Zi de zi

Spui că ești un om pașnic?

Prima datorie a unui om pașnic este să fie capabil de violență extremă.

A doua datorie a unui om pașnic este să fie capabil de autocontrol.

Violența are nevoie de o victima și de un agresor. Daca violența îți repugnă trebuie să nu fii victimă și în egală măsura să nu fii agresor.

Violența este un foc al ființei umane, pornește de la puțin și neoprită în fază incipientă se propagă necontrolat. Focul este ținut sub control de pompieri, oameni care înțeleg focul nu de oameni care se tem de el.

Ești un om pașnic ?

 

 

Urmariti-ma putin

Una dintre demonstrațiile ateiste preferate este că dacă avem rău în lume și Dumnezeu a făcut lumea Dumnezeu nu este bun iar dacă este rău pe lume în pofida bunătății Lui Dumnezeu atunci nu este omnipotent.

Dar dacă Dumnezeu după ce a creat lumea a pus în ea un generator aleator de întâmplari pozitive sau negative? Tehnic vorbind ceva întâmplător este neutru din punct de vedere etic. Astfel Dumnezeu deși este creatorul nu este totuși răspunzător de rezultatul unui mecanism aleator. V-ați putea întreba care este rostul unui astfel de mecanism. Dacă Dumnezeu a făcut lumea bună și omul bun trăiește într-o lume bună ar fi imposibil să își exercite liberul arbitru și prin asta să dea o dovadă personală de bunătate. Astfel printr-un generator aleator de incidente neplăcute omul prin prisma proprilor alegeri are ocazia de a se întâlni cu aceste sămânțe de rău spontan. În urma acestor întâlniri el poate avea o diversitate de răspunsuri manifestându-și liberul arbitru și construindu-și totodată eul.

Un al punct de vedere viabil asupra acestei posibile realități ar putea-o constitui conceptul de soartă. Practic evoluția omului inițial este rutinală, statică până la întâlnirea cu aceste apariții spontane negative, care pot fi soarta lui. Iar o reacție de același sens vor face ca existența sa să intre sub influența soartei. Singura sa salvare de a reveni la starea de libertate inițială fiind să iși folosească liberul arbitru pentru a alege să nu se lase influențat de „soartă”.

Voi incerca să ilustrez printr-un exemplu acest scenariu ipotetic .

Presupunem un om dotat cu liber arbitru deci cu capacitate de a face și bine și rău dar care există într-o lume bună. Se trezește, mănâncă ce îi dă pământul, se plimbă din punctul a în punctul b, contemplând minunile naturii. Se odihnește, bea o gură de apă de izvor și se întoarce la origini unde îl așteaptă consoarta sa iubitoare. Pe drumul de întoarcere generatorul de incidente se declanșează și o bucată de piatră se desprinde din stânca care strajuiește druml oferind o binecuvântată umbră călătorului. Piatra cu pricina este incidentul 0 și rănește întâmplător călătorul de o manieră non letală. Acesta pentru prima oară se întălnește cu un incident negativ și în interiorul său se naște o frutună de sentimente contradictorii. Aceste sentimente zguduie rutina sa din temeli, apărând ca primul moment de decizie reală în întreaga sa existență.

Cum va reveni acasă rănit fiind?

De ce lui?

Va mai merge vreodată pe același drum?

Dacă alt om va merge pe acel drum îl va atenționa sau va încerca să profite de un posibil „noroc” pentru a își ușura existența lui?

etc.

Dacă primul om care s-a întâlnit cu un incident negativ va aborda calea răului sămânța va încolți pentru prima dată și va putea ajunge la alt om. Acesta va fi la rândul său pus în fața alegerii primordiale, având posibilitatea de a uda sau nu planta răului marcându-și soarta.

Demonstrația nu se dorește o susținere a divinității ci mai mult o subminare a căutări lui Dumnezeu prin cuvinte. Încercarea de a demonstra existența sau inexistența lui Dumnezeu pe cale logică prezintă același risc ca și încercarea de a descoperi o mărime fizică cu un instrument de măsură aleator. Faptul că nu putem demonstra existența Lui Dumnezeu prin cuvinte poate să fie pur și simplu o limitare a logosului așa cum demonstrarea de altfel.

 

Observatie proaspata

Recent am realizat că în toți cei 36 de ani ai mei de viață nu mi-a ascultat și accepta nimeni sentimentele, fară să îmi întoarcă reproșuri sau ridiculizări. Prin urmare, nu e de mirare ca sunt cinic și lipsit de empatie în 99% dintre situații. Doar copilul ce mai reușește să îmi trezească anumite senzații interioare. Deși funcțional par neafectat de această realitate probabil că am avut mult de pierdut din cauza acestui aspect.

 

Cand se stinge lampa

The lamp once out
Cool stars enter
The window frame.

Ce vă sugerează acest haiku?

 

Ajutor

Mulți dintre noi ne dorim să îi ajutăm pe cei din jur. Măcar așa la modul declarativ, ne-am dori să fim mai „buni”, mai darnici, mai caritabili. Dar ce anume putem face pentru a ajuta cu adevarat pe cineva?

Exista situații simple. În care ajutorul necesar este evident si critic de oferit. Dacă cineva a picat într-o groapă, dacă moare de sete, genul ăsta de ajutor. Dar exista și alte tipuri de ajutor. Genul ăla de ajutor greu de stabilit. De exemplu Gigi Becali le mai face unora case și după 2 luni alea se năruie și oamenii se întorc la ce făceau ei. Asta e un ajutor dezinteresat ca să zic așa. Ajuți cu ce poți nu cu ce este nevoie. Nu este neapărat un lucru rău dar nici foarte util nu este.

Ca un ajutor dat unor sarmani cu o suma mică de bani când ei ar avea nevoie de educație și informație și o modalitate de a se ridica singuri. O cale de a își câștiga independența nu de a le întări dependența.

Orice gest considerat bun poate avea un efect rău, unii pot fi distruși de un câștig la loto sau de o tentație prea mare.Atunci ce ce este de făcut?

Ca o soluție la aceste probleme eu zic că cel mai important ajutor pe care îl putem da celor din jur este de a ne cunoaște pe noi. A ne cunoaște pe noi vine cu o serie de avantaje. O ințelegere față de cei din jur, o lipsă de frică, un calm și o benevolență în orice situație. Atunci vom putea cu adevărat să ajutăm prin simpla noastra prezență pe toți cei din jur. Prin puterea exemplului și prin simpla noastră „sfințire a locului”.

Citesc ce am scris și sunt foarte nemulțumit. Îmi lipsește coerența și fluența, simt că am explicat rudimentar și textul este plictisitor. Dacă m-aș fi cunoscut mai bine pe mine aș fi scris mai autentic, aș fi transmis mai viu informațiile și mai mulți cititorii ar fi rezonat. Este doar un exemplu despre cum lipsa noastră de rădăcini ne afectează orice pas. Putem să ne imaginăm influența noastră în lume ca o lumină. Cu cât avem mintea mai curată cu atât lumina noastră se intinde pe o suprafață mai mare. Cei atinși de lumina noastră au șansă să se trezească și ei din iluzie și asta ar fi un ajutor adevărat. Un ajutor sinergic ale cărui efecte sunt extrem de greu de cuantificat, dar instinctiv aș spune că sunt mult mai puternice decât al unei acțiuni directe, care nu schimba cu nimic mintea și deci nici situația reală a celui ajutat.