Important este sa iasa banul

14 09 2012

Cine pula mea suntem noi? Ne place să ne descriem și să ne conturăm după ce ne place să facem. Dar ne place să facem ceea ce facem bine. Facem bine ceea ce am încercat să facem suficient de mult timp. Ceea ce implică de multe ori să te apuci devreme.

Devreme te apuci de ce ți se dă de făcut de către alții, care de cele mai multe ori îți dau de făcut ce le-ar fi plăcut lor să facă. Sau ce cred ei ca ar fi mișto de făcut, deși nu au încercat cu adevărat să facă.

Atunci revine întrebarea, cine pula mea suntem noi?

Ai simțul umorului venit din faptul că, cineva, cândva, într-un cacat de perioadă preșcolară, era vedeta grupului, pentru că îi făcea pe alții să râdă. Atunci ți-ai dorit și tu să poți să-i faci pe alții să râdă. Ai studiat puțin așa înconștient fenomenul și dacă ți-a ieșit ai decretat în mintea ta cum că tu ești amuzant. Habar nu ai cum ai ajuns la concluzia asta și când. Dar cumva ai ajuns și ți-ai lipit-o de muie cu picatura… de plăcere.

Te pricepi la cifre, ai o minte logica. Prin simplul fapt că scoala a intrat în viața ta pe ușa corectă iar în a altora pe ușa din dos.

Nici măcar nu vorbesc de chestii pe care le faci la mare artă și care întradevăr ai putea considera că te reprezintă. Vorbesc de toate căcaturile pe care le facem aproximativ. Suficient cât să nu ne impiedicăm cu ele în mână și asta aduce o fărâmă de mândrie pe fețele și în orgoliile noastre, flămânde de apreciere. Fie ea și falsă, cred că aprecierea falsă este cea mai frecventa. Iar cand ceva domnește peste tot nici dracu nu mai știe să identifice falsitatea ei. Cum poti spune cu siguranță dacă tu bei un vin bun când nu ai băut niciodată așa ceva?

Ne luam în serios ca și cum am înțeles ceva, din aruncarea de zar în care ne rostogolim. Avem impresia lieberei alegeri. Când rulăm ca un personal pe șine, ce face halte dese și enervante la orice wc plasat suficient de aproape de linie.

Citim citate încurajatoare, despre cum suntem importanți și cum putem face orice și vrem să le credem, deși în sinea noastra nu mai există gram de credință. A dispărut odată cu distrugerea sistematizată a oricărei posibilitate de originalitate. Atunci când ștanța educației ne-a fost presată nemilos peste ceea ce ar fi putut să fie un viitor imprevizibil.

Ne mai revoltăm anemic în episoade tragico comice, ne zvărcolim ca un șobolan prins în borcan. Ce nici el nu crede că mai poate scăpa și nici nu și-o dorește cu adevărat. Viața în borcan e fără pisici, și uneori destul de caldă și reconfortantă.

Facem un titlu de mândrie din a răspune repede la întrebări. Ne dă iluzia unei minți ascuțite. Până și înțelepciunea am învățat să o mimăm. Prost… ca orice clișeu impachetat, ce-l cumperi cu 3 lei 30.

-Cine pula mea suntem? O întrebare obositoare.

-Nu înțeleg de ce trebuie să scrie așa vulgar! Nu, mai bine îmi văd de rutina mea! Vulgaritatea e rea!

-Cine pula mea a decretat asta și cine pula mea clasifică ce este și ce nu este vulgar? Nu se obosește nimeni să-și mai răspundă ?

Cert este că cineva a răspuns odată, nu știm cum și nu ne interesează, ne interesează să putem pune repede ștampila. Asta înseamnă că suntem isteți, culți și politicoși. Oricum să-ți răspunzi la întrebări e obositor și uite a început serialul, emisiunea, meciul. Nici nu prea știm cum e asta, că nu ne pune întrebări. Noi știm să raspundem, repede, repede, cine apasă primul pe buton va câștiga un loc în grajd, mai aproape ușă și mai departe de locul de defecare.

-Ce pula mea vrea astă să zică? Uite că am vorbit urât. Bine că nu am zis cu voce tare că mă făceam de rușine. Eu am de răspuns repede și la ce nu răspund repede nu aduce bani. Dacă raspund repede o să îmi iau iphone, casa, mașină. O sa ies în centru îmbrăcat cu cârpe scumpe cu aspect vechi. O să beau o bere la un preț colosal față de valoarea ei. Oricum nu știu ce gust are o bere bună. Oare există așa ceva, Bere bună? Dacă are o sticlă frumoasă și costă scump și beau și alții falși ca mine înseamnă că e bună nu? Uite ce reclame frumoase are. Eu sunt băutor de bere bună. Și ascultător de muzică bună. Nu ascult toate căcaturile comerciale.

Eu sunt special, deși nu fac nimic ieșit din comun. Ce să mai faci ieșit din comun, suntem 7 miliarde. Fac și eu CE MI S-A ZIS CĂ SE POATE FACE. Și sunt ce mi s-a zis că pot fi. Ce știu eu?

Anunțuri




Sunt curios

11 12 2011

Da, sunt curios din principiu și din cauza diverselor aspecte ale acestei existențe prin care fac dublu șurub. Aterizând pe orice o fi dedesupt fără prea multe precauții și oricum fără palsă de siguranță.

Ce este de această dată? Păi se făcea că:

E o situație ipotetică dar cu siguranță adesea întîmplabilă. Să zicem că îți faci creierii praf. Nu într-un copac ca Huidu sau întru-n cap de pod ca un motociclist însetat de senzații tari, ci dintr-un cockteil de substanțe permise. De cele mai multe ori o faci în contextul unei audiențe.

Un căcat… deci povestea lungă pe scurt, te împuști în cap cu glonțul de 43 de grade sau cu fumul unui joint rulat strâns. În secunda următoare inteligența universală își dezvăluie secretele în fața ta cu atâta claritate încât paharele de cristal din promoția de la OMV sunt doar niște căcaturi mate. Folositoare să le dai atașate la farfuria de pomană când o iei în jos pe ulița principală. Ăsta ar fi un moment existențial bun dacă nu ar fi dublat mereu de un reversul al medaliei.

În acest moment de iluminare absolută, față de orice subiect aboradat de orcine, brusc centrul vorbirii se oprește din funcționare. Uneori o face haotic, la momente arbitrar alese, cu dibacie, pentru a schingiui orice afirmație. Alteori o face continuu, ca o funcție liniară F de x, tîrmocind într-o mocirlă vâscoasă toate vocalele și teșind consoanele.

Rezultatul este o tentativă de filozofie înaltă bălmăjită cu dicția unui retardat din naștere și cu o dibăcie similară în alegerea cuvintelor și a conjuncțiilor. E frustrant ca și cum te-ai lupta cu un anaconda în arealul său mlăștinos de răspîndire. E descurajant ca un sprint în varful dunei ce străjuie așezarea unor beduini sîngeroși în razele unui răsărit de soare neașteptat.

Dar omul beat nu se teme de nimic și este mai dîrz ca dacii în fața legiunilor romane. El nu se oprește din acțiunile inițiate doar pentru că prevede un deznodămînt trist, nuuuu el privește aceste mici vicisitudini ale sorții ca pe vițelul în creștere al lui Milo din Croton.

El va lăsa comparațiile banel pentru metafore subtile, va abandona simplistul rezultă pentru abordări euristice.

Ce este o luptă dacă nu e dusă cu padela ruptă? O simplă cursă de caniac, caștigată de un anonim, vă spun eu.

Așa, acum că v-am plasat în contextul mitologic al desfășurării acestei povești vine și intriga.

De ce-ul care ne frămîntă, făcînd mîna furibundă a unui onanist, la umbra unui dud, plasat strategic în parc, să pară atinsă de sindrom de tunel carpian, este următorul:

De ce????

De ce atunci cînd totul pare extraordinar de clar în mintea ta rezultatul este o alambicare de cuvinte amestecate într-o gargara și scuipate cu sînge în chiuvetă. Primul semn al pierderii dințiilor. Al doilea e să te afli în preajma unui posesor de croșeu de dreaptă precis și așezat în cumpăna unui umăr puternic.

-Să fie oare vorba de un complot universal de a ține adevărul departe de ochii umanității?

-Să fie oare efectul unei limitări a sistemului complex care este omul? Astfel ca eficiența intlectuală devine echilibrată prin deficiență fizică.

-Să fie oare doar încă o glumă reușită a naturii pentru a face frunzele din pădurile abuzate de topor să fremete vesele?

Nu știu, care variantă poate fi corectă dar vă promit că dacă atingeți iluminarea aceasta și îmi răspundeți în scris la această întrebare nu voi precupeți nici un efort în a descifra codul retardului verbal pentru a cunoște înțelepciune ascunsă printre bîlbe.

Dacă vreodată a existat un motiv suficient de puternic pentru a construi un sintetizator al gîndurilor într-o voce electronică acela nu a fost pentru a da voce unui paralitic sau unui mut. Sunt destule voci pe lume și puține păreri. Nuuu, un motiv ar fi decodificarea înțelepciunea constatărilor unei minți expandate pâna la marginile inexistente alea cosmosului cu ajutorul unei lupe cu multe grade și conținut ridicat de THC.

 

 

 





Zece întrebări și răspunsuri despre vegetarieni

1 12 2010

Am preluat o leapșă de aici deși nu a fost o leapșă și nu preiau lepșe.

1. De ce ai simțit nevoia să fi vegetarian?

Pentru că iubesc animalele și căt timp e o cântărire între o opțiune de gust și o viață aș alege viața. Când va fi de ales între viața mea și cea a unui animal probabil că o să o aleg pe a mea.

2.Crezi că este carnea rea?

Cred că se poate trăi cu ea dar e mai rea ca legumele. Oricum nu de răutatea cărni am ales să nu mai mănânc.

3.Să fii vegetarian costă mai mult?

Nu, nu costă mai mult. dacă ești un carnivor cu figuri costa la fel să fii un vegetarian cu figuri. Dacă nu ești un sclav al trendurilor și al superficialității vei afla că e mult mai ieftin să fii vegetarian.

4.A fi vegetarian e o dietă?

Deși acum o dietă e ceva de bine a fi vegetarian nu e o dietă. Eu fac sport, sunt bărbat și am un metabolism de invidiat dar  am reușit să mă îngraș și cu meniu vegetarian fără probleme.

Îngrășatul depinde de combinații iar combinații proaste se fac și fără carne. Iar zaharul nu e cu carne.

5.Meniurile vegetariene din restaurante sunt ok?

Nu, aici e o problemă, în restaurante e jale. În cele libaneze găsești mâncare bună în rest doar garnituri și salate. Dar te descurci oriunde daca ai voință. Mereu e un cartof la cuptor o salata de crudități o mamaliga cu brânză sau ceva de post să rezolvi situația.

6.Ai simțit nevoia să mănânci carne de când ai ales să fii vegetarian?

Da de gusturi, nu de carne propriu zis. Eu am probleme cu KFC și cu sahorma în rest nu îmi e poftă de nimic. Iar fizic nu simt nevoia de carne nu am slabit nu m-am simțit lipsit de energie, ba din contră.

7.Ai prieteni vegetarieni?

Am, dar puțini. Marea majoritate mă privesc încă ca pe un ciudat.

8.Ți s-a spus că ești vegetarian pentru că e trendy?

Nu, mi s-a spus că sunt vegetarian pentru că sunt nebun. Că o să pățesc ceva sau că e doar o fază.

9. Ce ai observat că s-a modificat la tine de când ești vegetarian?

Nimic în rău, uneori în bine. Mă simt mai bine după masă, mă simt mai bine cu mine, mi se pare că sunt mai sincer cu proprile mele credințe.

10. Ce lecturi recomanzi celor care își chestionează regimul alimentar?

Eu nu am citit ceva despre asta, dar recomand cartea lui Montignac deși el e un carnivor. Pentru că înțelegi ce î nseamnă combinațiile. În rest ascultăți organismul că el e lectura cea mai nimerită.

Concluzii, a fi vegetarian nu e periculos dacă ai niște noțiuni despre alimentație. Proteinele sunt uneori ușor de omis dar există destule surse vegetale. În rest sunt mituri și mâncatul de carne a fost o opțiune viabilă pentru omul primitiv când nu avea alternative pe timpul iernii. Azi asta nu mai e o problemă. Dacă ești forțat să mănânci un animal fă-o cum făceau triburile atunci. Se rugau și își cereau iertare că au fost NEVOIȚI să ucidă. Asta dacă simți un imbold interior, altfel, urmează-ți instinctul.





Cum ne privim părinții?

25 08 2010

A îți respecta părinții și a avea grija de ei, este o îndatorire pe care nu ne-o respectăm mulți dintre noi.

Eu mă includ în această categorie de oameni.  Până nu demult am considerat că nu am nici o datorie specială față de părinți. Am considerat că dacă părinții au vrut copii (sau i-au făcut accidental, cazul meu) e datoria lor să aibă grijă de ei. Fapt ce nu mă obligă pe mine personal la nimic. M-am considerat îndreptățit să iau. I-am taxat pentru defecte și le-am recunoscut calitățiile. Am fost poate majoritar obiectiv și corect în evaluările mele. Dar acum îmi dau seama că am greșit.

Fiecare avem părinții pe care îi merităm. Avem părinții de care avem nevoie pentru a evolua spiritual pe drumul nostru. A te dezice de părinții tăi când greșesc față de tine sau de altcineva e același lucru cu a te dezice de tine. A respinge bucăți din tine. Legătura e prea strânsă și conflictele exterioare cu părinții nasc inevitabil conflicte interioare, simplu de identificat prin suferințe fizice.

Știu că tendința este să consideri că nu ai nici o vină când ai părinți “răi”. Știu că tendința este să ne considerăm victime ale sorții și ale cruzimii sau nepăsării divine. Pe cei care cred așa nu voi încerca să îi conving de contrariu, din două motive simple.

– Nu există dovezi palbabile de necombătut sau de neignorat care să sprijine o astfel de teorie, cel puțin eu nu le-am găsit.

-Poate că eu mă înșel și merg pe o cale greșită, poate că ei au dreptate și ne tragem din maimuță. Nu știu cu altă siguranță decât ce simt în “inima” mea. Acesta este un argument suficient pentru mine, dar insuficient prin prisma mea pentru a încerca să conving pe altcineva.

Deci pentru sceptici nu am decât o rugăminte, să se gândească la ce scriu acum și să încerce să suprapună peste situații experimentate de ei.

Pentru cei care cred că responsabilitatea vieții lor li se află în palme, de la cel mai insignifiant fapt până la naștere și moarte, voi încerca să structurez ideiile la care am ajuns până acum.

Părinții noștri sunt perfecți pentru noi.

Părțile lor negative sunt lecțiile noastre de viață. Modul cum le înțelegem ne va produce suferință dar și înțelepciune. Ne va clădi în ceea ce suntem, într-un mod dureros, e adevărat. Durerea, poate avea și o parte bună  dacă vom răspunde cu iubire sau ne va distruge dacă ne vom opune lecțiilor. Alegerea ne aparține, cade sub auspiciile liberului arbitru. Punctual nu există rețetă unică despre cum să îți iubești părinții sau cum să răspunzi lecțiilor. E școala fiecăruia cum să răspundă la nivel fizic cu reacții fizice și cum să îți păstrezi iubirea în sufelt.

A respecta și a îngriji un părinte devotat și minunat e un lucru ușor, valorea adevărată ți-o demonstrezi când reușești să o faci pentru un părinte dificil. Dacă nu o faci cu iubire în suflet e inutil, pentru a găsi resursele să răspunzi cu iubire unei fapte ce te agresează e nevoie de a asimila multă înțelepciune de viață. Pe care altfel nu ai cum să o înglobezi în tine. Multe religii încearcă să o explice dar numai viața poate să te învețe asta cu adevărat.

Există multe situații absurde aparent, pe care personal nu știu cum să le explic fără acceptarea existenței unei datori karmice. Eu sunt un om pragmatic, și observațiile pe care l-am făcut au ca scop furnizarea unei vieți mai fericite. A ignora înțelepciunea civilizatiilor antice pentru simplul fapt că erau mai puțin evoluați tehnic e o greșeală. Ei erau mult mai atenți la experiență și multe aspecte le-au observat bine chiar dacă modul cum și l-au explicat era defectuos. Nici azi nu se știe exact cum funcționează aspirina dar observi că face bine. Multe religii, tradiții și culturi acordă o atenție deosebită relației dintre părinți și copii.

Creștinismul spune: “respectă pe mama și pe tatăl tău ca să îți fie și ție bine”. Japonezii acordau părințiilor mare respect. Bioenergeticienii afirmă că între părinți și copii sunt legături puternice ce rezistă și după moarte. Multe boli pot provenii din cauza confictelor nerezolvate între părinți și copii. Mie îmi par multe idei care converg.

Relația cu părinții oricum merită mai multă atenție și deschidere decât îi acordam eu până acum. Vina e ceva greu de stabilit, prin prisma efectelor. Uneori un rău are o parte buna mai mare decât multe “bine-uri” =)).

Studiați!

zâmbesc….