Disectie

Îndiferent ce spui cuiva acesta va auzi doar ce este în el în acel moment.

Dacă omul acela se va simti prost ca urmare a ce crede el ca a auzit se va supăra pe tine.

Omul suparat iti va reprosa lucruri doar daca simte ca parerea lui conteaza pentru tine cat sa-ți inducă o stare interioară proastă.

Eu nu vad nicio diferență între suparare + repros si razbunare.

In schimb sunt convins ca majoritatea celor care se supara si reproseaza sunt la fel de convinsi ca ei nu sunt razbunatori si ca e vina celorlalti si ei sunt nedreptatiti in situatia respectiva.

Pana la urma sursa tuturor suferintelor este ignoranta.

Roluri

Multe drame sunt venite din nepotrivirea între percepția de protagonist, pe care o avem noi, asupra vieții și percepția de personaj secundar pe care o au ceilalți față de noi.

Iluminare, nebunie e doar o chestie de perspectiva

The thief
Left it behind –
The moon at the window.

Ryōkan

One evening a thief visited Ryōkan’s hut at the base of the mountain only to discover there was nothing to steal. Ryōkan returned and caught him.

“You have come a long way to visit me,” he told the prowler, “and you should not return empty-handed. Please take my clothes as a gift.”

The thief was bewildered. He took the clothes and slunk away. Ryōkan sat naked, watching the moon. “Poor fellow,” he mused, “I wish I could have given him this beautiful moon.”

Ce este realitatea?

Trăim de pe o zi pe alta în iluzia înțelegerii. Ca și cum noi știm lucruri, ca și cum exista este ceva clare, obiectiv și noi îi vedem esența.

Cum ajungem să percepem lumea înconjurătoare?

Prin simțuri

Organele noastre de simț sunt niște senzori care recepționeză diferite ‘aspecte’ din mediul înconjurător (lumina, molecule, presiune, temperatură, vibrații). Acești senzori transmit mai departe semnale electrice la creier care realizeză o imagine frumoasă în mintea noastră. Deci lumea asta colorată, sonoră și caldă din jurul nostru de fapt nici nu există. Este o creație a minții noastre. Întâmplător destul de sincronizată cu cea din mințile altora. Dar nu complet suprapusă.

Dacă ne gândim la văz spre exemplu. Obișnuim să spunem că ne place o culoare și alta nu. Ce anume ne place? faptul ca un material reflecta lumina de o anumită lungime de undă și o absoarbe pe alta? Faptul ca o lungime de unda electromagnetică generează impulsuri nervoase de o anumită intensitate față de alta? Faptul că în mintea noastră apare o iluzie catalogată complet arbitrar ca și frumoasă? Dar cum de alegem să ne placă o formație mentală în defavoarea alteia? Doar toate sunt construite de noi. Deci când o culoare ți se pare urâtă de fapt modul cum o percepi îți este neplăcut. Pe linie directă tu ești cel pe care îl respingi ca și creator al senzației neplăcute.

Astfel „Vai ce culoare urâtă” devine

„Vai ce urât îmi reprezint eu în minte lungimea de undă a radiației luminoasă reflectată de acest material”

Analiza asta poate fi ușor extinsă la aproape orice. Deci modul cum vedem noi lumea este filtrat si interpretat în minte. Ne-am obișnuit să împărțim lumea în ce plăcem și ce displăcem, când de fapt nimic nu este interpretat în mod absolut. Ceva îți displace pentru că l-ai asociat cu o experiență negativă pe care o reevocă. Dacă ar fi să lăsăm jos toate aceste experiențe, care oricum sunt subiective și externe nouă, ce mai rămâne?

Cum este realitatea? realitatea doar este, ea nu necesită etichete lipite pe ea.

Sa ne imaginam

Imaginează-ți următorul scenariu:

Ești legat de scaun și cineva te forțează să mănânci ceva ce nu îți place sau te forțează să mănânci mai mult decât ai nevoie. Dacă, printr-o minune, ai suficientă forță să lupți, va continua asaltul prin tot felul de constrângeri verbale.

Te va umili, va striga la tine, va încerca să te păcălească, va încerca să te forțeze, să te șantajeze emoțional. Persoana care face asta este persoana în care ai cea mai mare încredere și de care depinde însăși viața ta.

Nu știu ce simți acum, dar eu simt că mă sufocă, simt indignarea și revoltă.

Cam ăsta e scenariul la care sunt supuși zilnic foarte mulți copii de catre părinți, educatori, bone, bunici și alte persoane, binevoitoare în definitiv.