Când doi e mai mult ca unu.

Am văzut o sclipire din ceva. Să vă povestesc.

Eu de felul meu sunt o specie ciudată de animal. Mă învârtesc în cercul meu și oamenii gravitează în jur. Adică au orbite mai strânse sau mai largi dar tot excentrici îmi sunt. De la femeia de lângă mine până la părinți și la prieteni. Cred că am existat până acum ca un corp dens ce a fost afectat în diverse moduri de alte corpuri dense. Nu cred că am închis vreodată ochii și am dat mâna cuiva să mă conducă. Nu mă refer atunci când ai nevoie de ajutor și ști precis ce ai nevoi. Asta am mai făcut.

Mă refer când nu ști de ce ai nevoi și poate că nu ști nici că ai nevoie.

Vorbesc adiacent cu subiectul, încerc să îl prind în chingile rațiunii. Nu pot să îl formalizez așa că vă povestesc incidentul.

Eram la dansuri și exersam un pas, eram cu fata mea și nu prea îmi ieșea. Instructorul mă tot corecta și frustrările împotriva incapacitățiilor mele începeau să se acumuleze. Ca de obicei în astfel de situații mă interiorizez profund pentru a mă concentra și practic tot ce e în exterior se estompează. Eu sunt un elev model, nu comentez ascult și repet, merg pe principiul că dacă te lași pe mâna unui profesor să te învețe execută și lasă părerile în seama lui că e mai avizat. La a 10 repetiție cred, răbdarea mea s-a erodat și am simțit în interior senzația aia de imposibilitate. Ca atunci când sari de mai multe ori să atingi ceva și observi că de la un moment dat începi să sari mai puțin ca la început.

În general când repet prea mult ajung să mă stresez, comportamentul meu devine enervant și de cele mai multe ori ajung să mă cert cu femeia (și ea e colțoasă). Acum exact în momentul ăla de neputință maximă s-a întâmplat ceva deosebit, m-a pupat pe obraz.

De două zile mă obsedează treaba asta. Pentru prima oară am simțit că nu sunt un corp dens ci că sunt un fel de abur și alt abur a trecut prin mine. Am simțit că am fost ajutat pentru prima oară (oi mai fi fost de milioane de ori dar acum am și simțit) într-un mod ce a depășit capacitatea mea de înțelegere.

Nu știam că am nevoie de acel ajutor, nu știam că un așa ajutor ar putea să conteze, nu am mai simțit până acum magia unui gest plin de iubire. E total de neînțeles și nici nu caut să îl înțeleg cum funcționează. Vreau doar să aprofundez că există ceva dincolo de mintea mea și intuiția mea. Există și alți oameni.

Cum să explic inexplicabilul? E doar surpriza înțelegerii că din afară poate veni ajutor, că din afară poate veni ceva ce eu nu sunt în stare să concluzionez singur. Poate pare absurd să cred că nu există nimic ce nu pot eu să descopăr singur. Dar deși sunt de acord cu voi și aș adminte verbal asta oricând a fost pentru prima oară când am și conștienșizat când am vazut o frântură dintr-un nou univers. Când am simțit aceea atingere de iubire cum m-a umplut exact unde era nevoie. Deși eu nu credeam că de aia am nevoie.

Sunt neclar, nu pot să mă exprim. Oricum e de bine cum ar veni. E un fel de încredere confirmată în ceva ce am știut mereu că e acolo. Un câțig la loto ce te face să înțelegi că de fapt banii nu contau și te eliberează de obsesie.

Ca femeie sunt convins că te uiți și nu înțelegi ce aberează ăsta aici. Dar ca bărbat, mereu ai un dârlog în mână, un volan și o frică în fața blocajului de a nu mai ști unde și cum să cârmești. E acum mi-a luat și mie cineva plasa din mână fără să mi-o ia, mi-a deschis ușa fără să mi-o deschidă a fost primul hai că poți spus în pantă care face mai mult decât 1000 de mâini întinse ce te-ar lăsa cu panta neurcată de tine.

Ăsta e rolul femeii lângă bărbat să îi redea puterea să facă ceea ce poate să facă atunci când el nu mai poate.