Biliard?

10 11 2009

Am citit acum câteva zile o metafora pe un blog delaskela dacă nu mă înșel. În care asemăna relațiile interumane cu bilele de pe o masă de biliard.

Acolo cred că era prezentată ca o superficialitate, nu mi-a rămas în minte postul în sine dar mi-a rămas metafora asta și ideea traznită.

Nu cumva așa trebuie să fie? Nu cumva relațiile ar trebui să fie ca un carambol?

De ce căutăm la cei de lângă noi mai mult decat un impuls în direcția favorabilă? Chiar e așa greu de înțeles că nu e nimeni responsabil pentru noi? Că nu e nimeni dator să ne protejeze să ne iubească să ne ofere confortul prieteniei sale atunci când nu vine de la el asta?

Aud în jur multă dezamăgire față de conduita oamenilor pe care îi cunoaștem. De fapt nu sunt decât așteptarile noastre ridicole, ce nu sunt împlinite. Un strigăt de ajutor ieșit din frica ce ne alcatuiește și care se transformă în dezamăgire față de salvatorii ce au eșuat în a răspunde la apel.

Prea mulți nu acceptă că suntem pe pământul ăsta să învățăm, să trecem prin diverse experiențe. Experiențe care ne sunt oferite de ce vreți voi: Dumnezeu, soartă, karma sau statistică. Dar unele experiențe implică chiar să le depășești singur. Nu poate altcineva să învețe pentru tine, nu ai cum să copiezi la examenele vieții. Mai mult de un impuls pe o traictorie ce nu știi unde duce nu poate nimeni să îți ofere. Acel impuls vine când trebuie nu când crezi tu că trebuie. Lamentația asta patetică față de natura schimbătoare a oamenilor pe care îi „iubim”, e ridicolă.

Momentele de rezonanță între doi oameni sunt magie pura iar noi vrem să le aruncăm în rutină. Așa cum facem cu orice lucru care ne place. Vrem să desacralizăm totul, să ne aruncăm îmbracați într-o mare de caviar ca niste maneliști proști. Nu știm să apreciem adevarata valoare a unui act de iubire sau prietenie, noi vrem cosntanță vrem să îl găsim acolo veșnic. În loc să fim recunoscători pentru o manifestare a divinității printr-un om apropiat noua, noi vrem să înrobim omul.

Ce mai surprinzător e că în egocentrismul nostru atroce avem impresia că ni se cuvine acest drept. Data viitoare când crezi că lumea din jur te-a dezamăgit gândește-te de doua ori. Cine ești tu și cu ce drept emiți tu așteptări de la o altă ființă umană? Fiecare e acolo pentru tine când poate el nu când vrei tu.

Fiecare e responsabil și pentru viața lui așa cum ești și tu pentru a ta. Așa că uneori poate că trebuie să treci singur prin anumite experiențe, poate în asta constă experiența.

Mie îmi place biliardul, există o frumusețe geometrică vecină cu perfecțiunea în acest joc. Nimic nu e la întâmplare, doar pentru că nu reușești tu să „vezi” mai mult de două mante nu înseamnă că altul a dat o „gherlă”. Poate că aşa a calculat el să bage două bile.