Am găsit „răspunsul” la postul anterior.

8 08 2010

Am greșit, am lansat postul trecut și am spus că dacă cineva îmi va demonstra că am greșit atunci voi recunoaște acest lucru. Până la urmă m-am prins singur deci acum e momentul să și recunosc. Nici nu prea putea altcineva să se prindă unde anume am greșit. Că inevitabil trăirile interioare nu le poți cuprinde în post și acolo stă de fapt cheia întregii ecuații.

Am greșit că am acționat altfel decât îmi spune sistemul meu de valori. Am greșit pentru ca nu mi-am analizat sentimentele agresive și m-am identificat cu ele în loc să înțeleg ce se ascunde în spatele lor. Am greșit pentru că mi-am construit o pledoarie avocățească pentru a mă minți singur și a îmi distrage atenția de la greșelile mele prin focusare asupra “greșelilor” altora.

Să le iau pe rând.

  1. Eu zic așa, orice “rău” ți se întâmplă este motivat. Dacă te enervează cineva nu te enervează pentru că e el enervant. Te enervează că te-ai lăsat enervat tu. Deci tu ai cel puțin 50 % din responsabilitate, tu ai făcut parte din cauzele care au făcut necesară producerea faptelor. Nu numai  prin fapte efective cât și prin gânduri și judecăți . Nu mă aștept să mai fie cineva de acord cu acest mod de a vedea lucrurile, dar nici nu e necesar.
  2. Odată ce simt că ceva mă jenează, productiv ar fi să analizez situația și să acționez cu adevărat sprea a o înclina în direcția pe care o consider eu că trebuie. De multe ori tendința provenită din orgoliu și din personalitate este de a reacționa agresiv. Agresivitate înseamnă slăbiciune, însemnă frică, înseamnă negarea unor trasături personale când le vezi în alții. Deci tendința de a mă opune unei situații pe care am considerato incorectă a fost anulată de subiectivismul personal legat de acea situație. Cu alte cuvinte m-am lăsat cuprins de sentimente incorecte de judecăți personale asupra subiectivismului altcuiva. Ceea ce într-un final e tot un subiectivism. Deci mă plasează pe același nivel și o problemă nu poate fi rezolvată la același nivel la care a aparut.
  3. Finalul a fost încălzirea cu o paturică caldă a orgoliului căutând motive pentru care eu am dreptate și altcineva nu are. Poate că nu am folosit cuvinte jignitoare efectiv dar mi-am dorit să jignesc, pentru a echilibra balanța unei alte agresivități (cel puțin așa am calculat eu). Am încercat să blochez agresivitate cu argesivitate. Am ignorat că ea a existat în mine și m-am agățat de faptul că nu am folosit cuvinte vulgare. Totuși cuvintele indiferent de forma lor păstrează încărcătura existentă când au fost scrise. Astfel că dacă ai vrut să atingi pe cineva poți să scrii și cu metaforele cu alecsandri și tot o sa atingi. Pur și simplu am fost la fel de slab ca slabiciunea pe care am condamnat-o.

Deci da, am greșit, probabil că o să mai greșesc, pentru că impulsivitatea domină adesea înțelepciunea. Nu îmi pare rău efectiv pentru această situație a fost o lecție de o valoare deosebită în ochii mei. Dacă acum am avut nevoie de, nici nu știu cât 4 zile, să reușesc să depășesc orbirea orgoliului poate că data viitoare o să am nevoie doar de două.

Se pare că sunt foarte orgolios lucru pe care nu prea îmi venea să îl înghit până acum. Cred că și faptul că nu sunt orgolios o susțineam cu orgoliu chiar dacă ascuns undeva în adâncurile subconștientului. Trebuie să mai lucrez la asta.