Cum ne privim părinții?

A îți respecta părinții și a avea grija de ei, este o îndatorire pe care nu ne-o respectăm mulți dintre noi.

Eu mă includ în această categorie de oameni.  Până nu demult am considerat că nu am nici o datorie specială față de părinți. Am considerat că dacă părinții au vrut copii (sau i-au făcut accidental, cazul meu) e datoria lor să aibă grijă de ei. Fapt ce nu mă obligă pe mine personal la nimic. M-am considerat îndreptățit să iau. I-am taxat pentru defecte și le-am recunoscut calitățiile. Am fost poate majoritar obiectiv și corect în evaluările mele. Dar acum îmi dau seama că am greșit.

Fiecare avem părinții pe care îi merităm. Avem părinții de care avem nevoie pentru a evolua spiritual pe drumul nostru. A te dezice de părinții tăi când greșesc față de tine sau de altcineva e același lucru cu a te dezice de tine. A respinge bucăți din tine. Legătura e prea strânsă și conflictele exterioare cu părinții nasc inevitabil conflicte interioare, simplu de identificat prin suferințe fizice.

Știu că tendința este să consideri că nu ai nici o vină când ai părinți “răi”. Știu că tendința este să ne considerăm victime ale sorții și ale cruzimii sau nepăsării divine. Pe cei care cred așa nu voi încerca să îi conving de contrariu, din două motive simple.

– Nu există dovezi palbabile de necombătut sau de neignorat care să sprijine o astfel de teorie, cel puțin eu nu le-am găsit.

-Poate că eu mă înșel și merg pe o cale greșită, poate că ei au dreptate și ne tragem din maimuță. Nu știu cu altă siguranță decât ce simt în “inima” mea. Acesta este un argument suficient pentru mine, dar insuficient prin prisma mea pentru a încerca să conving pe altcineva.

Deci pentru sceptici nu am decât o rugăminte, să se gândească la ce scriu acum și să încerce să suprapună peste situații experimentate de ei.

Pentru cei care cred că responsabilitatea vieții lor li se află în palme, de la cel mai insignifiant fapt până la naștere și moarte, voi încerca să structurez ideiile la care am ajuns până acum.

Părinții noștri sunt perfecți pentru noi.

Părțile lor negative sunt lecțiile noastre de viață. Modul cum le înțelegem ne va produce suferință dar și înțelepciune. Ne va clădi în ceea ce suntem, într-un mod dureros, e adevărat. Durerea, poate avea și o parte bună  dacă vom răspunde cu iubire sau ne va distruge dacă ne vom opune lecțiilor. Alegerea ne aparține, cade sub auspiciile liberului arbitru. Punctual nu există rețetă unică despre cum să îți iubești părinții sau cum să răspunzi lecțiilor. E școala fiecăruia cum să răspundă la nivel fizic cu reacții fizice și cum să îți păstrezi iubirea în sufelt.

A respecta și a îngriji un părinte devotat și minunat e un lucru ușor, valorea adevărată ți-o demonstrezi când reușești să o faci pentru un părinte dificil. Dacă nu o faci cu iubire în suflet e inutil, pentru a găsi resursele să răspunzi cu iubire unei fapte ce te agresează e nevoie de a asimila multă înțelepciune de viață. Pe care altfel nu ai cum să o înglobezi în tine. Multe religii încearcă să o explice dar numai viața poate să te învețe asta cu adevărat.

Există multe situații absurde aparent, pe care personal nu știu cum să le explic fără acceptarea existenței unei datori karmice. Eu sunt un om pragmatic, și observațiile pe care l-am făcut au ca scop furnizarea unei vieți mai fericite. A ignora înțelepciunea civilizatiilor antice pentru simplul fapt că erau mai puțin evoluați tehnic e o greșeală. Ei erau mult mai atenți la experiență și multe aspecte le-au observat bine chiar dacă modul cum și l-au explicat era defectuos. Nici azi nu se știe exact cum funcționează aspirina dar observi că face bine. Multe religii, tradiții și culturi acordă o atenție deosebită relației dintre părinți și copii.

Creștinismul spune: “respectă pe mama și pe tatăl tău ca să îți fie și ție bine”. Japonezii acordau părințiilor mare respect. Bioenergeticienii afirmă că între părinți și copii sunt legături puternice ce rezistă și după moarte. Multe boli pot provenii din cauza confictelor nerezolvate între părinți și copii. Mie îmi par multe idei care converg.

Relația cu părinții oricum merită mai multă atenție și deschidere decât îi acordam eu până acum. Vina e ceva greu de stabilit, prin prisma efectelor. Uneori un rău are o parte buna mai mare decât multe “bine-uri” =)).

Studiați!

zâmbesc….