Sa sarbatorim luna Martie

21 02 2016

Abia aștept să vină luna Martie.Motivul nu este primăvara și nici rafala de zile ale femeii. Fac o paranteză, eu sunt așa de feminist încât mi se pare foarte denigrator faptul ca există o zi a femeii. De ce nu o zi a omului, în care femeia să se simtă mai egală cu barbatul? Mă rog dar nu despre asta e vorba.

Nu, adevăratul motiv pentru care aștept cu sufletul la gură luna Martie este ziua de 15. Momentul în care o să intre în aplicare legea aia cu fumatul. Eu nu fumez, n-am fumat aproape niciodată, dar am înghițit nori de fum ai altora.

Iar legea asta îmi umple inima de bucurie, o bucurie simceră. Genul ală de bucurie care te face să scoți pula la fumători și să te piși în ciorba lor. Ooo dar poate nu toti fumătorii sunt nașpa, ooo dar legea încalcă niște libertăți ale omului.

Știți ce?

Mă doar fix în cur de nuanțe și libertăți. La câtă muia și „atenția” au dat fumătorii drepturilor nefumătorilor până acum tot ce mă interesează este să îi văd cum se zvârcole în chinurile viciului.

Voi savura cu voluptate următoarele șuturi în cur pe care le voi da găozarilor cu țigara în mână la locul de joacă pentru copii, să nu mai zic cum îmi vor râde ochii ca unui bunic fericit, când voi vedea sleahtele zgribulite în frig și ploaie fumegându-și ultimele urme de plămân.

AMR câteva zile muiștilor!

În încheiere atât mai am de zis.

Muahahahahahahahahahahahah

Să mă beți le oua!

Anunțuri




E bine sa-ti traiesti micile bucurii

17 04 2013

Lucrez de ceva vreme cu un detaliu comportamental pe care l-am observat. Capacitate de a trăi bucuria în fața a ceea ce am.

Ceea ce pentru unii este ceva simplu și de la sine înțeles pentru mine este un exercițiu de voință.

Pentru a putea înțelege cu ce ma confrunt a trebuit să cobor în beciul amintirilor… pe scara trecutului =))). După ce am dat paienjenii la o parte și am sters praful cu podul palmei, mi-am reamintit că întreaga mea copilarie am fost chinuit de sărăcie. Nu o sărăcie d-aia implacabilă, care te face să îți activezi instinctul de supraviețuire. O sărăcie d-aia care îți trezește rușinea. Genul ăla de sărăcie mucedă, care te face să fii mereu ăla care nu are în grupul de oameni în care te învârți.

Iar grupul în care mă învărteam a fost ca orice grup de copii. Cu buni și răi, dar mai ales cu răi. Știu că mulți trăiți în iluzia bunătății copiilor. Niște îngerași delicați, ce n-ar rani nici un gândăcel. Nu intru în detalii, dar gândiți-vă câți dintre voi v-ați lăsa viața în mâna unui copil ce nu a depins de voi cu mâncare si alte servici. Cu alte cuvinte pe mâna unui copil necunoscut. 😉

Spiritul ironic și taxarea slăbiciunilor era sport național și ca urmare s-a dezvoltat și un sistem de apărare. Poate m-a făcut mai puternic sau poate mai slab, poate ambele. Rezultatul a fost că am început să simulez lipsa de interes pentru lucrurile pe care nu mi le permiteam.

Cine vrea prajitura?

Eu nu că am mâncat acasă.

Cine vine în excursie?

Eu nu că nu imi place.

Etc.

Când exersezi ceva timp îndelungat ajunge natura ta. Așa că acum pot să îmi controlez destul de bine poftele, mi se par frivolități multe lucruri cum ar fi mâncarea gustoasă, hainele scumpe, telefoanele, mașinile scumpe călătoriile în străinătate sau alte bunuri materiale. Chiar daca mi le mai permit pot ușor să renunț la ele.

Asta ar fi partea pozitivă, partea negativă este că simuland dezinteresul pentru tot am ajuns să nu mai simt interes pentru nimic. Să îmi cenzurez trăirile să îmi reduc manifestările exterioare. Îmi dă o senzație de siguranță chestia asta, ca și cum evit să îmi expun vulnerabilitățile.  Ca și cum masca asta ar ține și de cald.

Dar odată ce am văzut masca asta lipită devreme pe pielea mea, încât am și uitat de ea, am început să lucrez la dezlipirea ei. A venit ca o ușurare să mă bucur ca un copil de o haina pe care mi-am dorit-o, de un succes obținut, de nimicuri zilnice.  A durat mult ca o pală de vânt să mă facă să trag aer în  piept și ca o rază de soare să mă facă să zâmbesc și să mijesc ochii ca… ca un motan :D. Încă simt o ușoară jenă să mă manifest, să îmi dezvălui adevăratele trăiri și senzații, dar ce ușurate simt atunci când o fac, este greu de reprodus și povestit.

Uneori pur și simplu ne prefacem până uităm că o facem.





Poate ca viata e o lupta dar si lupta este viata

1 04 2013

De câte ori ai avut ocazia să îți folosești corpul la potențialul său maxim?

Să împingi din toate toate puterile, să tragi, să îți scrâșnești măselel pentru a nu scăpa ceva ce ți se smulge printre degete? Cu alte cuvinte, te-ai luptat vreodată cu cineva?

Dacă nu ai făcut-o pierzi din vedere un adevărat univers al trăirilor.

Pierzi din vedere dragostea de aer și sunetul puternic și cald al inimii.

Pierzi din vedere slăbiciunea pe care o lași zilnic să te înșele. Acel obicei de a ceda, pe care ți le-ai format, atunci când dai de greu și crezi că muntele din fața ta e prea abrupt de escaladat. Pierzi din vedere bucuria pe care o încerci când riști și câștigi, sau când dai totul indiferent de sanse.

Trăiești o viața incompletă și nici o altă experiență nu îți va putea umple și compensa acel loc gol. Prezența golului nu doare, pentru că în general ce nu am cunoscut nu ne lipsește.

Dar de când primii doi pui de leopard s-au încleștat în prima lor joacă pe verdele savanei această formă de joacă a făcut fericite toate mamiferele mari și mici. Nu ne-am departat așa de mult de ele încât să nu mai simțim bucuria unei trânte în tărână.

Acum avem fiare și yoga și jogging în care încercăm să cautăm într-o forma civilizată ceea ce natura ne-a dat ca o mamă, așa cum știe ea să dea.

Ne-a dat joaca, ne-a dat lupta, ne-a dat rasul și bucuria și gâfâitul și sudoarea.

Ne-a dat statul epuizat pe spate cu un zâmbet tâmp pe față. Acum suntem civilizati și am ajuns să ne temem de gesturi, de o îmbrațișare prietenească și de o bătaie încurajatoare pe umăr.

Acum râdem cu mâna la gură, ne îmbrăcăm asortat, ne comportăm politicos dar rece și încercăm să descoperim „ce-a vrut de fapt să zică cu asta”. Facem totul după reguli și scor, ne supăram dacă pierdem și ne urâm adversarii, transformați în dușmani la jocuri fără miză.

Mergm apoi la psiholog să ne ajute să înțelegem ce este în neregulă cu noi. Facem sedințe de terapie în grup dar nu mai facem nimic din ce am fost făcuți să facem. Lucrurile gratuite ni se par excentricități neadecvate.

Avem câinii îmbrăcați și ne ferim de ploaie. Trăiți-vă viețile civilizate, dar să știți de la mine că sărăcia vi se citește în suflet.





Antrenamentul multumitului

5 02 2011

În viața totul este mișcare și transformare. De cele mai multe ori este lenta și vine ca rezultat al experimentării unei stări noi. Transformarea benevolă se face prin învățare sau antrenament, cum sunteți obișnuiți să îi spuneți. Fiecare dintre noi se antrenează zilnic spre a atinge un alt nivel de performanță în anumite domenii. Poate nu o facem mereu conștient dar cu siguranță se întâmpla.

Acum am să vă prezint un antrenamnt interesant. Cum să învățăm să mulțumim. Multumirea din suflet nu vorbe goale, reflexe ale politeții.

Atunci când receptăm ceva, orice. O informație, un ajutor, un lucru material, ceva ce ne face să simțim că ne-a fost satisfăcut o nevoie de orice factură. Poate că nici nu eram conștienți de lipsul respectiv până nu a fost acoperit. Atunci e momentul să învățăm să mulțumim.

A învăța să mulțumești e ceva simplu. Am spart procesul în 5 etape distincte.

  1. Primul pas și cel mai important este să mulțumești în gând. Pentru fiecare “dar” pe care îl primești obișnuiește-te să mulțumești în gând. Spune aceste cuvinte simple, îți mulțumesc x (unde x este sursa de unde crezi tu că a venit “darul”).
  2. Când mulțumești în gând începi să conștientizezi starea de bine provocată de “dar”. Toată acea plăcere sau ușurare pe care ai simțit-o, toată bucuria, conștientizeaz-o atunci când spui mulțumesc.
  3. Orientează toată acea bucurie spre sursa darului. Oferă acea bucurie “în schimb„ ,nu ca și o plată, ci pentru că există acolo în tine și e placut să simți că o împarți cu cineva.
  4. Exteriorizeză, cum simți, acel moment al transmiterii bucuriei, chiar dacă ai sursa darului în fața ta sau nu.
  5. Ultimul pas transmite acea bucurie către orice altceva din preajma ta după ce ai transmis-o sursei darului. Ea nu e o resursă materială este mai mult o energie. Așa că poți să luminezi spre binefăcătorul tău și apoi spre orice altceva consideri tu că ar necesita o rază de lumină.

Observați că nu am clasificat în nici un fel nici darul nici sursa. Singura indicație a primirii unui dar este prezența unei stari de bine în noi. Dacă o conștientizăm ca venind de undeva putem să identificăm și sursa. Pași sunt meniți ca un ghidaj, pot fi parcurși toți o dată sau pot fi parcurși pe rând în perioade de timp distincte. De exemplu 5 zile fac doar pasul 1 până îl înțeleg și îl simt apoi încep să fac și pasul doi etc. Important este să fie făcuți conștient și să ajungi să simți dincolo de cuvinte.

În mod normal când un pas a fost asimilat el se va întrepătrunde cu următorul  vor deveni greu de separat. Practic la final verbalizarea va dispare și va deveni totul o orientare a bucuriei spre diverse direcții și în forma în care fiecare simte să o facă.

Antrenați-vă cu asta și observați beneficiile.





Arăți ca ceea ce gândești.

18 05 2010

Să vă spun un “secret”, ce e ascuns la vedere. Dar văzând numărul mare de oameni ce nu îl înțeleg zic eu că merită subliniat.

Când gândești ceva în 80% din cazuri se vede pe fața ta. Nu mai zic că se simte la nivel subconștient, dar cum  mulți nu cred în astfel de mambo-jambo mă opresc la față. Asta e de necontestat, că se vede pe fața celor din jur ce e în mintea lor. Cum nu suntem actori și chiar și actorii au zile libere credeți-mă că se vede. Mai ales atunci când ești căzut pe gânduri fizionomia reflectă asta cu acuratețe.

Nu mereu se vede corect ce e în mintea ta dar mereu omul de lângă tine va interpreta ceea ce transmite fața ta.

Așa că atunci când zici în gând futu-te în gură cel vizat vede exact ce spui dacă tu nu faci un efort intenționat de a zâmbi și a îți controla fizionomia (nici dracu nu face asta fără pregătire de specialitate). Până aici nimic deranjant. Uneori când zici în gând să îmi bag pula ce ploua sau ce mă roade pantoful cel din fața ta poate să înțeleagă tot futu-te în gură.

Pentru femei în special, când te uiți la femeie aia frumoasă din fața ta și mori de ciudă că îi vin pantalonii perfect pe cur să știi că se vede dezgustul și oftica de la 400 de m. Ești penibilă cu grimasa aia pe față când încerci să îi găsești defectul ăla că nu a asortat bine verde cu portocaliu.  Toată lumea știe că aia dacă se dezbracă e perfect asortata. Iar barbații au acest potențial de a gândi eficient și simplu.

Tot pentru femei, când ești nesigură pe tine și arborezi masca aia de dispreț și privirea de sus cu gura strânsă când treci pe lângă cineva enervezi crunt. Ăsta e motivul pentru care te fluieră toți și se iau “nesimțiții” de tine. Învață să privești frumos și ți se deschid ușile cu mult mai mult aplomb.

Pentru bărbați, dacă nu ai 1,90 sau doua centuri în cui (de la meciuri nu de piele) sau măcar magnum-ul în buzunar lasă privirile lu’ de niro sau 50 cent când intri într-un local la țară. Asta dacă nu îți e cald cu dinți în gură.

Astea au fost doar exemple comune pentru a înțelege ce vreau să spun. Acum o să vă povestesc celor care vreți să vă îmbunătățiți calitatea vieții vizibil ce anume e de făcut.

În primul rând prefăcătoria nu merge, e obositoare și cu timpul lumea te miroase și începe să te respingă.

Varianta care rămâne fezabilă și cu efecte foarte bune pe termen lung este să începi să îți controlezi gândurile iar ce va reflecta fața ta nu va mai produce agresivitate și respingere. Nu e greu să faci asta. O să ai uneori probleme cu unele situații punctuale dar în mare schimbarea se produce lent și cursiv.

Primul pas este să vrei.

Pasul doi este să te observi. Să zicem că te hotărăști azi să valorifici cele 10 minute pe care le-ai pierdut citind ce am scris eu. Bun caută să identifici momentele când gândurile tale critice sau negative de respingere ating cote înalte. Dacă mergi cu tranvaiul sau metroul e cel mai ușor. Observă cum critici în gând pe manelistul ăla, pe adolescentul cu părul roșu, pe baba care bombăne, pe bețivul care doarme pe drum.

Pasul trei doar observatul o să te facă să renunți la o parte din judecăți, la cele care nu dispar de la sine trebuie să lucrezi individual. Primul pas e să lucrezi cu situația acută apoi cu cea cronică. Când vezi “curva” aia cu sânii la vedere prin bluza albă și ai conștientizat că te irită imaginea ei detensioneazăți fața. Fă-o conștient relaxeazăți mușchii feței că sigur te strâmbai.

După asta începi să te detașezi de judecata critică. Crede-mă nu ai nici un argument neatacabil ce să îți motiveze această judecată. Doar un sistem de valori personal care e la fel de subiectiv și nestatornic ca o frunză în vânt. Adu-ți aminte de adolescența ta și rememorează două trei momente când ai fost demn de critica prin ochii tăi de acum. Învață să fii înțelegător față de manifestările nonviolente ale personalității celorlalți.

Pasul patru după ce începi să te simți confortabil cu pașii anteriori începi să cândești conștient gânduri pozitive despre cei din jurul tău. După ce te descotorosești de a le vedea defectele caută-le  calitățile. Observă că manelistul stresant poate a dat locul unei fete din grupul lor sau că fata îmbrăcată provocator are un corp lucrat la sală sau că muncitorul care strigă după schelă poate că are simțul umorului. Nu știu fiecare poate să vadă lucruri care să îl facă să zâmbească sincer și involuntar, eu găsesc zeci în fiecare zi.

Pasul cinci culegerea roadelor, aici nu mai ai nimic de făcut iar pasul ăsta se întâmplă automat după fiecare din pașii anteriori. Poți doar să observi cum lumea începe să îți schimbe bani la magazin cum funcționarii de la gișeu sunt mai amabili și te servesc cu chestii mult peste ce sunt obligați să facă. Poliția îți vorbește cu respect și tinde să te ierte. Bărbații nu se mai iau de tine pe stradă cel puțin nu cu replici violente sau jignitoare. La muncă colegii încep să nu mai aiba un dinte împotriva ta și vecinii nu mai îți zgârie mașina etc.

Până la urmă e doar alegerea ta de a transforma miile de oameni pe care îi întâlnești zilnic din dușmani în prieteni. Pe lângă efectele pe termen scurt există și un efect pe termen lung greu măsurabil. Devenind o persoană placută pentru cei din jur ți se vor oferi oportunități noi neașteptate.