Ajută-mă, dacă poți. Dacă nu, merg înainte.

23 09 2010

Am vorbit în postul trecut despre informațiile ,sub orice formă ar fi ele, ce ne poluează sufletul înpingându-ne în stari de încărcătură negtivă.

Acelea sunt relativ ușor de evitat, ce faci cu cele pe care nu le poți evita?

Ce faci cu cei doi care îl bat pe altul? Dai de ei în drumul tău spre casă, nu poți să întorci capul șă să spui ca nu e treaba ta. Adică poți dar și peste o săptămână te vei gândi de ce nu ai făcut nimic. De ce ai trecut mai departe?

Ce faci cu pisoiul cu ochii lipiți de ordori care miaună neajutorat pe aleea dintre blocuri? Te urci în mașină și pleci, apoi te gândești zi de zi dacă nu cumva următoarea mașină a trecut peste el.

Ce faci cu cățelul în agonie care ți se întipărește pe retină? Respirația lui gafâită, ochișorii tulburi și năsucul însângerat.

Ce faci când simți că poate ai putea să faci ceva dar ești paralizat milă, când nu poți să respiri de acea combinație de tristețe și durere. Când mintea spune fugi și întoarce capul și apoi tot ea spune de ce nu ai făcut ceva.

Ferice de cei care acționează la primul impuls, care au taria de a fi siguri pe deciziile lor. Nu am stofă de medic, niciodată nu am putut să mai gândesc când am văzut suferința cuiva neajutorat.

Rațiunea și intuiția mea se blochează când vine vorba de suferința fizică a cuiva neajutorat, suferință dusă la nivel de tortură. Nu pot reacționa, nu pot să mă mișc, nu pot să mai respir, toată ființa mea strigă doar un NU. O respingere a realității din fiecare fibră a corpului meu. Sunt convins că dacă aș simți că am făcut tot ce am putut aș putea merge mai departe da băga-mi-aș pula nu pot să fac nimic împietresc fizic și mental îmi doresc să nu exist în acel moment.

Va rog să NU imi povestiți în comentarii situații tragice. NU vreau să aud acuze înspre cei cruzi, nu mă intereseaza să fac o cruciadă împotriva violenței.

Vreau să știu dacă cineva are o idee despre acest subiect. Nu vreau să cred că Universul sau Dumnezeu sau Statistica atee sau cine vreți voi mai și greșește și eu am avut ghinionul să calc în căcatul lor. Dacă nu aveți nici o idee si tăcerea e bună.

Vă mulțumesc!





Efectele durerii

24 10 2009

Tot timpul am privit cu neînțelegere oamnii care în momentul când sunt bolnavi sau îi doare ceva devin irascibili și se enervează fără motiv.

Am fericirea sa încerc un torticolis foare drăguț.

Nu s-a mulțumit să îmi strâmbe gâtul ci mi-a cuprins și partea dreapta a spatelui. M-a cuprins pe la ora 12 la muncă. Eu lucrez stând pe scaun iar durerea nu îmi permitea să stau pe scaun. Am trecut prin 7 ore minunate de tortura lentă. Durerea nu era constantă ca la o fractură să zice. Nu e ceva viu care parcă te împinge să cauți altă poziție pe care nu poți să o gasesti ca ești înțepenit.

Am considerat mereu ca am o rezistență crescută la durere. Și până acum am reușit să controlez toate durerile pe care le-am avut fără să îmi influențeze starile de spirit.

Aceasta durere în schimb este diferita, deși pot să o suport  ca intensitate totuși creează o tensiune nervoasă, o stare de stres. Pune stăpânire pe minte și m-a adus într-o stare de nervozitate de nedescris.

Bine măcar că fiind anchilozat agresivitatea nu poate să se consume în exterior. Am simțit niște impulsuri „criminale” în cateva situații, de altfel obișnuite, în drum spre casă.

Ceea ce am învățat e că indiferent ce parere avem despre noi, când ne confruntăm cu o situație suficient de stresantă putem ajunge să fiim surprinși de ceea ce simțim și cum reacționăm. Ma mirat să vad cum o durere suficient de enervantă și care durează destul timp te poate transforma. Cum mă enerva și o întrebare pusă, cum mă stresa orice lucru nesemnificativ care se adăuga la starea mea deja precară.

Odată ajuns acasă am reușit să îmi gasesc o poziție cât de cât acceptabilă în care să stau și lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Chiar dacă nu am dormit mai de loc noaptea totuși dimineața m-am trezit cu o stare psihică bună. Durerea este la fel de sâcâitoare dar cel puțin nu mai sunt forțat să stau într-o poziție total nepotrivită. Nu îmi mai posedă fiecare gând și pot să o ignor destul de ușor.

Asta e o confirmare la postul anterior cu datul cu părerea. Până nu experimentezi nu știi cum reacționezi și cum percepi o situație complexă. De asemenea e un semnal de alarmă la ceea ce poți deveni. La căt de puțin ne putem controla unele emoții și la ce influență poate avea asupra psihicului degenerarea fizică.

Asta nu înseamnă acum consider juste reacțiile nemotivate de agresivitate, generate din stari fizice, dar măcar acum am o mai bună înțelegere.

Personal când trec prin ceva de genul ăsta, o experiență traumatizantă dar fără riscuri asupra sănatații, încerc să nu fug din fața ei. Încerc să văd ce zace în mine într-un mediu controlat. Aseara am fost la cumpărături, am condus deși puteam sa evit ambele acțiuni si la munca am stat o ora peste program. Am avertizat oamenii din jur ca pot avea reacții irascibile fără sens și am încercat pe cât posibil să îmi fac tot programul pe care mi-l stabilisem înainte să mă curpindă durerea. În mare parte am reuși, și chiar exploziile de nervi le-am ținut sub control, în interior.

Durerea totuși se pare că e o încercare destul de grea de depășit.