Prea multa evaluare

15 05 2014

Mă lupt de mult timp cu spiritul meu critic. Îmi vine instinctiv să evaluez tot ce se întâmplă în jurul meu. NU neapărat într-un mod negativ. Dar, capcana este că și atunci când evaluezi pozitiv tot o evaluare este.

Odată sistemul de evaluări antrenat el va evalua tot ce întâlnește. Cu fiecare evaluare va deveni tot mai încrezător în valoarea evaluărilor sale. Pentru că, să fim serioși, aceste evaluări sunt subiective și foarte greu de verificat.

Așa că în sinea mea mereu ajung să fie considerate ca fiind corecte și să îmi creeze iluzia unei false reputații. NU vorbim acum despre o reputație de care sunt conștient, ci de un proces ce se derulează la nivel subconștient, de un fel de încredere față de evaluările mele. Încredere care se traduce în aroganță. Încep să cred că știu cum merge lumea asta, ca înțeleg. Astfel pășind în deja ultraaglomerata gală a proștilor plini de autosuficiență.

O chestie surprinzătoare este că evaluările astea dese și neimpuse de nimeni decât de un reflex stupid ajung să te deprime. Pentru că începi să vezi numai chestii urâte în jurul tău. Începi să crezi că suntem lipsiți de speranță și că involuăm ca specie și ca indivizi. Începi să crezi că totul este trist în lume.

Poate că este sau poate că așa trebuie să fie, ceea ce ar însemna că este bine de fapt. Că tristețea este și ea o necesitate a vieții. Dar înainte să pot spune cum este lumea ar trebui să mă cunosc pe mine, pe observatorul ei. Pentru că subiectivismul ne afectează în toate și mai ales în percepții. Astfel că lumea nu e mai tristă decât sunt eu în momentul în care constat asta. Care sunt motivele mele de tristețe nu pot sa spun. Iar asta este o dovadă crunta a cât de puțin mă cunosc. Când nu te cunoști pe tine însuți cum ai putea se crezi că înțelegi lumea, cum ai putea spune că înțelegi ceva cât de mic.

Isus a spus că dacă ai avea credință cât un grăunte de muștar ai putea muta un munte, eu cred că dacă ai avea înțelegere cât un grăunte de muștar ai putea să faci același lucru. Bâjbâim în aproximări și ne lipsește profunzimea lipsită de cuvinte a înțelegerii profunde a lumii și a noastră.

Atunci cum să nu fie greșit să evaluez, cum să nu fie evaluările mele decât pietre de moară pe care le târâi, cum să nu fie doar energie irosită. Iar o viața plină de energie irosită este invariabil o viață irosită. Pe linie de consecință directă o viață irosită duce la nefericire și la tristețe. Iar tristețea va afecta orice evaluare, colorând-o în culorile bolii și ale descompunerii. Uite-te la Bacovia cum pictează, cum face să-ți vibreze sufletul în acorduri terne. Are ele dreptate în vreo privință? Aduce el un plus valoare? Habar nu am, o sa spuneți că e artă și arta este menită să te miște. Poate că da dar poate că există și artă greșită. Sau poate ca nu toată arta își are sens. Sau poate că tristețea face parte din viață și deci și din artă. De ce să ne întoarcem ochii de la ce este.

Când tot ce facem este să evaluăm de fapt nu mai apucăm să mai înțelegem nimic. Înțelegerea vine din contemplație nu din prejudecăți.

 

Anunțuri




Puterea de convingere

24 05 2012

Există în această lume, oameni cu putere de convingere. Persoane seducatoare prin prezentă, carismatice și convingătoare în mod natural sau studiat.  În același timp, dacă sunteți posesorii unei priviri obiective și obsesie pentru analiză o să vă sară în ochi, după o vreme, că puterea de convingere nu are nici o legătura cu validitatea argumentelor. De fapt adevărul nu prea are nevoie de avocați, se cam vede cu ochiul liber.

Puterea de convingere este mai aproape de un numar de magie, decât de o demonstrație stiințifică sau matematică. Dacă te uiți după perdeaua aia frumos colorată, pe care ți-o flutură prin fața ochilor, acești vânzători de vise și atașamente, observi lipsa de relevanță a argumentației lor. Ajunge să privești din alt unghi povestea și vrajeala care te-a sedus, pentru o clipă și să îi vezi penibilul.

Am spus la început că acești înșelători sunt naturali sau studiați. Cu siguranță că cei studiați sunt mai condamnabili. Sunt cei care folosesc strategii și intenții negative, pentru a manipula și a obține avantaje personale. Dar măcar aceia nu se înșeală și pe ei, aceia cel puțin înțeleg ce spun și sunt cu o treaptă mai sus în ce privește întelegerea vieții. În valoare absolută au o utilitate mai mare, pentru că atunci când se vor hotărâ să urmeze un scop nobli, măcar dețin capacitatea de a orienta oile placide într-o direcție benefică pentru ele.

Cei naturali sunt în schimb, cretini entuziasmați de orice lucește și printr-un zar al sorții, binecuvântați cu un entuziasm molipsitor. Sunt acea oaie idioată care se aruncă prima în prăpastie și duce după ea toata turma năucă. Din păcate, orice acțiune a acestor personaje este la fel ca vremea pentru corabieri. Azi bate vântul cum trebuie, maine vine o furtună. Statistic vorbind eu cred că oamenii sunt mai orienteți spre a urmări obiective greșite din motive greșite. Deci genul ăsta de persoane carismatice e bine să le percepi exact ca ceea ce sunt, măscăricii regali, bufonul curții.

Este placut să îi asculți, sunt amuzanți, condimentează orice subiect, dar la final când vine vorba de lucruri serioase te întorci cu spatele la ei și vorbești cu cineva mai inteligent.

Cum îi identifici? Nu e așa de greu, sunt genul de oameni care deși vorbesc despre fericire nu sunt niciodată fericiți. Deși vorbesc despre bogăție nu sunt bogați deși vorbesc despresoluții miraculoase nu sunt decât prezente banale. Sunt veșnici militați dar niciodata preocupați de reanalizarea cauzei pentru care predică.





Bilanț

31 08 2010

27 de ani m-am definit prin ceea ce îmi place dar mai ales prin ceea ce nu îmi place. De mai bine de un an mă chinui să schimb acest obicei. Dezvățul este o practică anevoioasă, uneori chiar dureroasă. M-am obișnuit atât de mult să critic să judec să resping încât a devenit o a doua natură pentru mie.

Dacă suntem ceea ce gândim și cum se pare că întradevăr “cel mai rezistent parazit e o idee” modul meu de a vedea lumea și viața mi-a adus un deserviciu semnificativ.Felul cum am înțeles eu modestia, ca o virtute pozitivă, manifestată printr-o neîncredere activă în orice acțiune până nu am văzut un efect pozitiv. Am fost ca un cal care a alergat cu zăbala adânc înfiptă în maxilar. Aparent nu îl încurcă la mișcatul picioarelor dar cu siguranță îi scade determinarea. Am fost sceptic și critic cu tot ce e în jurul meu până a devenit o a doua natură, inevitabil am fost la fel și cu mine, sau poate a fost invers.

Mie să îmi dați banii înapoi pe bilet :D!!!





Post fara scop.

27 07 2009

Am vazut oameni care se plang vara de caldura si iarna de frig.

Ridica pumnul in fata intolerantei.

Critica incultura cu expresii ce contin injuraturi si urari de moarte in chinuri.

Predica respectul pentru cei din jur cu blesteme.


Nu sunt eu ala care sa incerce indreptarea gandirii cuiva decat daca imi cere explicit parerea. Cu toate acestea din punct de vedere stiintific raman perplex in fata unei astfel de atitudini ilogice.

Sunt genul de om care nu e deprimat niciodata. Unde lucrez primesc bani, multi putini aia sunt dc vreau mai multi trag mai tare. Unde ofer prietenie mi se intoarce prietenie unde ofer iubire primesc inapoi iubire. Cand am incredere nu e insealata asa ca am incredere in toti. Totul mi se pare corect si totusi nu imi inchipui ca  e meritul meu, totul e de la Dumnezeu.

Daca reusesc sa ajutat cu un sfat ma simt multumit. Nu vreau medalii, nu vreau aplauze, nu vreau valori materiale. In viata apreciez strangeri la piept sincere si zambete cu subinteles. Nu am nevoie de nimic, am tot, m-am nascut implinit si viata e frumoasa, totul merge cum ar trebui. Majoritatea oamenilor sunt buni inteligenti si sensibili.

Sa ma beti la oua de paranoici cei care mereu aveti impresia ca suntei nedreptatiti. Ce plm o ardeti emo? Aveti tot ce va trebuie doar ca voi suntei handicapti si aveti impresia ca va trebuie altceva… sunteti niste muisti :).

A si imi place sa vorbesc urat, si o fac fara rautate, pentru ca ma amuza si nu vad in asta un pacat, cei puritani sa imi arate crucea .

Nu incerc sa educ pe nimeni nu incerc sa corectez sunteti bine asa cum sunteti cu totii.

Sunt multe clisee in jur care ajung sa ne satureze incat nu mai suntem deschisi la nici un fel de informatie. Fiind nemultumit generezi nemultumire, asta nu e rau, e calea ta, nu ma opun eu la asta. Fiecare merge pe drum cum vrea, unii vor sa mearga vaitandu-se altii cu fruntea sus si zambetul pe buze e pur o optiune de gust. Cand te uiti in gradina altuia ajungi sa ti se para ca ce are el bun iti lipseste tie dar nu vezi niciodata ce face pt asta. Poate ca pachetul complet nu te mai satisface.

Sar de la una la alta dar pastrez ideea, nu indem pe nimeni sa fie optimis. Fi pesimist daca iti place tristetea . Nu te mira cand din lipsa de incredere, nemultumire si vesnica dezamagire nu „castigi la loto”, nu inseamna ca viata e nedreapta.

Inseamna ca e prea dreapta inseaman ca iti da ceea ce semeni iti intoarce ce ai cerut. Ar fi nedrept altfel.

Ce vrei primesti. Cand ai ceva ce nu iti place incerca sa iti aduci aminte cand ai cerut si de ce?