Anxietate

14 10 2011

E ușor tare s-o iei cu capul.

Mă uit din exterior la situația mea actuală. Nu am nimic de care să mă plâng. Da, o fi, că nu se învârte pământul după cum vreau eu, sau ceva, dar serios vorbind nu am nici o problemă.

Cu toate acestea mi-a ajuns nivelul stresului atât de ridicat încât se manifestă fizic. Prin senzație de sufocare, durere în partea stângă și nod dureros în gât. Ați auzit ceva mai femeiesc de atât?

Probabil că da, dar eu nu sunt așa. Eu sunt puternic și stabil emoțional. Așa cel puțin credeam eu despre mine când nimic nu scutura barca. Aparent sunt la fel de frunză în vânt ca orcine altcineva. Mda, poate am această obsesie de autoanaliză. Cred că mi se trage de la faptul că n-am avut insectar când eram mic.

Odată intrat în derapaj, în schimb, e cam greu să mai faci priză cu realitatea. Cam cum e să recapeți controlul mașinii, cu anvelope de vară, iarna. E, ce ziceți, abordez și eu subiecte de actualitate?

Așa că tot ce îmi pusesem deoparte pentru zile negre a fost testat acum.

Respirația, funcționează foarte bine pentru a disipa stările respective dar doar pentru scurtă durată. Dacă nu reușești să elimini cauza vor reveni cu punctualitate la fiecare readucere aminte. Deci  chiar e bună ca să nu ajungi să respiri în pungă sau ca să nu leșin ca o curcă beată pe birou. Te concentrezi pe o respriație profundă și îți golește mintea.

Rugăciunea, funcționează foarte bine atunci când poți să o faci. Sunt momente în care există un zumzet mental atât de mare și o agresivitate generată de această situație încât oricât ți-ai impune nu te poți ruga.

Da cred că am omis ceva, agresivitatea, ura și răutatea care mă încearcă în toată această perioadă. Am draci pe mine. La 10 secund câte o fantezie cu măceluri îmi inundă cinema-ul minții.

Disecția logică a problemei am încercat-o sincer să fiu nu prea merge. E ca și cum mă uit la un film care nu mă interesează. Pur și simplu sunt de acord cu toate concluziile, totul pare logic și total neimportant deopotrivă. Nu ajută la nimic.

A discuta cu cineva. Nici nu pot să încep o discuție. Pur și simplu mi se pare inutil și mă irită numai gândul la asta. Ca și cum simt că aș ajunge să descopăr ceva ce m-ar irita și cu care ar trebui apoi să mă descurt într-o manieră care nu îmi convine.

Ce a mai rămas? Să scrii despre asta. Asta fac acum vedem dacă ajută la ceva. Nu pare că ajută prea mult. În sensul că îmi ocupă mintea acum, anumite senzații le retrăiesc, altele nu, dar nu simt nici o senzatie de ușurare sau de revelație sau de piatră ridicată de pe piept.

Diseară o să mai folosesc o altă supapă de eliminat presiunea excedentă. O să mă duc la sală acolo mereu se ard ceva tensiuni negative.

Apoi o să beau o sticlă de vin. O altă cale de a elibera din zumzet.  Poate că după asta o să mi se limpezească mintea cât să pot să ies din starea asta de blocaj și să acționez cumva in direcția eliminării cauzei.

Oricum starea e epuizantă, te consumă pe picioare. O senzație neplacută de lipsă de gust în orice, de lipsă de impuls vital. Nu vreau să mă gândesc ce ravagii poate produce în interior o astfel de stare menținută pe o perioadă îndelungată.

Cred că undeva în adolescența mea am simțit asta ani de-a rândul. Oricum memoria mea fermecată le face să dispară mai ceva ca un magician în zilele de glorie. Așa că acum am scris despre asta.

O să uit și că am scris și că s-a intâmplat cel mai probabil cu prima ocazie cu care o să reușesc să pun asta în spate.

Mai respir o dată profund, o să fie bine, știu că o să fie bine și că o să o scot la capăt. Nu e ca și cum îmi fac griji, mai mult sunt surprins de forța pe care o manifestă un astfel de blocaj asupra percepției realității. Cum totul devine gri. Cel puțin înțelegând asta știu că nu voi lua nici o decizie în această stare despre nimic și încerc la maxim să nu las izbucnirile de nervi să se reverse pe cei din jur. În rest autoanaliză și observație a fenomenului până îi dau de cap, sunt convins ca ceva bun trebuie să rezulte de aici. O superputere ceva ;).





Cum să rupi cercul vicios al stresului?

28 06 2010

Îmi e frică să zic hop. Am avut o perioadă foarte de căcat, mi-a mâncat stresul zilele.

E foarte dubios cum aluneci dintr-un calm total într-o agitație absurdă fără măcar să poți pune concret mâna pe motiv.Dacă aș fi auzit pe cineva spunând asta nu l-aș fi înțeles. Adică așa o zi proastă are toată lumea dar 2, 3 săptămâni…

Problema e că nu am realizat cum a început derapajul și care e sursa. Nici acum nu știu de unde vine, dar mi-am luat o zi liberă, vineri și parcă m-am mai odihnit.

Stresul ăsta te scote din ritm pe toate părțile. Cel mai nașpa e că te înrăiește, nu mai ai răbdare cu cei din jur începi să te comporți irațional. Cel mai puternic factor de stres după câte am văzut eu este aglomerarea programului.

Nu mă refer doar la lucruri pe care “trebuie” să le faci. De multe ori ne aglomerăm programul cu activități plăcute până când nerealizarea lor devine un factor de stres.

Îți propui să mergi într-un club să zicem sau să mergi la un sport. Ceva ce în general chiar îți face plăcere, dar în condițiile date nu mai găsești timp sau energie pentru această distracție. În momentul acela, pentru mine cel puțin, distracția asta pentru care încep să nu mai am loc devine un stres. Devine un “trebuie”. Cu cât mai multe trebuie acumulez cu atât mai multe resurse intelectuale îmi țin ocupate. Cumva la fiecare câteva minute îmi vine în minte unu dintre aceste trebuie și mă smulge din prezent aruncându-mă într-o planificare fără șanse de succes. Când planurile nu se așează începi să devi preocupat de asta, începi să te focusezi mai mult la cum să le rezolvi decât la cum să rezolvi corect ce ai în fața ta în momentul prezent. Oamenii care interacționează cu tine practic te distrag de la planificările tale mentale și astfel ajungi să nu mai ai răbdare cu ei.

Nu mai ai chef să nu îți citească gândurile, să nu îți înțeleagă jumătățile de propoziții verbalizate sau privirile. Simți că toată lumea e împotriva ta că nu îți lasă nimeni un moment de respiro. Practic pășești într-un cerc vicios în care tu respingi orice posibilitate de a ieși din el pentru că nu ai timp de ea.

Așa că mi-am luat o zi liberă să fac un week-end de 3 zile și normal că aveam programat în el o ieșie la munte și una la pescuit ce se suprapuneau. Le-am anulat pe amândouă și m-am simțit de parcă mi-a ridicat cineva o piatră de pe piept.

Am petrecut 3 zile fără nici un program, am făcut doar ce am avut chef și când am avut chef. Știți ce? A fost foarte bine, parcă am dat un reset. Nu am făcut nimic special am văzut seriale, am mâncat prin oraș, m-am futut ca în luna de miere :D, m-am plimbat și am dormit la ore nepotrivite doar pentru că atunci mi s-a făcut somn.

Mi-am recăpătat calmul și sper că am iar forță de a rezolva problemele cotidiene în ordinea priorității lor.

Voi cum spargeți cercul?





Efectele durerii

24 10 2009

Tot timpul am privit cu neînțelegere oamnii care în momentul când sunt bolnavi sau îi doare ceva devin irascibili și se enervează fără motiv.

Am fericirea sa încerc un torticolis foare drăguț.

Nu s-a mulțumit să îmi strâmbe gâtul ci mi-a cuprins și partea dreapta a spatelui. M-a cuprins pe la ora 12 la muncă. Eu lucrez stând pe scaun iar durerea nu îmi permitea să stau pe scaun. Am trecut prin 7 ore minunate de tortura lentă. Durerea nu era constantă ca la o fractură să zice. Nu e ceva viu care parcă te împinge să cauți altă poziție pe care nu poți să o gasesti ca ești înțepenit.

Am considerat mereu ca am o rezistență crescută la durere. Și până acum am reușit să controlez toate durerile pe care le-am avut fără să îmi influențeze starile de spirit.

Aceasta durere în schimb este diferita, deși pot să o suport  ca intensitate totuși creează o tensiune nervoasă, o stare de stres. Pune stăpânire pe minte și m-a adus într-o stare de nervozitate de nedescris.

Bine măcar că fiind anchilozat agresivitatea nu poate să se consume în exterior. Am simțit niște impulsuri „criminale” în cateva situații, de altfel obișnuite, în drum spre casă.

Ceea ce am învățat e că indiferent ce parere avem despre noi, când ne confruntăm cu o situație suficient de stresantă putem ajunge să fiim surprinși de ceea ce simțim și cum reacționăm. Ma mirat să vad cum o durere suficient de enervantă și care durează destul timp te poate transforma. Cum mă enerva și o întrebare pusă, cum mă stresa orice lucru nesemnificativ care se adăuga la starea mea deja precară.

Odată ajuns acasă am reușit să îmi gasesc o poziție cât de cât acceptabilă în care să stau și lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Chiar dacă nu am dormit mai de loc noaptea totuși dimineața m-am trezit cu o stare psihică bună. Durerea este la fel de sâcâitoare dar cel puțin nu mai sunt forțat să stau într-o poziție total nepotrivită. Nu îmi mai posedă fiecare gând și pot să o ignor destul de ușor.

Asta e o confirmare la postul anterior cu datul cu părerea. Până nu experimentezi nu știi cum reacționezi și cum percepi o situație complexă. De asemenea e un semnal de alarmă la ceea ce poți deveni. La căt de puțin ne putem controla unele emoții și la ce influență poate avea asupra psihicului degenerarea fizică.

Asta nu înseamnă acum consider juste reacțiile nemotivate de agresivitate, generate din stari fizice, dar măcar acum am o mai bună înțelegere.

Personal când trec prin ceva de genul ăsta, o experiență traumatizantă dar fără riscuri asupra sănatații, încerc să nu fug din fața ei. Încerc să văd ce zace în mine într-un mediu controlat. Aseara am fost la cumpărături, am condus deși puteam sa evit ambele acțiuni si la munca am stat o ora peste program. Am avertizat oamenii din jur ca pot avea reacții irascibile fără sens și am încercat pe cât posibil să îmi fac tot programul pe care mi-l stabilisem înainte să mă curpindă durerea. În mare parte am reuși, și chiar exploziile de nervi le-am ținut sub control, în interior.

Durerea totuși se pare că e o încercare destul de grea de depășit.





Am ras.

10 08 2009

Ma rog nu mai stiu exact daca am si ras la propriu dar …

Am reusit sa imi fac creierii pilaf doua zile la rand si sa ma manifest haotic si lipsit de sens :).

Am bifat vineri 2 sticle de vin si parca trei pahare de jaegermeister cu red-bull pasul urmator a fost ca am reusit sa imi pup mai toate colegele de munca (cred ca ma iubeau altfel nu imi explic). Am facut o jumate de striptes, bine inteles cu pozele de rigoare care acum troneaza pe share in firma. Am arso aiurea cu baietii de la bar am sunat ca de obicei lumea la 2 noaptea sa ii tin de vorba la telefon. Stiu… sunt un prieten de nadejde.

Sambata era ziua in care nu mai aveam de gand sa beau. Asa ca am baut palinca, am inceput cu pahar de 50 ml si dupa ce am dat eu multe capac am continuat discutile cu baietii de la bar care amabili m-au servit in pahar de 150 ml. Nu am tinut socoteala dar asa la o estimare ochiometrica cred ca m-am apropiat de 1l de palinca.

S-a taiat curentul la mansarda dar se pare ca am mai functionat pe pilot automat o vreme. Din povestiri am aflat ca m-am certat cu o colega care m-a mustrat pentru limbajul neadecavat pe care l-am folosit cu baietii de la bar. Baieti cu care eu o ardeam deja amical si ne permiteam un limbaj mai apropiat (cel putin eu cu ei). Ma rog cel mai destept a cedat, adica eu beat. Cu femeile proaste de gura nu e bine sa te pui ca cine stie cand iti pierzi cumpatul. Se pare ca am „descuiat” o poarta si am repozitionat un scaun care imi tinea calea prin lovituri bine plasate de picior. Ma adus un amic pana la usa camerei si se pare ca am reusit singur sa ma descalt ceea ce e chiar o victorie intrucat eram incaltat in bocanci. Am dezbatut subiecte filozofice bineinteles folosind cuvantul pula din belsug (mi se pare ca transmite ideea mai bine). Am zis ca nu mai ma imbat in team-building pentru ca imi stirbesc reputatia de domn =)). Dar nu poti mereu sa te tii de cuvant, plus ca aveam si degetele incrucisate cand mi-am promis.

Acum ma simt mai bine dar sunt obosit :)) vreau in continuare concediu. Pe de alta parte simt o repulsie fata de bautura ceea ce e bine desi cred ca e doar ficatul.





Ce ma indispune

23 06 2009

Ba mie nu mi se mai pare la moda rahatul ala cu femeia la ciclu are voie sa fie ciudata.

A fost un moment cand a fost un mister. Nu intelegeam de ce o femeie perfect normala pana atunci incepea sa se comporte aiurea brusc si fara motiv. Cum ele sunt de mici invatate sa arunce vina pe altii mai te si fac si sa te simti ca tu ai gresit cu ceva.

Apoi am elucidat misterul si am inceput sa le acord circumstante atenunate. O saraca de tine esti la ciclu bine bine te inteleg.

Urmatoarea faza a fost indiferentea cand vedeam simptomele de nebunie temporara intram in modul automat cu raspunsuri de genul da nu poate.

Acum deja eu unu am ajuns la saturatie fata de acest fenomen nu mai am chef de el asa ca dau un fel de ignor agresiv.

Nu mai am raspunsuri  da/nu/poate acum am numai ignor total. Orice propozitie care incepe cu am o stare proasta declanseaza 3 ore de ignorare. Sa stea ele acolo la ele sa aiba stari proaste pana nu mai pot. Eu unul nu mai incurajez astfel de manifestari de kkt. Eu cand imi e rau ma duc in plm intr-un colt si nu frec pe nimeni nu am nevoie de atentie nu am nevoie de companie.

Iarasi nu inteleg faza aia cu femeile care sunt la ciclu si se mira ca de ce nu le mai mangai saruti etc. (ma refer cu tenta sexuala).

Fata mea la mine sarut = primul pas pt sex nu se face sex nu se saruta la ce sa trezesc instincte care nu pot fi satisfacute? Adica hai sa ne excitam ca prostii ca sa ajungi sa cersesti o muie amarata nu? Sa iti arate ea cum se „sacrifica” pt tine. Lasa-ma in plm in pace si nu sunt probleme, nu ma freci la oua jumate de ora si apoi imi bagi ca „ce eu nu m-am excitat”? Eu stiu ca daca esti in incapacitate de plati nu vorbesti de bani.

Dar astea sunt oricum deranjamente minore pe langa faptul ca le mananca undeva sa se certe sa iti comunice ca lor le e rau sa te indispuna cumva. La ce o folosi asta nu ma prind. Eu daca ma doar ceva nu ma mai gandesc la asta nu stau la 5 minute sa ma vait ca sa imi aduc minte.

Umbla vorba prin targ ca suporta durerea mai bine ca barbatii dar sa fiu al draku daca nu le place sa se vaite…

Da exista si exceptii si in fata lor ma inclin cu admiratie.

Daca ai o data pe luna te-ai prins cum functioneaza.

Daca simti ca ai pe necuratul in tine si vrei sa te certi iei un borcan si strigi acolo ca adevarata.

Daca te doare iei un calmant si te bagi in pat ca o trece ea durerea.

Daca iti arde de mangaiat si pupat fii gata sa duci treaba pana la capat.





Singuratate unde esti….

14 04 2009

Aud foarte multi oameni (in general femei) ca se plang de singuratate.

Imi amintesc ca era o vreme cand si pe mine ma speria gandul singuratatii in general cand eram la scoala. Atunci ma plictiseam crunt dc aveam cateva ore in care sa nu am ce sa fac. Acum tot ce imi doresc e sa am momente de singuratate.

Nu mai pot sa inteleg cum era sa ma plictisesc eu nu m-am mai plictisit de cativa ani si nu am mai avut momente de singuratate.Poate e greu de explicat pentru cineva care nu a incercat senzatia dar pur si simplu tanjesc dupa singuratate.

Vreau sa fiu singur cand ies pe strada sa ma uit la oameni sa ma asez singur la masa intr-un restaurnat sa stau singur pe o banca in parc. Vreau sa stau in casa si sa nu fie nimeni sa ma culc singur sa ma trezesc singur. Cand conduc si sa nu am pe nimeni in masina sa merg cu a doua in 6000 de ture fara sa imi pese ca cineva nu are volan de care sa se tina cand iau curba. Sa ma culc tarziu si sa ma scol devreme fara sa imi pese daca trezesc sau nu pe cineva. Nu vreau sa fiu singur pe lume nu e vorba de asta nu vreau sa nu am prieteni nu vreau sa nu am femei in jurul meu vreau doar spatiu intre aceste situatii. Vreau sa am jumatate din timp al  meu si jumatate sa il impart cu altii. Mie imi e dor de singuratate si de plictiseala. Omul se plictiseste cand nu are nimic de facut eu nu am mai incercat starea de foarte mult timp. Mereu am ceva programat si distractile sunt programate am ajuns sa ma enervez in weekend pentru ca „trebuie” sa merg undeva sa ma simt bine. Mi-am luat concediu in care nu am vrut sa plec nicaieri am stat acasa si dupa 1 saptamana de concediu mie nu imi venea sa cred cat de repede a trecut nu am avut timp sa ma plictisesc o secunda.

Cel mai tare e ca imi amintesc cum intr-un moment de mare plictiseala din „tinerete” ma gandeam ca ce bine ar fi sa ajung sa fiu tot timpul ocupat si sa nu ma mai plictisesc niciodata. Na ca acum am, mai bine tac din gura ca cine stie cum ajung singur pe lume de imi dau cu tesla pe colo pe colo.

Acum ca si efect advers la lipsa singuratatii e ca ma enervez uneori fara motiv si simt nevoia fizica sa daram ceva sa strig sa injur sa imi bag pl in tot si sa ma ridic sa plec. Pe de alta parte nu aprob astfel de manifestari asa ca imi interiorizez frustrarile. Probabil ca o sa auziti de mine la stiirile de la ora 5 ca am omorat pe cineva pentru ca m-a intreabt cat e ceasul. 😀

Oricum nu subevaluati niciodata valoarea singuratatii si farmecul  ei.