Radiografia vântului ce umple podul-2

Partea 1.

Îmi place să umblu noaptea, singur pe stradă. Simt că lumea se uită la mine, noaptea e scena mea. Mă simt ca un star, important, cum spuneam.

Adică toate femeile își trădează interesul. Unele prin zâmbete involuntare, altele prin mocuțe încurcate. Bărbații se uită și apoi lasă privirea în jos așa cum face orice mascul când alpha îi întâlnește privirea.

Respir degajat, lumea e a mea, pot citi gândurile. Pot citi gândurile celorlalți trecători. Exagerez, nu sunt gânduri sunt mai mult exclamații:  Dar vai..! hiiii! O nu! Voinicule! etc. Oare cum de am putut trăi în ignoranța superputerilor mele atâta timp? Cred că într-o zi o să vorbesc cu cineva. Da asta cred că o să fac.

O să spun, bună. Nu, nu e prea puțin trebuie să am o replică importantă. Doar nu prezinți un show de suces cu un simplu iata. Totuși, dacă stau să mă gândesc la cascada Niagara nu e nimeni să prezinte și tot îți taie răsuflarea. Poate că măreția nu necesită vorbe ticluite, astea sunt pentru agenții de vânzari care vând mai mult decât face. Când dai mai mult e mai potrivită o atitudine exclusivistă. Un simplu semn, un zâmbet scurt și o privire plină de înțelesuri. Înțelesuri și subînțelesuri toată lumea iubește să intuiască subînțelesuri. Trebuie să fie multe subînțelesuri, sunt important cine știe unde poate duce orice interacțiune cu mine. Poate fi aventura de-o viața pentru bietul personaj ales aleator.

Mda aici e ceva. Trebuie să aleg, prin definiție un personaj așa puternic ca mine nu alege aleator. El alege cu siguranță, gândesc prostii. El nu alege, El adica Eu, dictează universului mersul. Scrie ce nu a fost încă scris, creează.

Mmm, mă simt ușor emoționat acum în acest moment al creației. Îți dai seama? Momentul primordial, un permanent moment primordial, asta trăiesc. Cred că acum am chiar un zâmbet arogant.
De fapt nu cred că se poate spune arogant, mai corect e un zâmbet motivat.

Ciudat, încă nu mi-am modificat complet imaginea mea despre mine, încă sunt șovăitor. Cred că astea sunt printre ultimele momente suportabile ale prezenței mele pentru muritorii de rând.

Sper să învăț să îmi controlez strălucirea înainte să devină periculoasă pentru cei din jur. Ha hahaha, sunt naiv, de fapt o fac deja. Pentru că strălucesc cu siguranță și nimeni nu a fost rănit. Doar sentimentul imposibil de ignorat al epifaniei îi face pe toți să mă privească hipnotic.

Continui să mă minunez de miracolele ce le descopar în fiecare zi. Deja prevăd și viitorul pentru că nu au trecut decât câteva ore de la momentul inițial al realizării importanței mele. Mă voi minuna în zilele următoare de acest miracol. Cum spuneam, o aventură continuă. Doar conștiența perfecțiunii mele mă face să nu mă îngrijorez de enorma responsabilitate ce se odihnește pe umerii mei. Ca un papagalul al piratului, dar de data asta piratul nu are nici un picior de lemn.

Or mai fi și alți oameni la fel de importanți ca mine? Folosesc grade de comparație dintr-un reflex al vorbirii vechi. Oare important face grade de comparatie. Văd că în gramatică mi-am păstrat o ușoară incertitudine.

Oricum am decis nu e nevoie să vorbesc cu nimeni. Voi folosi comunicarea teleptică. Oricum acum e momentul când încă mă mai fac să mă simt entuziasmat aceste mici extravaganțe metafizice. În curând manipularea materiei va deveni desuetă și timpul îmi va fi ocupat mai mult cu alegerile macro. Ca un CEO care tânjește după senzațiile primelor decizii. Emoția primei concedieri reușite, spusă față în față. Acum mii de oameni, dintr-o mișcare de stilou, plecă și drama lor nici nu mai apucă să îi înnoureze cinci minute.

Va urma!

Radiografia vântului ce umple podul.

Bă, sunt îngrozit, cred că sunt o victimă a hoților de idei ce au atins următorul nivel. Ăla cu plantatul de ideii.

În fiecare zi în care mă trezesc cu pula sculată până apuc să mă culc ajung să mă fut.

Ce mă fac, dacă fiecare acțiune de-a mea a fost atent plănuită de altcineva. La naiba (adică fuck by Irina Margareta Nistor) dacă și gândul ăsta, prin care îi demasc, de fapt a fost plănuit.

Înebunesc, cum să rup cercul vicios? Mă simt ca un șoarec în roata morții, alerg, alerg în slow moțiune d-ăla. Care e calea să îmi aflu adevăratele mele gânduri.

Dacă sunt ca în matrix, să încerc să sar de pe clădire? Am rău de înalțime, oare ăsta e un plan diabolic și eu sunt singurul care îi poate opri??

Cum pe cine, pe ei pe CEILALȚI. Stați fără griji capitan România nu doarme. Vă păzește pe toți, să nu scape nici unul de la soluția finală.

Ce soluție? Soluția, să îi zice esență de rom sau soluția nocturnă.

Poate că sunt doar paranoic, îmi e groază să nu fiu cumva paranoic. Dar un nebun mai e nebun dacă se mai întreabă dacă e nebun? Ori e nebun și asta înseamnă că are dreptate deci gândește corect deci nu e nebun. Ori nu e nebun si atunci e doar în eroare.

Poate să fie nebun și să își dea seama de asta? Dacă NU atunci de ce toți spuneți același clișeu de căcat, cum că voi sunteți nebuni? Cred că cele mai prost folosite cuvinte din lume sunt nebun, prost, deștept, corect, greșit. Dacă facem o statistică eu zic că au o marja de corectitudine mai scăzută ca prognoza meteo și horoscopul scăzute una din alta.

Da’ vouă vă pasă prea puțin! Până mâine veți folosi de multe ori aceste cuvinte cu sansă mică de a fi folosite corect. Eu le-aș scoate din dicționar. Păi ce să pun la definiție, dacă nu sunt folosite niciodată în context corect?

Da, la naiba! Am uitat despre ce vorbeam, aș putea să recitesc ce am scris.

Dar, ar fi redundant din calea afară și nu aș mai publica nimic, că eu sunt un autocritic feroce.

Sunt deștept și am mereu dreptate când despart prostia de corectitudine cu zarul prezentei mele  evoluții. Doar un nebun ar putea crede că greșesc.

Sau… poate că cineva îmi plantează idei straine în minte. Muguri veninoși de îndoctrinare și abatre de la calea cea dreaptă. Văd semne de ocolire, pe stradă. Ce pula mea vor ăștia, de nu mă lasă să urmez calea cea dreapta? Vă spun eu există o conspirație mondială țesută în jurul persoanei mele.

-De ce?

-Nu știu, dar cred că eu sunt foarte important. Sunt cel mai important om din univers, prin fereastruica percepției mele cel puțin.

-Știți de ce? Nu pentru că sunt eu, sau pentru că sunt al meu.

-Nu, acest punct de vedere s-ar auto-regla o dată cu dispariția mea.

-Pentru că, fiți atenți aici, fară mine ar lipsi un căcat de piese dintr-un puzzle cu miliarde de miliarde de piese. Vă dați seama cam care ar fi nivelul de frustrare al celui ce îl asamblează?

Eu cred că ar ajunge de un bing bang, era să zic gang bang dar nu e bine să îți forțezi soarta cu impoliteți.  Până la urmă o piesă merge făcută și la imprimantă și lipită foaia pe un carton taiat cu foarfecă în forma dorită.(V-am dat un pont pentru viitoarea ultimă piese lipsă).

Dacă mă gândesc aș deveni cea mai importantă picătură de apă, aia care umple paharul, dacă aș dispare mâine. Dar dacă totuși sunt doar într-un vis, dacă un pișat mi-a plantat asta între gândurile mele și așa destul de aglomerate? Dar ce motiv ar avea să mă păcalească așa? Oare chiar sunt important?

Adică important deja trebuie să fiu. Oricare din variantă ar fi. Ambele mă scot ca fiind important. Doar că nu știu care e adevărată și de ce aș fi cu adevărat important. Poate sunt doar un nebun care se manifestă convețional. Cât de penibil poate să fie un nebun reținut. Ca un politician din romania, care poate promite și apoi nimeni nu îl mai trage de mânecă pentru promisiuniile sale. –Bă, voi spectatori apatici, răpiți bucuria vieții!

E nevoie să va pună omul roși în mână și să le lanseze cu mâna voastră apoi sa fugă pe scenă și să se ferească de ele. Asta doar pentru a își dovedi singur că are reflexe, că oricum nu prea ai cui să dovedești ceva aici.

Dacă tot sunt important măcar să mă port ca atare.De mâine voi umbla pe stradă ca un om important.

Va urma!

Adevărata formă a responsabilității

E un subiect pe care l-am mai abordat. Așa că voi încerca să fiu cât mai concis. Totul a plecat de la o discuție referitoare la campania “Let’s Do It, Romania!”.

Un participant la campanie s-a plâns că, după ce a văzut ce aruncă oamenii în pădure, nu s-a putut abține să nu îi judece.

În primul rând, pentru dezvoltarea personală, eu cred că dacă nu poți să nu acuzi mai bine nu participi. Eu nu am participat, pentru că nu am simțit să particip, nu știu de ce, nu am rezonat cu această campanie.

În încercare de a ajuta persoana respectivă și din curiozitate stiințifică am căutat împreună explicația. Adică eu am zis și la sfârșit mi s-a dat dreptate.

În primul rând trebuie să înțelegi că există două categori de surse.

1.Oameni care stau la casă și nu au contract cu o firmă care ridică gunoiul. Motivele sunt diverse și mai mult sau mai puțin justificate pentru tine.

Poate nu au bani, poate nu există firmă, poate fac economie. În realitatea lui motivele sunt perfect viabile. Sunt multe categori defavorizate care chiar nu își permit. Nu cred că există un argument suficient să acuzi pe cineva pentru că nu are bani sau interes pentru ce nu are interes.

2.Turiști sau trecători care aruncă gunoi ocazional pentru că nu au avut unde să îl arunce sau pentru că așa au fost educați. Dacă o persoană nu a fost educată să înțeleagă fenomenul e zadarnic să îl judeci pentru asta. Dacă e copil să se joace, daca e popă să cetească…

Acum rămânem la cei care dețin conștiința necesară să înțeleagă gestul și care pot să se opună lui. Aceia sunt cei care au participat la acțiune, sunt cei care nu aruncă gunoi pe stradă. Responsabilitatea e în gradina lor. Care sunt măsurile corective pe care le poate lua un astfel de om pentru a fi împăcat cu sine?

Simplu, să strângă gunoiul acolo unde îl deranjează pe el. Să atragă atenția politicos, celor pe care îi vede că aruncă gunoi, de așa manieră încât să trezească în ei sentimentul responsabilității. Astfel adăugând un nou membru la grupul oamenilor responsabili.

Cine consideră că aceste atitudini sunt prea mult pentru ei și totuși sunt deranjați de gunoi nu au motive reale de a se plange. Pentru că de fapt ei sunt responsabili de situația care nu le convine. Așa că atunci când înjuri mizeria de fapt te înjuri pe tine, doar că o faci într-o stare de neasumare.

Datoria fiecăruia este să fie ceea ce este. Dacă tu ești iubitor de curat, fi asta, dacă altul e nepăsător el își face treaba. Dacă vrei să fie mai mulți iubitori de curat fă-i să iubească curatul, sau… forțează-i, ce crezi tu că funcționează mai bine.

Forța în realitate eu zic că nu funcționează. Nu e rentabil să păzesti toată țara, mult mai ușor e să o responsabilizezi. Ți se pare calea ușoară că e prea grea sau că tu nu ai chef de asta, atunci asumăți neimplicarea în problemele care te deranjează pe tine. Nu arunca cu acuze în cei pe care nu îi deranjează.

Gânduri materializate, (mâine sunt convins ca o să am un porsche în parcare)

Azi e ziua cea mare, the d day cu d mare.

Vineri adică, bă am senzația aia în gât pe care o aveam în liceu când mergeam în discotecă. Aia de, azi se poate întâmpla ceva mișto, abia aștept să văd ce. M-a sunat un amic să ieșim în oraș, i-am zis că sunt obosit. Nici nu m-am gândit înainte, pur și simplu am zis.

Am venit acasă mi-am pus vodka și suc de nu știu ce pula mea.

Da, beau dar beau ca vreau eu nu că simt nevoia, sau invers. Mă rog.  Adică sunt motivat, nu recidivist. Mă duc iar să îmi pun rahat d-asta. Bă eu nu suport vodka, de multttt, așa că trebuie să-o beau diluată rău. Iar suc beau repede. Oricum am prea puțina vodka să conteze…

Dar mai am un plan. Când am venit acasă ce credeți voi că mi-am cumpărat? Mi-am cumpărat un mare cozonac, în seara asta ori îl mănânc ori îl fut. Tot timpul mi-am dorit să fut odată un cozonac, sau era o femeie care să arate ca un cozonac, nu mai țin minte. Nu mă îngrijorez, că oricum eu nu țin minte nimic. Era o vreme când mă uitam de sus la ăia grași și mă miram cu cuvinte. Ce pula mea frate o fi așa de greu să slăbești. Pui mâna și nu mai mănânci, faci un pic de mișcare și gata. Acum îi înțeleg am luat în mai puțin de doua săptămâni 3 kg. Când ajung acasă a patra masă țipă după mine. Țipă din interior.

Da eu la ora aia nu mai mănânc mâncare.

-Vreți să mă îngraș?

-Am o patiserie lângă casă. Nu avem cu toții?

Bag două ștrudele de foc. Se duc ca apa în nisip.

Da’ oricum sunt bine, mă gândeam să îmi fac niște poze, să îmi aduc aminte de mine acum peste ani. Dacă le pun pe blog se dublează traficul, hahahaha. O să am doi cititori.

Azi o să vă fac niște mărturisiri. Simt nevoia de o schimbare. Nu știu exact ce dar vreau să o ard mai distractiv. M-am gândit am meditat, am filozofat, acum gata. E nevoie de ceva sânge proaspăt. Bă eu nu suport repetiția, mai ales repetiția mea. Când o fac e pentru că uit ca am mai facut-o. Când o fac e pentru că uit că am mai făcut așa. Ce?

Bag pula, să revenim. Viața trebuie savurată, trebuie împopoțonată și apoi să te piși pe zorzoanele ei și să râzi cu ea de treaba asta. Eu dacă fac o glumă, dacă iau la pulă pe cineva vreau să râdem împreună apoi. Adica eu cu cineva-ul ăla, că altfel aș fi doar crud și prost și asta nu îmi place.

Nu că aș putea acum să zic cu mâna pe pul…inimă sau alt organ important că eu mă plac 24 din 24. Adică, așa mi se face o lehamite de mine uneori, da’ apoi uit și tot așa. Dacă mă întrebi care e menirea mea pe lume. Care e talentul meu cel mai mare aș zice uitarea.

Prietene, prietene blog, mă bei, băieți și fete eu pot să uit mai repede decât faptele se pot petrece. Uit înainte să se petreacă. Dacă vrei să stergi ceva din cartea universului îmi spui mie înainte să se petreacă și eu uit și nu mai are cum să se petreacă. Această super putere trebuie să conteze cumva. Dar la final sunt așa de jmecher că am promis că în viața asta nu îmi voi folosi super-puterile. Am hotărât să o ard un nimeni.

-Ști cum e? Când vandam se bate cu ăla rău și deși vede decide să se bată cu ochii închiși să fie de la egal la egal?

E așa și eu voi concura de la egal la egal. Nu de alta dar mă dor dinții îngrozitor de la ultimul iepure mecanic. Știți cum curentează ăia… o nebunie. Ar trebui să fie interziși prin lege, la ce senzații oferă.

Deci am hotărât, de acum o ardem chill (am căutat pe gugăl pt cuvântul ăsta, că eu în limba lu’ engleză nu prea parlesc bine).

O să fac categori noi pe blog. Fac categoria romantic și acolo o să vă povestesc ce compliemente știu eu să fac. O să vă spun și povești, fantezi cum ar veni. Adică fapte imaginate care dacă mi s-au întâmplat mie e pură coincidență.

Stați nu mișcă nimeni, mă duc să mai scot aer din cană.

Ce dracu scriu eu așa interactiv. Ca și cum ați fi toți aici cu mine în cameră. Bine eu scriu doar jumate din ce vorbesc, adică v-am povestiti mai multe. Da’ dacă nu sunteți atenți…

Gata mă bag la un film un serial ceva, vă pup dulce.

Diseara mă duc în salsa 4 you, care vrea să bem ceva , ‘preună vă uitați și voi după cel mai mișto și mergeți pe încredre,  eu sunt. Am cititi eu într-o carte că trebuie să te iubești, eu am extins conceptul.

A belit pula măgarul!

Ajută-mă, dacă poți. Dacă nu, merg înainte.

Am vorbit în postul trecut despre informațiile ,sub orice formă ar fi ele, ce ne poluează sufletul înpingându-ne în stari de încărcătură negtivă.

Acelea sunt relativ ușor de evitat, ce faci cu cele pe care nu le poți evita?

Ce faci cu cei doi care îl bat pe altul? Dai de ei în drumul tău spre casă, nu poți să întorci capul șă să spui ca nu e treaba ta. Adică poți dar și peste o săptămână te vei gândi de ce nu ai făcut nimic. De ce ai trecut mai departe?

Ce faci cu pisoiul cu ochii lipiți de ordori care miaună neajutorat pe aleea dintre blocuri? Te urci în mașină și pleci, apoi te gândești zi de zi dacă nu cumva următoarea mașină a trecut peste el.

Ce faci cu cățelul în agonie care ți se întipărește pe retină? Respirația lui gafâită, ochișorii tulburi și năsucul însângerat.

Ce faci când simți că poate ai putea să faci ceva dar ești paralizat milă, când nu poți să respiri de acea combinație de tristețe și durere. Când mintea spune fugi și întoarce capul și apoi tot ea spune de ce nu ai făcut ceva.

Ferice de cei care acționează la primul impuls, care au taria de a fi siguri pe deciziile lor. Nu am stofă de medic, niciodată nu am putut să mai gândesc când am văzut suferința cuiva neajutorat.

Rațiunea și intuiția mea se blochează când vine vorba de suferința fizică a cuiva neajutorat, suferință dusă la nivel de tortură. Nu pot reacționa, nu pot să mă mișc, nu pot să mai respir, toată ființa mea strigă doar un NU. O respingere a realității din fiecare fibră a corpului meu. Sunt convins că dacă aș simți că am făcut tot ce am putut aș putea merge mai departe da băga-mi-aș pula nu pot să fac nimic împietresc fizic și mental îmi doresc să nu exist în acel moment.

Va rog să NU imi povestiți în comentarii situații tragice. NU vreau să aud acuze înspre cei cruzi, nu mă intereseaza să fac o cruciadă împotriva violenței.

Vreau să știu dacă cineva are o idee despre acest subiect. Nu vreau să cred că Universul sau Dumnezeu sau Statistica atee sau cine vreți voi mai și greșește și eu am avut ghinionul să calc în căcatul lor. Dacă nu aveți nici o idee si tăcerea e bună.

Vă mulțumesc!