Disectie

9 05 2018

Îndiferent ce spui cuiva acesta va auzi doar ce este în el în acel moment.

Dacă omul acela se va simti prost ca urmare a ce crede el ca a auzit se va supăra pe tine.

Omul suparat iti va reprosa lucruri doar daca simte ca parerea lui conteaza pentru tine cat sa-ți inducă o stare interioară proastă.

Eu nu vad nicio diferență între suparare + repros si razbunare.

In schimb sunt convins ca majoritatea celor care se supara si reproseaza sunt la fel de convinsi ca ei nu sunt razbunatori si ca e vina celorlalti si ei sunt nedreptatiti in situatia respectiva.

Pana la urma sursa tuturor suferintelor este ignoranta.





Sa ne imaginam

1 03 2016

Imaginează-ți următorul scenariu:

Ești legat de scaun și cineva te forțează să mănânci ceva ce nu îți place sau te forțează să mănânci mai mult decât ai nevoie. Dacă, printr-o minune, ai suficientă forță să lupți, va continua asaltul prin tot felul de constrângeri verbale.

Te va umili, va striga la tine, va încerca să te păcălească, va încerca să te forțeze, să te șantajeze emoțional. Persoana care face asta este persoana în care ai cea mai mare încredere și de care depinde însăși viața ta.

Nu știu ce simți acum, dar eu simt că mă sufocă, simt indignarea și revoltă.

Cam ăsta e scenariul la care sunt supuși zilnic foarte mulți copii de catre părinți, educatori, bone, bunici și alte persoane, binevoitoare în definitiv.

 

 





Responsabilitate

5 02 2010

Mă chinuie de ceva vreme o idee, legată de responsabilitate. Totul a început când am citit într-o carte un pasaj.

Aproximativ suna cam așa: nu putem să judecăm o acțiune făcând abstracție de intenție.

Suna destul de logic, cu toate acestea logica asta o sărim adesea. Ignorăm intenția cu nonșalanță atunci când ne privim efectele acțiunilor noastre. Avocatul nostru interior e plin de talente când vine vorba de a ne găsi scuze.

Cel mai adesea mi se întâmplă când dezbat un subiect cu cineva. Uneori intențiile sunt “nobile” chiar caut sincer să înțeleg părerea interlocutorului și să văd dacă am scăpat un aspect al problemei din interprtarea mea. Dar uneori când subiectul atinge ceva personal mie, mă atac. Intențiile atunci sunt clar,e vreau să demonstrez că am dreptate. Deși poate că voi perora susținând că e vorba de corectitudine.

Corectitudinea e ceva prea relativ, iar dacă eu simt că sunt afectat de subiect într-un mod personal și că intențiile nu imi sunt chiar inocente e evident că nu voi reuși decât să mă cert cu cineva sau să pic de prost.(D. Multumesc pentru că mi-ai ștes comentariul de ieri)

Asta e un exemplu cu implicații minore, poate că mulți o fac zilnic și nici nu realizeză că e o risipă de energie și o metodă de prostire.

Atunci când bârfim pe cineva, atunci când seducem pe cineva și inchidem ochii la intenție asta nu înseamnă că suntem inocenți. Poate că nu e vina ta ca o femeie se îndragostește de tine, dar dacă tu ai privit la luna pentru că știai că profilul tau masculin se desenează fumos în acel tablou…

Înseamnă că ai o responsabilitate, mai ales când inchizi ochii la efectele pe care aceste acțiuni artificiale alea tale le vor provoca asupra ei. În puține cuvinte (lucru la care nu mă prea pricep se pare) dacă o acțiune de a ta e calculată, nu te poți sustrage efectelor ei. Nu te trage nimeni la raspundere dar tu vei știi că acolo e și responsabilitatea ta și fie că ti-o asumi azi sau peste 20 de ani. Probabil că nota de plata tot va veni.

Nu știu ce să mai fac cu cele deja făcute, poate că a le conștientizare e suficientă. Dar e extrem de greu să îți iei in mână responsabilitatea pentru prezent. Mereu ai tendința de a închide ochii, și a spune ce vina am eu că a ieșit așa? Dacă tu așa ai vrut să iasă cred că o vină ai. Fie că fapta te incriminează în fața altora sau nu.

Nu încerc să învinovățesc pe cineva nici măcar pe mine, doar să conștientizez.