Prezenta

Eu sunt un personaj oarecum paradoxal. Unii oameni mă percep pozitiv, în timp ce alți mă displac din prima clipă. Mereu m-am întrebat care sunt cauzele.

Între timp, întrebându-mă de destulă vreme, am primit și răspunsul și am început să identific o serie de elemente comune. În general este vorba de un mod greșit de a îmi comunica intențiile și părerile.

Sunt convins că am avut de pierdut destule lucruri din cauza aceasta. Cum nu îmi place să mă mulțumesc cu filozofia „cine mă place mă place așa cum sunt” în seara asta am fotărât să încep o perioadă de corecție comportamentală. Voi începe cu prezența. Este vorba de prezența pe care o manifești, când ai de a face cu un interlocutor. Nu uitați cuvântul manifești.

Pentru că oamenii încă nu visează ce gândești trebuie să transmiți în clar mesajul tău.

Eu în general privesc interlocutorul în ochi, și mă focusez destul de mult asupra lui. Nu sunt genul care se joacă cu telefonul când stau cu tine la masă, deci nu am problemele cele mai comune. Dar am o altă problemă și e veche. Nu acord suficientă atenție discursului.

Mă grăbesc să răspund înainte ca acesta să termine. Din cauza acestui comportament pierd ocazia să cunosc mai bine oamenii. Sunt convins că pe unii dintre ei chiar îi inhib sau îi enervez.

Poate că știu ce vor să spună, poate că își sprijină argumentația pe o premiză greșită, pe care dacă o desființezi raționamentul se năruie. Dar, poate că e mai bine să lași omul să faca exercițiul deducției logice, poate că se prinde singur sau poate că subit cotește la dreapta cu raționamentul.

Planul e simplu.

• They finish their sentence
• Your face absorbs
• Your face reacts
• Then, and only then, you answer

http://www.artofmanliness.com/2013/11/06/the-3-elements-of-charisma-presence/

Chestia amuzantă este că după ce am citit articolele de pe blogul acesta am început să identific nenumărate greșeli pe care le fac. Chiar am descoperit că cineva din cercul meu de prieteni lucrează activ în direcția asta. Probabil ca urmare a unei cărți citite sau ceva de genul. La prima vedere poate părea un act de falsitate dar orice comportament a avut un moment de învățare. Comunicarea interumană nu este o trăsătură înăscută este urmarea unui proces lung de educație. Doar că principiile de bază le-am preluat de la vârste fragede și acum nu mai realizăm chestia asta.

 

 

 

 

 

Cum identifici problemele în cuplu?

E clar ca pot fi o infinitate de probleme și fiecare cu complexitatea ei și modul ei mai mult sau mai puțin evident de manifestare. Dar există oare un mode oarecum corect de abordare?

Primul lucru important este să identificăm rolurile celor doi participanți. Pentru că e evident că fiind sexe diferite și rolurile sunt diferite. Rolul femeii este de a fi izvorul iubirii iar bărbatul de a fi „motorul” care face ca întreg cuplul să se miște prin materialitate. Pentru că nu putem să analizăm un cuplu sferic în vid. Un cuplu există în anumite constrângeri materiale pe care nu le putem ignora.

În același timp nu vom putea da de capul unei probleme în cuplu cât timp privim relația dintre doi oameni doar la nivel superficial/material. Între doi oameni (mai care ales care se iubesc) există o comunicare ce depășește dimensiunea vizibilă/fizică. Nu încerc să demonstrez asta, cine a trăit iubirea nici nu va pune la îndoială acest aspect iar cine nu a trăit-o nu are de ce să își pună întrebări de această factură (nu e ceva ce poate fi explicat și argumentat stiințific încă dar poate fi trăit cu ușurință).

Acceptând că există roluri diferite si că există mai mult decât ce se vede, mai trebuie să ținem cont de ceva înainte de a începe munca de investigație. Există cauze și există efecte. De cele mai multe ori cauzele sunt în dimensiunea invizibilă (în planul sentimentelor) iar efectele sunt în dimensiunea vizibila (în acțiuni, senzații și trăiri).

Următorul pas și nu unul simplu este să separăm cauzele de efecte. Nu trebuie să fii mare geniu să înțelegi că în general efectele sunt cele care ne deranjează dar pentru a le opri trebuie să lucrăm cu cauza.

Când o spun așa pe “hârtie” sună simplu și mai ales logic, tinzi să îmi dai dreptate, dar când te vei lovi de ele în relalitate tot ce vei putea face este să te plângi de efecte și să lupți împotriva lor. Un factor decisiv în această inducere în eroare este orgoliul.

Efectul este foarte clar toată lumea îl vede și egoul îl poate folosi cu ușurință în pledoaria sa avocățească. Astfel că cel care resimte o nedreptate va avea argumente suficiente pentru a își susține cazul. Ceea ce el va ignora mai mult sau mai puțin deliberat (de regulă din negare) este că efectul este deranjant pentru cel care deține cauza.

Da, nu am scris greșit. Responsabilul de cauză va resimți efectul, aici e tot secretul pentru a rezolva vreodată o astfel de problemă. Când vei accepta acest mare adevăr ai făcut primul pas important.

Revin, orgoliul vede efectul și declanșează mecanismele de protecție. Mecanismul de protecție poate să fie la nivel fizic și să se manifeste prin acuze, atacuri, sau fugă. Mecanismul de protecție poate fi și la nivel sufletesc și să se manifeste prin închidere în sine prin rupere forțată a legăturilor de iubire (blocarea sentimentelor). Toate aceste manifestări ale orgoliului care încearcă să mențină intergitatea propriei persoane ne distrage atenția complet de la cauză. De altfel orgoliul va respinge destul de brutal posibilitatea existenței unei cauze. Pentru că mereu cauza este în grădina proprie sau este măcar 50% în grădina proprie.

Dacă vei ignora cu desăvârșire cauza lupta este pierdută. Doar norocul chior te mai poate pune pe calea cea bună. Cale pe care oricum nu o vei recunoaște ca fiind bună și ve continua să te plângi de suferințe.

Cel mai important lucru este să îți asumi responsabilitatea asupra vieții tale. De altfel  este și ceva foarte reconfortant să înțelegi că tu deții controlul. Tu ești cauza pentru efectele resimțite nu ești o frunză în vânt care așteaptă mila altora. Nu vă învăț să întoarceți obrazul și să vă acuzați pe voi pentru orice. Vă învăț să recunoașteți că aveți puterea în mâinile voastre.

Atunci când spui cuiva eu nu mă mai simt bine în relația asta, voi translatați responsabilitatea celuilalt. Așteptați de acolo o mână magică care să îndrepte situația. Eu spun, cauza e în tine caută să înțelegi de ce nu te simți bine. Caută să lași pentru câteva minute orgoliul și efectul deoparte. Privește ca și cum nu ar fi nimic de pierdut și ca și cum nimeni nu te acuză. Încearcă să înțelegi care e cauza reală. Cauza e la tine și când o identifici poți să lucrezi cu ea și să o rezolvi. Nu mai stai cu mâna întinsă la nimeni, rezolvi cauza și efectul ori dispare ori nu mai are influență asupra ta. Atunci poți ieși din situația respectivă cu ușurință și fără suferință.

Studiu de caz

Până acum am vorbit teoretic și teoria e ușor de înțeles până la un punct, punctul acela nu ne ajută la nimic e clar.

Să luăm un exemplu complicat și să ne gândim la el. Un exemplu pe care îl întâlnim zilnic.

Un cuplu de oameni care se iubesc. Oameni care nu au probleme în intimitate și în comunicare. Oameni care se respectă reciproc și care își arată sentimentele în maniere frumoase. Un cuplu să zicem ideal incluzând in această idealitate și dispute ocazionale, normale. Un cuplu în care femeia e femeie (e sufletul relației, intuiția ei și izvorul iubirii)și bărbatul e bărbat cu tot ceea ce implică(e spiritul realției, e forța ei și apărătorul iubirii).

La un moment dat relația lor începe să se deterioreze, nu se dărâmă subit ci începe un proces de eroziune. Femeia începe să simtă lipsa afecțiunii din partea bărbatului. Începe să simtă nevoia gesturilor de tandrețe începe să se simtă neglijată (cu asta sigur am făcut mulți să recunoască situația). În general această conștientizare atinge apogeul în perioade delicate, cum ar fi la ciclu.

Atunci femeia va răbufni făcând o criză (a nu se înțelege scandal) de neînțeles pentru bărbat. Nu vreau să se înțeleagă că această criză nu e reală, ea iese la suprafață în acel moment dar ea are fundamente foarte solide. Problema e că odată produsă criza comunicarea este mult afectată. Orgoliul acuză și bărbatul se va apăra prin acuze sau prin fugă.

Atenția se va concetra pe a cântări atențiile și gesturilor celor doi în trecutul apropiat și de multe ori se va termina cu o cearta și blocarea totală a comunicării. Asta îi lasă pe ambii parteneri cu senzația că ei au dreptate și că celălalt se manifestă irațional sau mai rău că relația lor se află într-un impas serios.

Ce e de făcut pentru a nu se ajunge la asta? Problema e că nu știu. Ce am înțeles eu până acum este că :

Gesturile de tandrețe nu pot fi cântărite. Dacă unul din parteneri este blocat în iubirea lui(discutăm imediat ce blochează iubirea) și celălalt manifestă sentimente ele se vor lovi de un zid. Astfel că bărbatul poate să fi fost tandru si afectuos cu ea iar ea să nu fi înregistrat momentul în sufletul ei ci doar în memorie. Sau bărbatul să fi făcut gestul fără să și simtă iubire atunci si astfel gestul a rămas doar o acțiune fără urmări.

Atunci practic efectul poate fi ignorat cu desăvărșire pentru că nu face decât să distragă atenția. Ceea ce contează este ce blochează iubirea. Iubirea este blocată de frică. Frica poate fi de mai mule feluri.

Poate fi frică de insecuritate materială care provoacă griji pentru ziua de mâine. Griji care fac pe omul afectată să nu mai traiască prezentul și să nu mai lase iubirea să circule către partener.

Poate fi frică de viitor, se simte nepregătit pentru pasul următor și atunci va bloca inconștient afecțiunea care are putea face ca relația să evolueze.

Poate fi o vinovăție sau poate fi o frică că nu este demn/demnă de iubire.

Poate fi și efectul orientării iubirii către altcineva.

Cât timp acestea sunt niște necunoscute nu se va rezolva criza de cuplu. Când se identifică cauza blocajului, când această cauză este discutată sau depașită individual iubirea va curge de la femeie la barbat și de acolo înapoi. Blocajul poate să fie la oricare din parteneri. Odată identificat iubirea începe iar să facă minunea și atunci efectele vor dispărea de la sine sau se vor transforma în cu totul și cu totul altceva. Poate într-o relație scânteietoare sau în despărțire de comun acord și în termeni de respect și prietenie.

Totul e să cauți unde trebuie și să nu îți fie frică de ce găsești. Fie că vei găsi sau nu adevărul este acolo și va continua să fie indiferent de faptul că tu îl accepți sau nu. Neacceptarea lui te va pune doar într-o stare de suferință.

A da drumu

Orice relație în care suntem implicați are doi subiecți. Unul suntem noi și îl putem considera o variabilă statică, iar altul este o necunoscută.

O relatie începe să se destrame când măcar unul dintre subiecți nu mai investește suficientă energie în bunul mers al relației. Aceasta schimbare de focalizare se întâmplă în general în urma unor schimbari ale credințelor sau dorințelor.

Când s-a ajuns la un punct de criza exista doua variante posibile de abordare a problemei. Ruperea relației sau repararea ei. În general în cadrul relațiilor unde există o bună comunicare și nivelul sincerității dintre parteneri este ridicat se va încerca repararea, discutându-se problemele fățiș fără a se arăta cu degetul. În schimb când unul din cei doi parteneri duce o existență paralela și secreta față de celălalt, va urma o perioadă în care ambi se prefac că lucrurile merg bine, când de fapt nu e așa.

Un deznodământ plauzibil este ruptura, de comun acord, sau impusă de un partener asupra altuia.

Acum am ajuns la partea care ma interesează. „Se poate discuta până la epuizare ideea dacă modificarea angajamentelor cuiva este greșită sau corectă, dar nu va fi de nici un folos” (P.F.). Nu juca rolul victimei, dacă privești suficient de adânc în tine vei vedea că pierderea suferită este de fapt un câștig. Pentru a aprecia darul libertății care ți-a fost oferită trebuie să fii dispus să dai drumu. A rămâne prins într-o relație care nu beneficiază de angajamentul total al ambelor parți nu este constructiv. În același timp a oferi libertatea persoanei pe care o iubești e cel mai mare dar pe care ți-l poți face. Oricâte fraze frumoase și logice aș înșira concluzia e clară și simplă.

Cand relația s-a destramat nu mai cauta vinovați, mergeți fiecare pe drumul său.

Cu cât mai repede vei da drumul atașametelor cu atat mai repede vei trece printr-un proces de renaștere. Cu cât mai repede vei înceta să acuzi și vei întelege că nu e nimeni vinovat, drumurile voastre s-au despărțit și atat, cu atât mai repede vei putea să te deschizi la noile oportunități pe care viața ți le oferă.

A pierde pe cineva face parte din procesul nostru de evoluție, mereu ne vom atașa și mereu vom pierde, vom suferi multe „morți mici ” în decursul vieții dar după fiecare avem puterea să mergem mai departe. Pentru a merge mai departe trebuie să dăm drumul. Procesul de renaștere este dureros si nu mereu de scurtă durată, dar sigur va fi mai rapid dacă acceptăm pierderea.

Nu vei depăși pierderea cuiva dacă nu ierți. Nu transforma iubirea în ură pentru a merge mai departe. Iubește și oferă libertatea indiferent de forma in care ți-a fost cerută. Uneori poate ca vei fi înșelat, alteori vei fi bătut, nu contează fiecare om își arată nevoia de libertate în modul său propriu, după nivelul de evoluție la care este. Iartă-l dacă simți că ți-a greșit și mereu ofer-i libertatea.

Poți analiza ce ai făcut greșit într-o relație, pentru a evita să mai repeți aceleași greșeli dar analizeză obiectiv, privește de la distanță ca și cum nu ar fi vorba despre tine. Daca nu poți face așa mai bine nu o fă deloc. Decât să rămai cu niște idei greșite și subiective mai bine nu gândi nimic.

 

1,5-0 femei-barbati

Un comentariu de pe un blog a iscat o idee in mine.

In viata mea am reusit in marea majoritate sa castig orice disputa cu sexul feminin poate nu mereu mi-a fost recunoscut asat fatis dar fara sa ma laud si sa delirez asa a fost. In urma unei astfel de serii de succese reputate normal ca egoul meu a creeat o imagine nu de invincibil dar pe acolo. Ca sa stabilim termenii discutiei nu vorbesc despre situatii cand am ajuns eu in timpul discutiei la concluzia ca gresesc. Pentru ca ar fi o mare dovada de prostie sa nu accepti adevarul doar de dragul contrazicerii.

E vorba ca am reusit sa demonstrez unde este greseala in rationament si de ce e bine ca mine cand era. Stiu ca pare simplu dar e foarte greu sa faci pe cineva sa accepte ca greseste nu il poti forta ori ii demonstrezi ori nu.

Acum lasand aceste exercitii de logica care ma incata deosebit cand am pierdut o astfel de discutie a fost cu argumentatie atat de non logica nu am mai putut sa zic nimic am fost blocat si inca nu pot sa gasesc iesire din aceasta enigma.

Sa nu credeti ca o ard asa fara exemple concrete, imaginativa urmatoarea poveste: o relatie de luna durata partenerii oameni civilizati nu se cearta se respecta nu exista violenta sau impunere se comunica destul de bine intre si per ansamblu o relatie reusita. Dar periodic apar unele mici discutii pe subiecte variate in care trebuie stabilit cine ce a gresit cine ce a gandit de s-a ajuns acolo ca sa se evite pe viitor. 99% se pare ca le castigam eu odata gastigate nu ziceam ti-am zis eu dar probabil ca undeva se contorizau (nu la mine ca eu nu am memorie de loc si nu retin nimic). Si surpiza o data aveam dreptate ca de obicei :)) si cand a venit bomba, sah mat mi-a zis ca nu am cum sa am mereu dreptate si ea sa greseasca mereu….

In mintea mea atunci s-a produs un scurt circuit toate demersurile imi erau blocate ca orice as fi zis mi-ar fi intarit argumentatia ca aveam dreptate si as fi mers in directia in care mereu am dreptate practic i-as fi dat ei dreptate astfel acceptand ca eu de fapt nu am cum sa am dreptate =)). Eu acuma nu ma cred Dumnezeu sau scutit de greseala si cand cineva spune ca nu pot sa am mereu dreptate eu statistic accept asta ca adevar absolut chiar daca atunci concret aveam. Ce mai poti sa zici.

Daca ar fi sa ridic un monument cuiva pentru o lupta castigata l-as ridica pt discutia asta care inca imi face mintea sa se blocheze nu vad nici o iesire in care sa fac interlocutorul sa imi accepte dreptatea.

O alta situatie in care am fost pus dar probabil ca multi altii este cand femeia iti spune nu sunt „suparata pe tine sunt pe mine”. Nu cred ca exista o replica mai urata de barbati decat asta ca e clar ca e suparata pe ea ca ai suparat-o tu. Intr-un fel sau altul tu esti de vina dar dc nu iti spune cu ce esti suspendat in spatiu nu ai puncte fixe nu ai cum sa te impingi in nimic ca o barca fara vasle pe un lac cand nu bate vantul.Din cicul asta e si cand femeia spune cu naduf:” ca e proasta” e aceasi manevra e proasta ca te-a luat in seama sau ca …etc. oricum e vina ta cumva tu ai prostit-o.

Cand eram mai tanar si nu invatasem rabdarea incercam sa ma agit in barca sa ma indrept spre mal, nu mai fac asa ceva de ani buni acum ma relaxez  imi pun mainile la ceafa si ma bucur de frumusetea momentului de liniste. Asa cum femeile stiu sa ne incuie cu argumente non logice putem si noi sa invatam de la ele asta. Scopul cand nu iti spune de ce e suparata este pentru ca tu sa te agiti sa cauti sa aflii si cand cauti deja esti pe jumate vinovat de ceva deja ai pierdut. Omul nevinovat nu cauta sa se dezvinovateasca ca el nu a gresit nimic nu ar stii de unde sa inceapa. Rabdarea e o virtute… pe care femeile nu o au putine femei merg la pescuit aici e terenul barbatului.

Asteptand arunci mingea la ea bine draga dc esti suparata pe tine eu nu pot sa te ajut eu te iubesc si te inteleg sunt alaturi de tine sah mat. Acum are doua variante ori trece peste (credeti-ma si femeile pot sa treaca peste la fel ca barbatii si ele pot sa renunte) ori in 20 de min vine la tine si iti expune problema dar de pe pozitie de egalitate si astfel problema poate fi rezolvata. Nu mai e raportul judecator inculpat care era in prima faza.

Nu vreau sa dau impresia unui misogin eu iubesc femeile si le gasesc extrem de intresante in modul lor misterios care sfideaza logica. Dar nici nu vreau as ma intalnesc cu ele in argumentatii logice eu vreau sa ma intalnesc cu ele in exprimarea sentimentelor unde ne dau clasa. Vreau sa invat de la fiecare ce stie el mai bine sa faca iar femeile stiu bine sa iubeasca sa se dedice sa se sacrifice sa creada fara a cauta.

Pot sa manipulez oricand o femei dar arma ei perfecta este cand se recunoaste invinsa atunci ea castiga batalia. Atunci orice barbat autentic se va simtii mic ridicol si rusinat ca a putu sa „lupte” contra cuiva pe care iubeste cuiva pe care vrea sa protejeze.Atunci un barbat va ceda si se va simti implinit atunci se va manifesta legatura ancestrala intre barbat si femei. Baratul va fi superior dar nu isi va manifesta aceasta superioritate fata de femei pentru ca ea l-a invatat iubirea si din iubire doar iubire poate sa apara nu orgoliu nu brutalitate. Feminismul din secolul asta e o boala care incearca sa combata alta boala e foarte bun fara el nu se putea iesi din era in care femeia era inlantuita dar acum putem sa renuntam la el. Toti suntem oameni toti suntem egali s-au nascut deja generatii in egalitate eu nu am cunsocut asuprirea asupra femeii deci nu am cum sa imi invat copiii sa faca asta. Renuntati la feminismul ala radical ca nu mai aveti cu cine sa va luptati barbatul ala brutal a murit sau a fost marginalizat la tara sau in societatile primitive. Invatati sa fiti femei ca sa ne invatati pe noi sa fim barbati.