Antrenamentul multumitului

În viața totul este mișcare și transformare. De cele mai multe ori este lenta și vine ca rezultat al experimentării unei stări noi. Transformarea benevolă se face prin învățare sau antrenament, cum sunteți obișnuiți să îi spuneți. Fiecare dintre noi se antrenează zilnic spre a atinge un alt nivel de performanță în anumite domenii. Poate nu o facem mereu conștient dar cu siguranță se întâmpla.

Acum am să vă prezint un antrenamnt interesant. Cum să învățăm să mulțumim. Multumirea din suflet nu vorbe goale, reflexe ale politeții.

Atunci când receptăm ceva, orice. O informație, un ajutor, un lucru material, ceva ce ne face să simțim că ne-a fost satisfăcut o nevoie de orice factură. Poate că nici nu eram conștienți de lipsul respectiv până nu a fost acoperit. Atunci e momentul să învățăm să mulțumim.

A învăța să mulțumești e ceva simplu. Am spart procesul în 5 etape distincte.

1. Primul pas și cel mai important este să mulțumești în gând. Pentru fiecare “dar” pe care îl primești obișnuiește-te să mulțumești în gând. Spune aceste cuvinte simple, îți mulțumesc x (unde x este sursa de unde crezi tu că a venit “darul”).
2. Când mulțumești în gând începi să conștientizezi starea de bine provocată de “dar”. Toată acea plăcere sau ușurare pe care ai simțit-o, toată bucuria, conștientizeaz-o atunci când spui mulțumesc.
3. Orientează toată acea bucurie spre sursa darului. Oferă acea bucurie “în schimb„ ,nu ca și o plată, ci pentru că există acolo în tine și e placut să simți că o împarți cu cineva.
4. Exteriorizeză, cum simți, acel moment al transmiterii bucuriei, chiar dacă ai sursa darului în fața ta sau nu.
5. Ultimul pas transmite acea bucurie către orice altceva din preajma ta după ce ai transmis-o sursei darului. Ea nu e o resursă materială este mai mult o energie. Așa că poți să luminezi spre binefăcătorul tău și apoi spre orice altceva consideri tu că ar necesita o rază de lumină.

Observați că nu am clasificat în nici un fel nici darul nici sursa. Singura indicație a primirii unui dar este prezența unei stari de bine în noi. Dacă o conștientizăm ca venind de undeva putem să identificăm și sursa. Pași sunt meniți ca un ghidaj, pot fi parcurși toți o dată sau pot fi parcurși pe rând în perioade de timp distincte. De exemplu 5 zile fac doar pasul 1 până îl înțeleg și îl simt apoi încep să fac și pasul doi etc. Important este să fie făcuți conștient și să ajungi să simți dincolo de cuvinte.

În mod normal când un pas a fost asimilat el se va întrepătrunde cu următorul  vor deveni greu de separat. Practic la final verbalizarea va dispare și va deveni totul o orientare a bucuriei spre diverse direcții și în forma în care fiecare simte să o facă.

Antrenați-vă cu asta și observați beneficiile.

Să nu mai ignorăm influența intențiilor

Tot mai des auzim fizicieni că totul este energie. Totul are la bază până la urmă energie.

Tot mai des auzim descoperiri în medicină care leagă corpul fizic de o imagine energetică.

În același timp gândurile trebuie să fie ceva. De aici cred că și un copil de grădiniță ar ajunge la concluzia că gândurile conțin o anume formă de energie. Poate că nu e măsurabilă încă dar teoretic ar trebui să fie ceva acolo. De asemenea dacă gândurile au și o parte energetică și omul (și nu numai omul) are o parte energetică deducția simplistă ar fi că se pot influența reciproc.

Aspecte în sprijinul acestei teori există din punct de vedere stiințific. De asemenea toate culturile antice ,mai evoluate spiritual, de pe această planetă susțin această legătură. Nu știu ce ar trebui să ne facă să ținem cont de această legătură. Poate o săgeată mare albă pururea ațintită asupra acestei propoziții.

Intenția contează.

Dacă intenția contează, în orice acțiune pe care o întreprindem, atunci de ce se face în majoritatea covârșitoare de cazuri abstracție de ea? De la discuții frivole până la teste stiințifice.

În orice enunț ce conține o ființă dotată cu conștiință de sine de ce se face abstracție de această cantitate semnificativă de energie care intră în proces? Gândurile, intenția cum vreți să îi spunem. De altfel cu cât modul de abordare se dorește mai serios cu atât se exclude mai mult posibilitatea că intenția participantului la acțiune ar conta.

Nu există sau cel puțin eu încă nu am auzit de așa ceva, o scoală autorizată, avizată (nu în mod legal deși poate că ar fi bine și așa) majoritar acceptată a intețiilor. Cum să ne educăm gândurile. E doar o încâlcitura enormă de religii, psihologie, etică socială din care dacă strângi tare din ochi și ești un observator fin și cu spirit de introspecție poate, poate începi să deduci câte ceva. De altfel suntem așa de primitivi în acest domeniu încât nu deținem decât un control volatil asupra gândurilor și intențiilor noastre. Asta în cazul mai fericit în care nu suntem decât niște roboți lobotomizați (și sunt mulți) care reacționează cu precizie la stimulii exteriori.

Nu e penibil să ignori o intrare semnificativă în sistem și apoi să presupui că ai măsurat corect? Să numești asta știință exactă. O abstractizare imprecisă a oricărui proces CE CONȚINE SUBIECT UMAN este luat ca adevăr absolut și ca punct de plecare în multe raționamente pe care le folosim zilnic.

Exemplu1.

Răbdarea, rabdarea e o noțiune aproape abstractă. Nu implică să faci ceva ci mai mult să nu faci. Răbdarea reprezintă disponibilitatea cuiva de a aștepta. Dar cum producerea unui eveniment nu depinde (aparent) de noi atunci răbdarea poate fi diferențiată doar la nivel de intenție. Chiar dacă  o privești dupa manifestarile exterioare înjurături vs stat calm ar fi tot o observație imprecisă. Poate că ăla care stă calm numără în gând ceea ce nu înseamnă că are răbdare. A avea răbdare implică să accepți cursul evenimentelor și să petreci timpul respectiv într-o atitudine de relaxare interioară.

Exemplul2.

Dacă tratezi condițiile de cultivare ale unei plante nevoile ei trec dincolo de apa si ingrediente nutriționale. Nu poți face abstracție de starea de spirit a îngrijitorului și de gândurile sale.

Exemplul3.

Dacă analizăm o afacere oare putem să ignorăm echilibrul interior al oamenilor implicați? Oare putem să ne bazăm doar pe impresia că dacă toți își fac treaba e suficient? Oare intenția oameniilor implicați în procese nu contează? Se reduce totul la zâmbetul exterior și cuvintele ieșite pe gură? Nu contează de loc într-un proces de vânzare de exemplu încrederea vânzătorului în produs?

Chiar cred în utilitatea unei scoli a gândurilor și a intențiilor, unei metode măcar de auto educare.

De asemenea cred în importanța de a lua în calcul gândurile și intențiile în înțelegerea oricărui proces. Poate că unele nu sunt afectate sau sunt afectate nesemnificativ dar altele cu siguranță sunt afectate puternic. Pentru asta în schimb avem nevoie de subiecți care să își poată controla această energie. Avem nevoie să înțelegem această energie.

 

 

Gesturi mici

Am rămas uimit de curând.

Nu credem că mai pot să simt fiori din gesturi mici. De fapt uneori mă îndoiam că îi mai pot simți și din gesturi mari.

Parcă unele partide de sex devin doar mecanică, mai ales când timpul trece devenim foarte preciși facem totul perfect.

Atingem exact ce trebuie când trebuie. Doar că atunci când faci sex nu conduci o mașină. Greșelile sunt chiar de bun augur. Divaghez, dar mă mira cum atunci cand te desparți de cineva  (deși ai avut tot ce se putea de la persoana aceea  pe plan sexual și chiar te plictisea uneori) bursc orice atingere capată o puternică încărcătură. Cum se poate să te excite și să te înfioare o strângere de mână mai tare ca o muie. Cum poate să te puna pe jar o atingere a obrazului? O suviță de par care iți atinge fața să te facă să tremuri?

Vorba aceea sunt om batrân și trecut prin „multe” sau măcar de multe ori și am rămas surprins plăcut de senzatiile adolescenței. Plus că atunci nu le apreciam cum trebuie. Atunci vroiam sex, acum poți să le savurezi liniștit, ca sexul nu mai e o problemă.

Ce mă mira e că nu prea le simți decât când intervine o constrângere. Cred că trebuie să te mai desparți uneori, să mai iți aduci aminte de ce te-ai cuplat :).