Lupta ca o arta

Lupta este o arta ca oricare alta, faptul ca unii nu reusesc sa o inteleaga nu o face mai putin legitima. Sa crezi ca lupta inseamna violenta este ca si cum ai spune ca pictura inseamna murdarie. Violenta in cadrul luptei este doar un efect secundar nedorit in procesul de creatie.

Adevaratele dimensiuni ale artei luptei sunt strategia si aptitudinile tehnice. Lupta este o arta greu de inteles mai ales pentru ca este rezultatul unei abundeta de elemente si evenimente tranzitorii. Dimensiunile unei lupte nu poate fi pastrata si analizate in intregime. Pentru profani o inregistrare video ar parea o reproducere suficienta a unei lupte. Dar realitatea unei lupte contine mult, mult, mai multe elemente ce nu pot fi prinse in imagini. Lupta ca si un aisberg rezida in mare dincolo de ce vede ochiul, in dedesupturile fiintei celor doi combatanti.

In gestionarea eficienta a energiei, in alegerea tehnici utilizate si a modului de a anula atacurile adversarului, in curajul de a intinde o capcana si de a iti asuma riscuri cu adevarat fatale.

Nu isi construieste un luptator o arma la fel cum isi construieste un pictor o tehnica? Prin repetitii menite sa perfectioneze si experiente exploratorii menite sa o integreze in arsenal.

In schimb spre deosebire de multe alte arte lupta se succede cu repeziciune si unul din elementle cele mai inaltatoare ale unei lupte este faptul ca nu este o arta solitara. Este un act artistic rezultat din maiestria a doi artisti. Astfel ca doar prin prezenta unui alt artist cantecul de lebada poate sa fi eliberat.

In randul luptatorilor adevarati trebuie sa existe o iubire sfanta. Cei doi luptatori sunt singurii spectatori si creatori adevarati al acelui unic moment artistic. Ce simbol poate fi mai relevant pentru viata decat o lupta.

Asta e motivul pentru care din randul celor mai desavarsiti luptatori s-a ridicat una dintre cele mai frumoase spirite. Astfel pradoxul luptatorului iubitor de viata si nedoritor de violenta se dezvaluie. Totusi luptatorul nu isi contesta natura, el va ucide daca situatia o cere. Dar oare cine este mai sfant? Cel ce nu poate ucide si nu o face dar si-ar dori sau cel care o poate face si alege sa nu o faca.

Poate exista sfintenie in randul celor ce nu sunt confruntati cu pacatul? Poate exista curatenie in randul celor neispititi? Apreciez curatenia nepatata dar o pretuiesc pe cea venita din inoirea sufletului, renasterea din propriul foc este singurul mod veridic de a te inalta.

Pana aici

Bă, până acum am ars-o moderat, am zis că fiecare e liber la o opinie și orice act de influențarea suna a lobby.

Dar acum vreau să îmi spun și eu punctul de vedere legat de Roșia Montană.

E simplu de tot, NU EXPLOATĂRII.

Să o luăm pe puncte:

1. 800 de locuri de muncă nu înseamnă dezvoltare durabilă, 3000 de locuri de muncă pentru 15 ani într-un domeniu de căcat nu înseamnă dezvoltare durabilă.

2. Zona aia are potențial de aproduce mai mult de atât dacă este scoasă din regim de monoindustrie.

3. Toți banii câștigați în cei 15 ani de exploatare sunt un motiv în plus de corupție. Mai cumparam 12 avioane ieșite din uz la preț de noi și se rezolvă și ăia. Dacă Ai fi înconjurat de hoți ți-ai dori să ai niște bani la tine? Eu zic că mai bine rămâne aurul și ce mai e acolo, până avem niște structuri ale statului responsabile, altfel este doar o sursă de distrugere.

4. E clar că toți cei care susțin proiectul sunt mânjiți cu bani de la companie, de la televiziuni și până la cei mai înalți oficiali.

5. Compania nu e canadiană, are sediu acolo pentru că e o legislație mai laxă cu mineritul. Deci e o firmă făcută pe genunchi, pe care în caz de ceva grav o dizolvă și nu mai ai pe cine să tragi la răspundere.

6.Toți cei care nu s-au lasat mânjiți au zis că proiectul nu e bine realizat, și tind să îi cred.

7.Descărcarea arheologică a fost făcută cu șpagă, chestie pe care o știu sigur eu personal din surse sigure.

 

Acum lăsând asta deoparte, faptul că oamenii au ieșit în stradă și au avut reacție la ceva mi se pare extraordinar într-o țară în care nimic nu ne urnea. Ieșirea serioasă în stradă este o soluție, uitați-vă la greci care nici măcar nu aveau dreptate și până la urmă au reușit să își îndulcească situația doar prin proteste. Când îi aud pe cei din jur vorbind apatic, că oricum nu rezolvăm nimic, sau că îi indispun protestele că îi încurcă la a tranzitat orașul, îmi vine să le plasez o cărămidă în mufă.  Păi proștilor care sunteți proști și vă place să vă văitați. Cum pula mea să se schimbe ceva dacă ăia care sunt dispuși să se sacrifice pentru voi vă încurcă că trebuie să ocoliți un bulevard.

Noi suntem cei mai mari dușmani ai noștri, prin prostia asta de apatie și frica asta și impresia că avem treabă mai importantă decât să nu mai fim violați zilnic. Mentalitate de sclavi și de oameni slabi.

Iar proștilor care cred că oamenii ies în stradă pentru ca e la modă să iașă, le dau niște muie. Să iasă ei de 2, 3 ori în stradă, să vedem dacă e de modă. Că e duminica și nimeni n-are timp și nu e deloc ceva amuzant să te plimbi cu orele și să scandezi prin bucurești. Că nu se merge la club și o rupi pe iarbă. Ci te revolți pentru bocancul de pe gât pe care îl simți în fiecare cilpă și nu e deloc amuzant.

La niciun protest la care am participat nu mi-a fost ușor, tentația a fost mereu să nu merg. Mereu am avut motive cel puțin reale de a nu veni. Dureri fizice și treabă de făcut și atâtea lucruri. Iar oamenii care erau acolo erau ca și mine, patura care ține țara asta în cârcă. oameni de 30-35 de ani care lucrează pe salarii semnificative și care plătesc impozite mari la stat, oameni care pierd 9-10 ore pe zi la muncă și se luptă cu viața pentru a își păstra echilibrul zilnic. Oameni pentru care 3 -4 ore înseamnă foarte mult, când ai 10-15 ore libere pe toată săptămâna.

Dobitocilor care vă asumați rolul de vite la tăiere, nu este singura opțiune. Știu că ați trăit în comunism sau ați fost educați de oameni care au facut-o și care tot ce au știut să vă învețe a fost să vă curbați coloana. Și eu am făcut-o și mie mi-a fost predată frica ca singură calea de a supraviețui. Dar nu asta e calea. Nu așa o sa trăim, poate o sa supraviețuim ca niște viermi, dar nu o sa trăim.

Ridicați în pula mea capul și scuturați-vă de muie. Nu există o cauză mai drepată pentru care să luptați de la sclavie și rasism. Nu vă condamnați copii la aceeași mocirlă în care ne scăldăm noi acum. Să fim pișați în ochi zilnic, de toate rebuturile genetice care au avut la un moment dat un parinte cu influență.

 

Ps: Până acum nu am cenzurat nici un cometariu pe blogul asta dar dacă văd vreun comentariu de genul pai și la ce folosește sau alte platitudini resemnate îl șterg și îl banez pe comentator. Nu pentru că m-ar încurca pe mine comentariul ci pentru ca astfel de târâturi nu merită să viețuiască și nu au dreptul la opinie. Ăștia sunt viermi ce trebuie câlcați în picioare fără regret.

 

 

 

Poate ca viata e o lupta dar si lupta este viata

De câte ori ai avut ocazia să îți folosești corpul la potențialul său maxim?

Să împingi din toate toate puterile, să tragi, să îți scrâșnești măselel pentru a nu scăpa ceva ce ți se smulge printre degete? Cu alte cuvinte, te-ai luptat vreodată cu cineva?

Dacă nu ai făcut-o pierzi din vedere un adevărat univers al trăirilor.

Pierzi din vedere dragostea de aer și sunetul puternic și cald al inimii.

Pierzi din vedere slăbiciunea pe care o lași zilnic să te înșele. Acel obicei de a ceda, pe care ți le-ai format, atunci când dai de greu și crezi că muntele din fața ta e prea abrupt de escaladat. Pierzi din vedere bucuria pe care o încerci când riști și câștigi, sau când dai totul indiferent de sanse.

Trăiești o viața incompletă și nici o altă experiență nu îți va putea umple și compensa acel loc gol. Prezența golului nu doare, pentru că în general ce nu am cunoscut nu ne lipsește.

Dar de când primii doi pui de leopard s-au încleștat în prima lor joacă pe verdele savanei această formă de joacă a făcut fericite toate mamiferele mari și mici. Nu ne-am departat așa de mult de ele încât să nu mai simțim bucuria unei trânte în tărână.

Acum avem fiare și yoga și jogging în care încercăm să cautăm într-o forma civilizată ceea ce natura ne-a dat ca o mamă, așa cum știe ea să dea.

Ne-a dat joaca, ne-a dat lupta, ne-a dat rasul și bucuria și gâfâitul și sudoarea.

Ne-a dat statul epuizat pe spate cu un zâmbet tâmp pe față. Acum suntem civilizati și am ajuns să ne temem de gesturi, de o îmbrațișare prietenească și de o bătaie încurajatoare pe umăr.

Acum râdem cu mâna la gură, ne îmbrăcăm asortat, ne comportăm politicos dar rece și încercăm să descoperim „ce-a vrut de fapt să zică cu asta”. Facem totul după reguli și scor, ne supăram dacă pierdem și ne urâm adversarii, transformați în dușmani la jocuri fără miză.

Mergm apoi la psiholog să ne ajute să înțelegem ce este în neregulă cu noi. Facem sedințe de terapie în grup dar nu mai facem nimic din ce am fost făcuți să facem. Lucrurile gratuite ni se par excentricități neadecvate.

Avem câinii îmbrăcați și ne ferim de ploaie. Trăiți-vă viețile civilizate, dar să știți de la mine că sărăcia vi se citește în suflet.

Visul meu

Bă, mi-am dat seama că eu am un vis. Adică nu am trăit cu el în minte până acum și plm alte figuri romantice de genul.

Nu frate m-a lovit acum în frunte, mâine pariez că nu mai e dar astea sunt detalii, intimități… .Doamne cât iubesc vorba asta, intimități, atâtea înțelesuri și pișare în vânt conține de nu vă pot explica. Oamenii care cer explicații la poezie nu merită a trăi. Merită să facă ce facem cu toții. Ne zvârcolim în mocirla asta existențială cu iz de cacat și zone adânci de ne trece de gură.

Revin, precum câinele la borâtura lui, asta e un citat dintr-o carte serioasă. Deci eu am un vis acum. Bă și se făcea că eu aveam multe vieți și corpuri pe care le puteam irosi bătându-mă în ring. Deci mie îmi place să mă bat. Dar nu așa la modul general, nu e cu un întreg ritual.

Deci să vă povestesc. Trebuie să fie în mod semiorganizat. Urăsc meciurile oficiale și întrecerile sportive  deși particip la ele. Bă voi vă dați seamă că eu particip la așa ceva. Eu care eram ciuca bătăilor, ăla batjocoritul. Ciudat că doar eu mă percepeam așa, cred că am fost bine dezvoltat mereu sau cel puțin normal. Așa deci semiorganizat și cavalerești, trebuie să fie un fel de turniruri personale. Bă cacații aia cu fight club mi-au banalizat visul. Ăla nu e un film despre bătăi dar eu aș putea trăi fericit doar în faza aia.

Bă deci cum e simțirea aia de croșeu expediat și socul ăla electric pe care îl citești în ochii partenerului… bă ala e întrecut doar de senzația de croșeu recepționat. Să vă spun un secret, eu când iau o lovitură de văd stele mă umple de fericire. Deci răd sincer și eu când râd sincer iese soarele dintre nori. Nu știu cum e senzația de K.O. că încă nu am fost făcut K.O. decât T.K.O.

Oricum visul meu cum vă spuneam e să lupt fără miză. Doar așa la modul cavaleresc, pentru onoarea de a lupta, chestie pe care o câștigă chiar și cel care pierde demn.

Am fost la sală azi și am avut o revelație. Întodeauna cel care spune nu mai pot înainte să cedeze nu a mers până la capăt. Cel care spune pot și clachează ăla e un spirit de campion, ăla e caștigător și când pierde.

Asta cred că îmi place în luptă, momentul ăla. Mereu în luptă, într-o luptă dreaptă, vei ajunge în acel moment. În care a continua e mai greu decât a ceda. Câte antrenamente de voință vă permiteți pe zi?

Satisfacția post antrenamant e direct proporțională cu dificultatea. Când lași garda jos și înaintezi cu capul înainte sigur de victorie (deși o decizie tactică greșită) e o senzație ce nu poate fi explicată în cuvinte. Cel puțin nu cu un vocabular sărac ca al meu.

Încă nu înțeleg fenomenul, și eu înțeleg mai multe fenomene ca un fizician premiat cu premiul nobel. Pentru că eu nu sunt condiționat nici de reguli stiințifice nici de considerente religioase. Sunt liber ca un nebun la sapoca care a găsit gaura din gard și calea de a fenta doza de medicație.

Cred ca oamenii au inventat medicația pentru nebuni din singurul motiv că nu suportau să fie cineva așa de liber și fericit. Nu bomba atomică e cea mai nocivă invenție a omenirii ci medicamentația asta.

Nu mai știu despre ce vorbeam dar sunt convins că dacă închizi ochii după ce ai citit poți ușor să mă înțelegi. Poate o să mă înțeleg și eu o dată, până atunci e bine și așa.

 

1,5-0 femei-barbati

Un comentariu de pe un blog a iscat o idee in mine.

In viata mea am reusit in marea majoritate sa castig orice disputa cu sexul feminin poate nu mereu mi-a fost recunoscut asat fatis dar fara sa ma laud si sa delirez asa a fost. In urma unei astfel de serii de succese reputate normal ca egoul meu a creeat o imagine nu de invincibil dar pe acolo. Ca sa stabilim termenii discutiei nu vorbesc despre situatii cand am ajuns eu in timpul discutiei la concluzia ca gresesc. Pentru ca ar fi o mare dovada de prostie sa nu accepti adevarul doar de dragul contrazicerii.

E vorba ca am reusit sa demonstrez unde este greseala in rationament si de ce e bine ca mine cand era. Stiu ca pare simplu dar e foarte greu sa faci pe cineva sa accepte ca greseste nu il poti forta ori ii demonstrezi ori nu.

Acum lasand aceste exercitii de logica care ma incata deosebit cand am pierdut o astfel de discutie a fost cu argumentatie atat de non logica nu am mai putut sa zic nimic am fost blocat si inca nu pot sa gasesc iesire din aceasta enigma.

Sa nu credeti ca o ard asa fara exemple concrete, imaginativa urmatoarea poveste: o relatie de luna durata partenerii oameni civilizati nu se cearta se respecta nu exista violenta sau impunere se comunica destul de bine intre si per ansamblu o relatie reusita. Dar periodic apar unele mici discutii pe subiecte variate in care trebuie stabilit cine ce a gresit cine ce a gandit de s-a ajuns acolo ca sa se evite pe viitor. 99% se pare ca le castigam eu odata gastigate nu ziceam ti-am zis eu dar probabil ca undeva se contorizau (nu la mine ca eu nu am memorie de loc si nu retin nimic). Si surpiza o data aveam dreptate ca de obicei :)) si cand a venit bomba, sah mat mi-a zis ca nu am cum sa am mereu dreptate si ea sa greseasca mereu….

In mintea mea atunci s-a produs un scurt circuit toate demersurile imi erau blocate ca orice as fi zis mi-ar fi intarit argumentatia ca aveam dreptate si as fi mers in directia in care mereu am dreptate practic i-as fi dat ei dreptate astfel acceptand ca eu de fapt nu am cum sa am dreptate =)). Eu acuma nu ma cred Dumnezeu sau scutit de greseala si cand cineva spune ca nu pot sa am mereu dreptate eu statistic accept asta ca adevar absolut chiar daca atunci concret aveam. Ce mai poti sa zici.

Daca ar fi sa ridic un monument cuiva pentru o lupta castigata l-as ridica pt discutia asta care inca imi face mintea sa se blocheze nu vad nici o iesire in care sa fac interlocutorul sa imi accepte dreptatea.

O alta situatie in care am fost pus dar probabil ca multi altii este cand femeia iti spune nu sunt „suparata pe tine sunt pe mine”. Nu cred ca exista o replica mai urata de barbati decat asta ca e clar ca e suparata pe ea ca ai suparat-o tu. Intr-un fel sau altul tu esti de vina dar dc nu iti spune cu ce esti suspendat in spatiu nu ai puncte fixe nu ai cum sa te impingi in nimic ca o barca fara vasle pe un lac cand nu bate vantul.Din cicul asta e si cand femeia spune cu naduf:” ca e proasta” e aceasi manevra e proasta ca te-a luat in seama sau ca …etc. oricum e vina ta cumva tu ai prostit-o.

Cand eram mai tanar si nu invatasem rabdarea incercam sa ma agit in barca sa ma indrept spre mal, nu mai fac asa ceva de ani buni acum ma relaxez  imi pun mainile la ceafa si ma bucur de frumusetea momentului de liniste. Asa cum femeile stiu sa ne incuie cu argumente non logice putem si noi sa invatam de la ele asta. Scopul cand nu iti spune de ce e suparata este pentru ca tu sa te agiti sa cauti sa aflii si cand cauti deja esti pe jumate vinovat de ceva deja ai pierdut. Omul nevinovat nu cauta sa se dezvinovateasca ca el nu a gresit nimic nu ar stii de unde sa inceapa. Rabdarea e o virtute… pe care femeile nu o au putine femei merg la pescuit aici e terenul barbatului.

Asteptand arunci mingea la ea bine draga dc esti suparata pe tine eu nu pot sa te ajut eu te iubesc si te inteleg sunt alaturi de tine sah mat. Acum are doua variante ori trece peste (credeti-ma si femeile pot sa treaca peste la fel ca barbatii si ele pot sa renunte) ori in 20 de min vine la tine si iti expune problema dar de pe pozitie de egalitate si astfel problema poate fi rezolvata. Nu mai e raportul judecator inculpat care era in prima faza.

Nu vreau sa dau impresia unui misogin eu iubesc femeile si le gasesc extrem de intresante in modul lor misterios care sfideaza logica. Dar nici nu vreau as ma intalnesc cu ele in argumentatii logice eu vreau sa ma intalnesc cu ele in exprimarea sentimentelor unde ne dau clasa. Vreau sa invat de la fiecare ce stie el mai bine sa faca iar femeile stiu bine sa iubeasca sa se dedice sa se sacrifice sa creada fara a cauta.

Pot sa manipulez oricand o femei dar arma ei perfecta este cand se recunoaste invinsa atunci ea castiga batalia. Atunci orice barbat autentic se va simtii mic ridicol si rusinat ca a putu sa „lupte” contra cuiva pe care iubeste cuiva pe care vrea sa protejeze.Atunci un barbat va ceda si se va simti implinit atunci se va manifesta legatura ancestrala intre barbat si femei. Baratul va fi superior dar nu isi va manifesta aceasta superioritate fata de femei pentru ca ea l-a invatat iubirea si din iubire doar iubire poate sa apara nu orgoliu nu brutalitate. Feminismul din secolul asta e o boala care incearca sa combata alta boala e foarte bun fara el nu se putea iesi din era in care femeia era inlantuita dar acum putem sa renuntam la el. Toti suntem oameni toti suntem egali s-au nascut deja generatii in egalitate eu nu am cunsocut asuprirea asupra femeii deci nu am cum sa imi invat copiii sa faca asta. Renuntati la feminismul ala radical ca nu mai aveti cu cine sa va luptati barbatul ala brutal a murit sau a fost marginalizat la tara sau in societatile primitive. Invatati sa fiti femei ca sa ne invatati pe noi sa fim barbati.