Lauda, otrava mintii

21 08 2015

Cel mai mare obstacol în calea libertății sunt dorințele noastre. Asta face lauda ca o plimbare cu tăvi pline printre flămânzi.

A te lăuda nu e decât a stimula pe de-o parte dorințele celorlalți și pe de alta nevoia ta de a te lăuda cu altceva, o sabie cu tăiș dublu. Înlănțuiți de dorințe oamenii se supun jugului.

Asceza e singura cale de ridicare din mocirla slugărniciei.

Cumva percepția omului s-a schimbat. Virtutea a devenit ridicolă iar tânjirea e în trend. Suntem învățați cum să obținem ceea ce dorim, cum sa dorim ceea ce nu avem nevoie, cum să ne lăudăm cu ce am obținut. Un sistem extrem de eficient, nu pot contesta.

Fără speranță pare specia umană în aceste clipe. Dar, eu sunt un optimist și știu că orice impuls exagerat generează o reacție contrară de sens opus. Legiunile de drepți se vor ridica pe cenușa civilizației noastre.





Cu coada ochiului

2 01 2014

În fiecare dimineață aceeași poveste.

Deschid ochii și înainite să mă dau jos din pat mă îmbrac în durerile mele. O fac cu nonșalanță, la fel cum tragi hainele pe tine într-o zi călduroasă de vară.

Ignorând faptul că ți-ar fi mult mai bine dezbrăcat. Dar îndelunga repetiție a gestului te-a făcut să uiți cum ar fi altfel. Tot așa am uitat și eu cum este ca primul lucru pe care îl simți să NU fie durerea.

Durează câteva zeci de minute până când sistemul nervos ajustează pragul sensibilității sale. E miraculoasă puterea de adaptare a omului în fața oricărei aversiuni. Apoi durerea se disipă undeva la marginea atenției. O port după mine întreaga zi, nu ca pe un bolovan legate de gât. O port ca pe un portofel în buzunarul de la spate. Te jenează când te asezi, când te ridici… uneori uiți că îl ai. M-am obișnuit așa, asta e normalitatea mea.

Mai am momente când decid că este timpul să fac ceva, dar până acum nimic nu am avut succes. În 99% din timp nu mă deranjează situația asta. Dar uneori, uneori o văd sclipind, licăre la marginea gândurilor mele. Ca privirea unui lup flămând ce își face curaj să atace furibund. Este vorba de revolta aia organică, de numaivreaul copilăriei. E strigătul neputinței, în fața incontrolabilului. Este neacceptarea unei situații implacabile.

Te aștepți să apară în fața morții cuiva drag, în fața unei boli incurabile, nu în fața unei dureri cronice și învechite. Prezența ei mă îngrozește insutit mai mult decât durerea în sine. Cu durerea am învățat să trăiesc. Dar flacăra asta prevestește un incendiu devastator. Îmi este atât de frică să o privesc în ochi încât am aruncat disperat de fiecare dată o găleată de apă pentru a o stinge. Îmi e frică că incendiul odată izbucnită nu va mai putea fi controlată.

În același timp curiozitatea specific umană mă atrage către ea, ca spre deschiderea cutiei Pandorei. În aroganța mea sclipește o credință că aș putea să îndes tot răul la loc. Să izbăvesc acolo unde Epimeteu n-a reușit.

Când dorm totul subsidă somnului, dar și sistemul nervos se resetează la sensibilitatea lui normală. Dimineața deschid ochii mă înfășor grijuliu în durerile mele și încep un nou exercițiu de ignoranță.

 





Cum să suportăm durerea.

17 11 2010

Am spus că voi structura câțiva pași simpli pentru a tolera mai ușor durerea. În trei categori ca și în postul anterior.

1.Durere produsa din lovituri scurte ex:lovitură cu deget mic în piciorul de la pat.

-Inevitabil te încordezi. Descordează-te!

-Vezi negru în fața ochilor pentru o secunda și strângi din ochi. Deschide ochii nu îi strânge, descleștează maxilarul.

-Respirația devine neregulată. Inspira profund și regulat, concentrează-te pe respirație.

-Durerea pune stapanire pe tine, dar de fapt ea este de scurtă durată așa că nu ai de făcut decat să: îți spui în gând „mă doare dar va trece, mai e puțin și trece. Oricum nu e ceva real, deja a început să se disipe”.

-Fă câțiva pași și concentrează-te pe monologul pe care îl spui.

2.Durere provocată de agresiuni mai puternice care au o pantă descrescătoare lentă dar un nivel suportabil, ex: lovituri în mușchi oase plex etc. Care fără să te accidenteze grav îți lasă zona dureroasă cateva zile.

-Punctual, lucrezi cu ele ca și cu cele din categoria 1 până trece șocul primar.

-Apoi învață-ți creierul să nu mai stea „crispat” și atent pe locul dureros.

-Atunci când te atingi sau faci mișcări care activează durerea respectivă privește-o cu calm și evaluaz-o în cap ca și cum nu ar fi a ta. “Uite asta e o senzație de durere, pot să o suport, nu e extremă și după câteva clipe trece.”

-Concentrează-te pe alte lucruri pentru a îți lua mintea de la ea.

3.Durere puternică la un nivel liniar de lungă durată, stresantă. Cu asta am mai puțină experiență. Să zicem un pantof care ne bate și nu putem să facem nimic decât să mergem în continuare, sau junghiuri în șolduri pe care trebuie să le îndurăm ore întregi. Durera de la o fractură în primele două zile, etc.

-În primul rând trebuie să ne recăpătam luciditatea, durerea asta se simte ca o pâclă pe creier.

-E important să eliminăm factorul distructiv psihologic. Adică să ne convingem vorbind cu noi că aceasta durere nu ne face mai mult rău sau că raul pe care ni-l face suntem dispuși să îl acceptăm.

-Căutăm mereu să menținem o respirație regulată.

-Stabilim nivelul de durere real resimțit fizic pentru că de multe ori psihicul exagerează durerea reală.(ex: eu călcam puternic în modul cel mai dureros posibil pentru a stabili care e maximul și ca e suportabil, sau ma concentram pe durere și o simțeam deplin)

-Să încercăm să izolăm clar senzația de durere și să o privim ca pe ceva ce nu face parte real din noi.(ex: iți spui efectiv cu vorbe în gând sau cu voce tare în situații extreme că durerea nu e decât un semnal, cineva a aprins un bec, nu e ceva real).

-Poți să încerci vizualizarea că durerea nu se produce la nivelul corpului tău ci lângă. Privește zona dureroasă sau gândește-te la ea și imaginiează că te doare lângă. Că de fapt semnalul este pentru spațiul de lângă tine. Ca și cum cineva a aprins lumina în altă casa. La tine va rămâne în continuare întuneric.

-Fă asta pe parcursul întregi zile când atenția îți este atrasă de durere. În rest încearcă să te concetrezi pe alte aspecte care îți vor distrage atenția de la durere.

 

Variația de durere este șocanta și îți creaza frica să o mai resimți, iar durerile surde sunt ca o pâclă, te fac să îți pierzi luciditatea. Recunosc că nu am avut de a face cu dureri insuportabile, nu știu nimic despre ele.





Durerea fizică

15 11 2010

A studiat cineva durerea?

Eu mă uit adesea la modul cum mă afectează psihic și fizic. În durere găsesc dovezi alea amestecului de chimie și emoții din care suntem formați. Sau mai corect spus influența părții electrico-chimice asupra stării sufletești. Cred că din studiul durerii putem confimra sau infirma anumite teori despre natura umană.

În primul rând, durerea este un semnal electric care spune creierului nostru că undeva la nivel fizic este o problemă. Ne îndeamnă să acționăm spre a elimina cauza distructivă pentru învelișul nostru biologic.

De aici deduc eu ca nu corpul ne doare ci creierul. Diferitele forme de durere sunt doar culori în care creierul își descrie zona dureroasă. Deci dacă ai avea un control puternic asupra minții înseamnă că ai putea controla efectele durerii asupra ta.

Din observații proprii am remarcat mai multe feluri de durere.

1.Există durerea bruscă intesă și scurtă.

Reacțiile față de această durere sunt foarte greu de controlat. Ca atunci când pui mâna pe fierul de călcat fără să vrei. Genul ăla de durere intră în zona refelex de apărare a organismului. Corpul reacționează până să apuci să gândești. Nu ne prea interesează tipul acesta de durere decât prin prisma faptului că generează frică.După ce te-ai “fript” o dată simți o stare de agitație interioară dacă trebuie să treci iar prin experineța respectivă. Copii învață cel mai repede prin acest procedeu ce e și ce nu e periculos. Dar e un nivel de durere ce poate fi ușor controlat mental, astfel că pentru marea majoritate nu mai e o problemă să facă o injecție, să se tatueze, să își stoarcă un coș etc.

2.Durerea surdă

În general durere provocată de boli, durere de lungă durată și intensă. Această durere are potențial să fie controlată cel mai bine dar paradoxal are cele mai puternice efecte asupra psihicului. Creierul filtrează destul de repede stimulii repetitivi. Ai zice că după câteva ore de durere de același fel ar trebui să te obișnuiască cu ea și să o ignore. Dar probabil că în evoluție s-a stabilit că supraviețuiesc exemplarele care nu ating genul ăsta de rezistență. Astfel durerea de aceast fel ne face irascibili și agresivi. Pentru a o controla e nevoie de o conștientizare permanentă a faptului că durerea nu există, ai nevoie de o putere mentală foarte mare, și de o concentrare la a te relaxa.

Nu știu eu cum să mă exprim dar practic durerea te face să te încordezi. Iar încordarea dacă nu face să treacă durerea cum e cazul durerii provocată din lovire atunci are darul să crească stresul psihic. Iar acel stres psihic crește și nivelul de durere. E un cerc vicios care te duce până la pragul nebuniei cum sunt migrenele sau durerile de dinți. E nevoie de o relaxare conștientă a musculaturii și de a opri mental semnalul de alarmă pornit. În funcție de capacitățiile fiecaruia cred că se poat obține rezultate destul de bune.

3. Durerea de la traume.

Asta e provocată de loviri, simți că trebuie să te ții de locul dureros. Cred că are legătură cu oprirea hemoragiei acest reflex. Are o intensitate de la ușoară la foarte dură și o durată mediocră cu specificul că atinge un apogeu și apoi scade treptat până dispare sau devine ușor ignorabilă. Acea pantă a scăderii durerii este chiar o sursă de plăcere. Pentru a realiza o scădere mai rapidă a durerii e nevoie să nu ne mai concentrăm asupra ei. Să o ignorăm deliberat ca să zic așa. Cel mai ușor poți face asta dând drumul locului dureros de care instinctiv te-ai apucat și executând câteva mișcări. Respirația ritmată și profundă ajută la disiparea durerii.

Ultimul tip de durere ajunge să te influențeze cel mai puțin dacă practici un sport de contact. Creierul se obișnuiește să rabde durerea și ajunge să nu te mai deranjeze decât cu durerile de la traumatisme periculoase, gen fracturi.

Oricum înțelegerea că durerea este ceva bun e un pas necesar în gestionarea ei. Apoi trebuie să înțelegem că durerea nu există, așa că poate fi scăzută dacă nu chiar oprită de tot. Pentru asta e nevoie de exercițiu mental. Eu nu am ajuns la un control uimitor al durerii dar dureri fizice de tipul 3 nu mai sunt probleme reale.

Cel mai important lucru în controlul durerii este să ne eliberăm de influența psihică pe care o generează. Totuși ceea ce mă intrigă încă este de ce nu există încă o metodă (cel puțin eu nu știu de ea) foarte răspândită de a controla total durerea. Un antrenament pe care să îl faci și să poți decide ce te doare sau nu. Sunt oameni care trăiesc permanent sub blestemul durerii și ale căror vieți sunt pur și simplu mutilate de durere. Își îndepărtează până și membrii familiei din jur din cauza durerii.

Următorul post va fi doar o descriere a unui variante de astfel de antrenamant fizico-mental la care m-am gândit eu. O succesiune de pași practici care mă ajută pe mine în controlul durerii.

Vă invit să îmi dați idei și metode despre cum faceți voi să stăpâniți durerea.





Cum ajung la decizia să mă despart.

20 01 2010

După ultima serie de articole am observat că unii cititori și-au exprimat neîncrederea în capacitatea de a decide în a 3-a fază. Mai corect spus au spus că pentru ei nu prea mai există calea de întoarcere o dată apărută o astfel ne situație. Excluzând posibilitatea reconcilierii înseamnă că nu mai alegi.

Voi prezenta modul meu personal de a vedea lucrurile în ambele variante, atunci când alegi să te împaci și când alegi să nu te mai împaci. Prin asta nu vreau sa dau un model viabil pentru altcineva. Nu cred în așa ceva. Doresc doar să prezint un posibil mod de acțiune care poate să ajute pe cineva în a și-l  descoperi pe al lui, chiar dacă prin contradicție.

Voi începe cu varianta despărțirii, pentru a nu crea iluzia că favorizez o alegere sau alta.

Presupunând că am fost înșelat și am depășit fazele 1,2 sunt în situația de a decide ce aș face. Raționametul pe care as merge ar fi următorul.

O iubesc? DA/NU

Dacă răspunsul este NU atunci decizia e simplă. Voi discuta cu ea și voi încerca dacă este posibil să aflu care au fost motivele pentru care m-a înșelat. Poate am ceva de învățat de aici. Voi ignora motivele de genul “nu ai masina decapotabilă” sau mai știu eu ce chestii subiective și ma voi axa pe motivele de genul: Ești prea egoist, ești plictisitor, ești brutal etc. sau mai știu eu ce posibile motive ar putea să existe.

Aș încerca să înțeleg de ce mă vede așa. Cât din ceea ce spune este ceva ce nu mă caracterizează și aș putea să fiu mai fericit dacă aș schimba și cât e ceva intrinsec și reprezintă doar un semn că ar trebui să caut pe altcineva.

Dacă raspunsul este DA, trec la următoarea întrebare.

Mă iubeste?

Deși faptul că m-a înșelat poate parea un indiciu că nu, eu tind să cred că nimic nu e așa de simplu. Așa că aș încerca să fac abstracție de înșelat în sine și aș evalua relația în întreaga ei dimensiune. Dacă aș ajunge la concluzia că nu mă iubește (aici e mai mult o artă decât o știință) ar fi timpul să mă despart. Mi-aș cere scuze pentru că am tinut fără să îmi dau seama un om pe care îl iubesc prizonier (chiar dacă a stat din incapacitatea lui de a decide sau de a mă răni, să nu ne subestimăm puterea de convingere) într-o relație. I-aș reda libertatea fără să îl acuz de ceva. M-aș bucura chiar să fie fericit alturi de oricine chiar și față de persoana cu care m-a înșelat. E bine să știi să te dai la o parte când ești o piedică în fericirea cuiva.

Acum vine varianta grea mă și iubește și o iubesc. E momentul în care trebuie să discuți cu partenera să încerci să afli care sunt nevoile ei nerespectate, ce au facut-o să te înșele. Dacă nevoile ei sunt incompatibile cu așteptările mele într-o relație de asemenea trebuie să dau dovadă de curaj și să spun stop. Voi avea grijă să nu încerc să distrug iubirea și pe cât posibil să ofer suport sau sa cer suport pe parcursul despărțirii. Care cu siguranță nu va fi ușoară.

Nu vreau să creez impresia că ceea ce am spus aici e ceva ce faci cu zâmbetul pe buze și părul în ochi. Nu, sunt sigur că e ceva ce faci simțind că se rup bucați de carne din tine și luptând cu egoul și pierzând multe bătălii. Important e să câștigi războiul, important e să nu omori iubirea acolo unde există în tine sau în ea. Important e să nu iei amăraciune cu tine în suflet și să o transformi în venin. Restul e doar o durere normala în procesul de maturizare și asumare.





Efectele durerii

24 10 2009

Tot timpul am privit cu neînțelegere oamnii care în momentul când sunt bolnavi sau îi doare ceva devin irascibili și se enervează fără motiv.

Am fericirea sa încerc un torticolis foare drăguț.

Nu s-a mulțumit să îmi strâmbe gâtul ci mi-a cuprins și partea dreapta a spatelui. M-a cuprins pe la ora 12 la muncă. Eu lucrez stând pe scaun iar durerea nu îmi permitea să stau pe scaun. Am trecut prin 7 ore minunate de tortura lentă. Durerea nu era constantă ca la o fractură să zice. Nu e ceva viu care parcă te împinge să cauți altă poziție pe care nu poți să o gasesti ca ești înțepenit.

Am considerat mereu ca am o rezistență crescută la durere. Și până acum am reușit să controlez toate durerile pe care le-am avut fără să îmi influențeze starile de spirit.

Aceasta durere în schimb este diferita, deși pot să o suport  ca intensitate totuși creează o tensiune nervoasă, o stare de stres. Pune stăpânire pe minte și m-a adus într-o stare de nervozitate de nedescris.

Bine măcar că fiind anchilozat agresivitatea nu poate să se consume în exterior. Am simțit niște impulsuri „criminale” în cateva situații, de altfel obișnuite, în drum spre casă.

Ceea ce am învățat e că indiferent ce parere avem despre noi, când ne confruntăm cu o situație suficient de stresantă putem ajunge să fiim surprinși de ceea ce simțim și cum reacționăm. Ma mirat să vad cum o durere suficient de enervantă și care durează destul timp te poate transforma. Cum mă enerva și o întrebare pusă, cum mă stresa orice lucru nesemnificativ care se adăuga la starea mea deja precară.

Odată ajuns acasă am reușit să îmi gasesc o poziție cât de cât acceptabilă în care să stau și lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Chiar dacă nu am dormit mai de loc noaptea totuși dimineața m-am trezit cu o stare psihică bună. Durerea este la fel de sâcâitoare dar cel puțin nu mai sunt forțat să stau într-o poziție total nepotrivită. Nu îmi mai posedă fiecare gând și pot să o ignor destul de ușor.

Asta e o confirmare la postul anterior cu datul cu părerea. Până nu experimentezi nu știi cum reacționezi și cum percepi o situație complexă. De asemenea e un semnal de alarmă la ceea ce poți deveni. La căt de puțin ne putem controla unele emoții și la ce influență poate avea asupra psihicului degenerarea fizică.

Asta nu înseamnă acum consider juste reacțiile nemotivate de agresivitate, generate din stari fizice, dar măcar acum am o mai bună înțelegere.

Personal când trec prin ceva de genul ăsta, o experiență traumatizantă dar fără riscuri asupra sănatații, încerc să nu fug din fața ei. Încerc să văd ce zace în mine într-un mediu controlat. Aseara am fost la cumpărături, am condus deși puteam sa evit ambele acțiuni si la munca am stat o ora peste program. Am avertizat oamenii din jur ca pot avea reacții irascibile fără sens și am încercat pe cât posibil să îmi fac tot programul pe care mi-l stabilisem înainte să mă curpindă durerea. În mare parte am reuși, și chiar exploziile de nervi le-am ținut sub control, în interior.

Durerea totuși se pare că e o încercare destul de grea de depășit.