Disectie

9 05 2018

Îndiferent ce spui cuiva acesta va auzi doar ce este în el în acel moment.

Dacă omul acela se va simti prost ca urmare a ce crede el ca a auzit se va supăra pe tine.

Omul suparat iti va reprosa lucruri doar daca simte ca parerea lui conteaza pentru tine cat sa-ți inducă o stare interioară proastă.

Eu nu vad nicio diferență între suparare + repros si razbunare.

In schimb sunt convins ca majoritatea celor care se supara si reproseaza sunt la fel de convinsi ca ei nu sunt razbunatori si ca e vina celorlalti si ei sunt nedreptatiti in situatia respectiva.

Pana la urma sursa tuturor suferintelor este ignoranta.





Ajută-mă, dacă poți. Dacă nu, merg înainte.

23 09 2010

Am vorbit în postul trecut despre informațiile ,sub orice formă ar fi ele, ce ne poluează sufletul înpingându-ne în stari de încărcătură negtivă.

Acelea sunt relativ ușor de evitat, ce faci cu cele pe care nu le poți evita?

Ce faci cu cei doi care îl bat pe altul? Dai de ei în drumul tău spre casă, nu poți să întorci capul șă să spui ca nu e treaba ta. Adică poți dar și peste o săptămână te vei gândi de ce nu ai făcut nimic. De ce ai trecut mai departe?

Ce faci cu pisoiul cu ochii lipiți de ordori care miaună neajutorat pe aleea dintre blocuri? Te urci în mașină și pleci, apoi te gândești zi de zi dacă nu cumva următoarea mașină a trecut peste el.

Ce faci cu cățelul în agonie care ți se întipărește pe retină? Respirația lui gafâită, ochișorii tulburi și năsucul însângerat.

Ce faci când simți că poate ai putea să faci ceva dar ești paralizat milă, când nu poți să respiri de acea combinație de tristețe și durere. Când mintea spune fugi și întoarce capul și apoi tot ea spune de ce nu ai făcut ceva.

Ferice de cei care acționează la primul impuls, care au taria de a fi siguri pe deciziile lor. Nu am stofă de medic, niciodată nu am putut să mai gândesc când am văzut suferința cuiva neajutorat.

Rațiunea și intuiția mea se blochează când vine vorba de suferința fizică a cuiva neajutorat, suferință dusă la nivel de tortură. Nu pot reacționa, nu pot să mă mișc, nu pot să mai respir, toată ființa mea strigă doar un NU. O respingere a realității din fiecare fibră a corpului meu. Sunt convins că dacă aș simți că am făcut tot ce am putut aș putea merge mai departe da băga-mi-aș pula nu pot să fac nimic împietresc fizic și mental îmi doresc să nu exist în acel moment.

Va rog să NU imi povestiți în comentarii situații tragice. NU vreau să aud acuze înspre cei cruzi, nu mă intereseaza să fac o cruciadă împotriva violenței.

Vreau să știu dacă cineva are o idee despre acest subiect. Nu vreau să cred că Universul sau Dumnezeu sau Statistica atee sau cine vreți voi mai și greșește și eu am avut ghinionul să calc în căcatul lor. Dacă nu aveți nici o idee si tăcerea e bună.

Vă mulțumesc!





Fericirea plictisește

22 09 2010

Când m-am apucat să scriu pe blog eram într-o stare de dezechilibru.Simțeam că ceva îmi lipsește, că vreau mai mult că pot mai mult. Am început să caut și să încerc să înțeleg ce e dincolo de cuvintele celorlalți. Am început să caut ce e dincolo de cuvintele și trăirile mele.

Cu timpul am reușit să înlătur multe din obiceiurile proaste, asta a dus la o deschidere spre alte descoperiri. Am devenit mai sensibil la ceea ce  mă înconjoară. Odată cu deschiderea ușilor și a geamurilor culoarea a putut să năvălească în viața mea.

Procesul e continu, și nu văd un sfârșit în viitorul apropiat. Cu toate acestea, o dată cu eliberarea de râurilor de răutate și de frică, odată cu curățarea (chiar și parțială), de tot acest balast, am devenit mai echilibrat, mai puternic.

Mă simt mai fericit, mult mai puține lucruri mă deranjează, mult mai puține lucruri pot să mă afecteze. Am înregistrat constant pe blog gândurile și stările prin care am trecut. În timp am observat o evoluție a atenției oamenilor privind ceea ce scriu.

Pe foarte puțini oameni îi interesează ce spui când ești fericit, când ești liniștit. Atunci nu provoci conflicte, “vibrația” ta nu mai atrage și activează negativismul din oameni. Cititorul este atras de drame, de revoltă, de critică.

Orice punct de vedere pozitiv naște plictiseală lipsă de interes și zâmbete neîncrezătoare în colțul gurii, e rapid catalogat ca filozofie de doi bani, și escrocheri motivaționale. Numărul de cititori sau locul ocupat în clasamente nu îmi ajută efectiv la nimic. Nu cred că materialele publicate sunt mai greu de digerat sau ca publicul s-a cernut într-o direcție sau alta. Nu cred că valoarea articolelor a scazut sau a crescut, din punct de vedere literar. Pur și simplu nu mai cad în aria de interes a majorității.

Atenția ne e atrasă de senzațional. Un senzațional banal de multe ori. Un post în care m-aș certa cu cineva sau aș înjura pe cineva ar genera de 10 ori mai mult trafic decât un post în care aș dezvălui secretul împlinirii personale, nu că ar fi ceva ce poți explica sau transmite.

Aparent mi-am pierdut umorul în posturi, cel puțin mie așa mi se pare. M-am întrebat de ce. Nu a scăzut concentrația de faze din viața mea, ba din contră. Dar acum sunt multe și mărunte, așa că nu îmi mai aduc aminte de ele, să le povestesc.

Dacă înțelegi că tot ce trăiești e responsabilitatea ta, nu mai „pățești mereu câte ceva”. Nu se mai întâmplă nimic din ce nu vrei, așa ca viața curge fluent. Dramele dărâmării castelelor de nisip construite pe plaja îmi par penibile acum așa că nu mai pot să scriu despre ele. De altfel de multe ori nu mai găsesc nimic de scris.

Dacă fiecare informație pe care o recepționezi îți „murdărește” puțin eul înseamnă că ar fi un lucru util să fim atenți nu doar la ce mâncăm ci și la ce absorbim pe alte căi.

Din punctul ăsta de vedere e mai puțin important conținutul de valoarea cât conținutul nociv. Oamenii care scriu și publică înformație pentru a câștiga bani din asta au făcut calculul eficienței de mult. Toți știm la nivel intuitiv ce se vinde mai bine dar ei o știu profesionist. Astfel că atracția către negativitate pe care o manifestați naște ofertă de negativitate. Toată negativitatea asta pe care o înspirați la fel ca poluarea vă înnegrește sufletul, vă întristează și vă descurajează.

Supravegheați-vă informația receptată pe parcursul unei zile și vedeți mai ales cum vă afectează cea negativă. Începeți să filtrați din ea și urmăriți efectul imediat asupra modului cum vă simțiți. Opriți auto-otravirea asta cu suferință. E un proces simplu, dar necesită atenție.

Vrei să zâmbești azi? Atunci elimină cât mai mult posibil din stiirile de la ora 5, din bolgurile pesimiste, din ziarele de scandal, din discuțiile frustrate de la locul de muncă, din înjuratul politicienilor pe scara blocului.

Nu uitați, o cană de lapte nu te scapă de o o cana de cianură. Așa că un zâmbet cald și un cuvânt de încurajare nu va spăla toată groaza și indispoziția provocată de abundența de drame cu care se grăbesc toți să ne servească. Dar cel mai important lucru este că noi o cerem. Noi vrem și căutăm ca niște drogați acest noroi nociv.

Să aveți o zi bună și curată.





Mary and Max

2 01 2010

Am vazut un film deosebit. De fapt e o animație făcută într-un stil mai puțin folosit.

Am primit recomandarea de la o femeie si jumătate și pentru că l-am găsit impresionanat filmul m-am gandit să stârnesc și eu altora curiozitatea.

Cred că nu am mai vazut de mult un film cu un mesaj așa puternic.

Este de o hidoșenie și absurditate superbă dacă pot să spun așa. Surpinde o doză enormă de suferință și dramă văzută prin ochiii unor personaje ce ar putea să fie caracterizate ca dezgustătoare. Tot contextul și modul de prezentare te face însă să vezi frumusețea sufletească și dimensiunea realității unor oameni pe care societatea îi marginalizează. Te face să îndrăgești dincolo de învelișul superficial și de neadaptarea la societatea noastră complicată, inocența lor. Modul în care își contruiesc proprii realități paralele pentru a putea îndura vicisitudinile și modul cum reușesc să nu devină agresivi.

Cred că dimensiunea sufletească a unui om apare în fața situațiilor când trebuie să ierte, cînd trebuie să plece capul, când e copleșit de viață și totuși continuă să meargă mai departe fără să urască și să acuze pe alții.

Nu reușesc să verbalizez toate lucrurile simțite când am vizionat povestea asta modernă, dar simt că a lăsat urme adânci în mine și că voi privi cu mai multă compasiune oamenii pe care fusesem învățat să îi desconsider. Teoretic toți știim că fiecare om are o frumusețe a lui dar nu mereu reușim să o vedem.

E și un exemplu despre frumusețea vieții și  miracolul care apare în orice situații indiferent cât par fără de speranță.

Vizionare plăcută.





Haz de necaz?

10 09 2009

Am avut o revelație. Umorul de bună calitate e alături de tragedi.

Să luăm exemplul serialul House M.D. e amuzant dar e și câte o dramă pe fundal. Să luam exemplul filmelor româneși „Nici musca nu iese nefutata de aici”  mi se pare o fază genială și totuși câtă dramă.

Practic râsul în sine ce reprezintă? Nu e o bucurie spontană în fața unei nepotriviri? Ce ne face să râdem?

Râdem când pică unu’ pe strada, râdem când cineva se încurcă, râdem cănd cineva greșește. Practic atunci cand râdem ne bucurăm de o greșeală. De multe ori atunci când nouă ni se întâmplă câte ceva nefericit depășim momentul prin râs. Eu sunt un obsedat de umor. E valoarea mea supremă.

Ce să înțeleg? Că ascund o dramă adânc în mine sau că sunt un om rău, atras de raul altora? Rău nu sunt…

Ducând totul la extrem , dacă râsul e ultima armă de afirmare a libertății în fața dramelor vietii clovnii sunt oamenii care suferă cel mai crunt?

Am zis o data că marele meu defect e că pot să demonstrez că un lucru este adevărat și la fel de bine că e fals.

Ca si contraargument as zice ca seinfeld s-a descurcat si făra prea multă dramă deși viețile lor aveau drama irosirii. Mda e greu să fii în capul meu. Ajungi să nu mai fii sigur de nimic. Așa că nu mai pui bază pe nimic. Practic nu exista adevaruri ci numai nivele de intelegere la care ai ajuns. Maine depășești nivelul și ce era clar ieri se dovedește ca azi e greșit.

Astfel ce mai poți să faci în fața unei drame care poate că nu e dramă, decât să râzi? Poți să plângi, dar asta ar arăta că ai fost învins. Deci ala care râde se teme de înfrangere mai mult decât cel care plânge. Atunci care e până la urma cel liber, cel care încă luptă sau cel care nu mai are nimic de pierdut? Aunci când lupți pentru drepturile tale înseamnă că te simti constrâns. Atunci când nu mai lupți ce înseamnă? Că ești complet sclav sau că ai găsit libertatea ce unu îți poate fi luată?

Continui… ce este râsul? Un act de curaj sau o dovadă de existență a constrângerilor. Cum poate cineva avea umorul ca valoare supremă în viață? De fapt cum poți să ai o valoare supremă în viață?

Na discuție pe mess

ea: hai la oii
je: care are
ea: care este
je: mi-ar placea un ied
je: dar de capra
ea: io credeam ca de vaca
je: da ai dreaptae ca de oaie e miel
ea: …la mine oaia face purcei
je: de unde si vorba
je: nu fi oaie cu sorici
ea: de la mine de la moldova vezi
ea: toate pornesc de acolo
ea: cele mai tari zicale
je: au si material
je: de lucru acolo
je: in restul tarii se scriu romane, poezi, altii picteaza…
je: in modova se creeaza zicale
je: ce ne spune asta despre oamenii locului

Oare după treaba asta fata a apreciat umorul sau…

Ramân încă în incertitudine, ce înseamnă să râzi de viață și cu viața? E negare, e lașitate, sau e curaj și înțelepciune?