisitce sau semnificative pentru statistici. E ceva ce poți aplica în fiecare clipă.

E o declarție de sinceritate și curaj, un act de sfințenie de cea mai frumoasă formă.

Dacă meditezi la această fraza vei observa încă ceva. Atunci când nu ai de oferit nimic într-o situație înseamnă că nu e locul tău acolo. Înseamnă că esti acolo din frică. E un fel de busolă și un cod de conduită totodată. E o întreabre care pusă căt mai des (ce am eu de dat aici?) te schimbă în profunzime. Voi încerca să fac asta continuu și vă țin la curent cu evoluția situației ;).

Sinapse

Dacă ne gândim la ce se spune aici .

[Deși recomand citirea articolului și vizionarea filmulețului pentru a interpreta prin filtru propriu informația, pentru leneși fac un rezumat.

Pe scurt ce spune articolul respectiv este ca: gândurile nu pot fi controlate și nu pot fi oprite decât prin eforturi continue. Dar nici nu e nevoie de așa ceva. E suficinet să nu le primim în inima noastră (printr-o formă de ignoranță) și să nu ne identificăm cu cele care nu ne plac. Noi dăm putere gândurilor crezând în ele, identificândune cu ele și menținându-ne atenția asupra lor și respingerea lor este o formă de atenție.]

Apoi la cele 10 întrebări ale lui Debbie Ford care să ne ajute în a face alegeri potrivite mari sau mici pentru viața noastră. Cum orice acțiune are la bază un gând…

1.Această alegere mă va împinge către un viitor fericit, sau mă va ţine blocat în trecut?

2.Această alegere va duce la o viaţă împlinită pe termen lung, sau va constitui doar o satisfacţie de moment?

3.Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?

4.Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rãu?

5.Această alegere îmi va aduce şi mai multă energie vitală, sau îmi va fura energia?

6.Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator în creşterea şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi?

7.Această alegere îmi sporeşte puterea, sau mi-o slăbeşte?

8.Este acesta un act de iubire de sine, sau un act de autosabotaj?

9.Este acesta un act de credinţă, sau un act caracterizat de frică?

10. Această alegere reprezintă manifestarea laturii mele Divine, sau a laturii mele umane?

Atunci am putea sa rezumăm lucrurile astfel.

Daca șuvoiul gândurilor și natura lor nu poate fi controlată, tot ce ne rămâne de făcut este să alegem acele gânduri care le considerăm “conforme” cu natura noastră. Pentru a identifica gândurile potrivite, putem să ne ghidăm cu ajutorul întrebărilor. Întrebările nu trebuie memorate și folosite toate, putem să sintetizăm ceva din ele ceva foarte sugestiv pentru noi.

De exemplu eu mă multumesc cu o variantă scurtă.

Această acțiune/gând îmi dă putere, îmi dă libertate, mă apropie de imaginea mea mentală cea mai înaltă despre mine?

Astfel  gândurile pot fi filtrate, și unora putem “să nu le mai deschidem ușa”,  până vor înceta în cele din urmă să mai bată. [Chiar merită să vedeți filmulețul].

Gândurile aduc în interiorul nostru realitatea exterioară. Gândurile materializeză realitatea noastră în lumea exterioară. Filtrând “paraziții și zgomotul”  putem să ne reprezentăm cu acuratețe lumii și să întelegem lumea așa cum este ea de fapt.

Poate că e așa

O viziune interesantă.

Cum ai putea să îți definești modul de acțiune în viață pentru a fi în acord cu tine căt mai mult. Ce e bine și ce e rău. Sau mai simplu ce să faci și ce să nu faci.

Să acționezi în orice situație de așa manieră încât să te reprezinte și să fii mândru de actul tău. Să acționezi conform gândului tău cel mai înalt și autentic. Practic acțiuniile tale și gândurile tale sunt amprenta ta prin lume. Cum vrei să fii? Ce te reprezintă?

Dacă îți pui întrebarea asta înainte de orice, repet de orice, acțiune nu ai cum să greșești.

Atunci când spui că ești fricos îți place această stare de fricos? Dacă da atunci e ok dacă nu atunci începi să acționezi fără frică. Fără frică nu înseamnă brutal înseamnă demn.

Vrei să iubești și să fii iubit? Atunci acționează de așa manieră. Cum? Păi e simplu începi să exprimi ce simți față de oamenii din jur. Să vă dau un exemplu. Mă gândeam acum câteva zile dacă îmi vine greu să spun cuiva că îl iubesc. Am ajuns la o concluzie bizară. Pot să spun oricui că îl iubesc bărbat sau femeie mai puțin unor oameni anume. Vreți să știți cui nu pot să îi spun te iubesc?

Mamei mele și mai ales tatălui meu. Tatălui meu mi-ar fi cel mai greu să îi spun că îl iubesc. Cât timp o să fiu așa e clar că relațiile mele cu ei vor șchiopăta.

Se pune problema de ce e moral sau etic mă refer la orice acțiune ce nu e reglementată de lege. Cum alegi ce să faci și ce nu. Eu cred că orice e permis atâta timp cât asta e alegerea ta. Vrei să înșeli să jignești să fii om rău și crud. Poți să o faci dacă o simți cu toată ființa ta. Cine poate să te condamne?

Pentru că unu e altfel asta nu înseamnă că toți trebuie să fie la fel. Oricum eu nu cred că există om malefic și care să nu aibă nici o parte bună. Atunci când se privește pe sine va exista acolo o dorința ascunsă sub zecile de măști și sub zecile de obiceiuri denaturate un om care vrea să fie bun și să facă bine. Există o conștiință care dacă o lași să decidă nu mai ai nevoie de nici un cod al bunelor maniere.

Ăsta nu poate fi impus trebuie să fie făcut din inimă iar dacă cineva nu simte e o cruzime să îl obligi. Dacă nu ne-am fi mutilat de mici pentru a corespunde mediului exterior oare cine am fi. Cine suntem noi cu adevărat?

V-ați întreabt vreodata?

-Ce vreau eu acum să fac, ce mă reprezintă?

Apoi să o faci 24 h pe zi 60 de minute pe ora iar în fiecare minut să te întrebi cam de 120 de ori.

Până întrebarea devine un zgomot de fond și apoi se transformă într-o atitudine. Iar din acea atitudine începi să creezi o noua personalitate complet în acord cu continuul răspuns la aceea continuă întreabare. Nu e un efort așa de mare pe cat pare. Pentru ca orice deviere de la aceea atitudine se simte printr-o emoție negativă. Cum acționăm sau gândim altfel decât suntem cum simțim acea senzție de greșit. Mulți s-au educat să treacă peste ea. Părinții care zic că nu au de ales, că trebuie să se sacrifice pentru copil. Nu există copil fericit cu un părinte sacrificat.

Mereu o calea de a mulțumi pe toți există. Dar unii preferă să se oprească la o viață de chinuri pentru a nu o căuta.

Chiar cred că dacă am acționa cu toți dupa adevărata noastră natură ar dispărea nevoia legilor, ar dispărea nevoia alarmelor, a cheilor de la ușă. A băncilor pentru că nimeni nu ar mai avea nevoie să țină bani în exces iar alții să se împrumute. Pentru a schimba ceva trebuie să faci exerciții să începi de undeva. Dacă tu nu asculți vocea din tine atunci cine să o asculte? Nu e un efort mai mare decât ala pe care îl faci să o ignori, asta e cu siguranță. Atunci când te ignori pe tine vei experimenta o continuă nefericire.