Sunt obosit

Eu știu că am o componentă masochistă. Îmi iau picioare în gură cu abnegație, din simplu fapt că pot să duc. Iar chestia asta în timp se integrează în felul tău de a fi. Ajungi să fii locul ăla de descarcat frustrări.

Nu o spun ca să îmi plâng de milă. Îmi asum întreaga mea existență și sunt împăcat cu ea. Dar uneori este nevoie să aduci lumea cu picioarele pe pământ. Că omul are tendința de a se țigăni. Dacă îi dai un deget îți ia toată mâna, dacă îi tolerezi trei căcat-uri dă să descarce vidanja.

Problema e că antrenându-ți anduranța îți devine o a doua natură toleranța. Moment în care atitudinile reactive îți sunt nenaturale. Nu mai simți revolta aia mobilizatoare, e doar un fel de tristețe pentru micimea părții vătămătoare. Tot speri într-o conștientizare, într-o trezire, într-un simț al moderației. Dar disciplina lipsește și omul trăiește în voia sorții. Nu deține nici un control asupra deciziilor sale. E mânat de frici și dorințe imposibil de satisfăcut. Ca alcoolicul de setea fără capăt.

Atunci singura modalitate de a aduce un echilibru efemer este o etalare de forță. O metaforică băgare de pulă în tot și în toate, de care îmi este din ce în ce mai silă.

Fuck this shiet.

Lauda, otrava mintii

Cel mai mare obstacol în calea libertății sunt dorințele noastre. Asta face lauda ca o plimbare cu tăvi pline printre flămânzi.

A te lăuda nu e decât a stimula pe de-o parte dorințele celorlalți și pe de alta nevoia ta de a te lăuda cu altceva, o sabie cu tăiș dublu. Înlănțuiți de dorințe oamenii se supun jugului.

Asceza e singura cale de ridicare din mocirla slugărniciei.

Cumva percepția omului s-a schimbat. Virtutea a devenit ridicolă iar tânjirea e în trend. Suntem învățați cum să obținem ceea ce dorim, cum sa dorim ceea ce nu avem nevoie, cum să ne lăudăm cu ce am obținut. Un sistem extrem de eficient, nu pot contesta.

Fără speranță pare specia umană în aceste clipe. Dar, eu sunt un optimist și știu că orice impuls exagerat generează o reacție contrară de sens opus. Legiunile de drepți se vor ridica pe cenușa civilizației noastre.

Unde-i doctorul Andrei când ai nevoie de o fișă de internare?

Bă aș putea să scriu un post tare amuznat. Aș lua stirpea femeiască la șuturi de nu s-ar mai vedea om cu persoana, dar totuși e ceva ce ma reține.

Simt că îmi scapă ceva în povestea asta, iar cât timp lipsesc piese nu pot da un verdict acuzator. Deci urmează un post nedistractiv.

Să revenim la faptele concrete, des întâlnite de toți cei ce au o relație și care locuiesc cu cineva, conflicte privind treburile casnice.

Deși sunt ceva comun și mulți le privesc ca pe un dat, ca pe o fatalitate prin care treci vrând-nevrând, eu sunt puțin fixist aici. Nu accept să se răstească femeie la mine pentru că nu am făcut ceva. În general sunt răbdător și destul de moderat în reacții. În schimb aici îmi ating limitele foarte repede.

Dacă e să privesc problema din simplul punct de vedere al dreaptății e ușor de ajuns la o concluzie greșită. Pentru că subiectul e unul dintre cele în care amândoi au dreptate și amândoi greșesc.

Îmi fac partea mea de treburi casnice în același timp uit partea mea (ca orice bărbat) de detalii. A mea 99% din cazuri le face ea sau le tace în ea. Dacă mi se atrage atenția asupra unei omisiuni nu reacționez urât rectific sau zic că voi încerca să fac mai bine data viitoare. Deci sunt un bărbat model ce să mai. Clar că eu am dreptate dacă femeia se umple de spume pentru mai știu eu ce nimic (că am lasat perdeaua de la duș nu știu cum sau că am ales să zac azi în loc să dau cu aspiratorul).

Așa reacționam până acum, și mă certam cu argumente și construiam o pledoarie inutilă. Oricum în genul ăsta de certuri nimeni nu asculta pe nimeni. Cearta mereu degenera și o luam pe arătură fără sens.

Așa că am decis o abordare diferită. Am zis să rămân calm, să nu mai încerc să mă apăr că oricum logica nu ajută la nimic. În schimb socoteala nu s-a potrivit pentru că se pare ca femeia e intuitiv nenorocită  când e vorba de așa ceva. M-a frecat de așa manieră încât calmitatea mea s-a dus pe pula, sau pe învolburata de inundații apă a sâmbetei mai ceva decât cășile moldovenilor.

Odată liniștea lacului de munte tulburată a mai durat câteva secunde până ce din vocea calmă cu ușor tremur de nervozitate a răbufnit tunetul vulcanului islandez și probabil că trei vecini de la etajele superioare au scăpat oul faberge de marginea pianului. Că așa e in Rahova, numai nobilime pe acolo. Oricum a tăcut instant. Normal că eu am devenit ăla rau și așa mai departe, ne-am împăcat apoi,  recunoscându-ne fiecare greșelile.

Deci problema nu e de fond ci de formă. Inevitabil femeia are în ea sămânță de nebunie și de ilogicitate. Nu o zic eu ci o zic toți bărbații și toate femeile (alea care nu sunt de acord le întrebi la băutură și le înregistrezi). Dacă vrei femeie trebuie să o iei așa dilie, că e genetic cred ca vine cu heterozomul ăla al ei.

Nebunia ne putând fi oprită înseamnă că trebuie să existe (nu accepta problemele fără rezolvare asta vine cu heterozomul meu =)) ) o metodă de a o controla. Cum de vorba bună nu merge de vorbă rea iar nu e bine înseamnă că ceva îmi scapă.

Vă dați voi seama cum mă cert eu? Sunt total nehotărât, ea se agită ca pepsi-ul iar eu mă gândesc să o bat (pe asta nu am încercat-o încă dar sunt gata să gandesc outside the box la o adică), să o înjur, să îi explic, să o ignor?

Adică sunt muncit de gânduri și alegeri în momentele de maximă încordare. Normal că asemenea atitudine o irită și mai mult. Ultima oară cică ma enervezi de nu mai pot, ce vrei să spui că așa calm ești tu? Mai bine da-mi una decât să îmi vorbești așa că simt că nu ești tu.

Măi femeie nu sunt calm, încerc să înțeleg ce anume vrei, sunt preocupat cum să te apăr de tine însuți. Dar pe zi ce trece ajung la concluzia că de fapt ăsta e năravul femeii. Provoacă fără motiv să simtă că are cine să o strunească.

Sunteți nebune, da’ pentru că e fapt știut, cumva nu mai e vina voastră. Tot corvoada bărbatului a devenit și drăcia asta. Un bărbat adevărat trebuie să își ție dihania în ham și să devină ăla rău iar femeia de fapt apreciază treaba asta dar nu prea recunoaște de bună voie (da dacă le prinzi la băutură mai zic).

Pentru voi are sens ?!?!?

Când doi e mai mult ca unu.

Am văzut o sclipire din ceva. Să vă povestesc.

Eu de felul meu sunt o specie ciudată de animal. Mă învârtesc în cercul meu și oamenii gravitează în jur. Adică au orbite mai strânse sau mai largi dar tot excentrici îmi sunt. De la femeia de lângă mine până la părinți și la prieteni. Cred că am existat până acum ca un corp dens ce a fost afectat în diverse moduri de alte corpuri dense. Nu cred că am închis vreodată ochii și am dat mâna cuiva să mă conducă. Nu mă refer atunci când ai nevoie de ajutor și ști precis ce ai nevoi. Asta am mai făcut.

Mă refer când nu ști de ce ai nevoi și poate că nu ști nici că ai nevoie.

Vorbesc adiacent cu subiectul, încerc să îl prind în chingile rațiunii. Nu pot să îl formalizez așa că vă povestesc incidentul.

Eram la dansuri și exersam un pas, eram cu fata mea și nu prea îmi ieșea. Instructorul mă tot corecta și frustrările împotriva incapacitățiilor mele începeau să se acumuleze. Ca de obicei în astfel de situații mă interiorizez profund pentru a mă concentra și practic tot ce e în exterior se estompează. Eu sunt un elev model, nu comentez ascult și repet, merg pe principiul că dacă te lași pe mâna unui profesor să te învețe execută și lasă părerile în seama lui că e mai avizat. La a 10 repetiție cred, răbdarea mea s-a erodat și am simțit în interior senzația aia de imposibilitate. Ca atunci când sari de mai multe ori să atingi ceva și observi că de la un moment dat începi să sari mai puțin ca la început.

În general când repet prea mult ajung să mă stresez, comportamentul meu devine enervant și de cele mai multe ori ajung să mă cert cu femeia (și ea e colțoasă). Acum exact în momentul ăla de neputință maximă s-a întâmplat ceva deosebit, m-a pupat pe obraz.

De două zile mă obsedează treaba asta. Pentru prima oară am simțit că nu sunt un corp dens ci că sunt un fel de abur și alt abur a trecut prin mine. Am simțit că am fost ajutat pentru prima oară (oi mai fi fost de milioane de ori dar acum am și simțit) într-un mod ce a depășit capacitatea mea de înțelegere.

Nu știam că am nevoie de acel ajutor, nu știam că un așa ajutor ar putea să conteze, nu am mai simțit până acum magia unui gest plin de iubire. E total de neînțeles și nici nu caut să îl înțeleg cum funcționează. Vreau doar să aprofundez că există ceva dincolo de mintea mea și intuiția mea. Există și alți oameni.

Cum să explic inexplicabilul? E doar surpriza înțelegerii că din afară poate veni ajutor, că din afară poate veni ceva ce eu nu sunt în stare să concluzionez singur. Poate pare absurd să cred că nu există nimic ce nu pot eu să descopăr singur. Dar deși sunt de acord cu voi și aș adminte verbal asta oricând a fost pentru prima oară când am și conștienșizat când am vazut o frântură dintr-un nou univers. Când am simțit aceea atingere de iubire cum m-a umplut exact unde era nevoie. Deși eu nu credeam că de aia am nevoie.

Sunt neclar, nu pot să mă exprim. Oricum e de bine cum ar veni. E un fel de încredere confirmată în ceva ce am știut mereu că e acolo. Un câțig la loto ce te face să înțelegi că de fapt banii nu contau și te eliberează de obsesie.

Ca femeie sunt convins că te uiți și nu înțelegi ce aberează ăsta aici. Dar ca bărbat, mereu ai un dârlog în mână, un volan și o frică în fața blocajului de a nu mai ști unde și cum să cârmești. E acum mi-a luat și mie cineva plasa din mână fără să mi-o ia, mi-a deschis ușa fără să mi-o deschidă a fost primul hai că poți spus în pantă care face mai mult decât 1000 de mâini întinse ce te-ar lăsa cu panta neurcată de tine.

Ăsta e rolul femeii lângă bărbat să îi redea puterea să facă ceea ce poate să facă atunci când el nu mai poate.

1,5-0 femei-barbati

Un comentariu de pe un blog a iscat o idee in mine.

In viata mea am reusit in marea majoritate sa castig orice disputa cu sexul feminin poate nu mereu mi-a fost recunoscut asat fatis dar fara sa ma laud si sa delirez asa a fost. In urma unei astfel de serii de succese reputate normal ca egoul meu a creeat o imagine nu de invincibil dar pe acolo. Ca sa stabilim termenii discutiei nu vorbesc despre situatii cand am ajuns eu in timpul discutiei la concluzia ca gresesc. Pentru ca ar fi o mare dovada de prostie sa nu accepti adevarul doar de dragul contrazicerii.

E vorba ca am reusit sa demonstrez unde este greseala in rationament si de ce e bine ca mine cand era. Stiu ca pare simplu dar e foarte greu sa faci pe cineva sa accepte ca greseste nu il poti forta ori ii demonstrezi ori nu.

Acum lasand aceste exercitii de logica care ma incata deosebit cand am pierdut o astfel de discutie a fost cu argumentatie atat de non logica nu am mai putut sa zic nimic am fost blocat si inca nu pot sa gasesc iesire din aceasta enigma.

Sa nu credeti ca o ard asa fara exemple concrete, imaginativa urmatoarea poveste: o relatie de luna durata partenerii oameni civilizati nu se cearta se respecta nu exista violenta sau impunere se comunica destul de bine intre si per ansamblu o relatie reusita. Dar periodic apar unele mici discutii pe subiecte variate in care trebuie stabilit cine ce a gresit cine ce a gandit de s-a ajuns acolo ca sa se evite pe viitor. 99% se pare ca le castigam eu odata gastigate nu ziceam ti-am zis eu dar probabil ca undeva se contorizau (nu la mine ca eu nu am memorie de loc si nu retin nimic). Si surpiza o data aveam dreptate ca de obicei :)) si cand a venit bomba, sah mat mi-a zis ca nu am cum sa am mereu dreptate si ea sa greseasca mereu….

In mintea mea atunci s-a produs un scurt circuit toate demersurile imi erau blocate ca orice as fi zis mi-ar fi intarit argumentatia ca aveam dreptate si as fi mers in directia in care mereu am dreptate practic i-as fi dat ei dreptate astfel acceptand ca eu de fapt nu am cum sa am dreptate =)). Eu acuma nu ma cred Dumnezeu sau scutit de greseala si cand cineva spune ca nu pot sa am mereu dreptate eu statistic accept asta ca adevar absolut chiar daca atunci concret aveam. Ce mai poti sa zici.

Daca ar fi sa ridic un monument cuiva pentru o lupta castigata l-as ridica pt discutia asta care inca imi face mintea sa se blocheze nu vad nici o iesire in care sa fac interlocutorul sa imi accepte dreptatea.

O alta situatie in care am fost pus dar probabil ca multi altii este cand femeia iti spune nu sunt „suparata pe tine sunt pe mine”. Nu cred ca exista o replica mai urata de barbati decat asta ca e clar ca e suparata pe ea ca ai suparat-o tu. Intr-un fel sau altul tu esti de vina dar dc nu iti spune cu ce esti suspendat in spatiu nu ai puncte fixe nu ai cum sa te impingi in nimic ca o barca fara vasle pe un lac cand nu bate vantul.Din cicul asta e si cand femeia spune cu naduf:” ca e proasta” e aceasi manevra e proasta ca te-a luat in seama sau ca …etc. oricum e vina ta cumva tu ai prostit-o.

Cand eram mai tanar si nu invatasem rabdarea incercam sa ma agit in barca sa ma indrept spre mal, nu mai fac asa ceva de ani buni acum ma relaxez  imi pun mainile la ceafa si ma bucur de frumusetea momentului de liniste. Asa cum femeile stiu sa ne incuie cu argumente non logice putem si noi sa invatam de la ele asta. Scopul cand nu iti spune de ce e suparata este pentru ca tu sa te agiti sa cauti sa aflii si cand cauti deja esti pe jumate vinovat de ceva deja ai pierdut. Omul nevinovat nu cauta sa se dezvinovateasca ca el nu a gresit nimic nu ar stii de unde sa inceapa. Rabdarea e o virtute… pe care femeile nu o au putine femei merg la pescuit aici e terenul barbatului.

Asteptand arunci mingea la ea bine draga dc esti suparata pe tine eu nu pot sa te ajut eu te iubesc si te inteleg sunt alaturi de tine sah mat. Acum are doua variante ori trece peste (credeti-ma si femeile pot sa treaca peste la fel ca barbatii si ele pot sa renunte) ori in 20 de min vine la tine si iti expune problema dar de pe pozitie de egalitate si astfel problema poate fi rezolvata. Nu mai e raportul judecator inculpat care era in prima faza.

Nu vreau sa dau impresia unui misogin eu iubesc femeile si le gasesc extrem de intresante in modul lor misterios care sfideaza logica. Dar nici nu vreau as ma intalnesc cu ele in argumentatii logice eu vreau sa ma intalnesc cu ele in exprimarea sentimentelor unde ne dau clasa. Vreau sa invat de la fiecare ce stie el mai bine sa faca iar femeile stiu bine sa iubeasca sa se dedice sa se sacrifice sa creada fara a cauta.

Pot sa manipulez oricand o femei dar arma ei perfecta este cand se recunoaste invinsa atunci ea castiga batalia. Atunci orice barbat autentic se va simtii mic ridicol si rusinat ca a putu sa „lupte” contra cuiva pe care iubeste cuiva pe care vrea sa protejeze.Atunci un barbat va ceda si se va simti implinit atunci se va manifesta legatura ancestrala intre barbat si femei. Baratul va fi superior dar nu isi va manifesta aceasta superioritate fata de femei pentru ca ea l-a invatat iubirea si din iubire doar iubire poate sa apara nu orgoliu nu brutalitate. Feminismul din secolul asta e o boala care incearca sa combata alta boala e foarte bun fara el nu se putea iesi din era in care femeia era inlantuita dar acum putem sa renuntam la el. Toti suntem oameni toti suntem egali s-au nascut deja generatii in egalitate eu nu am cunsocut asuprirea asupra femeii deci nu am cum sa imi invat copiii sa faca asta. Renuntati la feminismul ala radical ca nu mai aveti cu cine sa va luptati barbatul ala brutal a murit sau a fost marginalizat la tara sau in societatile primitive. Invatati sa fiti femei ca sa ne invatati pe noi sa fim barbati.