Daca haina face pe om pot sa stau si nefacut

Nu mai știu dacă v-am mai spus, oricum nu contează. Nu mai citește nimeni în urmă pe un blog așa că e ca și cum acum spun prima oară.
Eu nu pun preț pe haine. Există oameni care sunt obsedați de ele și oameni care le admiră tangențial. Nu îi desconsider în nici un fel. E bine că ei se simt bine așa. Mă bucură atunci când cineva găsește motive de bucurie… în orice.
Dar eu, pentru mine, nu știu… nu simt nimic, față de cum sunt îmbrăcat. Sunt conștient că uneori mă îmbrac de-a dreptul hidos. Adică, port tricouri d-alea de imprimat, de 13 lei bucata, necalcate și autentic decolorate. Autentic, nu cu arfe d-alea vintage.
Nu știu dacă am avut până acum ceva de pierdut din cauza asta. Dacă am avut înseamnă că am meritat și eu de meritele mele nu fug. Le îmbrațișez și mi le asum.
Nu trebuie să facem parte din cercul apropiat al tuturor. Nu credeți?
Adică nici chiar din cercul multora nu e nevoie să fac parte. De fapt nu e nevoie de nimic.  Și pentru că nu simt astfel de nevoi, pot să evaluez obiectiv un cacat de carpă, pe care unii vor să îți dai sume consistente din timpul tău. Că timpul înseamnă bani, nu vă păcăliți altfel.
Dar nu în sensul că timpul tău valorează bani cât în sensul că pentru banii tăi ți-ai dat timpul. Apoi, pentru că pune nike o virgulă bășită pe o cârpă țesută de chinezi, aproape gratis, trebuie să halesc eu mangleala și să mă îmbrac în reclamele lor. Nu frate, eu n-am nevoie de ce-mi vând ăștia, de spoiala lor de jmecherie. Dacă nu pot să fiu jmecher în pula goala înseamnă ca nu sunt jmecher. Nici nu e nevoie să fiu jmecher. Eu pot să stau pe ultimul loc și să mă simt bine acolo.
Îți dă un sentiment de confort să nu ai pe nimeni în spate. Mai ales dacă ești în pula goală. Probabil că d-aia femeile vor mereu să fie primele în ceva. Au și ele ambițiile, lor pentru care le apreciez. Uneori cu o erecție, alteori doar din priviri. Uite la asta îmi place să poftesc.
Dar la o țoală? Poate doar când o să ajung bătrân și senil. Adică, mai mă îmbrac și frumos, nu mă considerați taliban. Dar nu simt nevoia asta, deși îmi face placere să fiu îmbrăcat frumos. Nu sunt rupt de relitate, știu ce înseamnă să fii admirat și să se întoarcă privirile apreciative după tine, dar nu trăiesc pentru asta.
Oricum sper ca atunci când întorc o privire să fie dublată de instinct animalic, nu de admirație față de umeraș. N-am nevoie să îmi zică nimeni: ce mișto se expune marfa pe tine.
Chiar și postul ăsta mi se pare frivol, dar nu conteză. Oricum ajung să scriu așa de rar aici încât nu mai sunt cusurgiu pe subiect. Orice gând ce se materializeză în scris… să fie primit.