Lupta mea :D

7 08 2011

Idee preluată și dezvoltată de la awakeninginspirals. (Important, nu combat abordarea sau ideile prezentate, chiar subscriu la ele!)

Eu am un spirit critic foarte dezvoltat, chestie banală și poate că de multe ori chiar contraproductiv.

Este o adevărată risipă de energie să observi disonanțe între modul de gândire și modul de acțiune al celor din jur. Dar inevitabil o facem și o facem zilnic, clipă de clipă, de altfel e mult mai ușor să o facem cu alții decât cu noi. Pentru că orice observație critică vine cu o măsură de acuzare. Autoacuzarea e ușor deranjantă te pune în situația disconfortabilă, să acționezi sau să te privești cu dispreț.

Observațiile critice deși sunt preponderent adevărate, cel puțin prin prisma unui punct de vedere subiectiv, sunt foarte adesea inutile.

Da, toți știm că în țara asta se fură, de la cel mai mic la cel mai mare nivel dar cu toate acestea participăm la asta. Nu există un respect pentru proprietate și pentru cinste ci există un respect pentru jmecherie și descurcăreală.

O să spui dar ce pot să fac eu? Punctual fiecare situație presupune moduri diferite de acțiune. Nu mă voi lupta cu infinitatea.

Atunci renunți? Eu nu renunț. Eu privesc de ceva vreme în jur și cred că am găsit lupta mea.

Lumea umană e alcătuită dintr-o multitudine de vectori. Fiecare părere sau mod de acțiune într-o categorie similară de situații se adună sau substrage sumei totale. Normal că sumele astea se pot grupa pe diferite zone,familiale, locale, naționale, mondiale. Nu fac acum o teorie complicată ci explic o observație de bun simț.

Dacă suntem 5 oameni într-o cameră și 4 sunt adepți ai nudismului probabil că în scurt timp vom umbla toți 5 în “pula goală”. Dacă doar 3 sunt pro și doi contra atunci rezultatul e incert. Dacă în schimb în prima situație cel solitar este suficient de hotărât și știe să își marketeze argumentele poate realiza o minune. În general lumea acționează semiconștient. Sunt conduși de reflexe, asta e situația, probabil că venim de la mult mai rău sau poate că degenerăm, nu știu ce să zic. Oricum această masă de oameni indeciși pendulează de la o direcție la alta sau merg duși de curent. Pentru a schimba direcția curentului poți să folosești forța încercând să te opui sau poți să generezi un curent mai puternic care să slabească curentul principal. Cu alte cuvinte poți să încerci să schimbi lumea după bunul tău plac. Mulți au facut-o și mulți o fac și astăzi.

Energia ta se poate îndrepta doar într-o direcție odată. Dacă te lamentezi înseamnă că nu lucrezi în direcția dorită de tine. Deci mult mai productiv ar fi să devi tu samurai să îți urmezi convigerile. Dacă ești sigur că aceste convingeri sunt “mai bune” decât curentul general atunci o să observi cum treptat din masa de adormiți se vor alipi din ce în ce mai mulți curentului tău. Dacă te concentrezi să critici direcția curentului general vei atrage alături de tine din ce în ce mai mulți care critică curentul general. Mulți oameni care se lamentează creează impresia că nu se mai poate face nimic. Cumva ei contribuie involuntar la întărirea curentului general. E o line subțire când o critică este productivă și când devine contraproductivă. În schimb puterea exemplului bun este însutit mai mobilizatoare.

Nu trebuie să te sperie faptul că un om nu poate schimba lumea. Nici nu trebuie să schimbi lumea, nu azi. Tu ești un pește mic și înoți în 2m cubi de ocean, dacă reușești să schimbi ceva în acei 2m cubi atunci deja înoți mai liniștit. Apoi nu minimiza niciodată puterea influenței indirecte. La caritas prima oara a fost înscris un om, motorul de căutare google a fost folosit de puțini, facebook-ul a avut și el un număr mic de utilizatori.

Folosește-ți forțele spre a fi tu coerent în acțiuni, vei polariza fără să vrei pe cei din jur. Orice inadvertență observi stabilește-ți o conduită corectă față de ea și nu te mai preocupa de cei care fac greșit ci fă tu bine. Măine poate că un adormit va observa și va deschide ochii. Poate că mâine veți fi doi.

 





Introspecție și extrapolare

6 05 2010

V-am spus că îmi iau mintea cu mine la maraton nu? E, așa am făcut și uite ce am observat.

Deși eu am plecat având ca unic obiectiv parcurgerea distanței și ca obiectiv optimist parcurgerea ei în mai puțin de 9 ore lucrurile s-au petrecut cam așa.

Când eram la început și aveam rezerve de putere involuntar în loc să îmi văd de treaba mea mă bucuram când depășeam pe cineva. Practic eu lucrand doar cu timpul iar asta era total prostesc și egotic. Cred că am facut un pleonasm, în general când iese ceva din orgoliu implică și o doză de prostie. Cum eu nu aveam șanse la podium și faptul că depășeam pe cineva nu îmi scurta timpul de parcurgere așa că bucuria de a întrece pe cineva e din categoria să moară și capra vecinului.

Când am început să obosesc dar încă eram în vână mai s-a schimbat optica, acum mă întristam când cineva mă depășea pe mine. Această schimbare de atitudine se întâlnește adesea in viață când după ce te bucuri de succes o vreme începi să fii stresat de a te păstra într-o poziție înaltă.

A treia fază  a fost când eram pilaf și când teama că nu voi reuși începuse să îmi dea târcoale, atunci când apelezi la rugaciuni ca să înaintezi o noua schimbare de optică se produce. Nu mă mai deranja când cineva mă depașea, ci practic simțeam respect pentru acei concurenți și mă dădeam din calea lor pentru a le ușura depășirea (orice schimbare de ritm devine foarte obositoare la final). În același timp dacă la început când depășeam pe cineva simțeam un fel de mândrie acum simțeam mai mult compasiune.

La ce ajută această analiză a trăirilor? Pai cam așa ne comportăm mereu și în viață.

Când suntem bine sau sus suntem mândri.

Cand simțin că derapăm sau când ceva ne amenință poziția obținută (de fapt noi nu o mai posedăm ci ne posedă ea pe noi) devenim agresivi sau triști.

Iar când ne eliberăm de ea ori prin înțelegerea vremelniciei ei și a superficialității ori prin pierderea ei, brusc devenim buni, blânzi, înțelegători și plini de compasiune.

Dacă viața e un fel de școală în care trebuie să devi mai om e destul de evident ce se va petrece atunci când nu te raportezi corespunzător față de poziția în care ești. Dacă există ceva o forță coordonatoare care să mențină un echilibru între ce experimentăm și ce gândim atunci avem două aternative. Ne corectăm singuri gândurile sau experiența o va face. Dacă viața e doar o aruncare de zar atunci toate acestea nu contează.

Părerea mea e că merită ca fiecare să facă câte o introspecție prin propria viață și să rememoreze gândurile și atitudinile pe care le-a avut în diferite situații, mai mult sau mai puțin importante. Apoi statistic să observe dacă au existat legături între orgolii și rautăți (chiar și sub formă de gânduri) și experiente negative și între schimbări de atitudine și trecere spre noi experiențe mai bune.

Iar dacă găsiți un patern eu cred că ar merita să fie luat în seamă și studiat mai cu atenție. Chiar dacă nu deținem și explicația stiințifică nu e cel mai important lucru, cred că simpla observație empirică e uneori mai mult decât suficientă pentru a ajunge să faci alegeri de o manieră ce te face mai fericit.