Sa ne imaginam

1 03 2016

Imaginează-ți următorul scenariu:

Ești legat de scaun și cineva te forțează să mănânci ceva ce nu îți place sau te forțează să mănânci mai mult decât ai nevoie. Dacă, printr-o minune, ai suficientă forță să lupți, va continua asaltul prin tot felul de constrângeri verbale.

Te va umili, va striga la tine, va încerca să te păcălească, va încerca să te forțeze, să te șantajeze emoțional. Persoana care face asta este persoana în care ai cea mai mare încredere și de care depinde însăși viața ta.

Nu știu ce simți acum, dar eu simt că mă sufocă, simt indignarea și revoltă.

Cam ăsta e scenariul la care sunt supuși zilnic foarte mulți copii de catre părinți, educatori, bone, bunici și alte persoane, binevoitoare în definitiv.

 

 

Anunțuri




Zatoichi

19 09 2014

A făcut cineva o fapta bună și a pus colecția filmelor japoneze cu zatoichi pe filelist. Mare om, mare caracter, nu știu dacă v-am mai spus, (probabil ca da, că am obiceiul să mă repet des, nu sunt chiar vast ca personaj) dar sunt un mare fan al cinematografiei japoneze, în special filme cu samurai. Mi se par foarte bogate in simbolism spiritual. Dacă ar fi să compar un film japonez cu un film occidental aș ajunge la concluzia ca vechii japonezi aveau dreptate când spuneau ca sunt poporul ales și restul lumii niște primitivi.

Câte filme ați mai văzut în ultima vreme să fie înțesate de principii morale. Mai ales că vorbim de principii morale corecte. O să fac o sinteză a celor mai frecvente principii întâlnite în aceste filme.

-Modestia, niciodată eroul nu sare în apărere propriei imagini. Acceptă orice umilire cu stoicism.

-Curajul, nici o situație nu este prea periculoasă pentru a acționa conform credințelor tale. Toto ce se poate întâmpla este să mori iar asta nu este cel mai grav lucru.

-Mărinimia, nu contează cât de sărac ești mereu este cineva mai amărât decât tine și dacă poți să îl ajuți imparte cu el și ultima fărâmă de pâine. În cazul lor boabă de orez sau cupă de sake.

-Nu ataca primul, oprește atacul atunci când adversarul a renunțat. Dar, când acesta atacă fii necruțător. Aici este o grămadă de discutat. Până nu treci prin situații limită nu o să poți înțelege ce înseamnă să îți strunești trăirile și să acționezi echilibrat când viața ta este pe masă.

-Nu te atașa de confort. Nu te lăsa legat de oameni. Aceasta este sursa suferințelor și a răutăților totodată. Dacă îți legi soarta de cineva vei ajunge părtinitor, vei trece peste principiile tale morale în favoarea celor iubiți.

-Viața înseamnă schimbare, suferință si frumusețe. Schimbarea vine din natura noastră, suferința de la oameni și frumusețea din natura înconjurătoare.

-Fii la fel ca soarele și tratează-i cu căldură pe toți.

Ar mai fi câteva, dar imi scapa pentru moment și oricum nu sunt asa de simplu de cuprins în cateva cuvinte.

Nu te teme de tăișul sabiei, Căci viața curge prin lume după reguli divine. Nu te complace în renunțare, căci viața nu este pentru cei ce renunță. Viața este o luptă și lupta caracterizează fiecare clipă. Lupta este energia care modelează mediul înconjurător. Este pana care scrie pe hârtie, este ciocanul care dăltuiește-n piatră. Păstrează legea, caci legea este dreaptă și nu poate fi eludată. Dacă vrei să te câștigi renunță la tot, iubește tot și ocrotește ce este slab. Singurul sens al puterii este ocrotirea creației. Spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr, spune-i iubire, spune-i cum vrei tu, dar învață să recunoști legea și urmeaz-o. NImic nu moare fără vină și nu trăiește fără scop.





Uneori nu stiu ce inseamna

15 06 2012

Nu mai apuc să scriu deloc, e oarecum frustrant, pentru că îmi vin idei săptămânal, pe care aș vea să le explorez, dar din lipsă de timp amân momentul și apoi le uit. Dacă aceste gânduri ar putea să salveze lumea și eu le irosesc ar fi cu adevărat trist. Dar până la urmă lipsa de relevanță a fiecărui exponent al speciei este minunată în acest context.

Am ascultat o predică pe trinitas, da există zone pe drum unde doar asta se prinde, nu neg mi-a și plăcut. Adică e multă înțelepciune și adevăr în cărțile sfinte. Poate și ceva fabulos și ireal dar unde este adevăr se simte.

Spunea predicatorul un clișeu uitat, dacă se poate așa ceva. Cum că a iubi pe cineva nu înseamnă să îl iubești când merită. Asta poate toată lumea. Să iubești pe cineva înseamnă să îl iubești când greșește. Întradevăr nu văd mare merit și dovadă de evoluție spirituală să iubești frumosul și bunul. E aproape inevitabil să o faci. În schimb să iubești pe cineva cu parțile sale rele… asta e o dovadă de virtuozitate. Acum, cine vrea să fie virtuos? Nu știu, mie mi-ar plăcea.

Nu așa ca pe o diplomă atașată la centură, nu ca pe capacitatea de a face genuflexiuni cu 160 de kg în spate. Nu, mi-ar plăcea ca pe capacitatea de a respira întins pe spate în iarbă, fără frică de căpușe.

Un clișeu uitat. Cred că apare în diferite forme zilnic pe facebook. Dar nu mai apare în conștiința noastra de ceva vreme. Gândul că iubirea nu trebuie să fie meritată, că nu este dependentă de primitor ci o funcționalitate a celui ce o resimte. Vă place cum formulez ideile cu vorbe tehnice? Parcă scriu help-ul.

Nu ar fi simpatic să mai dai un F1 când nu știi cum se face?

Nu cred că ar conta, oricum nimeni nu citește help-ul.

Nu o să primești niciodată recunoștință pentru iubirea reală, stiți? Nu cred că e importantă, ar pune-o sub semnul egoismului mai mult decât deja este. Până la urmă este o chestie egoistă. Adică atunci când tragi linia finală, are legătura tot cu fericirea pe care te face să o resimți. E ca o provocare e care o treci. Deși nu e.

Nu știu, descopăr și eu, nu vorbesc din ipostaza bătrânului care trage gânditor din țigară pe malul mării împărtășind din experiența sa de viață. Vorbesc din perspectiva copilului care stă de vorba pe scara blocului într-o noapte de vară la o bere la pet și o pungă de semințe.

Oricum văd multă lume tristă, mulți sunt nemulțumiți de relațile lor. Mulți își strigă suferința și își plâng soarta acuzând și aruncând vinovăția asupra cauzelor externe. Și eu sunt un om condus de logica și văd nedreptatea cu partea asta a mea logică. Cu partea asta a mea care știe să cântărească și crede că vede ce e pus pe talere.

Dar partea cealaltă din mine care își recunoaște neputința și limitele și orbirea, partea aia nu are curajul să mai zică nimic. Partea aia tot mai des îmi confirmă că nu înțeleg nimic, că nu se pot cântări situații și oamenii și vinovățiea. Vinovăția nu se cântărește!

Dacă a iubi este cea mai interesantă experiență atunci, nu poate fi pe deplin simțită decât atunci când suntem nedreptățiți și decât atunci când avem ocazia să iertăm și să acceptăm. Nu cred în victimizare, de aici și paradoxul acestui fenomen alunecos.

A iubi nu înseamnă să te sacrifici în sens clasic. Cu ochi dați peste cap și vorbe multe.  Să iubești înseamnă să poți să alegi ce simți că este adevărat, dincolo de frica ta de acea alegere. Să iubești este până la urma actul suprem de curaj.

Uneori asta înseamnă chiar să lași persoana iubită să sufere deși ai putea să o ajuți. Alteori  înseamnă să lași de la tine deși îți dai seama că nu e drept. Poate înseamnă să taci deși cunoști cuvintele. Uneori nu înseamnă nimic din toate acestea, înseamnă doar o privire blândă ce mângâie de la distanța anonimatului.





Echilibristica

3 03 2011

Sa vă povestesc dilema zilei.

Per total mă simt bine, zilnic și aproape toată ziua. Nu vorbesc de o stare feerică ca după o șuetă cu doamna mary. Nu, mă refer că mă simt bine chiar și când sunt apatic sau nervos. Adică nu mă revolt pe situații și nici nu mă strofoc că îmi maschez oboseala cu zâmbete false. Nu încerc să mă smulg forțat din stări de tristețe. De fapt tristețe nu e cel mai bun termen mai corect ar fi gânditor.

Mă simt bine când sunt posac când sunt taciturn când sunt gânditor și cănd sunt trist. Toate aceste stări îmi plac la fel de mult ca atunci când sunt expansiv, vesel și energic. Asta cred eu acum că înseamnă să fii în echilibru. Ăsta e echilibrul pe care l-am atins până acum.

Dar cum echilibrul în sine e o stare dată dracu când înveți să te ți pe sârmă începe să bată vântul. E, vântul meu, e reprezentat ca orice vânt de influențe exterioare. Îmi mai dă lume câte un brânci. Din punct de vedere avocățesc pot să găsesc clipind motive pentru care eu am dreptate și alții nu. Pot să scriu un post în care să iau la pulă fiecare tipologie și patern comportamental ce mă fute periodic. Dar nu aș rezolva nimic. Faptul că ai sau nu dreptate într-o privință nu schimbă prea mult realitatea.

De altfel singurul mod de a schimba realitatea personala de care mă consider 100% responsabil este să elimin nevoia de a mă lovi de aceste dezechilibre exterioare. Asta bănuiesc că se poate face evitând cauzele desi soluția pare doar temporară. Cauzele mereu se pot schimba. Mai ușor sper eu ca se poate face eliminând din mine acel ceva care atrage aceste comportamente.

Ajuns la această concluzie pot să încep de exemplu să nu îmi mai pese de nimeni și de nimic.

Nu pare ceva bun. Deși practic stergând cu buretele influența oricărei persoane din viața ta ai reveni la echilibrul personal. Nu va faceți impresia că asta ar însemna autoînsingurare. Nu, sunt convins că dacă tu nu mai manifești atenție fața de oamenii din jur ei vor continua să se lipească de tine. Doar ca îi vei schimba mai des.

Atunci rămâne o schimbare din temelie a modului de a privi lumea. Un atac poate fi oprit prin blocaj poate fi oprit prin contratac sau poate fi oprit prin eschiva. Eschiva ar însemna consumul de nergie cel mai scăzut, ar însemna și provocarea celui mai mic rău adversarului dar în același timp și cel mai eficient mod de a te proteja pe tine. Doar că eschiva implică cel mai înalt grad de autocontrol.

Trebuie să intuiești atacul trebuie să nu te temi de el și să acționezi exact în unicul moment perfect. Asta s-ar atinge prin antrenamant. Dar nu știu cum te poți antrena pentru așa ceva. Cum poți învăța să cuprinzi în palme cu atenție și delicatețe o agresiune să o muți de pe linia ființei tale și să o lași să își continue drumul.

Nu știu nici de unde să încep.

Trebuie să simt agresiunea în faza ei incipientă.

Să o înțeleg înainte ca însăși inițiatorul ei să o cuprindă în întregime.

Să văd în mine ce anume ar putea reacționa violent la acea agresiune. Să dedensific (inventez cuvinte?) acel punct al structurii entitații mele astfel ca atacul să treacă precum o săgeată prin abur.

Primele etape par vecine cu telepatia și cititul gândurilor dar în schimb ultima e toată în grădina mea. Iar dacă pot să cresc viteza ultimei etape pot să îmi permit mai puțină viteză în primele.

De fapt dacă reușești să devi cu totul fluid nu mai contează de unde vine un atac pentru că vei fi imposibil de atins. Asta e în schimb un nivel prea ridicat să mă gândesc la asta.

Ca să alunec într-o zonă mai tangibilă și mai clară pentru neiubitorii de metafore următorul pas este să cresc viteza de reacție în temperarea orgoliului și în identificarea cu faptul că nimic nu mă poate leza. Că nici o vorbă nu îmi ia ceva, nu îmi provoacă rani reale. Doar unele închipuite pe care apoi mă simt obligat să le îngrijesc.

 





dinți de suflet

4 12 2010

Bă, să vă zic. Mă gândeam eu. Eu, multe posturi le-am scris în cap dar le-am uitat.

Pula mea, și acum am uitat un post, dar pentru că aburii unui vin obscur mă țin într-o oarecare priza (e 2:42). Am zis să fac un efort, să inventez o mizerie, în locul capului de operă pe care l-am visat acum o oră.

Se făcea că vă povesteam cum că m-am însurat. Asta e pe bune, am făcut ceremonia, cum mă știți, care mă știți. Fără invitați, fără sloboz ritual sau alte mizerii. Pur și simplu din inimă .

Bă, eu nu sunt romantic, nu sunt placid și consecvent. Eu când iubesc iubesc febril. Eu mă mir o dată cu pizda ovaționată, cum că sentimentul se ridică precum jerba de foc pe patru noiembrie în america (doar nu vă închipuiți că eu voi  ști când e kăkatul ala de zi a americi).

Acum eu recunosc, pentru că am baut ușor mai mult decât e necesar, că sunt un om rău cu intenții bune. Cum că eu pot face orice pizdă de pe planetă să se simtă aleasă. Dar nu ca un act de ipocrizie, ci doar prin simpla mea sinceritate. Ceea ce nu a înțeles a mea până acum, dar va plati neînțelegerea ei prin nopți de plânsete zadarnice. Nu ca o razbunare a mea, ci ca o furibundă acțiune zadarnică.

Bă postul ăsta are și un sens, e profund așa că mulți nu îl vor înțelege. Deci vă voi explica la modul dur.

Vouă și altor adresanți. Când iubești, iubești pe altul sau te iubești pe tine? Dacă iubești pe altul atunci lasă-l în pula mea să fie el. Dacă îi scoți 10 ochi că e prost, că face așa, sau așa, atunci bei ouă și mergi tu singură prin deșertul sahara nițel și apoi revizuiește-ți atitudinea.

Regula e simplă, care e motorul acțiunilor tale.

E frica? Sugi puli și dacă ai o pulă de bărbat îți va da la muie la genul fin și nu va hali mizeria ta manipulatoare.

Bă, eu sunt cel mai mișto om pe care l-ai putea cunoaște. Te fac să te piși pe tine doar pivind în ochii tăi. Te fac să te sinucizi doar încetând să privesc. Sună a laudă de kăkat. Sună a sunet de alăută, cum ar zice strămoșii noștri. Dar în banalul în care mă scald pe alte planuri, în cel interpersonal sunt un centru de greutate, care te face să te prăvălești în groapa fără fund a dependenței.

Ceea ce a mea nu a luat niciodată ca un compliment e că pot aduce pe orcine pe un val ascendent. Nu pe un val ascendent, ci pe un vârf fulminant. Fac din căcat bici. Dar eu am ales-o pe ea. Poate că scriu o oda, o odă în metru pulii.

Sunt așa de vulgar încât trandafirii în mâna mea roșesc. Sunt așa de vulgar încat unii îmi zic vul.

Am dinții plini de sânge, de sânge de suflet, pentru că mușc din esența ființei. Mă adap din centrul izvorului primoridal. Teme-te că voi bea o dată și atât. Teme-te că  voi fi azotul rădacinii tale doar o clipă. Iar dacă îți promit că voi fi o veșnicie atunci ține-te de asta cu toată râvna delăsarii tale.

Iubește-mă detașat, relaxat, pișă-te pe mine. Nu vreau onoruri, vreau miezul pizdii și concentrat de inimă, când dă pe afară. Nu am nevoie de acte de liniștire. Mă piș pe orice gest reflex. Am frați genunchii în gură.

Sunt un câine într-un colț, cu singura amenințare confortul. Eu și kaos suntem frați, mi-am dat seama de ce mă atrage ce scrie el. Pentru că și el ca și mine vrea să se detașeze de lumea asta la modul dur. Doar că el o încearcă în fantezie iar eu o încerc în realitate, cu circumsanțele fiecărei situații. Eu nu răstorn lumi mari dramatic, răstorn lumi mici brutal. Pula mi se micșorează și coaiele mi se măresc, a zis eminem odată. Eu o zic când vrea pula mea, micșorândă și rea. Mă mai uit la mircea badea, care ovaționa ura acum o zi două. Eu mă dezic de ea, dar pentru că fac asta am decis că e timpul să îi dedic atenție.

Am înțeles-o și am înțeles cum poți amesteca iubirea cu ura fără să se taie. Singurul moment când aș fute o femeie în cur e doar când aș vedea-o ca sfântă. Mi-a zis a mea o dată, ca o gluma zic eu:

Du-te la curve și fute în cur.

La ce bun? Am răspuns în gând. Multe lucruri am răspuns în gând în viața mea. Nu pentru că mi-ar fi fost rușine să vorbesc tare ci pentru că cer de la cercul meu de prieteni apropiați să îmi citească gândurile. Cine nu poate… suge. Până nu iubești cât să poți să dai un genunchi în plin dar să îl reți, nu vei înțelege ce vreau să spun.

E de kăkat să simți mai mult decât face să zici și să simți că a spune ar mânji cu kăkat totul. E de un kăkat dulce.

Și pentru tine în mod special aș tăcea lângă tine, chiar dacă te face să disperi asta.

Pe mine mă face să vibrez.





Cum să simți iubirea, îndrumar practic :).

12 09 2010

Am promis ceva postul trecut, așa că acum trebuie să mă țin de cuvânt.

Prima observație în privința iubirii este că, dacă emoțiile se pot exprima prin cuvinte, iubirea se exprimă cel mai bine prin tăcere.

Asta nu înseamnă că nu putem vorbi despre ea. Putem, dar pentru cei care încă nu cred în ea și care nu sunt deschiși să o înțeleagă, cuvintele nu vor putea zugrăvi o imagine suficient de cuprinzătoare. Pentru cei care o mănâncă pe pâine cuvintele sunt de prisos. Deci singurii interesați de ce urmează, cred că sunt cei care o caută activ, așa cum fac și eu. Oamenii care i-au întrezărit culoarea, i-au simțit gustul și vor să repete experiența.

Probabil că noi toți suntem alcătuiți de așa manieră să știm să iubim, dar în decursul vieții începem și uităm. Iubirea în sine nu e o abstracție, nu e ceva despre care vorbesc poeții și tinerii îndrăgostiți până dau cu pieptul de greutățiile vieții. E o minune reală la care poate ajunge gratuit orcine, cei traumatizați însă trebuie să o fac cu puțin efort. Traumatizarea poate să fie activă și să facă omul să se teamă de ceva, sau poate să fie de lungă durată și să îl facă să nu mai simtă omenește pentru a își păstra mintea “sănătoasă”.

Cazul din urmă este cel mai des întâlnit și deși sună înfricoșător e de o banalitate plictisitoare. Rezultă din logica de doi bani a subconștientului, că pentru a nu mai fi răniți trebuie să nu mai simțim nimic pentru nimeni. Poate că atunci, punctual când se întâmpla lucrurile, asta e o rezolvare bună. Dar post factum trebuie să ne reorganizăm gândirea. Ne simțind nimic sau simțind doar cât de mult simte și celălalt e o economie a iubire foarte prost înțeleasă. În primul rând că iubirea nu e ceva ce dai cu măsură. Ori o simți ori nu, idei de genul nu îmi mai merită iubirea sunt proste formulări ale afirmației nu îi mai dau nimic ca nu plătește bine.

Acceptarea că e o struțocămilă de nu încape în nici o pungă e un pas important pentru a pune mâna cât mai des pe ea. De ce am vrea să punem mâna pe ea? Pentru că e cel mai ieftin și lipsit de efecte adverse drog din lume. Asta e motivul pragmatic și pe care orice materialist convins ar trebui să îl ia în seamă. E super puternic și după nu te simți rău, nu treci prin sevraj nu dăunează sănătății, ba din contră.

Dacă nu ai “tras pe nas” iubire asta niciodată ești ca un orb din naștere. Tu crezi că trăiești normal dar lângă tine se întâmplă lucruri care te-ar aduce în starea cea mai înaltă doar contemplându-le.

Destul cu propaganda, să trecem la partea practică.

Cum simțim și noi nițel din chestia asta? În primul rând avem nevoie de un obiect al iubirii. Un alt om în general. Care aveți părinți pe care îi iubiți organic ar fi ușor să exersați care aveți frați, surori la fel. Care aveți o relație fericită faceți din partener țintă. Care o ardeți pe labă, spiritual vorbind aveți de muncă. Căutați un prienten, un animal un ceva…

Acum ca să nu așteptăm momentele când obiectul iubirii ne mișcă sufletul (ce poate de multe ori să fie bolovănos) vom lua noi inițiativa. Cel mai simplu pentru a declanșa ceva apropiat de iubire este să îl iei in brațe, să îl strângi la piept. Nu cum o faci de obicei, pentru că așa cere situația. Ia-l în brațe, închide ochii și simte-l. Detașează-te de tot ce te înconjoară și pentru câteva secunde (ce nu pot fi descrise în termeni obișnuiți de timp) simte-l dincolo de corp, dincolo de merite, dincolo de sexualitate (pentru partener). Dacă reușești să simți un val de căldură în zona pieptului, cum se revarsă și te cuprinde, cum te umple de gânduri pozitive și altruiste față de acea persoană, înseamnă că ești pe drumul cel bun. Dacă ai izolat aceste trăiri încearcă să o faci și când nu e persoana respectivă prin preajmă. Gândește-te la el/ea închide ochii și simte-l ca atunci când l-ai strâns în brațe. Dacă ai reușit asta încearcă să o faci când îți greșeșete. Când ești supărat pe el și ai vrea să îi spui ceva, înainte de a deschide gura adu-ți aminte de senzația respectivă și spunei ce ai de spus doar după ce ai reușit să o experimentezi.

Un parinte cred că poate să facă asta ușor cu copilul său. Dar iubire poți să simți pentru toti cei din jur, cu cât aduci mai mulți în sfera iubirii tale cu atât mai multe surse de furnizare al drogului ai. Poți să mergi zâmbind pe stradă pe tripul tău indiferent de constrângerile materiale care te-ar fi apăsat cu câteva luni înainte.

Apoi joacă-te zilnic cu asta, încearcă să simți iubire pentru diverse persoane, situații, opere de artă, melodi, poți să o faci cu orice. Fiecare experiență de acest gen te îmbogățește sufletește, te umple de fericire și te face mai puternic. Obiectul iubirii tale nu te poate răni, nu te poate supăra. De altfel vei fi surprins să descoperi că multe situații deranjante pe care le întâlneai nu se mai repetă niciodată.

Devi încrezător și nu mai simți că iubirea e o cană de făina pe care o dai că ai primit-o mai devreme. Oricum nu ai dat niciodată iubirea pe vreun merit real, copii tăi, sau mama ta, sau iubita, nu a fost  cel mai perfect om pe care l-ai cunoscut, i-ai iubit pentru că sunt ai tăi, o combinație de altruism și egoism. Îți acorzi mult prea puțin credit când vine vorba de capacitățiile tale de a iubi necondiționat.

Joaca-te cu asta și vezi ce iese, dacă nu iese nu iese, dar dacă iese ar putea fi cea mai tare descoperire personală pe care ai făcut-o.





Revelația evidentului ignorat intenționat.

10 09 2010

Bă, părinți model, după părerea voastră, care e cel mai important lucru pentru un copil?

Să ai grijă de el, să îl crești, să îl educi? Dacă crezi că există așa ceva deja ai răspuns greșit.

Bă copilul e un om, știu că nu prea vă vine să credeți dar chiar e un om. Are aceleași priorități ca noi toți. Adica toate pe care nu le are. Dar, ca orice om, e rezonabil când vine vorba de a se mulțumi cu rahatul în care se scaldă.

Așa că, nu trebuie să fii un geniu ca să știi cum să crești un copil.

Orice prost poate să faca asta, dovada că mulți chiar o fac. Dar ca să îl crești bine ai de îndeplinit o condiție minimă. Să nu fii traumatizat psihic. Dacă ești traumatizat psihic îi vei transmite și lui trauma lui în aceiași forma sau în alta. Dar cum toți suntem traumatizați asta e o utopie. Utopiile nu sunt rele doar ca sunt prea rare, un defect major în schimb este că în realitate nu se întâmplă niciodată. Iar ăsta chiar e un defect pentru orice filozofie.

În concluzie cu toții o să ne traumatizăm plozii. Cred că așa e menit să fie, dar cum noi ne fălim că îi iubim. Ca o paranteză, personal nu prea am eu mare încredere în iubirea unui om care e mai precisă ca un fascicol laser. Genul ăla care merge cu câinele în lesă și înjură sau lovește un câine vagabond. Revin, îi iubiți vă cred. Iubindu-i, voi  o ardeți așa dramatic și melodramatic cum că ați face orice pentru ei, ba chiar v-ați da și viața. Nu sunt eu omul care să cer așa un sacrificiu, dar vă cer altceva. Cu ce autoritate o fac? Cu autoritatea supremă că alta n-am.

Bă vă cer să deschideți ochii. Sunteți un cuplu, viața de cuplu e grea, te mai cerți te mai impaci… sau nu.

Într-un moment, mai mult sau mai puțin potrivit  vine femeia la tine și zice. De luna viitoare nu mai e nevoie de anticoncepționale, ca și așa nu si-au făcut efectul. După un răgaz de gândire foarte serioasă și calcul matematic, decideți că egoismul e destul de mare în voi încât să vreți să vă replicați în minim un exemplar, cu siguranță foarte reușit.

Apoi plini de iubire cum vă știu începeți și scrieți cu pixul exemplului și al demagogiei pe foaia goală, care e mintea neformată, a proiecției bisectoarei celor două lini din palmele voastre stangi, mai mult sau mai puțin concurente de altfel. Adica vă educați copilul, fructul unei nopți de vara.

Bă ceea ce nu pricepeți de loc e că educația nu se face prin cuvinte. Prin cuvinte ești învățat să cumperi. Ești dresat să te supui dar spiritul nici pulea nu ți-l educă prin cuvinte. Ăla se educă prin exemplu, prin exemplu de iubire. Dacă tu ești un comun exemplar al acestei țări, vei considera ca eu o ard ampulea, că ce iubirea ne dă să mâncăm? Coaie să vezi ca îți dă.

Sunt supărat rău pe voi, toți învățați copiii să fie orgolioși să fie isteși și materialiști da câți vă pierdeți timpul învățându-i să iubească?

Să ia note bune la ce îl ajută dacă e depresiv și o arde cu lama pe tokyohotel?

La ce îi folosește să fie frumos îmbrăcat și politicos când el nu poate să deschidă gura de complexe și frici?

La ce îi folosesc mașini și haine de firmă dacă nu are încredere în sine și forță psihică?

La ce bun să citească și să se uite la documentare dacă nu are intuiție?

De unde să le aibă dacă e cațel dresat? Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar iubirea nu se învață decât prin puterea exemplului. Iar dacă nu poți manifesa iubire pentru omul de lângă tine, pe motiv ca e imperfect. Atunci,  ai căzut la testul ăsta. E atât de simplu, și pe lângă asta e și foarte corect așa, adică e cum e mai bine.

Ca să nu ziceți că sunt băiat rău, în postul următor o să dezvălui rețeta  secretul de a manifesta iubire pentru ăla de lângă tine. O să fie un post pentru ăia ca mine, genul, câini nesimțitori, cărora le-a secat izvorul iubirii.