Iluminare, nebunie e doar o chestie de perspectiva

10 01 2017

The thief
Left it behind –
The moon at the window.

Ryōkan

One evening a thief visited Ryōkan’s hut at the base of the mountain only to discover there was nothing to steal. Ryōkan returned and caught him.

“You have come a long way to visit me,” he told the prowler, “and you should not return empty-handed. Please take my clothes as a gift.”

The thief was bewildered. He took the clothes and slunk away. Ryōkan sat naked, watching the moon. “Poor fellow,” he mused, “I wish I could have given him this beautiful moon.”

Anunțuri




Ce este realitatea?

25 11 2016

Trăim de pe o zi pe alta în iluzia înțelegerii. Ca și cum noi știm lucruri, ca și cum exista este ceva clare, obiectiv și noi îi vedem esența.

Cum ajungem să percepem lumea înconjurătoare?

Prin simțuri

Organele noastre de simț sunt niște senzori care recepționeză diferite ‘aspecte’ din mediul înconjurător (lumina, molecule, presiune, temperatură, vibrații). Acești senzori transmit mai departe semnale electrice la creier care realizeză o imagine frumoasă în mintea noastră. Deci lumea asta colorată, sonoră și caldă din jurul nostru de fapt nici nu există. Este o creație a minții noastre. Întâmplător destul de sincronizată cu cea din mințile altora. Dar nu complet suprapusă.

Dacă ne gândim la văz spre exemplu. Obișnuim să spunem că ne place o culoare și alta nu. Ce anume ne place? faptul ca un material reflecta lumina de o anumită lungime de undă și o absoarbe pe alta? Faptul ca o lungime de unda electromagnetică generează impulsuri nervoase de o anumită intensitate față de alta? Faptul că în mintea noastră apare o iluzie catalogată complet arbitrar ca și frumoasă? Dar cum de alegem să ne placă o formație mentală în defavoarea alteia? Doar toate sunt construite de noi. Deci când o culoare ți se pare urâtă de fapt modul cum o percepi îți este neplăcut. Pe linie directă tu ești cel pe care îl respingi ca și creator al senzației neplăcute.

Astfel „Vai ce culoare urâtă” devine

„Vai ce urât îmi reprezint eu în minte lungimea de undă a radiației luminoasă reflectată de acest material”

Analiza asta poate fi ușor extinsă la aproape orice. Deci modul cum vedem noi lumea este filtrat si interpretat în minte. Ne-am obișnuit să împărțim lumea în ce plăcem și ce displăcem, când de fapt nimic nu este interpretat în mod absolut. Ceva îți displace pentru că l-ai asociat cu o experiență negativă pe care o reevocă. Dacă ar fi să lăsăm jos toate aceste experiențe, care oricum sunt subiective și externe nouă, ce mai rămâne?

Cum este realitatea? realitatea doar este, ea nu necesită etichete lipite pe ea.





Sa ne imaginam

1 03 2016

Imaginează-ți următorul scenariu:

Ești legat de scaun și cineva te forțează să mănânci ceva ce nu îți place sau te forțează să mănânci mai mult decât ai nevoie. Dacă, printr-o minune, ai suficientă forță să lupți, va continua asaltul prin tot felul de constrângeri verbale.

Te va umili, va striga la tine, va încerca să te păcălească, va încerca să te forțeze, să te șantajeze emoțional. Persoana care face asta este persoana în care ai cea mai mare încredere și de care depinde însăși viața ta.

Nu știu ce simți acum, dar eu simt că mă sufocă, simt indignarea și revoltă.

Cam ăsta e scenariul la care sunt supuși zilnic foarte mulți copii de catre părinți, educatori, bone, bunici și alte persoane, binevoitoare în definitiv.

 

 





Am vrut sa impartasesc asta cu voi

18 12 2015

„For things to reveal themselves to us, we need to be ready to abandon our views about them”

Cuvântul cheie în această afirmație este „reveal”. Singura modalitate de a înțelege ceva este prin observație, nu prin forțarea unui înțeles. Frica noastră permanentă de incertitudine ne face să avem mereu o atitudine grăbită.

Vrem să pune totul în categorii, să abstractizăm totul și apoi să lipim o etichetă falsă: „Am înțeles”.

Dacă se poate sub privirile apreciative ale altora.

Înțelesul vine prin revelație și vine când vrea el. Înțelegerea realității nu necesită strădanie și aptitudini, înțelegerea realității necesită răbdare, blândețe și modestie.

 





Libertatea

1 12 2015

Libertate nu înseamnă să poți face ce vrei. Libertatea înseamnă să nu vrei nimic astfel încât să poți face ce este necesar.





Precizare

22 08 2015

Trebuie avut tot timpul în vedere următorul aspect:

Între percepția noastră și realitate efectivă există în permanență o prăpastie de netrecut. Acest adevăr se plică în egală măsură celui mai banal gând sau judecați cât și celei mai rafinate teorii fizice. Prăpastia poate avea câțiva metri lățime și o adâncime infinită sau poate avea câțiva metri adâncime și o lățime infinită. Distincție deși important practic totuși complet irelevant față de afirmația inițială.

Odată acceptat acest fapt există posibilitatea să fim cuprinși de o senzație apăsătoare de singurătate. Dacă acceptarea merge mai departe și singurătatea este îmbrățișată se poate ajunge la o stare de detașare. Indiferent cum ajunge fiecare să se împace cu acest fapt este mai bine să îl cunoaștem decât să nu.

Dificultatea majoră nu constă în a accepta la nivel ideologic acestă realitate cât trecerea ei în planul nostru existențial. Cu alte cuvinte una este să știi ceva alta este să îți asumi și să conștientizezi cu adevărat și consecințele acestui CEVA, pe care-l ști.

Odată înțeleasă imperfecțiunea observațiilor noastre putem pe de-o parte să ne detașăm de ele sau să le privim cu o suspiciune provizorie cât și să ne atașăm de ele și să le privim ca pe note personale pe care le aplicăm noi realității. Bănuiesc că cele doua moduri de gândire ar corespunde viziunii științifice și artistice asupra vieții. Dacă un căutător de adevăr va trăi în permanență incertitudinea propriilor descoperiri și va încerca după forțele sale să le dovedească. Un căutător de frumos va accepta subiectivitatea descoperirilor sale și se va mulțumi cu satisfacția resimțită în urma actului creator.

Trăsătura comună celor doi ar trebui să fie toleranța față de cei care nu le împărtășesc viziunea. Înțelegând că până la urmă deși o realitate comună ar putea să existe totuși(!?), este aproape imposibil ca ea sa fie percepută similar de doi observatori. Caz în care eroarea mai mare poate să fie oricând în propria curte și vine ca o sentință insurmontabilă a individului, deci pentru care nu ar trebui acuzat.

Acest principiu aplicat cu sârguință în fiecare acțiune a noastră ne-ar scuti de multă suferință provocată și resimțită. Deși e mai ușor de aplicat și mai vizibil în cazul evenimentelor marcante totuși beneficiile mai mari ar veni din aplicarea în cazul detaliilor minore. Exersarea continua a toleranței și compasiunii față de cei din jur ne luminează sufletul și ne ridică vălul propriilor păreri de pe privirea prea încrâncenată.





Lauda, otrava mintii

21 08 2015

Cel mai mare obstacol în calea libertății sunt dorințele noastre. Asta face lauda ca o plimbare cu tăvi pline printre flămânzi.

A te lăuda nu e decât a stimula pe de-o parte dorințele celorlalți și pe de alta nevoia ta de a te lăuda cu altceva, o sabie cu tăiș dublu. Înlănțuiți de dorințe oamenii se supun jugului.

Asceza e singura cale de ridicare din mocirla slugărniciei.

Cumva percepția omului s-a schimbat. Virtutea a devenit ridicolă iar tânjirea e în trend. Suntem învățați cum să obținem ceea ce dorim, cum sa dorim ceea ce nu avem nevoie, cum să ne lăudăm cu ce am obținut. Un sistem extrem de eficient, nu pot contesta.

Fără speranță pare specia umană în aceste clipe. Dar, eu sunt un optimist și știu că orice impuls exagerat generează o reacție contrară de sens opus. Legiunile de drepți se vor ridica pe cenușa civilizației noastre.