Bilanț

31 08 2010

27 de ani m-am definit prin ceea ce îmi place dar mai ales prin ceea ce nu îmi place. De mai bine de un an mă chinui să schimb acest obicei. Dezvățul este o practică anevoioasă, uneori chiar dureroasă. M-am obișnuit atât de mult să critic să judec să resping încât a devenit o a doua natură pentru mie.

Dacă suntem ceea ce gândim și cum se pare că întradevăr “cel mai rezistent parazit e o idee” modul meu de a vedea lumea și viața mi-a adus un deserviciu semnificativ.Felul cum am înțeles eu modestia, ca o virtute pozitivă, manifestată printr-o neîncredere activă în orice acțiune până nu am văzut un efect pozitiv. Am fost ca un cal care a alergat cu zăbala adânc înfiptă în maxilar. Aparent nu îl încurcă la mișcatul picioarelor dar cu siguranță îi scade determinarea. Am fost sceptic și critic cu tot ce e în jurul meu până a devenit o a doua natură, inevitabil am fost la fel și cu mine, sau poate a fost invers.

Mie să îmi dați banii înapoi pe bilet :D!!!

Reclame




Introspecție și extrapolare

6 05 2010

V-am spus că îmi iau mintea cu mine la maraton nu? E, așa am făcut și uite ce am observat.

Deși eu am plecat având ca unic obiectiv parcurgerea distanței și ca obiectiv optimist parcurgerea ei în mai puțin de 9 ore lucrurile s-au petrecut cam așa.

Când eram la început și aveam rezerve de putere involuntar în loc să îmi văd de treaba mea mă bucuram când depășeam pe cineva. Practic eu lucrand doar cu timpul iar asta era total prostesc și egotic. Cred că am facut un pleonasm, în general când iese ceva din orgoliu implică și o doză de prostie. Cum eu nu aveam șanse la podium și faptul că depășeam pe cineva nu îmi scurta timpul de parcurgere așa că bucuria de a întrece pe cineva e din categoria să moară și capra vecinului.

Când am început să obosesc dar încă eram în vână mai s-a schimbat optica, acum mă întristam când cineva mă depășea pe mine. Această schimbare de atitudine se întâlnește adesea in viață când după ce te bucuri de succes o vreme începi să fii stresat de a te păstra într-o poziție înaltă.

A treia fază  a fost când eram pilaf și când teama că nu voi reuși începuse să îmi dea târcoale, atunci când apelezi la rugaciuni ca să înaintezi o noua schimbare de optică se produce. Nu mă mai deranja când cineva mă depașea, ci practic simțeam respect pentru acei concurenți și mă dădeam din calea lor pentru a le ușura depășirea (orice schimbare de ritm devine foarte obositoare la final). În același timp dacă la început când depășeam pe cineva simțeam un fel de mândrie acum simțeam mai mult compasiune.

La ce ajută această analiză a trăirilor? Pai cam așa ne comportăm mereu și în viață.

Când suntem bine sau sus suntem mândri.

Cand simțin că derapăm sau când ceva ne amenință poziția obținută (de fapt noi nu o mai posedăm ci ne posedă ea pe noi) devenim agresivi sau triști.

Iar când ne eliberăm de ea ori prin înțelegerea vremelniciei ei și a superficialității ori prin pierderea ei, brusc devenim buni, blânzi, înțelegători și plini de compasiune.

Dacă viața e un fel de școală în care trebuie să devi mai om e destul de evident ce se va petrece atunci când nu te raportezi corespunzător față de poziția în care ești. Dacă există ceva o forță coordonatoare care să mențină un echilibru între ce experimentăm și ce gândim atunci avem două aternative. Ne corectăm singuri gândurile sau experiența o va face. Dacă viața e doar o aruncare de zar atunci toate acestea nu contează.

Părerea mea e că merită ca fiecare să facă câte o introspecție prin propria viață și să rememoreze gândurile și atitudinile pe care le-a avut în diferite situații, mai mult sau mai puțin importante. Apoi statistic să observe dacă au existat legături între orgolii și rautăți (chiar și sub formă de gânduri) și experiente negative și între schimbări de atitudine și trecere spre noi experiențe mai bune.

Iar dacă găsiți un patern eu cred că ar merita să fie luat în seamă și studiat mai cu atenție. Chiar dacă nu deținem și explicația stiințifică nu e cel mai important lucru, cred că simpla observație empirică e uneori mai mult decât suficientă pentru a ajunge să faci alegeri de o manieră ce te face mai fericit.





Cum să îți folosești mintea la capacitate maximă.

29 04 2010

Cred că vine un moment când simțim o nevoie să ne folosim mintea mai mult.

Nu în sensul să o ținem ocupata ci în sensul să o folosim noi pe ea, asa cum ai spus (multe de înțeles).

Orice schimbare se face treptat si abordând problema pe multe planuri, că așa suntem noi complecși și nu merge nimic unidirecțional.

Un exercitiu pentru a-ți folosi mintea mai mult este sa nu faci nimic concret cu ea. Să visezi să o lași liberă dar să stai langa ea în timpul asta.

Mintea e ca o floare, daca o iubești și o îngrijești ea crește, dar niciodata nu știi exact cum și cât. Un adevarat gradinar nu va pune bețe florii lui iubite pentru a crește cum vrea el și un adevarat grădinar nu uda niciodata o floare din obligație. Un adevărat grădinar simte ca a uda floarea face parte din iubirea pentru ea și o face conștient și cu plăcere.

Bucuria nu constă în a te lăuda cu floarea ta în fața altora. Aia doar transformă iubirea în grijă obositoare. Aia doar mută atenția de la relația între tine și floare la relația dintre floare și alții. În lumea lui eficient e nevoie să înveți să fii artist pentru a aprecia eficiența cu adevărat.

Cine nu e un artist când își crește mintea nu va avea șanse reale de succes. Cine caută rețete precise nu va face nimic cu ea. Va avea cel mult o maimuță de circ. O maimuță care după ce face multe giumbușlucuri se duce tristă în cușcă cu lanțul cel stralucitor pus la gât și cu costumul ei colorat ce o strânge din toate părțile.

Mintea este atât de puternică cât îi dai voie să devină. Mintea poate să facă calcule dar dacă a face calcule nu te face fericit nu cred că mintea ta e menită să facă calcule. Când te vei preocupa de a îți crește mintea având grijă de cea mai importantă calitatea a ei și anume imprevizibilul ea va găsi modul cum să o crești.

Joacă-te cu ea și vezi ce îi place și unde aleargă mai repede. Apoi dă-i voie să facă asta cât de des își dorește, nu o forța, nu îi interzice prea mult timp. Poate cel mai important lucru este: nu îi pune limite, fii ca un grădinar. Ce-a mai frumoasă gradină nu e cea cu gardul tăiat pătrat, e cea cu iz de sălbăticie.

Așa cred eu ca se crește mintea. Dacă din ce am spus până acum nu ai reușit să ai o idee concretă despre ce să faci probabil că mintea ta a fost prea mult timp ținută în chingi. Voi da o serie de exemple despre cum vreau eu să mă joc cu mintea mea. Nu sunt aplicabile neapărat altora dar pot exemplifica mai bine la ce mă refer.

1.O voi lua cu mine la maraton sâmbătă. Un aspect ușor ignorat de cei ce nu au făcut efort de anduranță și pe perioade de timp lungă este influența minții în tot procesul.

Ce caut să dezvol? Caut creșterea încrederii, caut disciplină în fața plictiselii, caut libertatea de a mă bucura de frumos în timp ce organismul asediază mintea cu semnale de oboseala sau durere. Caut să nu o fac robotic ci conștient, de așa manieră să nu mă accidentez.

2. Vreau să învăț să desenez, voi face o pagina speciala cu desene pe blog. Ca să inregistrez progresul sau lipsa lui. Caut prin asta să îi stimulez imaginația și vizualizarea.

3.Vreau să țin în viitor o zi de post. Să stau pe întuneric 24 de ore fără mâncare doar cu apă fără să vorbesc fără să ascult nimic. Prin asta caut să o cunosc, să văd ce face când nu are nimic de făcut și ce face când timpul dispare din ecuație.

Luați-o ca pe o leapșă. Dacă cineva are alte idei despre cum să ne creștem mintea ar fi frumos să le combinăm. Nu cred că ceva rau poate să iasa din a îți dezvolta mintea.