În fața bogăției

Am observat că deși eu mă consider un om ce nu discriminează, după nici un criteriu, lucrurile nu stau chiar așa.

Dacă stau să mă gândesc atent, la o situație o judec corect dar de multe ori m-am surprins dându-mi drumul la gură și spunând niște stupidități. Stupidități ce vădesc superficialitate invidie și vederi înguste.

Lupt împotriva prejudecăților ideilor preconcepute și le găsesc la mine, lăfăindu-se și etalându-și opulența ca niște cetațeni de primă mână ai gândurilor mele. Poate că multe vin din automatisme dobândite în discuțile cu alții. Însă asta nu mă scuză.

Fac gesturi ce vădesc aversitate față de oamenii bogați. Când văd pe cineva cu o mașină foarte mișto că a lovit-o sau că face o greșeală în trafic parcă simt o satisfacție. Parcă e ceva acolo în mine care spune uite-l și pe prostul asta cu bmw lui. Pe de altă parte dacă văd pe cineva amărât tind să îi acord circumstanțe atenuante. Asta nu se întâmplă doar în trafic. În general dacă aud de greutățile unui bogat, unei vedete parcă nu e nici o coardă atinsă în sufletul meu. În același timp o problemă a unui sărac îmi trezește mult mai multă compasiune.

Totuși bogăția nu e o plagă iar sărăcia nu e un merit. Poate că în biblie bogăția nu era văzută cu ochi așa de buni. Dar eu cred că biblia conține idei care se potriveau acelor vremuri și idei care nu mereu se mai mulează pe societatea de azi luate mot a mot. În contextul acela social cred că bogăția deja te punea în poziția să nedreptățești pe mulți. Astăzi suntem puțin altfel, există legi care reglementează relațiile între oameni și pe care le poți respecta dacă dorești.

Bogăția te împinge deseori spre orgoliu dar și sărăcia te împinge spre dușmănie, spre invidie care nu sunt chiar calități de ignorat. Nu militez pentru bogăție nu militez pentru sărăcie. Sunt doar stari prin care trecem în viață sunt cuburi cu care ne construim imaginea lui cine aleg să fiu. Uneori cuburile fiind urâte poate că imagine pare urâtă sau uneori greu de înțeles pentru un privitor exterior. Îmi cer iertare pentru toate prejudecățile și momentele când am preferat să fiu mic. Pentru momentele când am preferat să fiu mic contrar opiniilor mele, că uneori doar sunt mic și pentru momentle alea nu îmi cer niciodată scuze.

Nu cred că există un alt argument pentru a discrimina pe cineva după nivelul de avere decât frica noastră că nu suntem suficient de vrednici. Sau impresia noastră că merităm mai mult. De fapt dacă ne ascultăm puțin impresia aia e mai precis dorința că vrem mai mult. E lăcomie și e lașitate. Deși vrem mai mult nu suntem dispuși să facem pasul și când altul îl face căutăm motivații pentru a nu ne desvinovăți. El a întins mâna sau el a primit de-a gata, dar uite că e prost, sau mai rău uite că suferă. În schimb cei de sub noi sunt judecați cu altă oca.

Ori nu au ca sunt puturoși că noi am muncit și avem. Ori săracii nu au nici o sansă, dacă am avea și noi o șansă ce ne-am mai ridica. Ambele judecăți sunt greșite. Nivelul financiar nu spune efectiv nimic despre cineva, da poate că mulți bogați sunt așa sau altfel. Totuși nu înseamnă că bogăția îi recomanda sau incriminează. Nu înseamnă că suntem noi instanța de judecată în măsură să decidem. Aici nu e vorba de ce e just și ce nu.

Până la urmă e vorba de faptul că eu fac lucruri cu care nu sunt de acord. Și le fac gratuit le fac pentru că îmi lipsește disciplina de a controla gândurile și a fi responsabil pentru ele. E mai ușor să le las așa de capul lor. În acelși timp nu e mai ușor, pentru că după fiecare gând de acest fel simt dezacordul. Simt că de fapt asta nu e părerea mea și că e mai mult frica mea care a vorbit. Simt că am dat cu piatra în cineva având ca unică motivație că și eu am fost odată lovit de o piatra. Deși această motivație ar trebui să mă oprească să mai dau cu piatra. Ar trebui să mă facă să doresc să se rupă cercul. Nu e ceva greu, nu e o muncă să fii în concordanță cu părerile tale conștiente. E de fapt cursul normal al lucrurilor și necesită puțin antrenament. Pentru a șterge antrenamntul de a vorbi și gândi informațiile pe care le-ai învățat. Dacă ai fost plecat într-un loc unde se vorbește cu accent preiei accentul după un timp. Deși nu îți plăcea la început, îl preiei involuntar.

Scuze există normal, ca la orice proces de inconștientizare dar trebuie să te scuzi în fața ta și uneori nu le mai accepți. Atunci e momentul să te schimbi, să te schimbi din temeli nu doar ideologic. De ce am scris asta? Păi pentru că asta fac aici înregistrez momentele și modurile în care ma schimb. De o manieră naturală că așa e cursul vieții uneori conștientizei ceva și vrei să fii așa cum simți tu că e mai bine. Măine poate te vei răzgândi dar trebuie să pășești pe treapta de azi pentru a ajunge la cea de mâine.