Visul meu

Bă, mi-am dat seama că eu am un vis. Adică nu am trăit cu el în minte până acum și plm alte figuri romantice de genul.

Nu frate m-a lovit acum în frunte, mâine pariez că nu mai e dar astea sunt detalii, intimități… .Doamne cât iubesc vorba asta, intimități, atâtea înțelesuri și pișare în vânt conține de nu vă pot explica. Oamenii care cer explicații la poezie nu merită a trăi. Merită să facă ce facem cu toții. Ne zvârcolim în mocirla asta existențială cu iz de cacat și zone adânci de ne trece de gură.

Revin, precum câinele la borâtura lui, asta e un citat dintr-o carte serioasă. Deci eu am un vis acum. Bă și se făcea că eu aveam multe vieți și corpuri pe care le puteam irosi bătându-mă în ring. Deci mie îmi place să mă bat. Dar nu așa la modul general, nu e cu un întreg ritual.

Deci să vă povestesc. Trebuie să fie în mod semiorganizat. Urăsc meciurile oficiale și întrecerile sportive  deși particip la ele. Bă voi vă dați seamă că eu particip la așa ceva. Eu care eram ciuca bătăilor, ăla batjocoritul. Ciudat că doar eu mă percepeam așa, cred că am fost bine dezvoltat mereu sau cel puțin normal. Așa deci semiorganizat și cavalerești, trebuie să fie un fel de turniruri personale. Bă cacații aia cu fight club mi-au banalizat visul. Ăla nu e un film despre bătăi dar eu aș putea trăi fericit doar în faza aia.

Bă deci cum e simțirea aia de croșeu expediat și socul ăla electric pe care îl citești în ochii partenerului… bă ala e întrecut doar de senzația de croșeu recepționat. Să vă spun un secret, eu când iau o lovitură de văd stele mă umple de fericire. Deci răd sincer și eu când râd sincer iese soarele dintre nori. Nu știu cum e senzația de K.O. că încă nu am fost făcut K.O. decât T.K.O.

Oricum visul meu cum vă spuneam e să lupt fără miză. Doar așa la modul cavaleresc, pentru onoarea de a lupta, chestie pe care o câștigă chiar și cel care pierde demn.

Am fost la sală azi și am avut o revelație. Întodeauna cel care spune nu mai pot înainte să cedeze nu a mers până la capăt. Cel care spune pot și clachează ăla e un spirit de campion, ăla e caștigător și când pierde.

Asta cred că îmi place în luptă, momentul ăla. Mereu în luptă, într-o luptă dreaptă, vei ajunge în acel moment. În care a continua e mai greu decât a ceda. Câte antrenamente de voință vă permiteți pe zi?

Satisfacția post antrenamant e direct proporțională cu dificultatea. Când lași garda jos și înaintezi cu capul înainte sigur de victorie (deși o decizie tactică greșită) e o senzație ce nu poate fi explicată în cuvinte. Cel puțin nu cu un vocabular sărac ca al meu.

Încă nu înțeleg fenomenul, și eu înțeleg mai multe fenomene ca un fizician premiat cu premiul nobel. Pentru că eu nu sunt condiționat nici de reguli stiințifice nici de considerente religioase. Sunt liber ca un nebun la sapoca care a găsit gaura din gard și calea de a fenta doza de medicație.

Cred ca oamenii au inventat medicația pentru nebuni din singurul motiv că nu suportau să fie cineva așa de liber și fericit. Nu bomba atomică e cea mai nocivă invenție a omenirii ci medicamentația asta.

Nu mai știu despre ce vorbeam dar sunt convins că dacă închizi ochii după ce ai citit poți ușor să mă înțelegi. Poate o să mă înțeleg și eu o dată, până atunci e bine și așa.

 

Timp pierdut

Să nu mai pierdem timpul, am pierdut timpul așteptându-te, Am pierdut timpul la muncă, Pierd mult timp pe internet, gătind, etc. Sunt multe forme de a pierde timpul.

Ce înseamnă să pierd timpul și ce înseamnă să îl câștig? Timpul poate fi câștigat? Timpul măcar poate să nu fie pierdut?

Este o întrebare grea, asta cu timpul. Fiecare spune despre anumite acțiuni ca sunt pierdere de timp și despre altele că merită timpul alocat. Vreau să găsesc o formulă prin care să înțeleg ce înseamnă să pierzi timpul. Poate astfel voi deveni mai eficient cu timpul meu, această resursă prețioasă.

Există două curente de opinie despre acest subiect.

– Unii care considera că timpul merită să îl petreci  făcând acțiuni profitabile. Care aduc bani sau cunoștințe ce vor putea fi folosite pentru ce altceva dacă nu pentru a produce bani mai ușor. Extremiștii acestui curent de obicei ajung un fel de roboți ce gândesc numai în termeni de bani orice împrejurare.

-Alții care consideră că timpul merită să îl petreci doar făcând acțiuni care să te facă să te simți bine. Poate să mănânci, să bei, să fuți, să admiri artă sau să petreci timpul în natură. Extremiștii acestui curent în general ajung ori desfrânați ori filozofi.

Eu mă plasez undeva la mijloc. Înțeleg că e nevoie să petrec timp câștigând bani, înțeleg că am nevoie să îmi satisfac diverse plăceri ce ocupă timp dar nu pot să zic că măcare una dintre aceste acțiuni merită timpul.

Până la urmă e vorba de viața noastră. Merită să îl sacrific pe azi pentru mâine? Oare nu există o sansă să nu pierzi nici o clipă ci să simți că fiecare clipă merită să o petreci exact așa cum o petreci?

Dilema cea mai mare este dacă trebuie să îți modifici percepția pentru a prețui fiecare clipă sau dacă să cauți acțiuniile care să te satisfacă în orșice clipă.

Indiferent de care din drumuri este cel câștigător sunt convins că atunci când simți că pierzi timpul înseamnă că ceva faci greșit. Deci singurul care poate să spună că pierde timpul este doar subiectul acestei experiențe. Nu cred că există o acțiune universală câștigătoare.

Cel mai adesea timpul este pierdut atunci când visăm la ceva și ignorăm cu desăvârșire ceea ce întreprindem în acel moment. Când trăim în inconștiență. Nu vreau să spun că a visa e ceva rău. E foarte bine să visezi, dar nu când faci altceva. Când visezi fi prezent sută la sută în visul tău. Nu te tranchiliza folosindu-te de visare pentru a îndura mai ușor pierderea timpului tău. Visând sau așteptând ceva mai bun pierderea timpului nostru devine mai greu de observat. Altfel durerea ar deveni așa de mare încât ne-ar mobiliza.

Nu e o regulă că pentru a trai o ora fericit trebuie să trăiești altele nefericit. E o minciună, se poate trăi mereu fericit. Nu trebuie să pierzi timp pentru a putea să te bucuri de timp. E o iluzie în care ne învârtim singuri. Cine pierde jumătate din timp pentru a avea cealaltă jumătate să fie sigur că o va pierde și pe aceea. Dacă muncești 5 zile pentru a pleca la munte sâmbătă și duminică vei face din acele zile „libere” doar o caricatură de libertate. Ăsta e motivul pentru care revenim mai obosiți din concedii decât plecăm. Pentru că de fapt noi nu câștigăm de loc timp, mereu pierdem. Am intrat într-o capcană în care nu ne mai trăim timpul nostru. Nu mai știm care e cu adevărat timpul nostru și mereu căutăm cumva să simțim că trăim în viața noastră. Dar căutăm prea departe, căutăm să realizăm asta prin ce spun alții. Dar nu poate nimeni să identifice ce ți se potrivește ție. În fiecare clipă când ne punem întrebarea cât mai durează această situație înseamnă că ne pierdem timpul. Nu știu cum am putea să nu o mai facem, să nu o mai fac.

Să nu mai simt că pierd timpul. Să mușc din moment și să îi simt gustul pe deplin. Un lucru e clar. E nevoie să deschid ochii pentru a simți cu adevărat fiecare clipă pierdută și fiecare clipă câștigată. Poate așa o să încep să câștig din ce în ce mai multe clipe.

Nu te limita la știință

Scopul religiilor din toate timpurile pe lângă o moralizare a societății a fost mereu o explicație cosmogonică. O încercare de a explica tot universul în ansamblu său și împlicit locul nostru în această poză. Fiecare religie a oferit o explicație văzută prin ochii noștri de oameni moderni nesatisfăcătoare sau cel puțin incompletă. Acum conștient sau inconștient cu toții preferăm explicațiile oferite de știință. Stiința pare mult mai sinceră cu noi ea nu ne cere să credem și să nu cercetăm ci să credem doar ce e cercetat.

Stiința a devenit noua religie. Lucru care nu e neapărat rău. Eu personal cred că a alege să crezi doar ceea ce este verificat ne văduvește de o serie de adevăruri metafizice.

Nu neg riscul implicat de a crede ceva ce nu vezi dar în același timp nu vreau să minimizez riscul de a mă mărgini la a crede doar ceea ce văd și pot măsura. Dacă la prima variantă riscul este să fii un nebun visător la a două riscul este să devi o furnică într-o cutie de chibrituri. În această situație pentru mine alegerea e simplă. Mă piș benzină, pe ea de cutie și îi dau foc.

De fapt nu vreau să exclud știința din viața mea și să cred că există balauri cu șapte capete dar vreau să caut un echilibru între cele două aspecte. Iar echilibrul ăla constă în a crede că mereu există ceva ce știința încă nu a aflat iar dacă eu simt că acel ceva e posibil voi trata posibilul cu respectul cuvenit. Iar dacă știința a descoperit ceva ce contravine unei credințe trecute pot să dau oricând credință științei :D.

Un studiu științific în general descrie ceva dar nu exclude posibilitatea existenței altor aspecte adiacente. Eu nu cred că știința îl va descoperi pe Dumnezeu prea curând, mai ales căutând să îl măsoare. Asta nu înseamnă că până îi va ieși ei treaba asta să nu cred eu că sunt mai mult decât o mână de carne și oase.

De asemenea a ignora cu desăvârșire progresele stiințifice mi se pare o îngustime a minții. Dacă există un Dumnezeu și crezi în el atunci trebuie să accepți că a vrut să ne mișcăm în realitatea asta cotidiană. Nu că ne-a pus la dispoziție 1001 de mijoloace tehnice pentru a ne limita libertatea la cele 2, 3 zone de pe glob rămase netehnologizate.

Mie îmi place să las puțin mister și puțină credință în viața mea. Dacă mă cred mai mult decât un animal evoluat nu văd ce aș avea de pierdut. Chiar și viața dacă mi-o pierd din această cauză nu e mult. Când cele doua variante sunt că poți câștiga nemurirea sau strici o alcătuire de chimicale riscul e acceptabil.

Cred ca tratam pe nedrept misterul ca pe ceva rău când de fapt misterul e culoarea vieții. Acolo vine libertatea noastra a fiecăruia de a interpreta realitatea în modul său propriu. Rețeta altuia nu este a ta indiferent cât de bine se mișcă el în ea.

Nu transformați stiința în religie și nu cădeți în capcana de a considera ca dincolo de știință nimic nu merită luat în calcul.