Cum spuneam m-aș …. Bă, mă miră, cică bărbații se gândesc o dată la x secunde la sex. Nu înțeleg cum au făcut ei constatarea asta. Dacă îți spun, notează de câte ori te gândești la sex, ce zici o sa te gândești la asta?
E vrăjeală, eu sunt ăla care pune la îndoială veridicitatea studiilor savanților britanici. Să mă bea la ouă, nu știu unde se strecoară eroarea dar sigur multe informații ajung denaturate la noi. Sunt un optimist, le voi numi greșeli ca să nu fie nevoie să arăt cu degetul.
Nu contează, cum spuneam m-aș așeza la cald și umed. Măcar o parte din mine. Uneori linia gândului devine total ilizibilă. Cuvinte se amestecă haotic, idei se lipesc una de alta, materializarea lor e aproape imposibilă. Prin materializare mă refer la acceptara lor ca fiind ale tale. Mulți și-ar dori să zboare, eu am rău de înalțime așa că îmi e bine aici, jos.
Dacă ascult muzică, mai citesc ceva în același timp și mai fac două calcule greșite nu mai exist ca și gând. Nu e ca și cum aș medita, e ca și cum se consumă resursele de procesare pentru a monitoriza funcționarea sistemului. Dacă nu e nimeni la cârmă atunci eu ce sunt în acel moment? De fapt se simte ca și cum nu aș mai fi.
Până acum mă gândeam că sclavia însemnă înrobirea fizică, dar încep să mă îndoiesc de asta. Încep să cred că cea mai desăvârșită formă de sclavia este munca intelectuală. Munca intelecutală înrobește cu adevărat. Dacă un pușcariaș poate gândi, un director nu mai își permite luxul acesta. E prea ocupat, are alte lucruri de calculat.
Când vine vo… gândul de sex nu e ca și cum fanteziez sau văd imagini explicite. Nu e ca și cum îmi doresc pe cineva anume. E ca și cum spun, îmi e sete. Doar o nevoie la care aștept să nu mă mai gândesc. Mai precis ar fi corpul meu s-ar fute. Eu personal nu am chef de așa ceva. Sexul și stresul nu se împacă prea bine.
Când sunt bruscat emoțional nu prea mai e loc de gânduri calde și iubire. Dacă nu e loc de iubire atunci la ce bun să bei apă? Da, se mai întâmplă să fiu bruscat și să mă simt prost. E o stare de fapt, face parte din realitate. Nu cred că o face cineva în conștiență totală. Cineva o face din frică. Atunci întrebarea e. Cum rupi cercul vicios? Cercul sunt rănit, rănesc.
Cel mai simplu e să rănești apoi remușcările te trezesc la realitate. Asta însemna să nu îți depășești condiția. Dar cum faci când simți că nu e bine să rănești dar nu poți mai mult. Când ai gheara aia în gât, când îți vine să lovești fizic sau verbal când îți vine să îți faci ție rău pentru a arăta celuilalt cât de mult greșește? Simt, înțeleg și nu pot să merg mai departe, mă zbat în noroi, pot să mimez dar nu pot să simt. Nu pot să ies din starea de atacat prin forțe proprii. Atunci cum pot să pretind altcuiva așa ceva. Când eu văd cât e de greu și nu pot să lupt cu orgoliul meu. Până la urmă suntem ființe nelimitate ca și capabilități dar suntem limitați ca și stare. Asta e o realitate pe care trebuie să o accept și cu care trebuie să merg mai departe. Cu asta și cu faptul că atunci când sunt în starea asta de dezechilibru mă simt foarte rău. Până la urmă afară ploua mai rău când ploua înăuntru.
Îmi doresc acum, să simt căldură interioară, să simt iubire, să simt că sunt în siguranță. Dar tot ce simt e că sunt în colțul ringului strângând proteza între dinți și mănușile în pumn așteptând atacul unui adversar mai puternic ca mine și hotărât să îmi vând scump pielea. Îmi doresc să cad și îmi doresc să dau. Cred că e timpul să respir.
VreauUltimulLoc 
Comentarii recente