Efectul placebo

16 01 2012

Am o curiozitate legata de efectul placebo.

Efectul placebo este unanim acceptat că există. Altfel nu se creștea costul fiecărui studiu medical, prin dublarea numărului de subiecți, tocmai pentru a exclude acest efect. Atunci de ce nu se efectuează studii serioase ale acestui fenomen pentru a îl înțelege în profunzime.

De ce se menține încă ideea că efectul placebo ar fi un fel de ghicit în horoscop.

Înțeleg de ce nici o companie farmaceutică sau laborator privat nu are interes în conceperea unor astfel de studii și în abordarea acestui subiect de cercetare. Dar nu înțeleg de ce nici o facultate nu face asta să introducă odată pentru todeauna  influența gândirii în procesul de vindecare, recuperare, transformare fizică?

Există o metodă gratuită, la îndemâna oricui, care poate vindeca orice boală poate influența orice proces fiziologic pe care nimeni nu îl studiază într-o măsură suficientă cât să o poată explica și formaliza de așa manieră încât să fie accesibilă maselor.

Ce dovadă mai clară de acțiune coerentă îndreptată împotriva sănătății publice ar putea să existe?

Dacă mi-am pus eu întrebarea asta cu siguranță ca și-au mai pus-o și alții. Dar pentru a putea să cercetezi o chestie ai nevoie de finanțări și acceptări de la anumite autorități. Bănuiesc că acolo cumva a fost oprit demersul de a introduce efectul placebo în conceptele științific fundamentate.

Când acest fenomen va înceta să mai fie ignorat deliberat probabil că și alte enigme ale funcționării corpului uman ne vor fi dezlegate.

În altă ordine de idei, dacă au fost întreprinse studii serioase și aprofundate asupra acestui aspect eu nu am auzit de ele. Decât în conversații frivole și în cărți de dezvoltare personală unde oricum e mai mult o bâjbâială în jurul lui. Probabil că asta denotă existența unei cortine artificiale în fața acelor informații.

Cred că ăsta e punctul de unde se poate pleca în reconcilierea abordarii pur materialiste a medicinei cu metodele alternative de vindecare.

Reclame




Nu te limita la știință

22 03 2010

Scopul religiilor din toate timpurile pe lângă o moralizare a societății a fost mereu o explicație cosmogonică. O încercare de a explica tot universul în ansamblu său și împlicit locul nostru în această poză. Fiecare religie a oferit o explicație văzută prin ochii noștri de oameni moderni nesatisfăcătoare sau cel puțin incompletă. Acum conștient sau inconștient cu toții preferăm explicațiile oferite de știință. Stiința pare mult mai sinceră cu noi ea nu ne cere să credem și să nu cercetăm ci să credem doar ce e cercetat.

Stiința a devenit noua religie. Lucru care nu e neapărat rău. Eu personal cred că a alege să crezi doar ceea ce este verificat ne văduvește de o serie de adevăruri metafizice.

Nu neg riscul implicat de a crede ceva ce nu vezi dar în același timp nu vreau să minimizez riscul de a mă mărgini la a crede doar ceea ce văd și pot măsura. Dacă la prima variantă riscul este să fii un nebun visător la a două riscul este să devi o furnică într-o cutie de chibrituri. În această situație pentru mine alegerea e simplă. Mă piș benzină, pe ea de cutie și îi dau foc.

De fapt nu vreau să exclud știința din viața mea și să cred că există balauri cu șapte capete dar vreau să caut un echilibru între cele două aspecte. Iar echilibrul ăla constă în a crede că mereu există ceva ce știința încă nu a aflat iar dacă eu simt că acel ceva e posibil voi trata posibilul cu respectul cuvenit. Iar dacă știința a descoperit ceva ce contravine unei credințe trecute pot să dau oricând credință științei :D.

Un studiu științific în general descrie ceva dar nu exclude posibilitatea existenței altor aspecte adiacente. Eu nu cred că știința îl va descoperi pe Dumnezeu prea curând, mai ales căutând să îl măsoare. Asta nu înseamnă că până îi va ieși ei treaba asta să nu cred eu că sunt mai mult decât o mână de carne și oase.

De asemenea a ignora cu desăvârșire progresele stiințifice mi se pare o îngustime a minții. Dacă există un Dumnezeu și crezi în el atunci trebuie să accepți că a vrut să ne mișcăm în realitatea asta cotidiană. Nu că ne-a pus la dispoziție 1001 de mijoloace tehnice pentru a ne limita libertatea la cele 2, 3 zone de pe glob rămase netehnologizate.

Mie îmi place să las puțin mister și puțină credință în viața mea. Dacă mă cred mai mult decât un animal evoluat nu văd ce aș avea de pierdut. Chiar și viața dacă mi-o pierd din această cauză nu e mult. Când cele doua variante sunt că poți câștiga nemurirea sau strici o alcătuire de chimicale riscul e acceptabil.

Cred ca tratam pe nedrept misterul ca pe ceva rău când de fapt misterul e culoarea vieții. Acolo vine libertatea noastra a fiecăruia de a interpreta realitatea în modul său propriu. Rețeta altuia nu este a ta indiferent cât de bine se mișcă el în ea.

Nu transformați stiința în religie și nu cădeți în capcana de a considera ca dincolo de știință nimic nu merită luat în calcul.