Literatura

12 02 2013

Și-a purtat penița într-o succesiune de ace de par, mai ceva ca pe unul dintre cele mai feroce circuite de formula unu. A lăsat în urmă gânduri și idei, în cel mai bun caz înțelese măcar de el, dar cu siguranță interpretate de mulți.

La final se așterne un fals sentiment de comuniune sau zâmbetul cald de multumire, când crezi că recunoști în alții ce ai găsit în tine, peste ceea ce a fost cel mai adesea doar un exercițiu de imaginație.

Putem încerca să dăm însemnătăți înalte sau înțelesuri profunde, putem să participăm la extinderea acestui vis. Putem să discutăm despre el ca și cum ar face parte din realitate să introducem visul în realitate, deși la o analiză mai atentă mereu vom identifica dimensiuni lipsă.

Dar până la urmă totul este un joc, o tigară fumată din plictiseală. Să folosești ca și repere în viață astfel de tablouri romantice e la fel de copilăresc ca un joc  în nisip.

Anumite idei utile, cu siguranță că pot fi găsite, dar în final vorbim de o pauză de cafea, o ciocolată pentru minte.

Ce vreau să spun cu asta? Nimic, căută prea multe răspunsuri prefabricate când adevărata cocaină este căutarea proprie sau poate că nici aia.

 





Cum să îți folosești mintea la capacitate maximă.

29 04 2010

Cred că vine un moment când simțim o nevoie să ne folosim mintea mai mult.

Nu în sensul să o ținem ocupata ci în sensul să o folosim noi pe ea, asa cum ai spus (multe de înțeles).

Orice schimbare se face treptat si abordând problema pe multe planuri, că așa suntem noi complecși și nu merge nimic unidirecțional.

Un exercitiu pentru a-ți folosi mintea mai mult este sa nu faci nimic concret cu ea. Să visezi să o lași liberă dar să stai langa ea în timpul asta.

Mintea e ca o floare, daca o iubești și o îngrijești ea crește, dar niciodata nu știi exact cum și cât. Un adevarat gradinar nu va pune bețe florii lui iubite pentru a crește cum vrea el și un adevarat grădinar nu uda niciodata o floare din obligație. Un adevărat grădinar simte ca a uda floarea face parte din iubirea pentru ea și o face conștient și cu plăcere.

Bucuria nu constă în a te lăuda cu floarea ta în fața altora. Aia doar transformă iubirea în grijă obositoare. Aia doar mută atenția de la relația între tine și floare la relația dintre floare și alții. În lumea lui eficient e nevoie să înveți să fii artist pentru a aprecia eficiența cu adevărat.

Cine nu e un artist când își crește mintea nu va avea șanse reale de succes. Cine caută rețete precise nu va face nimic cu ea. Va avea cel mult o maimuță de circ. O maimuță care după ce face multe giumbușlucuri se duce tristă în cușcă cu lanțul cel stralucitor pus la gât și cu costumul ei colorat ce o strânge din toate părțile.

Mintea este atât de puternică cât îi dai voie să devină. Mintea poate să facă calcule dar dacă a face calcule nu te face fericit nu cred că mintea ta e menită să facă calcule. Când te vei preocupa de a îți crește mintea având grijă de cea mai importantă calitatea a ei și anume imprevizibilul ea va găsi modul cum să o crești.

Joacă-te cu ea și vezi ce îi place și unde aleargă mai repede. Apoi dă-i voie să facă asta cât de des își dorește, nu o forța, nu îi interzice prea mult timp. Poate cel mai important lucru este: nu îi pune limite, fii ca un grădinar. Ce-a mai frumoasă gradină nu e cea cu gardul tăiat pătrat, e cea cu iz de sălbăticie.

Așa cred eu ca se crește mintea. Dacă din ce am spus până acum nu ai reușit să ai o idee concretă despre ce să faci probabil că mintea ta a fost prea mult timp ținută în chingi. Voi da o serie de exemple despre cum vreau eu să mă joc cu mintea mea. Nu sunt aplicabile neapărat altora dar pot exemplifica mai bine la ce mă refer.

1.O voi lua cu mine la maraton sâmbătă. Un aspect ușor ignorat de cei ce nu au făcut efort de anduranță și pe perioade de timp lungă este influența minții în tot procesul.

Ce caut să dezvol? Caut creșterea încrederii, caut disciplină în fața plictiselii, caut libertatea de a mă bucura de frumos în timp ce organismul asediază mintea cu semnale de oboseala sau durere. Caut să nu o fac robotic ci conștient, de așa manieră să nu mă accidentez.

2. Vreau să învăț să desenez, voi face o pagina speciala cu desene pe blog. Ca să inregistrez progresul sau lipsa lui. Caut prin asta să îi stimulez imaginația și vizualizarea.

3.Vreau să țin în viitor o zi de post. Să stau pe întuneric 24 de ore fără mâncare doar cu apă fără să vorbesc fără să ascult nimic. Prin asta caut să o cunosc, să văd ce face când nu are nimic de făcut și ce face când timpul dispare din ecuație.

Luați-o ca pe o leapșă. Dacă cineva are alte idei despre cum să ne creștem mintea ar fi frumos să le combinăm. Nu cred că ceva rau poate să iasa din a îți dezvolta mintea.





Nu te limita la știință

22 03 2010

Scopul religiilor din toate timpurile pe lângă o moralizare a societății a fost mereu o explicație cosmogonică. O încercare de a explica tot universul în ansamblu său și împlicit locul nostru în această poză. Fiecare religie a oferit o explicație văzută prin ochii noștri de oameni moderni nesatisfăcătoare sau cel puțin incompletă. Acum conștient sau inconștient cu toții preferăm explicațiile oferite de știință. Stiința pare mult mai sinceră cu noi ea nu ne cere să credem și să nu cercetăm ci să credem doar ce e cercetat.

Stiința a devenit noua religie. Lucru care nu e neapărat rău. Eu personal cred că a alege să crezi doar ceea ce este verificat ne văduvește de o serie de adevăruri metafizice.

Nu neg riscul implicat de a crede ceva ce nu vezi dar în același timp nu vreau să minimizez riscul de a mă mărgini la a crede doar ceea ce văd și pot măsura. Dacă la prima variantă riscul este să fii un nebun visător la a două riscul este să devi o furnică într-o cutie de chibrituri. În această situație pentru mine alegerea e simplă. Mă piș benzină, pe ea de cutie și îi dau foc.

De fapt nu vreau să exclud știința din viața mea și să cred că există balauri cu șapte capete dar vreau să caut un echilibru între cele două aspecte. Iar echilibrul ăla constă în a crede că mereu există ceva ce știința încă nu a aflat iar dacă eu simt că acel ceva e posibil voi trata posibilul cu respectul cuvenit. Iar dacă știința a descoperit ceva ce contravine unei credințe trecute pot să dau oricând credință științei :D.

Un studiu științific în general descrie ceva dar nu exclude posibilitatea existenței altor aspecte adiacente. Eu nu cred că știința îl va descoperi pe Dumnezeu prea curând, mai ales căutând să îl măsoare. Asta nu înseamnă că până îi va ieși ei treaba asta să nu cred eu că sunt mai mult decât o mână de carne și oase.

De asemenea a ignora cu desăvârșire progresele stiințifice mi se pare o îngustime a minții. Dacă există un Dumnezeu și crezi în el atunci trebuie să accepți că a vrut să ne mișcăm în realitatea asta cotidiană. Nu că ne-a pus la dispoziție 1001 de mijoloace tehnice pentru a ne limita libertatea la cele 2, 3 zone de pe glob rămase netehnologizate.

Mie îmi place să las puțin mister și puțină credință în viața mea. Dacă mă cred mai mult decât un animal evoluat nu văd ce aș avea de pierdut. Chiar și viața dacă mi-o pierd din această cauză nu e mult. Când cele doua variante sunt că poți câștiga nemurirea sau strici o alcătuire de chimicale riscul e acceptabil.

Cred ca tratam pe nedrept misterul ca pe ceva rău când de fapt misterul e culoarea vieții. Acolo vine libertatea noastra a fiecăruia de a interpreta realitatea în modul său propriu. Rețeta altuia nu este a ta indiferent cât de bine se mișcă el în ea.

Nu transformați stiința în religie și nu cădeți în capcana de a considera ca dincolo de știință nimic nu merită luat în calcul.