Sa nu fie prea mult entuziasm.

24 08 2018

Mă super enervează oamenii entuziaști. Nu am realizat efectiv asta până acum.
Adică, tinând cont că entuziasmul este privit ca ceva pozitiv, am zis mereu că e de la mine.
Ca sunt eu grumpy cat, sau ceva. Dar acum am realizat că de fapt am și motive.
În primul rând cine este prea entuziast sigur nu s-a gandit până la capăt. Orice situație are și părți rele, indiferent cât de multe bune ar avea. Deci abordarea inteligentă este una prudentă. În concluzie avem de a face cel mai posibil cu oameni proști.
În al doilea rând cine este prea entuziasmat de o situație bună sigur este genul ăla de persoană care vrea sa îi fie bine. Ăștia părăsesc primii corabia când dai de greu. Găsesc repede un alt domeniu care să îi entuziasmeze stupid. Deci sunt neserioși, neloiali și oportuniști.
Apoi sunt enervanți, toată lumea are probleme, cine își dorește să aibă în jurul său persoane super fericite? Doar ca să îți amintească permanent ca tu ai făcut ceva rău?
Asta nu înseamnă că aia sumbrii sunt mai buni. Ăia negativiști sunt cei mai de cacat.
În fiecare domeniu exista un nivel maxim de entuziasm acceptat. Cine depășește nivelul ala o suge. Și trebuie penalizat cu un șut în coaie sau gumă în păr.
De exemplu
Ești pe cale sa faci sex cu cineva. Dai textila jos și ala începe să sară prin pat, mamă țâțe, am vazut țâțe. Doamne ce de țâțe vreau să mă bălăcesc în ele să mă sufoc cu ele.
Aici deja e clar ca e prea multe.
Daca în schimb avem de a face cu o privire apatică ce se intoarce periodic spre ceas iar nu este bine.
Avem nevoie de un pic de lucire in ochi la apariția țâțelor, o scurtă lumină de bucurie înainte de a trece la cântărire, mângâiere, sărutarea lor etc. fiecare ce plăceri are. Pe scurt este un prag.
Am vorbit cam mult la asta cu țâțe că m-am entuziasmat puțin, de la exemplu. You get the point.





In trafic

28 06 2017

Am mers cu totii o bucata de drum.
El zambet naiv, tricou calcat, probabil utilizator de balsam de par. Parea genul care prinde barca pe titanic.
Ea avea o frumusete ordonata. Parul blond, intins cu placa, trasaturi fine, buze frumoase… facute sa taca.
La fiecare stop el profita de ocazie sa o imbratiseze incomod, cu un aer candid, un fluturas alb al verzei pe un camp cu margarete.
Ea facea grimase de parca filma o reclama la ulei de peste. Oferea o intreaga paleta de microexpresii, Lie to me all over again.
Au facut dreapta, cu semnal, ca fraierii care nu au nimic de ascuns, eu inainte tot inainte.





Provocare

13 01 2017
  • The summer river:
    although there is a bridge, my horse
    goes through the water.

Care credeti ca este sensul acestui haiku, eu am o inerpretare proprie dar nu vreau sa o pun pentru a nu influenta pe cineva.

 

Editare ulterioara

Interpretarea mea este urmatoarea:

Primul vers sugereaza tineretea, momentul cand viata este usoara.

Podul reprezinta drumul prestabilit, calea obisnuita de a face lucrurile.

Calul cred ca este un simbol pentru corp, cu toate impulsurile sale si mersul prin apa este un simbol pentru alegerile nonconformiste. In general in cadrul unui Haiku se descrie o imagine care sa-ti sugereze ceva mai profund. Ruzumand totul aș spune că

În tinerețe omul își încearca puterile cu viata, din impetuziozitate.

Trebuie să ne oprim tendința occindetală de a judecat acest fapt ca pe ceva bun sau rău. Asta este natura lucrurilor, asta este natura ținereții și nu este prin sine nici ceva rau nici ceva bun.

Nota: Deși am folosit termenul sugereaza sau simbolizeza nu trebuie privite ca si metafore ci ca si fenomene de aceeasi natura. Sau care se reflecta unele in altle, care impart aceleasi comportamente.





Melodie

5 12 2015

DOOM & RZA – Books Of War (instrumental)





Melodie

28 08 2015

Resolved Dissonance – Hero