Să nu mai ignorăm influența intențiilor

Tot mai des auzim fizicieni că totul este energie. Totul are la bază până la urmă energie.

Tot mai des auzim descoperiri în medicină care leagă corpul fizic de o imagine energetică.

În același timp gândurile trebuie să fie ceva. De aici cred că și un copil de grădiniță ar ajunge la concluzia că gândurile conțin o anume formă de energie. Poate că nu e măsurabilă încă dar teoretic ar trebui să fie ceva acolo. De asemenea dacă gândurile au și o parte energetică și omul (și nu numai omul) are o parte energetică deducția simplistă ar fi că se pot influența reciproc.

Aspecte în sprijinul acestei teori există din punct de vedere stiințific. De asemenea toate culturile antice ,mai evoluate spiritual, de pe această planetă susțin această legătură. Nu știu ce ar trebui să ne facă să ținem cont de această legătură. Poate o săgeată mare albă pururea ațintită asupra acestei propoziții.

Intenția contează.

Dacă intenția contează, în orice acțiune pe care o întreprindem, atunci de ce se face în majoritatea covârșitoare de cazuri abstracție de ea? De la discuții frivole până la teste stiințifice.

În orice enunț ce conține o ființă dotată cu conștiință de sine de ce se face abstracție de această cantitate semnificativă de energie care intră în proces? Gândurile, intenția cum vreți să îi spunem. De altfel cu cât modul de abordare se dorește mai serios cu atât se exclude mai mult posibilitatea că intenția participantului la acțiune ar conta.

Nu există sau cel puțin eu încă nu am auzit de așa ceva, o scoală autorizată, avizată (nu în mod legal deși poate că ar fi bine și așa) majoritar acceptată a intețiilor. Cum să ne educăm gândurile. E doar o încâlcitura enormă de religii, psihologie, etică socială din care dacă strângi tare din ochi și ești un observator fin și cu spirit de introspecție poate, poate începi să deduci câte ceva. De altfel suntem așa de primitivi în acest domeniu încât nu deținem decât un control volatil asupra gândurilor și intențiilor noastre. Asta în cazul mai fericit în care nu suntem decât niște roboți lobotomizați (și sunt mulți) care reacționează cu precizie la stimulii exteriori.

Nu e penibil să ignori o intrare semnificativă în sistem și apoi să presupui că ai măsurat corect? Să numești asta știință exactă. O abstractizare imprecisă a oricărui proces CE CONȚINE SUBIECT UMAN este luat ca adevăr absolut și ca punct de plecare în multe raționamente pe care le folosim zilnic.

Exemplu1.

Răbdarea, rabdarea e o noțiune aproape abstractă. Nu implică să faci ceva ci mai mult să nu faci. Răbdarea reprezintă disponibilitatea cuiva de a aștepta. Dar cum producerea unui eveniment nu depinde (aparent) de noi atunci răbdarea poate fi diferențiată doar la nivel de intenție. Chiar dacă  o privești dupa manifestarile exterioare înjurături vs stat calm ar fi tot o observație imprecisă. Poate că ăla care stă calm numără în gând ceea ce nu înseamnă că are răbdare. A avea răbdare implică să accepți cursul evenimentelor și să petreci timpul respectiv într-o atitudine de relaxare interioară.

Exemplul2.

Dacă tratezi condițiile de cultivare ale unei plante nevoile ei trec dincolo de apa si ingrediente nutriționale. Nu poți face abstracție de starea de spirit a îngrijitorului și de gândurile sale.

Exemplul3.

Dacă analizăm o afacere oare putem să ignorăm echilibrul interior al oamenilor implicați? Oare putem să ne bazăm doar pe impresia că dacă toți își fac treaba e suficient? Oare intenția oameniilor implicați în procese nu contează? Se reduce totul la zâmbetul exterior și cuvintele ieșite pe gură? Nu contează de loc într-un proces de vânzare de exemplu încrederea vânzătorului în produs?

Chiar cred în utilitatea unei scoli a gândurilor și a intențiilor, unei metode măcar de auto educare.

De asemenea cred în importanța de a lua în calcul gândurile și intențiile în înțelegerea oricărui proces. Poate că unele nu sunt afectate sau sunt afectate nesemnificativ dar altele cu siguranță sunt afectate puternic. Pentru asta în schimb avem nevoie de subiecți care să își poată controla această energie. Avem nevoie să înțelegem această energie.

 

 

Educatia copiilor

In primul rand vreau sa spun ca nu am copii deci vorbesc din perspectiva  de „teoretician” si de fost copil.

M-am gandit in repetate ganduri ce o sa fac cand o sa fiu tata cum e cel mai bine sa iti educi copiii cum sa faci sa nu se ia de droguri de tigari sa nu faca alte tipuri de greseli mai mult sau mai putin fatale.

Si din observatiile personale am ajuns la cateva concluzii.

Nu se ajunge la aceleasi rezultate mereu doar interzicand sau permitand ceva. Cand vrei sa inveti pe cineva ceva e nevoie de mai mult decat enuntarea unor reguli.

Sa luam un exemplu simplu daca vrei ca al tau copil sa nu fumeze sa zicem cum procedam?

Daca ii interzici nu iese nimic. Daca ii interzici si tu esti un model pentru el si tu nu fumezi si reusesti sa il faci sa inteleaga ca nu ii va face bine fumatul si el e destul de inteligent si sigur pe el in grupul sau de prieteni incat sa nu considere faptul ca fumeaza o sa il ajute sa castige o treapta in plus in ierarhie atunci sansele se imbunatatesc simtitor.

Dar ce am enuntat eu aici e destul de spinos de atins si nici nu pare ca depinde numai de tine.

Daca il lasi o sa se apuce si apoi poti doar sa speri tu ca se va lasa. Daca ii dai voie sa aleaga dar ii explici motivele pentru care nu e bine sa fumeze si el e destul de inteligent sa le inteleaga si destul de apropiat de tine sa te asculte ca pe un prieten si iarasi nu se lasa influentat de anturaj sansele sunt iarasi destul de bune.

De aici putem identifica cateva elemente importante in reusita educarii propriului copil.

1. Sa fii apropiat de el astfel incat el sa aiba incredere in tine.

Cum obtinem asta? Pai in primul rand tratandu-l de mic cu respect. Vorbindu-i ca unui om mare evitand asa zisele (minciuni pt binele sau). Atunci cand face o greseala si ne spune despre ea sa nu folosim niciodata aceasta ca argument impotriva lui. Acordarea unei increderi constante astfel incat sa se obisnuiasca cu ea si sa isi doreasca sa o mentina. Ajutandul in situatii limita fara a il certa mai ales daca observam ca a inteles unde a gresit si in ce masura.

2.Sa ii fii un bun exemplu sau model in viata.

Aici nu cred ca mai are sens sa spun cum facem asta. In principiu eu zic ca daca esti tratat cu respect de ceilalti semeni asta e un indicator destul de bun ca o sa te ia de model.

3.Sa fie inteligent

Asta poate ca pare ceva nativ dar nu in masura care ne intereseaza. Nu este nevoie sa faca probleme la matematica dar este nevoie sa aiba notiuni de logica elementara sa aiba bun simt sa aiba un spirit tolerant pentru cei din jur. Multa lumea isi educa copiii ca si cum societatea este formata din dusmani si numai familia este de incredere. Aici eu vad o mare greseala copilul simte nevoia de apropiere fata de alti oameni si daca el ii simte prieteni iar parintii nesocotesc importanta acestor relatii se pot produce rupturi intre copil si parinti. Nu cultivand frica in copiii nostri ii educam bine si invatandu-i sa respecte viata si oamenii.

4.Sa nu se lase influentati de anturaj

Asta e un fel de mixt din toate enuntate anterior si se obtine prin luarea unor decizii corecte in momente cand nici nu ne gandim noi la asa ceva. Copilul trebuie sa aiba masura valorii sale fara a avea nevoie de o confirmare din exterior. Sa inteleaga ce e corect si ce nu sa fie invatat sa respinga ce e abuziv si sa nu isi doreasca sau sa nu simta nevoia hranirii egoului.

Multi parinti fac inconstient asta zilnic hranesc egoul copilului il umfla artificial si o fac ca si cum ar fi cel mai bun lucru din lume. Mereu intreaba daca a luat cea mai mare nota mereu se lauda cu copilul care a iesit primul la concurs mereu isi pun copilul intr-o competitie cu ceilalti copii. Prin acest comportament copilul devine dependent de lauda si incepe sa caute a iesi in fata altora indiferent de metode. In aceste momente el incepe sa tanjeasca dupa recunoasterea grupului din care face parte si va fi gata sa faca orice prostii pentru a castiga aceasta recunoastere.

Alti parinti fac invers mereu isi blameaza copilul si il cearta pentru orice greseala exagerat facadu-l un complexat care de multe ori va incerca sa compenseze prin recunosterea meritelor in afara familiei.

Este foarte greu sa explici care e iesire din aceasta dilema cat sa il incurajezi cat sa nu il alinti cat sa il certi cat sa ii permiti cat sa nu ii permiti dar eu zic ca atunci cand tu ca si om esti echilibrat si ai o viziune corecta asupra vietii asupra societatii ai valori morale corecte copilul are sanse mari de a ajunge la fel. Are sanse si in alte situatii dar atunci tine de hazard.

Sper sa fiu capabil sa dau dovada de obiectivitate in cresterea copiilor mei sa nu fiu exagerat in grija pentru ei ajungand sa le ingradesc libertatile care le merita ca oameni. Un copil este in primul rand un suflet pe acest pamant asa ca are dreptul la liberul arbitru din momentul in care este capabil sa il manifeste. Datoria noastra ca parinti este sa ii furnizam informatii cat mai complete pentru luarea alegerii si sa ii respectam deciziile.

Unele vor fi bune unele vor fi rele dar din fiecare va invata cate ceva iar daca o decizie il va duce intr-o situatie fara iesire sa incercam sa il ajutam pe cat ne sta in puteri dar fara acte irationale.

Poveste adevarata

Am un prieten care la varsta de 16 ani a fost diagnosticat cu o afectiune la inima doctorul i-a interzis sa mai faca sport la scoala. El a stat 3 4 luni speriat de treaba asta apoi a inceput sa faca antrenamente de arte martiale mama sa normal era ingrijorata si nu stia cum sa il opreasca.

Atunci el i-a zis sa il lase in pace ca daca o sa moara cu sacul de box in brate inseamna ca a murit fericit ce vrea sa traiasca ca un handicapat daca sportul era pasiunea lui? Acum are 32 de ani si eu unu nu am vazut om cu o conditie fizica mai buna ca a lui si cu o sanatate mai buna. Continua sa fac sport aproape zilnic antrenamente foarte dure si de anduranta. Si viata sa e axata pe sport. Poate ca multi au zis ca e nebun atunci dar asa nebun a facut cum a vrut el si era dispus sa suporte consecintele. Nu considerati ca un copil e prea mica pentru a isi lua proprile decizii ca intelectual vorbind copilul este maturizat complet la o varsta destul de frageda. Tot ce ii lipseste e experienta sau informatia in a alege aici e rolul parintelui sa furnizeze aceasta informatie. Nu alegeti pentru copii vostri ce v-ar conveni voua ca din frica puteti sa luati alegeri care sa ii distruga viata.

Cam astea sunt cele mai importante aspecte pe care le vad eu in educatia unui copil restul e implementare floricele pe campii fiecare aplica zilnic cat poate si cum il duce mintea. Dar eu zic ca sunt niste principii sanatoase, ca niste schele pe care se poate construi o educatie eficienta.

Instruiti copilul sa isi ia singur alegerile si respectati ce a ales.