E bine sa-ti traiesti micile bucurii

17 04 2013

Lucrez de ceva vreme cu un detaliu comportamental pe care l-am observat. Capacitate de a trăi bucuria în fața a ceea ce am.

Ceea ce pentru unii este ceva simplu și de la sine înțeles pentru mine este un exercițiu de voință.

Pentru a putea înțelege cu ce ma confrunt a trebuit să cobor în beciul amintirilor… pe scara trecutului =))). După ce am dat paienjenii la o parte și am sters praful cu podul palmei, mi-am reamintit că întreaga mea copilarie am fost chinuit de sărăcie. Nu o sărăcie d-aia implacabilă, care te face să îți activezi instinctul de supraviețuire. O sărăcie d-aia care îți trezește rușinea. Genul ăla de sărăcie mucedă, care te face să fii mereu ăla care nu are în grupul de oameni în care te învârți.

Iar grupul în care mă învărteam a fost ca orice grup de copii. Cu buni și răi, dar mai ales cu răi. Știu că mulți trăiți în iluzia bunătății copiilor. Niște îngerași delicați, ce n-ar rani nici un gândăcel. Nu intru în detalii, dar gândiți-vă câți dintre voi v-ați lăsa viața în mâna unui copil ce nu a depins de voi cu mâncare si alte servici. Cu alte cuvinte pe mâna unui copil necunoscut.😉

Spiritul ironic și taxarea slăbiciunilor era sport național și ca urmare s-a dezvoltat și un sistem de apărare. Poate m-a făcut mai puternic sau poate mai slab, poate ambele. Rezultatul a fost că am început să simulez lipsa de interes pentru lucrurile pe care nu mi le permiteam.

Cine vrea prajitura?

Eu nu că am mâncat acasă.

Cine vine în excursie?

Eu nu că nu imi place.

Etc.

Când exersezi ceva timp îndelungat ajunge natura ta. Așa că acum pot să îmi controlez destul de bine poftele, mi se par frivolități multe lucruri cum ar fi mâncarea gustoasă, hainele scumpe, telefoanele, mașinile scumpe călătoriile în străinătate sau alte bunuri materiale. Chiar daca mi le mai permit pot ușor să renunț la ele.

Asta ar fi partea pozitivă, partea negativă este că simuland dezinteresul pentru tot am ajuns să nu mai simt interes pentru nimic. Să îmi cenzurez trăirile să îmi reduc manifestările exterioare. Îmi dă o senzație de siguranță chestia asta, ca și cum evit să îmi expun vulnerabilitățile.  Ca și cum masca asta ar ține și de cald.

Dar odată ce am văzut masca asta lipită devreme pe pielea mea, încât am și uitat de ea, am început să lucrez la dezlipirea ei. A venit ca o ușurare să mă bucur ca un copil de o haina pe care mi-am dorit-o, de un succes obținut, de nimicuri zilnice.  A durat mult ca o pală de vânt să mă facă să trag aer în  piept și ca o rază de soare să mă facă să zâmbesc și să mijesc ochii ca… ca un motan😀. Încă simt o ușoară jenă să mă manifest, să îmi dezvălui adevăratele trăiri și senzații, dar ce ușurate simt atunci când o fac, este greu de reprodus și povestit.

Uneori pur și simplu ne prefacem până uităm că o facem.


Acțiuni

Information

11 responses

17 04 2013
dordefemeie

Cred ca pentru nimeni nu este simplu sa se bucure de ceea ce are. Majoritatea dezapreciem ceea ce avem, pe sigurul motiv ca ne apartine. daca ar fi al altuia, n-i l-am dori cu disperare, daca ne aparatine nu ma valoreaza nimic… Daca ai invatat sa zambesti si sa te bucuri de o raza de soare esti oricum pe drumul cel bun🙂

18 04 2013
VreauUltimulLoc

Cred ca problema mea este dincolo de constientizare si apreciere si merge in zona de frica de a ma manifesta si frica de ridicol.

18 04 2013
dordefemeie

mai bine sa-ti fie frica de ridicol decat sa nu ai simtul ridicolului… parerea mea.

18 04 2013
VreauUltimulLoc

Poate din perspectiva altora. Dar pe principiul asta ajungi sa stai sa judeci ce vrei sa faci dupa cum reactioneaza lumea care te priveste. Lumea care te priveste are tendinta sa nu fie omogena si nici foarte inteligenta asa ca ce unii clasifica ca si ridicol ar putea sa nu fie. Atunci ce facem? Dupa cine ne luam? Mai bine pariem pe noi si facem ce simtit cu riscul de a fi ridicoli pentru altii si misto pentru altii. Asa ne alegem mai usor grupul de apartenenta si ne simtim mai liberi. Prima oara cand am alergat pe strada m-am simtit foarte ridicol, prima oara cand am fost la sala, prima oara cand am fost sa dansez, prima oara cand mi-am dresat cainele, prima oara cand m-am incalzit inainte de un concurs, la primul antrenament facut in parc, prima oara cand am scris pe blog, prima oara cand … lista poate continua.

18 04 2013
J.

Stii cum a fost postul asta? Ca si cum mi-ai bagat o mana pe gat pana in interior , m-ai intors pe dos , scuturat si pus pe sarma in bataia vantului. Stau asa la zvantat si ma privesc din interior spre exterior…si zambesc…dar iti zambesc si tie …oricine ai fi🙂

18 04 2013
VreauUltimulLoc

Om bun, cine sa fiu :))

18 04 2013
J.

😛 Esti ! :)…singurul indiciu pe care ma sprijin este ce-ti curge din degete🙂

18 04 2013
VreauUltimulLoc

Sange, dupa ce toc patrunjel. Dar, curajosii nu simt durerea😉.

24 04 2013
haotica

We are what we pretend to be, so we must be careful about what we pretend to be’. -asta era dintr-o carte de care mi-ai amintit.
in sfarsit, corecta ilustrare a unei stari comune.

25 04 2013
VreauUltimulLoc

Nu este vorba atata despre stare cat despre a face ceva in privinta asta.

29 01 2014
cristina

te-as scoate la o cafea intr-o zi, sa vezi cum arata si varianta ta feminina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: