Cand diferentele dispar

14 12 2016

Nu există nimic al nostru, care la o analiză amănunțită să nu poată fi identificat ca provenint din cauze externe nouă. Nu există nici o manifestare a noastră care să nu fie născută din educație, genetică, cultură, experiențe trecute, condiții de mediu etc.

Atunci, dacă nu există nici o manifestare proprie nouă și totuși noi existăm înseamnă că singurul lucru care ne este cu adevărat propriu este nemanifestarea. Dar nemanifestarea noastră nu mai are prin ce să se diferențieze de nemanifestarea altuia. Deci cel mai profud resort interior este nediferențiabil de cel mai profund resort al celui de lângă noi.

Data viitoare când mergi pe stradă privește cu atenție fiecare om pe lângă care treci și încearcă să te eliberezi de iluzia diferențelor. Dacă tai toate cauzele externe celui pe care îl privești te vei uita la tine. Nu valorezi cu nimic mai mult sau mai putin ca orice om din fața ta. De la cel mai „de jos” cersetor pana la cel mai desăvârșit geniu.

Realizarea aceasta este de fapt esenta smerenie creștine.

Anunțuri




Intrebari existentiale

7 12 2016

Avem un motor perfect funcțional, îl pornim, ne delectăm cu sunetul său rotund. Îl oprim și îl desfacem cu meticulozitate, șurub cu șurub, piesă cu piesă. Apoi piesele le reintegrăm în alte motoare. Primul motor mai există sau nu?

Avem un motor și înlocui o piesă din el în fiecare zi până când după un timp este complet schimbat. Primul motor mai există sau nu?

Avem două motoare, le desfacem la jumatate și înlocuim o jumătate cu altă jumătate. Care este primul si care este al doilea motor? Ele mai există sau nu?

Ne aflăm constant în unul dintre aceste scenarii. Partea materială a vieții implică o continuă înlocuire și înnoire. Unde începe și se termină existența?

Acolo unde se încheie constiința?

Dar ce suntem noi daca nu suntem nici o parte anume din noi? Suntem mintea noastră?

Ce este mintea? Este o colecția de gânduri? Simțiți că vă controlați gândurile în totalitate? Dar cele surprinzătoare de unde vin?

Unde se duc gândurile când se duc?

De unde vin gândurile cand vin?

Daca gândurile vin și se duc atunci când lipsesc ce? Existăm sau nu?

Daca existăm înseamnă că nu suntem nici gândurile noastre. Atunci ce suntem? Unde începe si se termină existența noastră?

Dacă exprimarea noastră în lume ca și identități distincte se face prin acțiuni și gânduri dar existența noastră este mai presus de acțiuni și gânduri atunci putem presupune că există ceva dincolo de această manifestare observabilă. Dacă este ceva dincolo de această manifestare observabilă cu ce este diferit acest ceva de ceva-ul celui de lângă noi?

Atunci unde începe și unde se termină existența noastră și unde începe și unde se termină existența celui de lângă noi?

 





Genul meu de distractie

6 12 2016

Te întinzi pe spate în pat și observi. După câteva momente o să începi să îți simți inima cum bate.

Ești doar la o NEbătie de inima distanță de a ieși din concret.

Lasă gând ăsta să îți umple ființa.





Ce este realitatea?

25 11 2016

Trăim de pe o zi pe alta în iluzia înțelegerii. Ca și cum noi știm lucruri, ca și cum exista este ceva clare, obiectiv și noi îi vedem esența.

Cum ajungem să percepem lumea înconjurătoare?

Prin simțuri

Organele noastre de simț sunt niște senzori care recepționeză diferite ‘aspecte’ din mediul înconjurător (lumina, molecule, presiune, temperatură, vibrații). Acești senzori transmit mai departe semnale electrice la creier care realizeză o imagine frumoasă în mintea noastră. Deci lumea asta colorată, sonoră și caldă din jurul nostru de fapt nici nu există. Este o creație a minții noastre. Întâmplător destul de sincronizată cu cea din mințile altora. Dar nu complet suprapusă.

Dacă ne gândim la văz spre exemplu. Obișnuim să spunem că ne place o culoare și alta nu. Ce anume ne place? faptul ca un material reflecta lumina de o anumită lungime de undă și o absoarbe pe alta? Faptul ca o lungime de unda electromagnetică generează impulsuri nervoase de o anumită intensitate față de alta? Faptul că în mintea noastră apare o iluzie catalogată complet arbitrar ca și frumoasă? Dar cum de alegem să ne placă o formație mentală în defavoarea alteia? Doar toate sunt construite de noi. Deci când o culoare ți se pare urâtă de fapt modul cum o percepi îți este neplăcut. Pe linie directă tu ești cel pe care îl respingi ca și creator al senzației neplăcute.

Astfel „Vai ce culoare urâtă” devine

„Vai ce urât îmi reprezint eu în minte lungimea de undă a radiației luminoasă reflectată de acest material”

Analiza asta poate fi ușor extinsă la aproape orice. Deci modul cum vedem noi lumea este filtrat si interpretat în minte. Ne-am obișnuit să împărțim lumea în ce plăcem și ce displăcem, când de fapt nimic nu este interpretat în mod absolut. Ceva îți displace pentru că l-ai asociat cu o experiență negativă pe care o reevocă. Dacă ar fi să lăsăm jos toate aceste experiențe, care oricum sunt subiective și externe nouă, ce mai rămâne?

Cum este realitatea? realitatea doar este, ea nu necesită etichete lipite pe ea.





Am vrut sa impartasesc asta cu voi

18 12 2015

„For things to reveal themselves to us, we need to be ready to abandon our views about them”

Cuvântul cheie în această afirmație este „reveal”. Singura modalitate de a înțelege ceva este prin observație, nu prin forțarea unui înțeles. Frica noastră permanentă de incertitudine ne face să avem mereu o atitudine grăbită.

Vrem să pune totul în categorii, să abstractizăm totul și apoi să lipim o etichetă falsă: „Am înțeles”.

Dacă se poate sub privirile apreciative ale altora.

Înțelesul vine prin revelație și vine când vrea el. Înțelegerea realității nu necesită strădanie și aptitudini, înțelegerea realității necesită răbdare, blândețe și modestie.

 





De poveste

22 07 2014

Suntem obsedați de povești. Poveștile s-au transformat într- o dependență ce ne guvernează viețile. Totul în jurul nostru este împachetat într-o poveste și inevitabil mintea noastră începe tot mai mult să gândească în povești. Poveștile în sine nu sunt neapărat ceva rău. Dar să lași simplificările și simbolismul să devină vectorul primordial în organizarea vieții tale nu cred că este o atitudine sănătoasă.

Sunt vinovat și eu de această meteahnă, am observat doar de curând cum poveștile își fac loc tot mai acerb în mecanismele cele mai intime ale gândirii mele. Cum ajung să îmi condiționeze deciziile și să îmi adormă conștiința.

Observația asta a veni insoșită de o greață față de povești. O greață pe care incerc să o definesc de ceva vreme și a cărei sursă mi-a fost foarte greu de identificat. O consideram ca pe o reflexie de răutate sau spirit critic. Ca pe o respingere a poveștilor altora. Doar pentru că aceste povești sunt lipsite de originalitate sau anoste. În fapt ce a ajuns să îmi repugnă este tocmai cadrul de poveste. Am început să miros același căcat în spatele oricărei povești și la nivel subconștient am început să resping acest mod parșiv de a disemina informația.

Din nefericire cum totul azi este împachetat ca o poveste asta m-a transformat într-un fel de grinch… o alta referire la poveste. Nu mai putem să ne debarasăm de ele. Astea se suie ca râia pe noi.

A căuta să traiești ca într-o poveste este ca și cum ai incerca să te miști în pași de dans. O exagerare nepotrivită a realității ce transformă ceva frumos în ceva oribil prin simpla lipsă a măsurii.

Pentru dans ascultati aici

Principalul efect negativ al poveștilor mi se pare că este urâțirea artificială a vieții. Toti din jur prezintă numai povești frumoase și tu nu trăiești povești, decât când minți și îți împachetezi artificial întâmplările vieții în cadre de poveste. Și nici atunci nu simți o fericire autentică, pentru că undeva acolo în nucleul tau de sincerității simți că spui o minciună. Simți că de fapt te minți pe tine și te prezinți cu cuvintele altora. Și mulți o ard ca și cum împovestirea asta e vieții este un demers artistic. Când în fapt este o pulă, este la fel ca un trip dat de droguri. Doar o clipă de uitare și de abatere a atenției de la problemele reale sau inventate ale propriei existențe. O cutie cu înghețată mâncată la serialul preferat după o zi neplăcută de muncă.

Până la urmă este doar o altă alegere personală, cu nimic mai corectă sau mai greșită decât alte o mie de alegeri greșite.





Daca ar fi nu s-ar mai povesti

15 10 2013

Într-un trecut eroic pe care nu l-am trăit se făcea așa:

Eu eram oprit printr-o afirmație ușor iritantă de un el, ușor isteric și foarte agresiv în vorbe și limbaj. Eu, normal, răspundeam calm, ironi, cu replici pline de dublu sens. El se irita de neputința sa cu cuvintele și încerca un mișmaș.

Eu, normal, eram pe fază, sau chiar dacă nu eram… zambeam sub lipsa de eficiență a mișcării. Mă ridicam sau mă ștergeam de șânge și cu un surâs glacial, trimeteam în lumea celor care nu cuvântă.

Într-un prezent real, nu zice nimeni nimic, dacă supără pe cineva vreo ironie îmi cer scuze și în general violența mă indispune. Deși aș avea o rată de succes cu peste 95% din toți bărbații pe care i-am întâlnit până acum.

Într-un trecut erotic pe care nu l-am trăit se făcea așa:

Eu eram trist, beam dintr-o sticla de tărie, ea era însingurată. Eu intram în vorbă, mă respingea puțin dar, găseam cuvintele potrivite către poarta conversației. Ea cădea în capcana verbelor și manipularea începea. Apoi ajungem pe culoarul strâmt și ne sfășiam jumătate de haine. Ne haituiam ca două animale în rut prin toată camera, apoi ne săturam unu de altul în gesturi senzuale.

Într-un prezent erotic, patul apare mai mereu în poză, bautura nu e aproape niciodată un afrodisiac, de multe ori împinge glumele în zona lipsită de erotism. Iar partida de sexul este doar o partida de sex ca a oricărui zeu grec.

Într-un trecut bogat pe care nu l-am trăit se făcea așa:

Eu eram bine îmbrăcat, arătam sexy și conduceam o mașină tare. Cheltuiam cu naturalețe excesiv, pe băutură și femei pentru toți băieții mei. Mă relaxam pe spate și meditam la sensul vieții într-un cadru natural feeric.

Intr-un prezent bogat, nu sunt aproape niciodată odihnit, în natură știu doar să mă supun la cazne, evit cheltuielile nefondate și nu pun nici un preț pe haine. Singurul moment cand arăt sexy este când sunt dezbrăcat.

Într-un trecut artistic pe care nu l-am trăit:

Eram un desenator talentat, puteam să creez opere ireale, pline de imaginație. Arhitecturi complexe de roți zimțate și esarfe, pe care se împletesc mlădițe de viță de vie. Sau poate modele simetrice pline de iluzii optice.

Într-un prezent artistic sunt doar un desenator mediocru, de portrete realistice, lipsit de imaginație și cu prea puțină vână.

Într-un trecut literar nu știam să mă iscălesc, nu compuneam niciodată nimic decât cereri:

Într-un prezent literar, am un blog cu peste patru sute de posturi, pe care le-am uitat în marea lor majoritate. Dar pe ultimele poate zece le-am recitit asta seară și aș spune că sunt chiar bune.

 

De ce această paralelă între trecut și prezent? Să mai cițiți în pula mea și mai din urmă. Că am făcut ceva treabă acolo.