Esteticul ajută?

Cam tot ce am scris până acum pe blog a fost disecție rece de idei sau lucruri comice, toate cu iz de autoconfesiune.

Aș vrea să încerc să scriu și ceva cu tentă creativă. Fiind o fire foarte pragmatică de puțin timp am surprins că unele aspecte ce țin de artă (Scrieri frumoase, versuri, fotografii, muzică) mă mișcă.

Așa că voi încerca uneori să mă exprim într-o formă mai estetică, ca și joacă.

Mai estetică pentru mine un înseamnă ca o să fie cu adevărat estetică :), fac și eu ce pot.

Aleg ce vreau

S-a trezit de dimineață, simțe o apatie generală. Afară totul era gri, la radio cânta o melodie tristă. Auzii cuvintele în engleză și fără să și le traducă în întregime simți gustul amar al melancoliei. Se ridica brusc din pat, strânse din dinți închise ochii și iși făcu o promisiune.

– Azi voi da dovadă de curaj, azi voi alege eu.

Se gândi apoi amuzat, la filmele pe tema asta și toate povestirile citite. Gândi că nici un gest nu te mai poate scoate din anonimat, de când sunt promovate în filme toate aceste personaje atipice.

-Oare chiar e dorința mea asta? A fost un semn, ceva sau e doar o amintire despre ceva citit/văzut, pe care mintea mi-a aruncat-o în ochi la prima oră a dimineții.

Respinse gândul ăsta, alese singura șansă de a se simți încă stăpân pe viața lui. Se încordă, nu știa de ce dar când avea de luat o hotarâre se simțea mai puternic dacă se încorda. Era un act ridicol dar se agăța de el. Un fel de efect placebo, pe care însă îl folosea conștient.

Cu fiecare acțiune ce îl apropia să iasă pe ușă trece prin diverse stari alterna între a se simți ridicol, între a se lua în serios și a se privi cu mândrie ca imediat să fie cuprins de teamă.

Puse mâna pe clanță, aproape uitase gândul avut, deja se întreba cum va fi traficul. Se opri, strânse clanța cu putere încleștă maxilarul. Se simți stăpân pe viața lui pe alegerile sale pentru o secundă. Se agăță cu toate forțele de ea și întări promisiunea de a rupe sclavia mesajelor subliminale, a constrangerilor sociale, a alegerilor influențate.

Ieșii pe ușa, pentru o secunda a avut impulsul de a trânti ușa. La jumatatea cursei se opri, zambi și o închise liniștit. Se simțea vioi depășise prima tentație. Gestul de a trânti ușa era o acțiune ce nu îi era caracteristică, totuși clisee adânci impun gesturi dure în fața unei hotărâri radicale.

El nu era dur era blând. Pentru prima oara a închisese ușa cu atenție, ca și pâna atunci, dar din proprie inițiativă. Nu pentru a nu deranja vecinii,  pentru ca el era un om bland liniștit, iubea liniștea.

Deja mintea începu să lucreze cu febrilitatea  unui savant, aproape nebun, în orele târzi ale nopții. A acțion liber, nu înseamnă schimbare totală ci doar evaluarea fiecărei decizii. De la cea mai mica până la cea mai importantă prin prisma propriului liber arbitru. Nu va cădea în capcana negării și nici în cea a aprobării. Se hotărî să nu forțeze nota, era conștient ca primi pași sunt cei mai grei, un eșec în această fază putea să îl deznădăjduiască și să îl împingă în renunțare. Așa ca nu își făcu nici un plan ci hotărî să ia fiecare situație pe rând.

Era deja în stația de tranvai, nu realizase când a ajuns, trecuse pe langă un vecin și nu răspunsese la salut, statuse la semafor, dar nu își amintea de astea.

Privi după tranvai, apoi la ceas afară începu să picure. Toți scoteau umbrelel, începu să înjure dar se opri la jumătate. Se descheie la haină, nu îi era frig și porni agale spre servici. Ploaia era blândă, după ce depăși bariera psihologică observă că nu era nici un discomfort. Se simțea tânăr si sănătos, nivelul stresului cotidian scădea adlitera cu fiecare pas. Privea mândru, de curajul său, trecătorii  cu umbrele și poziții crispate. Îndreptă spatele descruntă fruntea, zâmbi cald unui copil ce era târat de mama spre școală și îi făcu cu ochiul. Acesta i-a întors zâmbetul.

-Copiii simt bunatatea mai ceva decât un cațel. Apoi zambi în sinea lui de năstrușnicia comparației. De fapt a zâmbit și în realitate dar nu a conștientizat.

Ajunse la muncă. Se simțea ușor, alese să urce scările, prima linie câte una pe rând, apoi începu să sară câte două trei.

Salută în dreapta și stânga zâmbind se aruncă copilarește pe scaun și se învârti. Se învârtea adesea inconștient când căuta soluții la problemele de serviciu, acum s-a învartit conștient și l-a amuzat. A deschis calculatorul s-a logat și a intrat în rutina dimineții, mailuri, blog-uri, ziare, radio online. Când aduna niște ciorne de pe birou auzi  în căști melodia ce îl trezise de dimineață.

Pumnul i se strînse convulsiv mototolind foaia de hartie, se încovoie se sprijini cu cotul pe birou pe frunte îi reapărura cutele de expresie. Închise ochi strâns, gura îi devenise o line aruncă hârtia mototolită în geam. Smulse căștile de pe urechi și le tranti pe birou, dar cu forță moderată care trăda enervarea dar și atenția de a nu le defecta. Înjură printre dinți se ridică nervos și se îndrepta spre terasă, cu pachetul de țigări în mână.

Din căști se auzea încet sfârșitul melodie.

„E timpul sa iti iei viața în mâine

Ai fost sclav destul…”

Partea 2.